Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.01.2024, sub nr. x/2/2024 reclamanta Asociaţia A în Insolvență a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei nr. 135 prin care s-a soluționat în procedura administrativă contestația reclamantei Asociaţia A împotriva Deciziei de impunere nr. 28/55781/13.09.2023 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la fondul pentru mediu stabilite de inspecția fiscală și a Raportului de inspecție fiscală nr. 28/55780/13.09.2023, acte emise de Administrația Fondului pentru Mediu, dar și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 28/13.09.2023 privind obligații fiscale suplimentare de plată la fondul pentru mediu stabilite de inspecția fiscală, emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 28 încheiat în data de 13.09.2023, înregistrat la AFM cu nr. 55780/13.09.2023, ambele acte emise de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei.
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 215 din 12 februarie 2024 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: s-a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă; s-a respins cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta Asociaţia A în Insolvență, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 215 din 12 februarie 2024 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A în Insolvență a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în totalitate a sentinței atacate.
În esență, recurenta-reclamantă a arătat că justificarea interesului, în formularea capătului de cerere în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a fost în special motivat cu privire la condiția pagubei iminente, condiție ce nu a mai fost analizată de către instanța de fond, lipsind în totalitate motivarea și analiza acestei condiții coroborată cu celelalte. Instanța a precizat lacunar doar faptul că analizarea acesteia este inutilă în lumina constatării neîndeplinirii exigențelor privitoare la condiția cazului bine justificat. În acest sens, a considerat că sunt incidente prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv lipsa motivării referitoare la condiția pagubei iminente, pe care apreciază că a dovedit-o în prezenta cauză.
În continuare, recurenta-reclamantă a considerat că o parte din aspectele învederate de către instanța de fond au fost corect reținute, dar greșit interpretate, fapt ce susține atât netemeinicia sentinței recurate, cât mai ales nelegalitatea acesteia, în lumina prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În opinia sa, reținerile potrivit cărora instanța nu poate cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond investită cu soluționarea acțiunii în anulare, sunt contrare jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție și doctrinei de specialitate. De asemenea, în mod eronat a reținut instanța că doar cerințele de ordin procedural trebuie cercetate în cadrul analizării acestei condiții nu și cele substanțiale, cum au fost precizate și motivate de către reclamantă.
Deși toate aceste motive de fapt și de drept au fost susținute, atât în scris prin capătul de cerere formulat și motivat, cât și în cursul judecății acestuia în fața instanței de fond, Curtea a continuat să își motiveze hotărârea reținând că această aparență de nelegalitate trebuie identificată în chiar cuprinsul actului a cărui executare se solicită a fi suspendată, nefiind posibilă o analizare a unor împrejurări externe, cum ar fi conduita pretins nelegală a unor parteneri implicați în procesul de reciclare, ce ar face obiectul unui dosar penal.
Aceste aspecte au fost învederate și dovedite intimatei-pârâte, care ar fi trebuit să acționeze în sensul suspendării inspecției fiscale în vederea realizării unei cercetări reale, nu doar de formă așa cum a procedat, în urma căreia să emită o decizie care să se bucure de prezumția de veridicitate, și nu o decizie nelegală care conține cantități ce formează obiectul unor dosare penale de care pârâta avea cunoștință.
Instanța de fond, în mod total netemeinic și nelegal, a reținut și interpretat apărările reclamantei, susținând că pârâta a dat curs celor reclamate și a procedat la verificarea societăților partenere, ignorându-se perioada ce apare în însăși decizia contestată.
Tocmai această lipsă de interes și acțiune a pârâtei în cadrul inspecției fiscale, în urma căreia a fost emisă Decizia a cărei suspendare s-a solicitat, a determinat emiterea unei decizii netemeinice și nelegale, ce cuprinde cantități eronat reținute și o interpretare greșită a instanței de fond a situației de fapt și de drept dedusă judecății.
