Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin Sesizarea din 11.05.2015 a Agenţiei Naţionale de Integritate, adresată Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, s-a solicitat începerea acţiunii de control şi constatarea diferenţei semnificative, potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010, între veniturile realizate şi averea dobândită de către numitul A., funcţionar public (comisar în cadrul Gărzii Financiare Constanţa). Sesizarea a fost însoţită de Raportul de evaluare nr. x/06.05.2015.
Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, în raport cu constatările Agenţiei Naţionale de Integritate, ţinând seama şi de explicaţiile şi lămuririle date de către persoana cercetată şi de celelalte persoane audiate în cauză, precum şi de concluziile rapoartelor de expertiză întocmite, Comisia de cerectare a averilor a reţinut, în esenţă, că, în urma evaluării averii dobândite în perioada 01.01.2000 - 31.12.2011 comparativ cu veniturile realizate, de către persoana cercetată A., Agenţia Naţională de Integritate a identificat diferenţe semnificative în sumă de 4.740.262,66 RON (echivalentul a 1.143.562,32 euro). Pentru a stabili aceste diferenţe, ANI a avut în vedere veniturile realizate de persoana cercetată şi de soţia sa în perioada fiscală 2000 - 2011, în sumă totală de 476.549 RON, precum şi contractatele de credit încheiate, credite ce au fost restituite de către persoana evaluată, în rate, prin depunere în numerar. Totodată, au fost reţinute cheltuieli în sumă totală de 4.979.256,20 RON pentru achiziţionarea unui teren situat în oraşul Năvodari, jud. Constanţa, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/11.05.2007 (138.102 RON din care 132.000 RON preţul terenului şi 6.102 RON taxe notariale) şi construirea unui imobil (D+P+3E) situat în oraşul Năvodari, jud. Constanţa, conform Autorizaţiei de construire nr. x/30.10.2008 şi Procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/29.06.2010 (4.841.154,2 RON - valoare impozabilă a imobilului, declarată Serviciului Taxe şi Impozite Năvodari).
Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de ec. B. + răspuns la obiecţiuni, având ca obiectiv stabilirea veniturilor obţinute de persoana cercetată şi familia sa în perioada evaluată, a cheltuielilor efectuate în aceeaşi perioadă şi a balanţei de venituri şi cheltuieli pentru fiecare an, au fost prezentate două variante de calcul, din care Comisia a considerat relevantă a doua variantă (venituri - 1.645.574,94 RON şi cheltuieli - 1.476.949,62 RON), ajustată în raport cu constatările şi aprecierile Comisiei referitoare la: împrumuturile luate de persoana cercetată de la persoanele fizice C. (500.000 RON) şi D. (200.000 RON), valoarea veniturilor din chirii dobândite de la societatea E. S.R.L. şi donaţia în valoare de 60.000 RON primită de la socrul persoanei cercetate F., valoarea lucrărilor de construcţie efectuate după recepţia finală (29.06.2010) şi de amenajare a imobilului în vederea clasificării ca unitate de turism, precum şi cheltuielile medii lunare ale familiei persoanei cercetate.
Comisia a considerat că împrumuturile acordate persoanei cercetate de către persoanele fizice C. şi D. nu pot fi avute în vedere la stabilirea veniturilor persoanei cercetate întrucât nu rezultă că sumele menţionate în înscrisurile sub semnătură privată au fost efectiv predate persoanei cercetate, intrând în patrimoniul acesteia. Mai mult, contractele de împrumut au fost încheiate pe perioade lungi (scadenţa în anul 2015), fără ca împrumutătorii să-şi fi constituit garanţii sau dobânzi pentru situaţia întârzierii sau imposibilităţii restituirii banilor.
Referitor la veniturile din chirii, obţinute de persoana cercetată şi soţia acesteia din închirierea imobilului pensiune către societatea E. S.R.L., Comisia observă că, într-adevăr, la stabilirea acestora expertul nu a luat în calcul întreaga sumă încasată cu titlu de chirie pentru anii 2010 şi 2011, conform contractelor de închiriere, deciziilor de impunere şi dovezilor contabile puse la dispoziţie de societate (în total 214.500 RON), având în vedere doar suma asupra căreia a fost calculat impozitul, situaţie în care urmează ca la stabilirea veniturilor să fie luată în calcul şi diferenţa de chirie în valoare de 79.500 RON nereţinută de către expert.
