Asupra contestației privind tergiversarea procesului, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
La data de 8 ianuarie 2025 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe, Secția de contencios administrativ și fiscal dosarul nr. x/2/2024, ce are ca obiect recursul declarat de petentul A împotriva sentinței nr. 1695/24 octombrie 2024 a Curții de Apel București.
Contestația privind tergiversarea procesului
La 2 iunie 2025, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe contestația privind tergiversarea procesului, prin care petentul a arătat că dosarul său a rămas în nelucrare de peste 3 luni, de când a depus răspunsul la întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători
Examinând contestația privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 30 alin. (1) C. proc. civ. „Oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente”.
Conform art. 32 alin. (1) lit. c C. proc. civ. „Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia (...) formulează o pretenție”.
De asemenea, art. 522 alin. (1) C. proc. civ. prevede că ,,Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.”
La alin. (2) al aceluiași text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestația, motivele vizând atât culpa, cât și atitudinea instanței față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces ori a terților care aveau obligații legale sau judiciare.
Ca urmare, contestația la tergiversare este acțiunea prin care o parte urmărește înlăturarea dificultăților ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil, scopul procedurii fiind acela de a se lua măsurile legale pentru ca eventuala situație de tergiversare să înceteze. Rațiunea reglementării acestei proceduri a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.
Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ., este pasivitatea instanței de judecată care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
Examinând actele dosarului și raportându-se la textele legale redate anterior, Înalta Curte reține că obiectul contestației la tergiversare pendinte îl reprezintă nemulțumirea petentului referitoare la faptul că nu s-ar fi stabilit termen de judecată în dosarul nr. x/2/2024.
Înalta Curte notează că motivele prevăzute de dispozițiile privind contestația la tergiversarea procesului trebuie privite ca un remediu oferit de normele de procedură, care au aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen optim și previzibil.
Noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată însă nu prin raportare la elemente subiective, care țin de dorința părții de a-i fi soluționată cauza într-un termen cât mai scurt, ci de posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013.
Din această perspectivă, la analiza respectării „termenului optim și previzibil” în soluționarea cauzei, trebuie luate în considerare și alte elemente obiective, care țin de încărcătura instanței de judecată pe rolul căreia a fost înregistrată cauza și, implicit, a completului de judecată desemnat pentru pregătirea dosarului și pentru soluționarea acestuia.
În cauza dedusă judecății, prin rezoluția emisă la 17 ianuarie 2025 s-a stabilit faptul că petentul datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei pentru soluționarea recursului și s-a dispus comunicarea cererii către intimat.
La data de 10 februarie 2025, intimata a depus întâmpinare, comunicată recurentului, care a depus răspuns la întâmpinare la data de 5 martie 2025, iar prin rezoluția din 4 iunie 2025, dosarului i-a fost fixat termen de judecată la 23 septembrie 2025, cu citare părți.
Astfel, la momentul judecății contestației pendinte, se constată că judecătorul cauzei a fixat primul termen de judecată la data de 23 septembrie 2025, cu luarea în considerare a particularităților litigiului dedus judecății, în contextul supraaglomerării notorii existente la nivelul acestei secții a instanței supreme, astfel cum s-a arătat anterior.
Ca urmare, constatând că în cauză nu se poate reține pasivitatea instanței de judecată în privința adoptării măsurilor necesare pentru fixarea primului termen de judecată în dosarele alocate spre soluționare, Înalta Curte de Casație și Justiție ‒ Completul de 5 judecători, urmează a respinge contestația la tergiversare dedusă judecății, pe temeiul art. 522 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A în legătură cu dosarul nr. x/2/2024 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2025.