Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

JUDECATA ÎN FOND

Prin sentința penală nr. 476 din 10 octombrie 2024, pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/1/2021 s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen., a fost ridicată măsura sechestrului asigurător luată în cauză asupra imobilelor aparținând inculpatului A prin ordonanțele nr. x/P/2019 din 15 ianuarie 2021 și din 19 ianuarie 2021 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție; măsura sechestrului asigurător luată în cauză asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului B prin ordonanța nr. x/P/2018 din 10 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție; precum și măsura sechestrului asigurător luată în cauză asupra bunurilor mobile și imobile aparținând numitului C prin ordonanța nr. x/P/2018 din 10 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, așa cum acestea au fost menținute prin încheierea din 06 februarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, atât cele din cursul urmăririi penale, cât și de la judecata în fond, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

I. 1. Prin rechizitoriul nr. x/P/2019 din data de 01 martie 2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a fost trimis în judecată inculpatul A pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În sarcina acestui inculpat s-a reținut în esență, că, în calitate de prim-ministru al Guvernului României a pretins, în cursul anului 2007, și a primit, în cursul anului 2008, în mod indirect, foloase materiale de la reprezentanții companiei austriece D GmbH, constând în plata către E LTD a serviciilor de consultanță în valoare de 800.000 USD, în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008.

Fapta de pretindere a prim-ministrului A s-a realizat în perioada aprilie - mai 2007, în mod indirect, prin intermediul lui B, când acesta din urmă, în cadrul discuției cu F, reprezentantul D, a solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților vizând închirierea licențelor AJ, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor D Austria.

Fapta de primire de către prim-ministrul A, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-a realizat prin două acțiuni de primire - la 07 noiembrie 2008 a sumei de 500.000 USD și la 25 noiembrie 2008 a sumei de 300.000 USD, din contul bancar al firmei lui B, G, în contul bancar al lui E, suma totală de 800.000 USD, provenind de la H, firma controlată de F.

Suma de 800.000 USD plătită de G LLC către E LTD reprezintă în realitate contravaloarea serviciilor de consultanță prestate în favoarea luiA și au avut ca efect stingerea unei părți a datoriei personale, ce reprezintă un folos material primit de prim-ministru de la D GmbH în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în calitate de prim-ministru pentru adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008.

2. Totodată, prin rechizitoriul nr. x/P/2018 din data de 12 decembrie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, inculpatul B a fost trimis în judecată pentru săvârșirea complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2007 l-a ajutat pe A, prim-ministru al Guvernului României, să pretindă și să primească, în mod indirect, foloase materiale de la reprezentanții companiei austriece D GmbH în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008.

Astfel, potrivit actului de sesizare, inculpatul B a intermediat realizarea înțelegerii dintre demnitar și reprezentanții companiei D GmbH cu privire la cuantumul și modalitatea de plată a comisionului, precum și cu privire la modul în care demnitarul urma să își exercite atribuțiile, materializate în adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, nr. 634/2008, nr. 1193/2008 și nr. 1451/2008.

Ulterior, inculpatul B a contribuit la remiterea foloaselor către A, prin punerea la dispoziție a companiei G LLC pentru plata unei părți din comision, după care a transferat suma 800.000 USD din contul acestei companii pentru stingerea unei datorii pe care A o avea către persoanele care îi prestau serviciile de consultanță politică.

În schimbul acestui ajutor, B a primit suma de 1.389.000 euro, reprezentând o parte din comisionul achitat de compania D.

II. Faza de cameră prealabilă.

1. Cauza privind pe inculpatul A a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 03 martie 2021, sub nr. x/1/2021/a1.

Prin încheierea nr. 504 din 7 octombrie 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală a respins, ca nefondate, cererile și excepțiile invocate de inculpatul A, a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu rechizitoriul nr. x/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Prin încheierea nr. 6/C din 04 mai 2022, pronunțată de Completul de 2 judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte, s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A împotriva încheierii nr. 504 din data de 07 octombrie 2021, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. x/1/2021/a1.

În baza art. 2502 C. proc. pen., au fost menținute măsurile sechestrului asigurător luate prin ordonanța nr.x/P/2019 din data de 15 ianuarie 2021 și ordonanța nr. x/P/2019 din data de 19 ianuarie 2021 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, asupra bunurilor inculpatului A.

2. Cauza privind pe inculpatul B a fost înregistrată pe rolul Curții de apel București - Secția I penală, la data de 18 martie 2021, sub nr. x/2/2021.

La data de 23 martie 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București – Secția I Penală a dispus trimiterea acestei cauze la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în vederea discutării reunirii cu dosarul nr. x/1/2021, dosar aflat în procedura de cameră preliminară.

Prin încheierea din data de 14 aprilie 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală a respins cererea de reunire a dosarului nr. x/2/2021/a1 al Curții de Apel București – Secția I Penală, privind pe inculpatul B, la dosarul nr. x/1/2021/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, privind pe inculpatul A și a trimis cauza la Curtea de Apel București, spre competentă soluționare.

Prin încheierea penală din 23 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în dosarul nr. x/2/2021/a1, în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate cererile și excepțiile invocate de inculpatul B.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală în care s-a emis rechizitoriul nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție - privind pe inculpatul B - trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită sub forma complicității, faptă prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 din C. pen.

Prin încheierea nr. 63 din data de 3 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția penală în dosarul nr. y/1/2021 a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B împotriva încheierii penale din 23 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în dosarul nr. x/2/2021/a1.

III. Cercetarea judecătorească.

Prin încheierea din 09 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2/2021 pe rolul instanței supreme a fost reunit dosarul nr.x/2/2021 al Curții de Apel București – Secția I Penală, privind pe inculpatul B, la dosarul nr.x/1/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, privind pe inculpatul A.

În cursul cercetării judecătorești desfășurate de instanța de fond au fost admise cererile de probatorii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția și de inculpatul A și a fost încuviințată audierea martorilor I, J, K, L, M, N, C, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z.

