După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 29 august 2012, sub nr. x/94/2012, reclamanţii A, B şi C, în contradictoriu cu pârâţii D, E, F, G, Comisia Locală Voluntari de Aplicare a Legii 18/1991, Prefectul Judeţului Ilfov şi Comisia Judeţeană Ilfov de Aplicare a Legii 18/1991, au solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a Certificatului de moştenitor nr. 1729 din 21 noiembrie 1992, eliberat de Biroul Notarului Public - H, ce priveşte dezbaterea succesiunii numitei I, mama pârâtei E, nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 662 din 30 martie 1998 de Biroul Notarului Public - H prin care D şi E au vândut către F şi G corpul 1 de clădire şi terenul aferent, în suprafaţă de 310 mp, din totalul de 1.045 mp, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Prin sentința civilă nr. 1205 din 6 martie 2018, Judecătoria Buftea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A, B şi C, în contradictoriu cu pârâţii D, E, F, G, Comisia Locală Voluntari de Aplicare a Legii 18/1991, Prefectul Judeţului Ilfov şi Comisia Judeţeană Ilfov de Aplicare a Legii 18/1991, ca neîntemeiată.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel
Prin decizia civilă nr. 1103/A din 23 martie 2022, Tribunalul Ilfov a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi C şi A împotriva sentinţei civile nr. 1205 din 6 martie 2018 pronunţate de Judecătoria Buftea.
4. Hotărârile pronunțate de instanța de recurs
Prin încheierea din data de 26 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului, până la depunerea cererii de introducere în cauză a moştenitorilor lui E.
Prin încheierea din data de 20 martie 2024, instanța de recurs a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a menţinut măsura suspendării dispusă prin încheierea din 26 aprilie 2023, cu privire la judecarea cererii de recurs formulate de recurenţii-reclamanţi C şi A împotriva deciziei civile nr. 1103A din 23 martie 2022 pronunțate de Tribunalul Ilfov - Secția civilă.
Prin încheierea din 26 iunie 2024, instanța de recurs a dispus amânarea pronunțării asupra cererii de repunere pe rol a cauzei şi asupra excepţiei perimării, la data de 3 iulie 2024.
Prin decizia civilă nr. 470 din 3 iulie 2024, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, a admis excepţia perimării, a constatat perimat recursul formulat de recurenţii-reclamanţi C și A împotriva deciziei civile nr. 1103A din 23 martie 2022 pronunțate de Tribunalul Ilfov - Secția civilă.
5. Calea de atac declarată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 470 din 3 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a încheierilor de şedinţă din 26 aprilie 2023, 20 martie 2024 şi 26 iunie 2024 pronunţate de aceeaşi instanţă au declarat recurs reclamanții C și A, solicitând admiterea căii de atac, modificarea hotărârilor recurate și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București, pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății recursului. Calea de atac se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.
Aceștia arată că, prin încheierea din data de 26 aprilie 2023, instanța a dispus suspendarea judecării recursului până la depunerea cererii de introducere în cauză a moștenitorilor lui E.
Ulterior, recurenții au depus la dosar o cerere de repunere pe rol și au început să facă demersuri pentru aflarea moștenitorilor. Celelalte părți nu s-au implicat, motiv pentru care instanța de recurs, la termenul din data de 28 noiembrie 2023, le-a pus în vedere doar recurenților să depună certificatul de calitate de moștenitor.
Aceștia arată că au indicat moștenitorii și la termenul din data de 20 martie 2024, însă instanța a menținut măsura suspendării, apreciind că sunt necesare înscrisuri suplimentare. Au formulat o nouă cerere de repunere pe rol, iar la termenul din data de 26 iunie 2024 au depus la dosar dovezile tuturor demersurilor efectuate. Însă, nu au obținut certificatul de moștenitor întrucât sunt terți față de succesiunea defuncților, notarii refuzând să le elibereze un astfel de act.
Recurenții apreciază că instanța a dispus suspendarea, apoi perimarea dosarului, deși au făcut dovada demersurilor lor, respectiv au indicat moștenitorii și au depus răspunsul negativ de la Societatea Notarilor Publici J. Prin urmare, nu se poate aprecia lipsa lor de stăruință. Mai mult, perimarea a fost întreruptă prin îndeplinirea actelor de procedură al căror scop a fost judecarea recursului. Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 248 alin. (1) și art. 250 alin. (2) C. proc. civ.
După expunerea detaliată a demersurilor realizate, recurenții arată că moștenitorii defunctei E sunt K, L, M și N. Aceștia nu înțeleg, însă, să dezbată succesiunea din cauza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de defunctă cu unul dintre fii.