În ceea ce priveşte donaţia în valoare de 60.000 RON primită de la socrul persoanei cercetate - F. - în vederea achiziţionării terenului situat în oraşul Năvodari, Comisia a apreciat că acest ajutor financiar nu poate fi ignorat având în vedere declaraţia martorului audiat şi înscrisurile depuse de persoana cercetată (adeverinţa nr. x/8.07.2015 eliberată de Primăria Comunei Stejaru, jud. Tulcea - fila x din care rezultă că d-nul F. figurează înscris în registrul agricol, de-a lungul timpului, cu 6 ha teren arabil şi diferite efective de animale - bovine, caprine, porcine; contracte de donaţie), probe care dovedesc faptul că acesta a avut posibilităţile financiare care i-au permis să dăruiască copiilor sume de bani, respectiv bunuri.
Comisia a considerat că, faţă de probele administrate în referire la suma primită cu titlu de dar manual, apare ca lipsită de relevanţă împrejurarea că aceasta nu a fost menţionată în declaraţia de avere, o completare incorectă sau incompletă a declaraţiei de avere având alte consecinţe juridice decât aceea a imposibilităţii dovedirii caracterului licit al veniturilor. În aceeaşi măsură, lipsa unor înscrisuri preconstituite ori a unor evidenţe bancare nu împiedică partea să dovedească, prin orice alte mijloace de probă, realitatea donaţiei primite de la părinte.
În materia donaţiei a fost instituită o excepţie de la caracterul solemn al acestui contract, afirmat prin art. 813 C. civ. (1864). Este vorba de darul manual, care nu este un contract solemn, ci un contract real, fiind suficientă predarea bunului, conform art. 644 C. civ. (1864). Fiind vorba de un dar manual, între membrii familiei este evident că nu se pot opune acestora cerinţele art. 1176 C. civ. (1864), privind întocmirea înscrisului sub semnătură privată, respectiv art. 1182 C. civ. (1864) privind modalităţile în care înscrisul sub semnătură privată dobândeşte dată certă, pentru a fi opozabil terţilor. În atare situaţie este admisibilă proba cu martori, partea aflându-se în imposibilitate morală de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic (art. 1198 C. civ. de la 1864). Sub imperiul legii civile vechi, în doctrină şi în practica judiciară, în aceste situaţii au fost considerate aplicabile dispoziţiile art. 1198 C. civ. (1864), privind imposibilitatea preconstituirii unei dovezi scrise pentru dovedirea contractului de donaţie.
Comisia a apreciat că nu pot fi avute în vedere, la stabilirea veniturilor, subvenţiile primite de la APIA în anul 2011 de către soţia persoanei cercetate, astfel cum s-a învederat la ultimul termen de cercetare administrativă, sume ce au fost trecute de persoana cercetată în declaraţia de avere.
În lipsa indicării temeiului legal în baza căruia au fost primite subvenţiile, Comisia a presupus că aceste ajutoare financiare au fost acordate de APIA în temeiul O.U.G. nr. 125/2006, în vigoare la momentul plăţii lor, în cadrul plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic pe anul 2010 (art. 9). Or, faţă de scopul recunoscut de lege acestor sume, acela de a asigura suportarea unei părţi din costurile necesare pentru îngrijirea/creşterea animalelor, fiind resurse financiare nerambursabile primite de agricultori sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii, printre care şi destinaţia lor, în mod evident aceste sume nu se pot constitui ca venit al familiei, neintrând în patrimoniul acesteia. Afectaţiunea specială a subvenţiilor determină încadrarea acestora, din punct de vedere contabil, ca venit şi în acelaşi timp drept cheltuială aferentă, astfel că, în situaţia dată, aceste sume nu ar putea fi reţinute ca venit fără să fie avută în vedere şi cheltuiala corespunzătoare.