Totodată, a fost admisă cererea de probatorii formulată de inculpatului B constând în audierea martorului F.

Prin încheierea din 29 februarie 2024, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B, din infracțiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 C. pen., în infracțiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000.

În cauză au dat declarații inculpații A și B și martorii I, J, M, K, N, O, L, P, Q, S, T, R, U, C, V, W și AA.

IV. Analizând întregul material probatoriu administrat în ambele faze procesuale, Înalta Curte a reținut următoarea situație de fapt:

Față de modul de formulare a acuzațiilor prin rechizitoriile conexate în prezentul dosar, rechizitoriul nr.x/P/2019 din data de 1 martie 2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, vizându-l pe inculpatul A și rechizitoriul nr. x/P/2018 din data de 12 decembrie 2019 al aceleiași unități de parchet, vizându-l pe inculpatul B instanța de fond a apreciat necesar a fi indicate elementele care constituie obiectul probațiunii în prezenta cauză.

Astfel, sub un prim aspect, instanța de fond a analizat în ce măsură inculpatul A a fost beneficiarul direct al unor servicii de consultanță politică electorală prestată de către societatea comercială E LTD, deținută de Y și X, companie înmatriculată în Insulele Virgine Britanice și care avea conturi bancare deschise la banca AO din Elveția, în cursul anului 2008, în baza unei convenții pe care acesta ar fi încheiat-o în cursul lunii decembrie 2007.

În al doilea rând au fost determinate circumstanțele în care inculpatul menționat cu sprijinul inculpatului B se presupune că a solicitat plata unor sume de bani de la compania austriacă D GmbH Austria (D), pentru ca acesta să își îndeplinească anumite atribuții, în calitatea sa de prim-ministru al României, privind încheierea actelor adiționale la Contractul de închiriere a licențelor AJ.

În al treilea rând, obiectul probațiunii a vizat atribuțiile exercitate de către inculpatul A în legătură cu adoptarea hotărârilor de guvern privind achiziția de licențe AJ, precum și presiunile exercitate pentru realizarea plăților către D GmbH.

În fine, au fost stabilite condițiile în care s-a realizat plata sumelor de bani ce se presupune a fi fost pretinse de către inculpatul A, destinația și ceea ce reprezintă tranzacțiile realizate.

1. Cu privire la primul element ce face obiectul probațiunii, instanța de fond a reținut că în perioada 2007 - 2008, martorii Y, X, O, împreună cu cetățeanul american AB au acordat consultanță electorală în cadrul campaniei pentru alegerile parlamentare din anul 2008.

Martorul O a acordat consultanță AC, prin intermediul societății comerciale AQ, în baza unui contract de consultanță încheiat între firmă și partidul politic în anul 2008, contravaloarea negociată a prestațiilor fiind de 5000 euro/lună. Acest fapt rezultă din coroborarea declarațiilor martorului menționat, în cursul urmăririi penale la 04 decembrie 2019 și 10 februarie 2021, în dosarele de urmărire penală conexate, precum și în fața instanței la data de 27 aprilie 2023, cu declarațiile martorului N, din 09 februarie 2019 și 04 februarie 2021, în cursul urmăririi penale, precum și la 27 aprilie 2023, în cursul cercetării judecătorești, precum și cu cele ale martorului Q.

Martorul N a confirmat susținerile martorului O, indicând faptul că acest contract a fost încheiat în cursul anului 2007, de către persoana care deținea funcția de secretar general al partidului, iar atunci când a fost numit în această funcție, în anul 2008, apreciind ca fiind prea mare prețul plătit a procedat la renegocierea sa, reușind reducerea costului, cu includerea clauzei de succes menționate anterior.

Totodată, martorul Q a confirmat cele menționate anterior, susținând atât în cursul urmării penale (declarația din 06 decembrie 2019), cât și în fața instanței, la 08 iunie 2023, că martorul O acorda consultanță politică partidului, încă de la începutul anului 2008, sau chiar mai devreme, însă nu a fost implicat în decizia de colaborare cu societatea acestuia.

Cu privire la martorii Y, X și AB, Înalta Curte a reținut că și aceștia au desfășurat activitate de consultanță politică tot în favoarea AC, și nu, doar în favoarea candidatuluiA. În condițiile în care inculpatul A avea o dublă calitate, îndeplinind atât funcția de prim-ministru al României, cât și pe aceea de Președinte al partidului, instanța de fond a reținut că, în mod evident, contactele cu acești consultanți străini erau frecvente, fiindu-i adresată corespondență atât direct, cât și prin intermediul altor persoane. Funcția publică pe care acesta o exercita presupunea o expunere publică importantă, motiv pentru care prestația inculpatului era importantă pentru procesul electoral din anul 2008, cu toate schimbările procedurii de desfășurare a alegerilor parlamentare, în sensul alegerii parlamentarilor prin vot nominal, iar nu pe listele de partide. Pentru a ajunge la această concluzie cu privire la activitatea prestată de către consultații străini, Înalta Curte, ca instanță de fond, a avut în vedere, în principal, declarațiile martorilor X, Y, O, primii doi fiind audiați doar în cursul urmării penale, nefiind posibilă reaudierea acestora nemijlocit de către instanță.

Din declarația martorului Y, audiat la 27 martie 2018, în cursul urmăririi penale, prin comisie rogatorie, a rezultat că acesta, împreună cu martorul X, a acordat consultanță electorală, prin intermediul companiei în care erau asociați, E, AC și inculpatuluiA, în calitatea acestuia de președinte al partidului. Martorul a precizat și condițiile în care s-a pus la punct înțelegerea pentru prestarea acestei consultanțe, respectiv în cursul unei întâlniri pe care a avut-o cu inculpatul A, împreună cu X și AB, fără participarea unor alte persoane din partea AC, fără să își poată aminti alte detalii cu privire la această întâlnire.