În consecință, recurenții solicită admiterea prezentei căi extraordinare de atac și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății recursului.
6. Apărări formulate
Intimaţii nu au depus, în termen procedural, întâmpinare.
La data de 2 decembrie 2024, intimații F și G au formulat note scrise, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de reclamanții C și A, ca fiind inadmisibil.
7. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând, cu prioritate, admisibilitatea recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice, dând eficiență, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesuale civile, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiul legalității consfințit prin prevederile legale menționate anterior.
Potrivit dispozițiilor art. 253 alin. (2) C. proc. civ.de la 1865, „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare”.
Prevederile art. 299 din actul normativ menționat statuează că „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului”, iar cele ale art. 377 alin. (2) pct. 5 din același act normativ, prevăd că sunt hotărâri irevocabile, „orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs”.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale citate anterior, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
În cauză, recurenţii au promovat recurs împotriva deciziei nr. 470 din 3 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a încheierilor premergătoare din data de 26 aprilie 2023, 20 martie 2024 și 26 iunie 2024 a aceleiași instanțe, prin care a fost dispusă, inițial, suspendarea cauzei, apoi a fost admisă excepția perimării, invocată din oficiu, și s-a constatat perimat recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 1103A din 23 martie 2022 a Tribunalului Ilfov.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, sunt hotărâri irevocabile, „hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul litigiului.”
Se observă, astfel, că decizia supusă controlului judiciar este irevocabilă, fiind pronunțată de o instanță de recurs.
Perimarea reprezintă o sancţiune procedurală determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părţii. Aceasta reprezintă un incident procedural, care se rezolvă în cursul judecăţii pe cale de excepţie, nefiind permis ca, pentru hotărârea prin care acesta se soluţionează, să existe o cale de atac pe care legea nu o îngăduie cu privire la hotărârea pronunţată asupra fondului.
Împrejurarea că art. 253 alin. (2) C. proc. civ. menţionează că „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare”, nu semnifică faptul că există posibilitatea exercitării acestei căi de atac împotriva deciziei de perimare, pronunţate în legătură cu judecata unui recurs.
Intenţia legiuitorului nu a fost de a deschide o cale de atac a recursului, ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii, aceeaşi concluzie derivând şi din coroborarea dispoziţiilor art. 253 alin. (2), cu cele ale art. 299 alin. (1) şi art. 377 alin. (2) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., care, stabilind obiectul recursului, prevăd că acesta nu poate privi hotărâri irevocabile.
Astfel, hotărârea pronunţată asupra perimării, ca incident procedural, poate fi atacată cu recurs numai dacă şi hotărârea care s-ar fi pronunţat în cererea perimată ar fi fost supusă acestei căi de atac, conform principiului accesorium sequitur principale.
Însă, dispoziţiile legale care prevăd că hotărârea dată în perimare este supusă recursului nu sunt aplicabile atunci când perimarea este constatată de o instanţă a cărei hotărâre este irevocabilă, cum este cazul în speţă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii C şi A împotriva deciziei civile nr. 470 din 3 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a încheierilor de şedinţă din 26 aprilie 2023, 20 martie 2024 şi 26 iunie 2024 pronunţate de aceeaşi instanţă.
În ceea ce privește cererea intimaților F și G de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, la baza obligaţiei de restituire a acestora stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat. Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a litigiului. Însă, valoarea onorariului pretins cu titlu de cheltuieli de judecată, trebuie să fie proporţională cu serviciul prestat de avocat, legiuitorul instituind posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestaţia avocaţială şi onorariul solicitat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-o jurisprudenţă constantă, a statuat în sensul că ,,un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil” (cauza Cornelia Popa c. României publicată în M. Of. nr. 13 din 6 ianuarie 2012).
Or, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că valoarea onorariului solicitat de intimați, respectiv 3.000 lei, nu are un caracter rezonabil cu atât mai mult cu cât cauza este soluționată pe baza unei excepții de procedură, invocate din oficiu, de către instanță. Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va dispune reducerea cheltuielilor de judecată și va obliga recurenții la plata sumei de 1.500 lei, cu acest titlu, către intimaţii G şi F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C şi A împotriva deciziei civile nr. 470 din 3 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a încheierilor de şedinţă din 26 aprilie 2023, 20 martie 2024 şi 26 iunie 2024 pronunţate de aceeaşi instanţă.
Obligă recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, către intimaţii-pârâţi G şi F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2024.