Referitor la cheltuieli, s-a reţinut suma stabilită de către expertul contabil B., respectiv 1.476.949,62 RON, în care a fost inclusă valoarea lucrărilor executate la imobilul "Pensiune turistică" - D+P+3E, situat în oraşul Năvodari, G., zona Depozit 10, str. D3, nr. 33, jud. Constanţa, proprietatea persoanei cercetate şi a soţiei acesteia, lucrări efectuate în baza AC nr. 333/30.10.2008, până la data recepţiei cu proces-verbal de recepţie din 29.06.2010. Această valoare a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de ing. H., urmare a obiecţiunilor formulate, ca fiind suma de 1.100.502 RON inclusiv TVA, din care valoarea materialelor - 756.000 RON inclusiv TVA, iar valoarea manoperei - 247.587 RON inclusiv TVA.
La valoarea cheltuielilor s-au adăugat: valoarea materialelor achiziţionate, inclusiv valoarea utilajelor şi transportul aferent pentru punerea în operă a acestor materiale - 297.825 RON inclusiv TVA şi valoarea manoperei consumate pentru punerea în operă a materialelor şi obiectelor -122.536 RON inclusiv TVA, stabilite prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară întocmit de ing. H. pentru lucrările de construcţii şi instalaţii pentru construcţii executate la imobilul menţionat mai sus după data întocmirii PVR din 29.06.2010.
De asemenea, la stabilirea cheltuielilor s-a avut în vedere valoarea estimată a dotărilor necesare clasificării imobilului ca unitate turistică de hotel de 3 stele la data de 17.03.2011 (valoarea mobilierului şi echipamentelor, precum şi valoarea inventarului moale), stabilită de către expertul în evaluare mobiliară I. la suma totală, pentru 27 de camere, de 127.352,25 RON fără TVA. Având în vedere cota standard de TVA aplicabilă în anul 2011, respectiv 24%, valoarea dotărilor a fost majorată cu suma de 30.564,54, rezultând o valoare estimată totală (cu TVA) de 157.916,79 RON.
Potrivit concluziilor exprimate de expertul contabil J. urmare a verificării evidenţelor contabile ale societăţii în perioada 2010 - 2011, nu au fost identificate cheltuieli cu achiziţia de materiale de construcţii şi servicii de manoperă pentru realizarea de construcţii, ceea ce înseamnă că societatea nu a participat la edificarea construcţiei, ci doar la dotarea acesteia cu anumite bunuri necesare funcţionării ca pensiune turistică.
În atare situaţie, Comisia a dedus din cheltuielile persoanei cercetate valoarea cheltuielilor suportate de către societatea E. S.R.L. pentru amenajarea imobilului, respectiv suma de 94.176,80 RON reprezentând cheltuieli înregistrate în contabilitatea societăţii, precum şi suma de 107.257,52 RON reprezentând contravaloarea rămasă neachitată a facturilor emise de societatea K. S.R.L. către E. S.R.L., facturi ce au ca obiect bunuri destinate finisării şi dotării imobilului pensiune aparţinând persoanei cercetate şi soţiei acesteia.
Cu privire la cheltuielile făcute de societate pentru dotarea imobilului, Comisia a reţinut că expertul contabil J. a stabilit prin concluziile la supliment că valoarea cheltuielilor făcute de societate cu finisarea şi amenajarea imobilului, conform anexei 1, este de 268.691,25 RON (fără TVA), acestea regăsindu-se înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii atât în conturile de imobilizări corporale (mijloace fixe cont 213 şi 214), cât şi în conturile de materiale consumabile (cont 302), obiecte de inventar (cont 303) şi direct în conturile de cheltuieli cu materiale consumabile (cont 602), întreţinere şi reparaţii (cont 611), servicii cu manopera (cont 628).
Or, se observă din anexa 1 la raport că doar cheltuielile trecute în conturile 213-214 (mijloace fixe) şi 303 (obiecte de inventar) reprezintă investiţii şi dotări ale imobilului, celelalte cheltuieli - cu materialele consumabile, întreţinere şi reparaţii, manoperă - fiind destinate activităţii comerciale a societăţii.
De asemenea, la stabilirea cheltuielilor Comisia a avut în vedere valoarea cheltuielilor medii lunare ale familiei persoanei cercetate pentru perioada 2000-2011, respectiv suma de 246.512 RON stabilită prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă întocmit de expert L..
