Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2021
Deliberând asupra cauzei de faţă în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin sentinţa penală nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petentul A., privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Examinând cererea de strămutare în raport de motivele invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală sub nr. x, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
În motivarea cererii, petentul a arătat că "există suspiciuni rezonabile referitoare la afectarea calităţii şi imparţialităţii actului juridic având în vedere calităţile părţilor implicate în speţă şi a arătat că există "grade de rudenie şi de cumetrie şi de prietenie şi de afaceri şi de interese şi de furăciuni..s.a.m.d. deci având conexiuni în toate sferele de putere din zona centru şi bineînţeles prin natura sumelor sustrase din visteria publică - bugetul public - privat- personal de natură a peste 10 miliarde de euro..."
Potrivit art. 72 alin. (6) C. proc. pen. au fost solicitate informaţii de la Curtea de Apel Braşov.
Din informarea transmisă de Curtea de Apel Braşov, după prezentarea istoricului cauzei, s-a arătat că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de lege pentru strămutarea cauzei, nerezultând din susţinerile acestuia că ar fi afectată imparţialitatea judecătorilor care compun completul de judecată datorită împrejurărilor cauzei sau calităţii părţilor ori existenţei pericolului de tulburare a ordinii publice. Nu este conturată o asemenea suspiciune nici în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi judecători ai secţiei penale sau ai instanţei.
Înalta Curte, verificând actele dosarului şi motivele invocate prin cererea de strămutare, a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 71 din C. proc. pen., astfel că nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei. Conform acestor prevederi legale, motivele temeinice care pot determina strămutarea unei cauze trebuie să se refere la suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
Analizând împrejurările cauzei a cărei strămutare se solicită, Înalta Curte a constatat că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Braşov, nefiind elemente pentru a se putea considera că prin judecarea dosarului nr. x/2020 s-ar încălca dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de cele expuse s-a constatat că argumentele petentului prezentate prin cererea de strămutare privesc nemulţumirile acestuia cu privire la judecarea cauzei de către Curtea de Apel Braşov, însă simpla afirmaţie nedovedită nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă fără a exista fapte sau împrejurări care să constituie dovezi ale afectării imparţialităţii judecătorilor curţii de apel.
Astfel, Înalta Curte a constatat că motivele invocate de către petent nu se încadrează în cele prevăzute de art. 71 C. proc. pen. prin care se poate dispune strămutarea unei cauze, afirmaţiile petentului nefiind susţinute de elemente obiective care să genereze suspiciuni temeinice asupra imparţialităţii instanţei.
În consecinţă, având în vedere argumentele invocate de petent, dar şi informaţiile furnizate de către Curtea de Apel Braşov, Înalta Curte a apreciat că sunt asigurate condiţiile necesare pentru normala şi corecta soluţionare a cauzei, fără a fi evidenţiate aspecte din care să rezulte că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi afectată.
2. Împotriva sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat contestaţie, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 19 aprilie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
I. La termenul din data de 19 aprilie 2021 petentul A. a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată pentru lipsă de imparţialitate, de independenţă, de integralitate, lipsă de conştiinţă, lipsa unui proces echitabil, abuz de drept, exercitarea funcţiei cu rea credinţă şi gravă neglijenţă, apreciind că prin respingerea cererii formulate de desemnare a unui apărător din oficiu au fost încălcate prevederile Legii nr. 303 şi Legii nr. 307, art. 99 paragraful 1, respectiv O.G. nr. 137/2000, republicatăcererea de recuzare a membrilor completului de judecată şi a reprezentantului Ministerului Public
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători examinând cererea de recuzare formulată a constatat că aceasta nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 67 alin. (4) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii nefiind indicate cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege şi nici temeiurile de fapt cunoscute la momentul formulării cererii.
Totodată, instanţa supremă a constatat că prezenta cerere nu întruneşte nici condiţiile prevăzute de art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind indicate persoanele împotriva cărora înţelege să formuleze cerere de recuzare, aceasta fiind făcută generic.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (5) teza I din C. proc. pen. "nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (2)-(4) (…) atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare".
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de contestator.
II. Prin cererea formulată în şedinţă publică la data de 19 aprilie 2021, petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., text de lege în temeiul cărora reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentul A. Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.
Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentul A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că cererea de sesizare întruneşte doar două din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei căi de atac (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate de recurentul A. împotriva sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020), de către o persoană care are, în speţă, calitatea de contestator (A.).
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că partea care invocă o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.
Prin urmare, simpla invocare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii din C. proc. pen. nu este adecvată atâta timp cât petentul nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale. Or, neindicarea textului pretins neconstituţional sau a principiului constituţional încălcat constituie motiv de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare, nefiind invocată, în realitate o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate.
Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest context se reţine că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, (paragraful18) s-a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
În examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în raport cu criticile dezvoltate oral de recurent, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicţie concretă a textelor criticate pentru neconstituţionalitate cu prevederile legii fundamentale ci, de nemulţumirea recurentului faţă de concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de respingere a contestaţiei formulate ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 pe rolul Completului de 5 judecători.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, doreşte modificarea şi completarea dispoziţiilor pretins neconstituţionale ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În concluzie, în cauza de faţă, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Prin urmare, constatând că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia nevizând aspecte de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A..
III. Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată contestaţia ca fiind inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele următoare:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol, sentinţa prin care se soluţionează cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac.
Se constată că petentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva hotărârii prin care a fost soluţionat, în mod definitiv, conflictul de drept dedus judecăţii în care contestatorul avea un interes legitim, hotărâre nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea altor căi de atac, în condiţii nereglementate de legea procesual penală.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulat de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Respinge, ca inadmisibilă cererea de recuzare a membrilor completului de judecată şi a reprezentantului Ministerului Public.
II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare.
III. Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2021.