Declarațiile martorului X, al doilea acționar al societății E, audiat tot prin comisie rogatorie la 28 martie 2018, sunt nuanțate, acesta susținând, în esență, că nu a fost implicat foarte mult în campania electorală din anul 2008, în condițiile în care era spre sfârșitul perioadei în care a acordat consultanță politică, iar ulterior a și renunțat la participația sa la E. De asemenea, martorul a negat orice implicare în redactarea propunerii din 10 decembrie 2007, ce i-a fost prezentată, iar referitor la modul de redactare a acestei propuneri a precizat faptul că era posibil ca ea să fie adresată atât președintelui partidului, cât și direct organizației politice. Martorul a subliniat faptul că nu poate preciza dacă inculpatul A a fost clientul societății sale, ori dacă această propunere era adresată partidului politic, ori vreunui ONG, cum s-a întâmplat în alte colaborări. În privința plăților efectuate pentru consultanța prestată martorul a indicat că este posibil să fi vorbit la telefon o singură dată cu inculpatul cu referire la acest aspect, precum și o dată, la Londra, dar fără ca să poată preciza dacă subiectul discuției viza plata consultanței, ori alte aspecte. Martorul a menționat și faptul că în cadrul campaniei pentru alegeri a acordat consultanță și O, dar fără a indica rolul acestuia, rezumându-se a afirma că „a fost acolo”. Instanța de fond a reținut că, față de caracterul extrem de vag și plin de contradicții al declarației acestui martor, nu a putut acorda acesteia o valoarea probatorie deosebită, elementele reținute vizând faptul că s-a prestat o activitate de consultanță politică de către E către inculpat, dar fără a se stabili dacă această consultanță a fost furnizată exclusiv în favoarea sa, sau și în favoarea partidului politic.

Cu privire la furnizarea consultanței doar în favoarea prim-ministrului, sau și în favoarea partidului politic, a fost audiat și martorul O atât în cursul urmăririi penale, la 04 decembrie 2019, respectiv 10 februarie 2021, cât și, nemijlocit, de Înalta Curte la 27 aprilie 2023, iar aspectele prezentate de către acesta fiind de natură a contura faptul că nu a existat o consultanță electorală prestată de către cetățenii străini exclusiv pentru inculpatul A, ci că aceasta a fost realizată și pentru partidul politic. La întâlnirile pentru realizarea consultanței a existat o anumită dinamică, în sensul că nu toți participau la aceleași întruniri, fiind însă organizate prezentări comune, atât cu angajații societății sale, cât și cu consultanții străini. De asemenea, a indicat faptul că prezentările realizate de către consultanții străini se realizau în prezența mai multor membri ai AC, precizând că AB a avut un moment când a prezentat un sistem de alocare a resurselor în campanie la o întâlnire cu toți șefii de organizație din AC în care le-a explicat acel sistem. De asemenea, acesta a mai participat și la altă întâlnire în aceeași formulă, la sediul AC. A mai susținut acesta că societatea sa era cea care asigura consultanța zilnică partidului, în vreme ce consultanții străini prestau o activitate ocazională, mai ales pe partea de analiză a sondajelor, răspunzând pe email solicitărilor care erau formulate de către reprezentanții AC. În privința lui X, a susținut că acesta a avut o contribuție mult mai redusă, iar la un moment s-a certat cu Y și de atunci nu a mai venit în România. Martorul a precizat că propunerea formulată de către E la 10 decembrie 2007 nu cunoaște de ce i-a fost trimisă și lui, că nu a citit-o și nu își amintește să fi trimis această ofertă inculpatuluiA. În declarația din fața instanței de judecată, martorul a precizat că nu a trimis oferta menționată inculpatului, cu atât mai mult cu cât comunicarea se realiza prin intermediul șefului de cabinet, AD. În privința persoanelor care au fost desemnate în anul 2008 responsabile de campania electorală, martorul a indicat că pentru AC responsabili erau N, secretarul general, Q, vicepreședintele partidului și AE, iar pentruA șeful campaniei era AF, Președintele Consiliului județean Ilfov. În privința lui R, martorul a indicat că acesta era în acea perioadă șeful Cancelariei prim-ministrului, și existau o serie de suprapuneri între activitățile oficiale în funcția publică și cele din campanie, de candidat.

Cu privire la componența echipei de consultanță politică a AC declarațiile martorului Q, din 06 decembrie 2019, în cursul urmăririi penale, cât și la 08 iunie 2023 în fața instanței, oferă elemente relevante. A susținut acesta că a cunoscut consultanții politici ai partidului, respectiv O, Y, AB, cu ocazia întâlnirilor ce se realizau la intervale de 2 – 3 luni. Acestea se organizau fie la sediul partidului, fie, mai des, la guvern, iar la ele participau 10 – 20 de persoane din conducerea AC, iar inculpatul A participa de regulă la acestea, organizarea lor la sediul guvernului fiind determinată de înlesnirea participării prim-ministrului. Mai mult a indicat acesta că a primit din partea echipei de consultanță și unele materiale pe email, dar fără ca acestea să aibă o natură regulată. În privința modului în care au fost aleși consultanții străini, martorul a precizat că percepția sa este în sensul că aceștia au venit împreună cu O, deoarece știa că sunt asociați în firma pe care acesta o avea, dar că nu cunoaște cine a luat decizia, aceasta fiind, în principiu, o prerogativă a președintelui partidului.

Tot cu privire la modul de realizare a consultanței electorale în cadrul campaniei electorale din anul 2008 informații a oferit și martorul N (audiat în cursul urmăririi penale la 09 februarie 2019 și 04 februarie 2021, iar în fața Înaltei Curți la data de 27 aprilie 2023), care avea funcția de secretar general al AC, calitate în care avea atribuții în special de natură organizatorică, și care a arătat că în cursul anului 2008, cu ocazia campaniei electorale, partidul a avut încheiat un singur contract de consultanță electorală cu firma martorului O, plățile fiind realizate doar către această societate comercială. Martorul a mai arătat că AC nu a avut nici un contract cu firma E în anul 2008 și nici nu a plătit sume de bani pentru consultanță în favoarea acestei societăți, însă, știa, la nivel informal, că acești consultanți au fost aduși, prin intermediul firmei lui O, de către AG.