Faţă de cele reţinute, s-a reţinut că valoarea veniturilor justificate de persoana cercetată împreună cu soţia sa, în perioada evaluată, este de 1.085.074,94 RON, în timp ce valoarea cheltuielilor este de 2.100.305,48 RON, rezultând astfel o diferenţă de 1.015.230 RON între modificările intervenite în avere pe durata exercitării funcţiei publice şi veniturile realizate, situaţie ce se înscrie în noţiunea de diferenţă semnificativă prevăzută de art. 18 din Legea nr. 176/2010.
Prin Ordonanţa nr. 4/27.06.2018 pronunţată de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2015 s-a constatat caracterul nejustificat al dobândirii unei cote-părţi a averii persoanei cercetate A. şi a soţiei acestuia,M., corespunzătoare sumei de 1.015.230 RON şi s-a trimis cauza în procedura judiciară de control a averii Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, conform art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 modificată.
Dosarul a fost înregistrată sub nr. x/2015* pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a-II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 28.06.2018, iar în cauză instanţa a dispus citarea intervenientului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 101 din 19 aprilie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, la solicitarea reclamantei Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu persoana cercetată A., soţia acestuia, M. şi cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a constatat că persoana cercetată A. a dobândit în mod nejustificat o cotă-parte din averea sa şi a soţiei sale M., în valoare de 1.015.230 RON şi, în consecinţă, a obligat persoana cercetată A. la plata către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a sumei de 1.015.230 RON, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Totodată, a respins cererea privind obligarea persoanei cercetate la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile experţilor judiciari.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 101 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii A. şi M. solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru administrarea şi lămurirea probatoriului, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, a Ordonanţei nr. 4/2018 emise de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, precum şi anularea raportului şi a sesizării emise de Agenţia Naţională de Integritate acesteia.
În cuprinsul recursului au invocat recurenţii pârâţi motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:
a. Decăderea din dreptul de a constata caracterul nejustificat al dobandirii averii recurentilor; prescriptia extinctivă a răspunderii recurentilor.
Legea nr. 176/2010 prevede in art. 11 alin. (1) ca "activitatea de evaluare a declaratiei de avere, a datelor si a informatiilor privind averea existenta, precum si a modificarilor patrimoniale intervenite existente in perioada exercitarii functiilor ori demnitatilor publice, precum si cea de evaluare a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor se efectueaza atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora."
Or, ANI s-a sesizat pe 11.01.2011, iar Raportul de evaluare a fost emis pe 06.05.2015, adică la peste 4 ani distanţă.
b. Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - nemotivarea sentintei recurate: lipsa motivelor pentru care au fost înlăturate probele în susţinerea împrumuturilor contractate de la persoanele fizice; greşita motivare a înlăturării declaraţiilor de avere; greşita motivare a respingerii celorlalte probe administrate in dosar.
c. Art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - greşita aplicare a normelor de drept material de catre instanţa de fond: greşita răsturnare a prezumtiei de dobăndire licită a averii (art. 44 alin. (8) din Constituţie); greşita aplicare a dispoziţiilor privind data certă (art. 1182 din C. civ. de la 1865).
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimata-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.
În argumentele expuse în întâmpinare, a reiterat principalele constatări din sesizarea pe care a adresat-o Comisiei de cercetare a averilor şi susţinerile prezentate în faţa instanţa de fond.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
III. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâţilor este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
III.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentă.
Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.
Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).
Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).
Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere a acţiunii cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau îi nemulţumesc pe recurenţi, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
De altfel, recurenţii înşişi redau considerentele sentinţei în legătură cu anumite aspecte punctuale, dar le critică, tinzând la substituirea acestora cu propriile lor argumente.
Ţinând seama de faptul că art. 488 C. proc. civ. nu permite invocarea unor motive de netemeinice a hotărârii recurate, iar motivele invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cele enumerate la pct. 1-8, Înalta Curte apreciază că nu poate realiza o analiză a criticilor legate de veniturile pretins obţinute din împrumuturile contractate de la persoanele fizice, chirii, subvenţii etc, "greşita motivare" a aprecierii valorii probatorii a unor dovezi administrate necircumscriindu-se pct. 6 al art,488 alin. (1) din Cod.