De asemenea, instanța de fond a reținut că opinia reclamantei referitoare la cadrul legislativ nu constituie o „împrejurare legată de starea de fapt sau de drept” și nu poate fundamenta un caz bine justificat. Mai mult, instanța a menționat că argumentele reclamantei constituie în realitate o critică a reglementării obligației de a achita contribuția, stabilită pe baza criteriilor existente în lege, ceea ce nu reprezintă un indiciu în sensul nelegalității vădite a deciziei de impunere, ignorând aspectul esențial privitor la obligația eronat stabilită de plată suplimentară pentru perioada verificată 01.01.2021-31.12.2022, sub aspectul cuantumului stabilit și sub aspectul perioadei verificate, astfel cum a fost pe larg precizat și susținut în fața instanței de fond.
Asociația a precizat faptul că toate neregularitățile semnalate furnizează suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ-fiscal, care rezultă din probele administrate în cauză, fiind îndeplinită această condiție a cazului bine justificat, dar instanța de fond a continuat să rețină că, la o cercetare sumară a actului, nu se pot decela indiciile unei eronate stabiliri a cuantumului sumelor datorate și care să creeze îndoieli serioase în privința deciziei contestate, fapt pentru care a constatat că nu sunt îndeplinite exigentele prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, Curtea a precizat că nu se mai impune a fi examinată, având în vedere că cele două condiții trebuie întrunite cumulativ, astfel că analizarea sa a devenit inutilă, fapt pe care recurenta-reclamantă îl contestă prin prezentul recurs, susținând că și această condiție trebuia analizată împreună cu cea a cazului bine justificat pentru reliefarea situației reale de fapt și de drept dedusă judecății.
Instanța de fond nu a mai dat curs analizării îndeplinirii acestei condiții a pagubei iminente, deși a reținut susținerile reclamantei cu privire la aspectele învederate, printre care faptul că actul contestat și a cărui suspendare se solicită este de natură a vătăma modalitatea de derulare a procedurii insolvenței în formă generală în care Asociația se regăsește în condițiile în care există suficiente indicii temeinice privind nelegalitatea acestuia.
Paguba iminenta pe care a învederat-o se concretizează în influențarea decisivă a structurii masei credale, respectiv a tabelului creditorilor, precum și blocarea posibilității de reorganizare a Asociației prin înscrierea la masa credală cu o sumă cuprinsă într-o decizie cu vădite aspecte de nelegalitate care, în lipsa admiterii cererii de suspendare, are capacitatea de a distorsiona masa credală, votul care se va exercita de către pârâtă la masa credală, mai ales cu privire la planul de reorganizare, Asociația manifestându-și intenția de reorganizare încă de la solicitarea deschiderii procedurii de insolventă în formă generală.
A mai susținut că, în situația în care suspendarea nu ar fi dispusă, actul contestat este de natură a vătăma grav posibilitatea de reorganizare a Asociației prin aprobarea și adoptarea planului de reorganizare ce urmează a fi propus în vederea continuării activității și scopului pentru care a fost înființată și autorizată Asociația, având în vedere faptul că AFM a formulat, în data de 11.12.2023, cerere de înscriere la masa credală cu suma totală de 26.229.417 lei.
A precizat, de asemenea, că măsura suspendării actului administrativ-fiscal contestat, exceptând faptul că este în acord cu reglementările europene incidente, cu jurisprudența europeană și a ÎCCJ, nu este de natură a aduce prejudicii pârâtei, deoarece are caracter provizoriu, producând efecte doar până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziei 28/13.09.2023 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, considerând că argumentele recurentei-reclamante nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
În esență, a arătat că, la o sumară pipăire a fondului, nu se pot reține elemente de vădită nelegalitate ale actului administrativ atacat, motivele invocate de recurenta-reclamantă fiind susțineri de temeinicie a căror veridicitate nu poate fi verificată decât prin administrarea unui probatoriu complex specific acțiunii în anulare. De asemenea, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție, întrucât iminența producerii unei pagube ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu în însăși executarea actului administrativ atacat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Recurenta-reclamantă Asociaţia A în Insolvență a investit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 28/13.09.2023 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată la fondul pentru mediu stabilite de inspecția fiscală, emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 28 din 13.09.2023, înregistrat la AFM cu nr. 55780/13.09.2023, ambele acte emise de Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Generală de Administrare Fiscală, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, până la soluționarea definitivă a cauzei.
Prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile privind existența unui caz bine justificat și dovedirea producerii unei pagube iminente și a respins cererea de suspendare executare formulată de reclamantă care a declarat recurs împotriva acestei soluții, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Înalta Curte va răspunde punctual criticilor invocate prin cererea de recurs.
Recurenta-reclamantă a considerat că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât din sentința atacată lipsește motivarea referitoare la condiția pagubei iminente, instanța precizând lacunar doar faptul că analizarea acesteia este inutilă în lumina constatării neîndeplinirii exigențelor privitoare la condiția cazului bine justificat.
Analizând aceste critici, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă își exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluția instanței de fond, rezultând că nu poate împărtăși modul în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevăd îndeplinirea în mod cumulativ a celor două condiții (cazul bine justificat și existența unei pagube iminente) pentru a determina suspendarea executării unui act administrativ. Prin urmare, nu se poate reține nemotivarea sentinței recurate, câtă vreme prima instanță a arătat raționamentul pentru care nu s-a mai impus analizarea condiției pagubei iminente, criticile astfel formulate de recurenta-reclamantă subsumându-se, în realitate, cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și vor fi analizate de Înalta Curte în cadrul acestui motiv de recurs.
În continuare, analizând criticile circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate, întrucât recurenta-reclamantă nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat.
Potrivit dispozițiilor art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cazul bine justificat și paguba iminentă, care se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei și invers.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Cu privire la prima condiție legală existența unui caz bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, în jurisprudența sa constantă, a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
În speță, un prim motiv de aparentă nelegalitatea pe care recurenta-reclamantă l-a invocat în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, a vizat faptul că decizia de impunere emisă pentru contribuția stabilită suplimentar de plată pentru perioada verificată 01.01.2021-31.12.2022, în baza raportului de inspecție fiscală aferent, conține o obligație de plată eronat stabilită, sub aspectul cuantumului reținut de către Administrația Fondului pentru Mediu.
Recurenta-reclamanta s-a prevalat de conduita pretins nelegală a unor parteneri implicați în procesul de reciclare, respectiv a colectorului B S.A. împotriva căruia a arătat că a inițiat o plângere penală care formează obiectul dosarului penal nr.x/P/2022. În opinia sa, Decizia de impunere nr. 28/13.09.2023 privind obligații fiscale suplimentare de plată la fondul pentru mediu conține un cuantum nereal, fiind emisă pentru o cantitate care este parțial contestată în cadrul procesului penal amintit mai sus.
Instanța de control judiciar amintește că în cadrul soluționării unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ se pot verifica orice motive aparente de nelegalitate în măsura în care pot fi decelate cu ușurință, în baza unui probatoriu minimal.
Verificând acest motiv de aparentă nelegalitate, în raport de probatoriul cauzei, Înalta Curte apreciază că eventualele implicațiile penale ale acțiunilor unui partener implicat în procesul de reciclare, au rămas la nivelul unor simple afirmații, câtă vreme recurenta-reclamantă s-a rezumat doar la reiterarea conduitei pretins nelegale a acestui colector, fără a prezenta însă hotărâri definitive ale unor instanțe judecătorești cu privire la cele reclamate, care să poată conduce la reținerea unor indicii de îndoială gravă cu privire la legalitatea deciziei contestate, sub aspectul cuantumului reținut.