Martorul R a indicat faptul că în cursul anului 2007 a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului,, iar câteva luni mai târziu a fost numit șef al Cancelariei, iar în această calitate se ocupa de organizarea și planificarea deplasărilor și întâlnirilor pe care le avea prim-ministrul, inculpatul A. Din acest motiv existau situații în care interacționa cu membrii partidului. În aceeași calitatea a interacționat și cu Y și AB, persoane care prestau consultanță AC, alături de O.

Cu privire la modul în care s-a realizat consultanța electorală în cursul anului 2008 pentru AC a prezentat informații și martorul M, audiat în cursul urmării penale (la 30 ianuarie 2018, 02 martie 2018 și 08 februarie 2021) și în cursul cercetării judecătorești la (16 martie 2023). Potrivit susținerilor acestuia, în cursul anului 2008 a participat activ la campania electorală a AC, prin intermediul S.C. AH, societate comercială care a avut încheiat un contract cu partidul politic, sfera de implicare vizând realizarea unui audit de reputație, monitorizarea site-urilor de presă și a mediului on-line cu privire la subiectele de interes, realizarea de publicitate platită, on-line. Negocierea acestuia contract s-a realizat, prin mijlocirea lui O, cu Q și N, iar plata serviciilor s-a realizat de către partidul politic.

Martorul P, audiat în cursul urmăririi penale (la 05 decembrie 2019) și de instanță (la 08 iunie 2023) a precizat că a fost angajatul societății martorului Y și a participat la campania electorală a AC în anul 2007, fiind implicat în organizarea tuturor evenimentelor legale de campania electorală pentru alegerile europarlamentare din anul 2007. Cu acea ocazie l-a cunoscut pe R, șeful Cancelariei prim-ministrului care ocupa de programul și deplasările acestuia, motiv pentru care pentru organizarea evenimentelor care implicau prezența luiA colaborau. Mai mult, pentru a ușura această cooperare începând cu anul 2008, martorul a devenit angajat al Cancelariei, în funcția de consilier al lui R. Activitățile pe care le-a prestat în campanie au vizat organizarea de evenimente în favoarea partidului politic, iar ulterior, după ce a devenit angajatul Cancelariei, era antemergător, în sensul că se deplasa în avans la evenimentele la care participa prim-ministrul pentru a se asigura că totul este în regulă, fără a considera că asta reprezenta o activitate de consultanță.

Din coroborarea acestor declarații, Înalta Curte, ca instanță de fond, a reținut faptul că Y și AB, consultanți electorali străini, au realizat activitățile specifice atât în favoarea inculpatului A, cât și în beneficiul AC, în cadrul campaniei electorale din anul 2008, fără să existe vreo relație contractuală directă între inculpat și societatea comercială la care era acționar martorul Y. Nu a putut fi reținută teza prezentată de acuzare, privind prestarea unei consultanțe electorale doar în favoarea inculpatului A, în condițiile în care coroborarea declarațiilor martorilor menționate anterior au indicat faptul că activitățile realizate de consultanții străini au fost realizate atât în favoarea partidului politic, cât și pentru inculpat, dar în considerarea funcției politice pe care o ocupa în cadrul AC, respectiv aceea de președinte al formațiunii politice.

Cu privire la corespondența electronică identificată de organul de cercetare penală în cursul percheziției electronice realizată în calculatorul martorului O, Înalta Curte, ca instanță de fond, a reținut că aceasta nu demonstrează existența unei relații contractuale între inculpatul A și echipa de consultanți străini, așa cum susține acuzarea. Astfel, instanța de fond a reținut că în toate emailurile identificate cu ocazia percheziției informatice, efectuată în baza mandatului de percheziție informatică nr.14 din 20 martie 2019, în baza încheierii nr.10 din 20 martie 2019, în dosarul nr. x/1/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, menționate în rechizitoriul nr. x/P/2019 din 01 martie 2021 elementul comun a fost reprezentat de martorul O, acesta fiind cel care a expediat emailul, sau cel care a fost menționat printre destinatari. În condițiile în care societatea comercială la care acesta era acționar avea un contract încheiat cu AC pentru a asigura consultanță electorală formațiunii politice cu ocazia alegerilor din anul 2008, implicarea sa în toate activitățile desfășurate de către consultanții străini, fie că acestea vizau formațiunea politică, fie principalul reprezentant al acesteia, inculpatul A, în calitatea sa de președinte, nu poate avea semnificația pretinsă de acuzare referitoare la existența unei consultanțe electorale distincte prestate inculpatului, rezultatul unei convenții încheiate între acesta și cetățenii străini, ci aceasta reprezenta, cu certitudine, așa cum acest lucru rezultă și din declarațiile martorilor analizate anterior, un întreg, consultanța fiind prestată atât pentru formațiunea politică, cât și pentru candidatul acesteia, președintele partidului, prin intermediul societății martorului O. Documentul identificat ca fiind primit de către O la 10 decembrie 2007, prin email de la AI reprezenta o ofertă pentru încheierea unui contract, fără să se dovedească că a ajuns la inculpatul A și că această convenție viza consultanța exclusivă a inculpatului sau a întregului partid. Cu privire la acest aspect, martorul O a negat transmiterea documentului către inculpatul A, în cursul urmăririi penale precizând că nu cunoaște expeditorul și că nu a citit documentul, precizând că toată comunicarea cu inculpatul se realiza prin intermediul șefului de cabinet, AD. În aceste condiții, având în vedere și poziția inculpatului, care a negat primirea propunerii, Înalta Curte, ca instanță de fond, nu a putut reține că acest document dovedește existența unei convenții între societatea la care acționari erau martorii Y și X și inculpat pentru prestarea de consultanță electorală exclusiv în favoarea ultimului.