În acest context, se constată că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsuşirea de către instanţa de judecată a argumentelor unei părţi nu echivalează cu o motivare contradictorie, nici cu una străină de natura cauzei pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), se reţine că acesta a fost invocat prin raportare la art. 44 alin. (8) din Constituţie, care consacră prezumţia de dobăndire licită a averii, şi la art. 1182 din C. civ. de la 1865 privind data certă a înscrisurilor sub semnătură privată.
Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.
Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.
În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurenţi motivului de casare menţionat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.
În privinţa prescripţiei, Înalta Curte constată că aceasta constituie un motiv nou de nelegalitate a procedurii derulate de Agenţia Naţională de Integritate, neinvocat în faţa instanţei de fond.
Este adevărat că, aşa cum a arătat şi intimata reclamantă Agenţia Naţională de Integritate, art. 2513 din C. civ. stabileşte că "Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate."
Însă, prin Decizia nr. 1/2014, pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii şi obligatorie pentru toate instanţele, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., s-a statuat însă că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât, atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."
Pe de altă parte, nu poate fi primită apărarea recurenţilor în sensul intervenirii prescripţiei dreptului Agenţiei Naţionale de Integritate de a acţiona pentru evaluarea averii lor, prin reţinerea şi investigarea unor fapte mai vechi de trei ani faţă de momentul emiterii raportului.
Astfel, activitatea de evaluare a Agenţiei Naţionale de Integritate este supusă termenului general de prescripţie prevăzut de art. 2.523 din C. civ., sancţiune civilă care este aplicabilă cu luarea în considerare a întregului său regim juridic.
Prin urmare, termenul de prescripţie prin care este sancţionată eventuala pasivitate a Agenţiei Naţionale de Integritate este susceptibil de întrerupere conform art. 2.537 din C. civ. (respectiv art. 16-17 din Decretul nr. 167/1958), întrucât întreruperea şi suspendarea termenului prescripţiei extinctive sunt de esenţa acestei instituţii juridice.
Or, din actele dosarului, reiese că intimata reclamantă Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu în privinţa evaluării respectării de către recurentul pârât a regimului declaraţiilor de avere, procedură reglementată de Legea nr. 176/2010, la data de 11.01.2011 (ulterior verificarea extinzându-se, potrivit legii, şi în privinţa soţiei persoanei cercetate).
De asemenea, la data 12.04.2013 persoana cercetată a fost informată că s-au identificat diferenţe semnificative în sensul legii, între veniturile şi cheltuielile familiei din perioada de referinţă (precizată în Raportul de evaluare nr. x/06.05.2015 ca fiind 01.01.2000 - 31.12.2011), iar la data de 06.05.2015 a fost întocmit raportul de evaluare prin care s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa.
Având în vedere că în toată perioada de referinţă recurentul pârât a exercitat funcţia publică, rezultă că sesizarea din oficiu a ANI s-a realizat în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010, întrerupând cursul prescripţiei, iar actele procedurale ulterioare au fost realizate la intervale de timp rezonabile şi justificate, fără ca un nou termen de prescripţie să se împlinească.
În privinţa celorlalte critici formulate, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă nu a dat valoarea probatorie pretinsă de recurenţii pârâţi contractelor de împrumut (sau declaraţiilor de avere în care sunt menţionate acestea), nu atât pentru argumentul lipsei datei certe, ci pentru considerentul principal al neefectivităţii împrumuturilor propriu-zise, a predării sumelor de bani.
Astfel, chiar reţinând ca dată certă a contractelor de împrumut, opozabilă terţilor, abia data declarării lor la ANAF sau în declaraţiile de avere, nu poate fi ignorată împrejurarea că aceste date se situează ulterior momentului la care imobilul din Năvodari exista deja, fiind aproape finalizat.