Criticile referitoare la omisiunea Administrației Fondului pentru Mediu de a lua în calcul toate solicitările și adresele recurentei-reclamante formulate în cadrul inspecției fiscale desfășurate, a înscrisurilor financiar-contabile și juridice privitoare la colectorul reclamat care, în opinia recurente-reclamante, prezintă o relevanță deosebită în cauză, precum și atitudinea intimatei-pârâte de a iniția măsurile legale care se impuneau, respectiv suspendarea efectuării inspecției fiscale, privesc fondul litigiului și presupun o analiză aprofundată a cauzei, în baza unui probatoriu amplu, prin raportare la prevederile legale incidente. Așadar, examinarea acestor argumente ar depăși limitele unei analize sumare a împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept, prejudecând fondul cauzei.
Înalta Curte nu poate reține, la nivel de aparentă nelegalitate, nici cel de-al doilea motiv invocat în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, referitor la imprevizibilitatea cadrului legal în domeniu, generată și susținută de legislația modificată în cursul anului 2023, cât și cea aflată în curs de dezbatere și modificare, respectiv de OUG nr. 5/2015, cu impact asupra ratei de colectare, cuantumului sancțiunilor aplicate pentru neîndeplinirea obiectivului stabilit prin lege.
Prealabil, instanța de control judiciar amintește că legalitatea unui act administrativ se analizează în raport cu legislația în vigoare la momentul emiterii actului, astfel că eventualele modificări legislative intervenite ulterior emiterii actului administrativ contestat, nu constituie împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să poată fundamenta un caz bine justificat, în sensul prevăzut de legiuitor.
În concret, recurenta-reclamantă a susținut că obligația fiscală principală stabilită prin raportul de inspecție încalcă prevederile art. 22 din Directiva 2012/19/CE potrivit cărora sancțiunile prevăzute trebuie să fie proporționale, că obligația de plată stabilită în sarcina Asociației nu poate fi privită doar prin prisma dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. y) din OUG nr. 196/2005 așa cum apar în raport, ci trebuie coroborate cu dispozițiile privitoare la rata de colectare și sancțiunile prevăzute de OUG nr. 5/2015, că sancțiunile nu sunt prevăzute în sarcina tuturor participanților din piața A, existând elemente discriminatorii ca urmare a abrogării sancțiunilor stipulate în sarcina colectorilor, etc.
Raportat la conținutul acestor motive de nelegalitate, astfel cum au fost prezentate în detaliu în cererea de suspendare depusă în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că stabilirea existenței/inexistenței elementelor de nelegalitate, nu poate avea loc în cadrul procedurii simple și sumare de soluționare a cererii de suspendare, având în vedere specificul său, care impune o analiză la nivel de aparență a legalității actului administrativ, cât și datorită faptului că respectivele motive de nelegalitate reprezintă, prin excelență, critici ale necesității, legalității și reglementării obligației de a achita contribuția datorată de operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de colectare a deșeurilor, pe baza criteriilor stabilite de lege.
Prin raportare la considerentele anterior expuse, în deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită în cauză condiția existenței cazului bine justificat.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cea referitoare la paguba iminentă, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s din lege, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită în cauză.
Simpla intrare a recurentei-reclamante în procedura de insolvență în forma generală și temerile acesteia referitoare la o posibilă distorsionare a masei credale, prin votul pe care intimata-pârâtă, în calitate de creditor, l-ar putea exprima cu privire la planul de reorganizare al Asociației, nu este de natură să demonstreze producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, câtă vreme legislația specifică insolvenței protejează deopotrivă intereselor legitime atât ale creditorilor, cât și ale debitorilor, existând în egală măsură și posibilitatea ca intimata-pârâtă să fie de acord cu planul de reorganizare ce urmează a fi propus în vederea continuării activității și scopului pentru care a fost înființată și autorizată Asociația.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nici condiția prevenirii producerii unei pagube iminente nu este îndeplinită în prezenta cauză.
În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluției date de către prima instanță, care a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite exigențele prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
În temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta Asociaţia A în insolvență împotriva sentinței civile nr. 215 din 12 februarie 2024 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.