Instanța de fond reține că un argument suplimentar pentru reținerea acestei stări de fapt a rezultat și din declarațiile martorilor Y și X, care fiind chestionați cu privire la înscrisul din 10 decembrie 2007, au răspuns că din analiza acestuia rezultă că era adresat atât partidului, cât și celui care era reprezentatul acestuia, președintele formațiunii politice, iar serviciile oferite vizau consultanța electorală pentru partid și candidatul acestuia. Totodată, instanța de fond a reținut că înscrisul menționat viza o perioadă de 13 luni, începând cu decembrie 2007, respectiv activitatea ce urma a fi realizată pentru alegerile locale așteptate a se desfășura în iunie 2008, urmând ca o propunere separată să fie emisă pentru activitățile specifice campaniei pentru alegerile parlamentare. Prin urmare, în condițiile în care inculpatul A nu era implicat în calitate de candidat la alegerile locale, candidând doar la alegerile parlamentare, încheierea unei convenții prin care să fie realizate activități pe perioada campaniei electorale pentru alegerile locale nu putea reprezenta un element de interes pentru acesta. În mod evident, propunerea formulată viza consultanță pentru AC, formațiunea politică fiind implicată direct în campania electorală pentru alegerile locale. Conform instanței de fond, rezultă că propunerea adresată inculpatului, formulată atât de către consultanții străini, cât și în numele reprezentatului firmei de consultanță din România, martorul O, viza în realitate activitatea de consultanță ce urma a se presta în favoarea formațiunii politice,A fiind președintele partidului și deci, în percepția martorilor străini cel care trebuia contactat pentru a se realiza contractul, martorul X arătând că așa s-a procedat și anterior cu președintele unui alt partid politic.

Cu privire la celelalte elemente indicate în actul de acuzare rezultate din percheziția informatică efectuată asupra calculatorului martorului O, Înalta Curte, ca instanță de fond, a reținut că nu sunt elemente care să conducă la concluzia că activitățile de consultanță electorală ar fi fost prestate doar pentru inculpatul A, ci acestea au fost realizate și pentru partidul politic. Astfel, s-a reținut că multe dintre acțiunile menționate ca fiind acte de consultanță politică în favoarea inculpatului au fost realizate anterior datei de 10 decembrie 2007, când s-ar fi instrumentat încheierea unei convenții între inculpat și echipa de consultanți străini. Totodată, s-a reținut că mesajele identificate de către acuzare sunt trimise către martorul O inculpatuluiA, iar acesta era în mod cert consultantul partidului politic cu privire la campaniile electorale din anul 2008. Același martor este cel care a intermediat întâlnirile inculpatului cu consultanții străini, iar în cadrul întâlnirii din 06 ianuarie 2008, prima persoană cu care aceștia au avut contact nu a fost inculpatul, ci martorul N, secretarul general al AC, cel care se ocupa din punct de vedere organizatoric de activitatea partidului. Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că toate comunicările realizate de către echipa de consultanți străini în perioada ianuarie 2008 – august 2008, precum și interacțiunile acestora cu inculpatul și alți membrii ai AC au fost realizate exclusiv prin intermediul martorului O, și vizau întreaga campanie electorală a formațiunii politice, redactarea unor discursuri și unor materiale ce evidențiau activitatea partidului de la guvernare, având rolul de asigura o poziționare adecvată a acestuia în alegerile locale. În acest context au fost avute în vedere și întâlnirile consultanților cu inculpatul și cu ceilalți membrii de partid, neputându-se discuta de o consultanță destinată doar inculpatului, ci aceasta se reflecta în conduita electorală a tuturor candidaților partidului, lucru ce rezultă din organizarea unor sesiuni de pregătire a candidaților la alegerile parlamentare. În fine, conceperea și structurarea campaniei electorale a inculpatuluiA, așa cu rezultă din probele dosarului, invocate de acuzare, în perioada de campanie pentru alegerile parlamentare, septembrie – noiembrie 2008, nu a fost activitatea exclusivă a echipei de consultanți, în condițiile în care, așa cum se reține de acuzare, la 19 septembrie 2008 echipa de consultanți a trimis inculpatului și conducerii AC o prezentare de ansamblu a strategiei generale propuse în alegerile parlamentare.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte, ca instanță de fond, nu a putut reține că E, societatea ai căror acționari erau martorii Y și X a prestat activități de consultanță doar în favoarea inculpatuluiA, activitatea desfășurată de aceștia fiind prestată în favoarea AC, formațiune politică al cărei cel mai important reprezentant era la momentul respectiv inculpatul, în calitatea sa de președinte și de prim-ministru. De asemenea, nu s-a putut reține că între inculpat și societatea comercială menționată anterior s-ar fi încheiat un contract prin care primul să fi contractat servicii de consultanță în interes personal în cuantum de aproximativ 2 milioane de euro, contract ce ar fi generat obligația de plată a sumei menționate.

2. Al doilea obiect al probațiunii, a fost reprezentat de condițiile în care inculpatul A, cu sprijinul inculpatului B a solicitat plata unor sume de bani de la compania austriacă D GmbH Austria (D), pentru ca acesta să își îndeplinească anumite atribuții, în calitatea sa de prim-ministru al României, privind încheierea actelor adiționale la Contractul de închiriere a licențelor AJ.