Or, nu este suficient ca într-o perioadă îndelungată de referinţă a controlului averii să se echilibreze per total balanţa veniturilor şi cheltuielilor persoanei cercetate (de regulă, ca o "coincidenţă" des întâlnită în această materie, prin împrumuturi substanţiale de la rude sau prieteni apropiaţi acordate exact în preajma declanşării investigaţiilor). Trebuie dovedit în special faptul că la momentul achiziţiilor de mare valoare preexistau veniturile necesare acelor achiziţii/cheltuieli.
În continuare, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurenţii pârâţi, că judecătorul fondului nu a înlăturat de plano nici prezumţia constituţională de dobândire licită a averii.
Astfel, potrivit art. 44 alin. (8) din Constituţia României revizuită, "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă."
Curtea Constituţională a statuat însă în mod constant (e.g., Decizia nr. 799/2011, Decizia nr. 453/2008) că prezumţia dobândirii licite a averii este o prezumţie legală, dar relativă, deoarece nu împiedică cercetarea modului licit sau ilicit al dobândirii acesteia.
Aceasta înseamnă că excepţia nu poate fi răsturnată de plano, dar poate fi înlăturată în cursul procedurii de cercetare a averii, în baza dovezilor administrate, potrivit dreptului comun în materie de probaţiune.
Persoana cercetată are dreptul să se apere şi să dovedească împrejurarea că, deşi nu şi-a declarat averea în conformitate cu dispoziţiile legale, aceasta a fost dobândită licit.
Aceasta deoarece declaraţiile de avere reprezintă din punct de vedere probator înscrisuri şi, deci, sunt apte să fie folosite în contra celui care le-a completat pe proprie răspundere.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în perioada de referinţă, persoana cercetată A. a completat o serie de declaraţii de avere, însă prima declaraţie de avere în care apare primul pretins împrumut substanţial de 500.000 RON (de la persoana fizică C.) a fost completată cu mare întârziere (abia în luna noiembrie 2010), deşi termenul legal era 15 iunie 2010, iar împrumutul se pretinde că avusese loc în ianuarie 2009.
În plus, martorul C. a justificat provenienţa sumei de bani pretins împrumutate prin vânzarea unui imobil în anul 2008, iar Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.05.2008 relevă că acesta a acţionat doar ca mandatar al proprietarilor vânzători, astfel că nu se poate reţine intrardea în patrimoniul său a preţului imobilului.
Totodată, în declaraţia din 2011, completată după începerea investigaţiei ANI apare un împrumut de la D., unchiul persoanei cercetate.
Deşi s-a susţinut că acesta deţinea veniturile necesare pentru a acorda împrumutul, întrucât primise despăgubiri băneşti de la ANRP în temeiul unei legi speciale, în speţă nu s-a făcut nicio dovadă că suma respectivă ar fi fost scoasă din contul lui D. spre a fi predată în orice mod persoanei cercetate.
Or, potrivit legii civile, este de esenţa contractelor reale, cum sunt şi cele de împrumut, că se consideră perfectate doar la momentul predării lucrului, iar înţelegerea părţilor, prealabilă predării, poate fi apreciată în lipsa remiterii bunului ca având doar valoarea unei promisiuni de a contracta.
În speţă, persoana cercetată nu a făcut dovada remiterii de către împrumutători a sumelor de bani pretins împrumutate, declaraţiile acestora, precum şi înscrierea contractelor în declaraţiile de avere nefiind suficiente pentru a proba intrarea banilor în patrimoniul persoanei cercetate.
În aceste condiţii, nu se poate reţine că instanţa de fond ar fi procedat nelegal când a considerat că înscrisurile sub semnătură privată au fost preconstituite de către persoana cercetată cu scopul de a justifica sume de bani a căror provenienţă nu putea fi dovedită altfel ca licită, neprobându-se predarea efectivă a sumelor de bani în discuţie.
Judecătorul fondului a constatat deci în mod temeinic şi legal că prezumţia dobândirii licite a averii instituită prin art. 44 alin. (8) din Constituţie a fost răsturnată în privinţa sumei de 1.015.230 RON.
Faţă de aceste împrejurări şi de dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, potrivit cărora "Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanţă pe bază de expertiză. (...).", Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat.
III.2. Soluţia instanţei de recurs
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 115/1996 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenţii pârâţi A. şi M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâţii A. şi M. împotriva sentinţei civile nr. 101 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.