Prealabil, Înalta Curte, ca instanță de fond, a reținut că acuzarea arată că pretinderea sumelor de bani de la compania D GmbH Austria s-a petrecut anterior datei de 10 decembrie 2007, când se susține că ar fi început demersurile pentru încheierea convenției dintre inculpatul A și E pentru prestarea de servicii de consultanță electorală, doar primirea mitei fiind situată ulterior acestui moment. Așa cum rezultă din probele dosarului, la data de 15 aprilie 2004 a fost semnat de Guvernul României, prin împuternicitul său Secretariatul General al Guvernului (SGGR), și de AJ, prin împuternicitul său D GmbH Austria (D), Contractul comercial de închiriere de licențe referitor la produsele AJ folosite în administrația publică centrală. Contractele Tehnice anexe la Contractul comercial prevedeau un mecanism de comanda anuală („true-up”), potrivit căruia toate instituțiile publice beneficiare a licențelor aveau obligația de a stabili și de a transmite anual către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor numărul de computere desktop calificate existente în cadrul entității sale sau de copii adiționale utilizate efectiv, în vederea comandării licențelor legale necesare („AK”), atât pentru produsele înscrise inițial, cât și pentru produsele adiționale. Totodată, Secretariatul General al Guvernului avea obligația de a transmite anual comenzile corespunzătoare produselor Microsoft folosite în administrația publică centrală din Romania și de a achita contravaloarea acestora. Valoarea contractului era de 54.546.465 USD, fiind eliberate la data semnării contractului 9 bilete la ordin în format internațional, în valoare totală egală cu valoarea contractului. De asemenea plata a fost stabilită în 9 rate, termenul de plată a ratelor variind între 15 aprilie 2005 și 15 aprilie 2009. Întrucât comenzile anuale nu au fost transmise și nu au fost achitate conform calendarului asumat, începând cu anul 2006 reprezentanții D GmbH și AJ au efectuat numeroase demersuri oficiale, atât către Secretariatul General al Guvernului, cât și către prim-ministrul RomânieiA, cărora le-au transmis mai multe adrese prin care solicitau respectarea obligațiilor contractuale, însă fără succes.

Înalta Curte, ca instanță de fond, reține că, ulterior acestor demersuri oficiale, așa cum acestea rezultă din coroborarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei cu declarațiile martorilor I și J, cetățeanul austriac F, director de vânzări în cadrul D GmbH, a hotărât să contacteze persoane care să îl ajute în obținerea sumelor de bani pe care statul român nu le plătise conform contractului, precum și la încheierea actelor adiționale, conform contractului inițial, pentru înrolarea și achitarea prețului pentru licențele ce erau deja folosite de către instituțiile publice. Fiind audiat, în cursul urmării penale, la 27 februarie 2018, martorul I, după ce a prezentat demersurile anterior descrise, subsecvente neîndeplinirii obligațiilor asumate de statul român, a precizat că după ce a comunicat numitului F impasul în care se afla cu privire la obținerea sumelor de bani datorate conform contractului, acesta, în ianuarie 2007, i-a comunicat că a găsit o soluție pentru a rezolva problema. Potrivit relatărilor persoanei menționate, acesta prin intermediul lui AL, funcționar bancar, inițial la AM și, ulterior, la AN, a reușit să intre în legătură cu C, persoană bine conectată la conducerea AC, și care i-a comunicat că poate rezolva problema extinderii contractului de închiriere a licențelor, în schimbul unui comision de 10%.

Martorul I a precizat că a fost îndrumat să ia legătura cu inculpatul B, persoana de încredere a lui C, iar acest lucru a fost confirmat printr-un email pe care i l-a trimis F, la 05 februarie 2007, urmând ca să poarte discuții cu această persoană pentru toate detaliile legate de înscrisurile și formalitățile care urmau a fi efectuate în România. A mai învederat martorul că în perioada februarie – aprilie 2007 a avut mai multe întâlniri cu B pentru a-i explica prevederile contractului, situația actuală, demersurile realizate, ultimul urmând să determine prin intermediul lui C, Secretariatul General al Guvernului și pe prim-ministrul României să demareze inventarierea licențelor, să asigure bugetul necesar, prin intermediul Ministerului Finanțelor, pentru plata licențelor, să se asigure că va fi numită comisia de negociere a contractelor, să fie redactate și publicate hotărârile de guvern pentru semnarea contractelor, să se asigure că inventarierea este făcută cât mai corect și că sunt comandate cantități cât mai mari de licențe, ceea ce urma să se reflecte în prețul contractului, că se vor semna actele adiționale, că se vor semna fără probleme acceptanțele și că se vor efectua plățile. Martorul a declarat că l-a perceput pe B ca reprezentantul Guvernului având în vedere că țineau legătura prin intermediul său și că acesta le rezolva toate problemele. De asemenea, martorul I a învederat faptul că, pe fondul presiunii lui F de a avea o confirmare că C avea conexiuni la nivelul Primului Ministru, la începutul lunii mai 2007, B a intermediat o întâlnire cu R, șeful de cabinet al prim-ministrului, care a avut loc la sediul Guvernului, ultimul fiind foarte prietenos și asigurându-i că respectivul contract se va încheia. Martorul a menționat că a trimis lui R o scrisoare oficială privind procedura pe care trebuia să o urmeze Guvernul României. Guvernul României a demarat procedurile necesare pentru extinderea contractelor, respectiv în cursul anului 2007 a început inventarierea tuturor calculatoarelor din administrația publică pe care se instalaseră programe AJ ulterior anului 2004, iar la 27 februarie 2008 a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 199 prin care MCTI a preluat competențele SGG referitoare la contractul de închiriere licențe, iar ulterior a fost numită comisia de inventariere din care făceau parte reprezentanți ai MCTI, Ministerul Finanțelor Publice și Secretariatul General al Guvernului. Martorul nu a menționat că ar fi interacționat cu inculpatul A, ci a susținut că pe baza experienței sale anterioare în relațiile cu administrația publică, prim-ministru era singura persoană care ar fi putut determina activitatea concertată a mai multor ministere implicate în vederea încheierii contractului. În declarația pe care același martor a dat-o în instanța de fond, la termenul din 16 martie 2023, susținerile sale sunt similare, neexistând modificări esențiale față de declarația dată în cursul urmării penale, esențială fiind reiterarea faptului că negocierea plății care urma să fie realizată pentru sprijinul acordat în încheierea contractului de licențiere, precum și cuantumul procentual al acesteia, s-a realizat de către F cu C. De asemenea, martorul a susținut suplimentar față de declarația anterioară faptul că F i-ar fi spus că suma plătită era exclusiv pentru AC, iar în accepțiunea sa sumele erau destinate prim-ministrului.

Coroborând declarațiile martorilor menționați, instanța de fond a reținut că pentru deblocarea situației licențelor Microsoft, în sensul dorit de către D GmbH, respectiv plata sumelor datorate conform contractului inițial și prelungirea acestuia, prin înrolarea și altor calculatoare achiziționate ulterior de statul român, reprezentatul acesteia, F, în cursul anului 2007, a luat legătura cu C, persoană cunoscută prin intermediul lui AL, un ofițer bancar, iar acesta i-a promis că îl sprijină în realizarea obiectivelor sale, prin prisma relațiilor pe care le avea la nivel politic cu persoanele cu funcții de conducere. În schimbul influenței sale, C a pretins plata unui procent de 10% din sumele încasate de la statul român de către D GmbH, aspect acceptat de către reprezentantul societății străine. Pentru se păstra confidențială implicarea sa în această activitate, C a indicat lui F ca toată comunicarea să fie realizată prin intermediul persoanei sale de încredere, inculpatul B. Din cele două declarații menționate nu rezultă că C a indicat persoana publică asupra căreia își va exercita influența, susținerile martorilor în sensul că prim-ministru al României era cel care trebuia să fie influențat fiind doar simple speculații ale acestora, fără a fi confirmate de vreun element probator. Împrejurarea că martorul I a făcut anumite cercetări și a determinat că între C și inculpatul A ar fi existat o relație personală, în măsura în care nu rezultă din declarația acestuia care sunt sursele sale de informare, nu a putut fi considerată ca fiind de natură a confirma această susținere. Pe de altă parte, din coroborarea declarațiilor martorilor menționați a rezultat că aceștia nu au interacționat în nici un moment cu inculpatul A, cu toate că au insistat în acest sens pe lângă inculpatul B, singura interacțiune cu o persoană care cu certitudine era apropiată primului inculpat fiind cu martorul R, șeful Cancelariei Guvernului. Conform instanței de fond, relatarea cu privire la această întâlnire nu furnizează informații cu privire la implicarea inculpatuluiA în demersurile realizate de către martorii I și J, în condițiile în care aceștia au precizat că R i-a chestionat cu privire la miniștrii implicați în aprobarea proiectului și apoi le-a promis ca va rezolva problema.

Instanța de fond reține și că, aprecierea martorilor cu privire la faptul că B avea o legătură la nivelul prim-ministrului nu poate fi decât una subiectivă și nu poate fi avută în vedere de instanță în reținerea unui asemenea element, în condițiile în care aceasta nu este confirmată în vreun mod din coroborarea probelor existente la dosarul cauzei. Intermedierea unei întâlniri cu martorul R nu poate fi interpretată în sensul anterior menționat, neexistând nici un fel de indicii că cel menționat a acționat la indicațiile inculpatuluiA, ori că acesta ar fi știut de această întâlnire. Pe de altă parte cu privire la această întâlnire, martorul R a precizat că nu a purtat discuții cu reprezentanții D și AJ, iar cu privire la memoriul ce i-ar fi fost adresat de aceste societăți nu își aduce aminte de el, dar este posibil să îi fi fost adresat în condițiile în care era nou în funcția de conducere și astfel de memorii se formulează de către persoanele nemulțumite. De asemenea, martorul a indicat faptul că în măsura în care ar fi primit în audiență reprezentanții companiilor menționate, acest lucru ar fi fost menționat în registrul care se ține la Palatul Victoria pentru notarea accesului în clădire. Din analiza actelor dosarului nu rezultă că ar fi fost verificată această susținere a martorului, iar în aceste condiții, având în vedere și susținerile contradictorii ale martorilor, Înalta Curte a constatat că mențiunile din actul de acuzare, cu privire la această întâlnire dintre martorii I și J cu R, apare ca fiind nedovedită.

În privința mesajelor de poștă electronică aflate la dosarul cauzei prin care s-ar dovedi implicarea inculpatuluiA în această activitate infracțională, instanța de fond a reținut că acestea provin de la inculpatul B sau de la martorul I, iar faptul că se menționează în cuprinsul acestora numele coinculpatului A, ori funcția acestuia, nu poate fi de natură a conduce la concluzia implicării ultimului în demersurile legate de aceste licențe de computer. Instanța de fond a mai reținut și că din emailuri rezultă că inculpatul B a pretins inițial că a prezentat problema de care erau interesați reprezentanții D și AJ la Camera Deputaților, această chestiune fiind deja cunoscută și i s-a promis stabilirea unei legături la Guvernul României, dar fără a fi menționată persoana care va fi contactată din această instituție.

Din coroborarea probelor menționate anterior, Înalta Curte, ca instanță de fond, a reținut faptul că inculpatul A nu a solicitat direct sau prin intermediul altor persoane plata unei sume de bani pentru realizarea plăților rezultate din contractul inițial încheiat între Guvernul României, prin împuternicitul său Secretariatul General al Guvernului (SGGR), și AJ, prin împuternicitul său D GmbH Austria (D), ori a celor rezultate în urma încheierii actelor adiționale, negocierea purtându-se între martorul C și F. Martorul C nu a acționat în numele inculpatului menționat, aspect care nu este reținut nici în actul de acuzare, iar în condițiile în care negocierea a fost purtată anterior oricărui demers pentru contactarea unor decidenți politici care să sprijine soluționarea diferendului dintre statul român și societățile comerciale străine, nu s-a putut reține că inculpatuluiA este persoana care a solicitat plata unui procent din încasările realizate în baza contractului comercial.

Pe de altă parte, din coroborarea probelor menționate anterior a rezultat și faptul că martorul R nu a acționat ca interfață a inculpatuluiA în relația cu inculpatul B în condițiile în care a existat o singură întâlnire a acestuia cu reprezentanții D, iar din relatările martorilor I și J nu rezultă că acesta ar fi pretins că vorbește în numele inculpatului A, ori că îl reprezintă. În acest context s-a apreciat relevant și faptul că prin rechizitoriul nr. x/P/2019 din 01 martie 2021 al DNA Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, cu care instanța a fost sesizată inițial, în privința martorului R s-a dispus o soluție de clasare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită, reținându-se că acțiunile acestuia nu au reprezentat un ajutor pe care acesta să-l fi acordat inculpatului A în pretinderea și primirea de foloase materiale de la reprezentanții companiei austriece D GmbH.

Această soluție, corectă în opinia instanței de fond, prin raportare la probele dosarului, și care oricum nu poate fi subiectul analizei în prezenta cauză, a fost apreciată ca fiind în contradicție cu aspectele reținute în rechizitoriu, unde se menționează expres că „B a acționat ca interfață a reprezentanților Guvernului, și în special a Prim-MinistrulA, prin intermediul șefului Cancelariei, R, în relația cu reprezentanții companiei D”. În măsura în care martorul menționat ar fi fost interfața de comunicare a inculpatului A cu inculpatul B, soluția adoptată față de martor ar fi fost în mod necesar alta decât cea existentă la dosarul cauzei. Raportat la această soluție, instanța de fond a constatat că, în mod evident, aceasta fragilizează substanțial acuzația formulată în ceea ce îl privește pe inculpatul A, în condițiile în care, față de modul de concepere a actului de acuzare, doar martorul R putea fi cel care comunica voința inculpatului, interacțiunea directă între acesta din urmă și inculpatul B nefiind invocată și nici probată în vreun mod în prezenta cauză. Ca atare, instanța de fond a reținut că din probele dosarului nu rezultă că inculpatul A ar fi solicitat, prin intermediul inculpatului B, de la reprezentanții companiei austriece D GmbH plata unui procent din încasările realizate de către aceștia în urma contractului încheiat în anul 2004 pentru utilizarea licențelor AJ de către instituțiile publice din România.

3. În privința atribuțiilor pe care inculpatul A le-a exercitat în legătură cu adoptarea Hotărârilor de Guvern privind achiziția de licențe AJ, Înalta Curte, ca instanță de fond, a reținut că acestea erau impuse de funcția ocupată de către inculpat la momentul respectiv, prim-ministru al Guvernului României, pe de o parte, iar pe de altă parte, de contractul încheiat de statul român cu AJ. În exercitarea funcției publice pe care o ocupa la momentul respectiv, inculpatul A, în conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) din Constituție, conduce „Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuțiile ce le revin.”, iar potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 90/2001, în vigoare la acel moment, „Hotărârile și ordonanțele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”. Rezultă, din aceste prevederi legale, că inculpatul era obligat potrivit legii să semneze hotărârile de guvern, în condițiile în care acestea au fost adoptate potrivit legii.

Acuzația formulată la adresa acestuia vizează, pe un prim palier, faptul că ar fi dispus înființarea unei comisii interministeriale, la propunerea Secretarului General al Guvernului, fără a respecta prevederile legale, în sensul emiterii unei decizii, iar cu privire la membrii acestei comisii ar fi avut un control în condițiile în care avea posibilitatea de a dispune demiterea acestora din funcțiile ocupate. Înalta Curte a reținut că în prezenta cauză acuzațiile formulate vizează comiterea unei infracțiuni de luare de mită, iar în aceste condiții, elementele care țin de nerespectarea prevederilor legale vizând înființarea comisiei interministeriale nu prezintă vreo relevanță, nefiind obiectul judecății cercetarea legalității constituirii acesteia. Cu toate acestea instanța de fond a avut în vedere faptul că inițiativa constituirii acestei comisii nu a aparținut inculpatului, ci Secretariatului General al Guvernului, iar activitatea prim-ministrului a fost doar aceea de a aproba această structură, fără a se implica în stabilirea componenței acesteia. De asemenea, a reținut instanța de fond, împrejurarea că inculpatul putea dispune, în exercitarea atribuțiilor sale, demiterea unora dintre membrii comisiei interministeriale, nu poate prezenta o importanță deosebită în măsura în care aceasta nu se coroborează cu alte probe din care să rezulte că inculpatul s-a folosit de această prerogativă pentru a influența activitatea acestei structuri, pentru ca aceasta să procedeze în sensul pe care îl urmărea.

Un alt palier al acuzației vizează faptul că inculpatul ar fi semnat, în calitatea sa de prim-ministru al Guvernului României, un număr de patru hotărâri de guvern, respectiv HG nr. 199 din 27 februarie 2008, nr. 634 din 11 iunie 2008, 1193 din 24 septembrie 2008 și 1451 din 12 noiembrie 2008, prin care s-au stabilit condițiile de gestionare a contractului încheiat anterior pentru licențele AJ. Prima hotărâre de guvern menționată a stabilit preluarea competențelor Secretariatului General al Guvernului, aferente contractului comercial de închiriere de licențe referitor la produsele AJ, încheiat la data de 15 aprilie 2004, dintre Guvernul României și AJ, de către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, precum și modul de plată a obligațiilor rezultate în baza contractului. Totodată, s-a prevăzut că Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației coordonează activitățile de centralizare a necesarului anual de licențe AJ și distribuie licențele către autoritățile și instituțiile publice beneficiare. Celelalte hotărâri de guvern au aprobat încheierea unor acte adiționale la același contract comercial prin care se aproba achiziționarea unor licențe necesare utilizării produselor AJ prin raportare la numărul de licențe necesare așa cum aceasta a fost determinat de comisia interministerială constituită.

Așa cum anterior s-a precizat, potrivit Legii nr. 90/2001, inculpatul, în calitatea sa de prim-ministru al României, avea obligația de a semna hotărârile de guvern, iar din probatoriile administrate în cauză nu a rezultat că în procesul lor de adoptare acesta ar fi exercitat presiuni, direct sau prin interpuși, asupra membrilor comisiei interministeriale, ori asupra membrilor Guvernului. Declarațiile martorilor U, S, date la urmărirea penală în 12 februarie 2021, precum și în fața instanței la 21 septembrie 2023, respectiv 08 iunie 2021, prezintă condițiile în care s-au desfășurat activitățile comisiei interministeriale, precum și condițiile în care s-au semnat actele adiționale la contractul de licențiere, primul fiind Ministrul Comunicațiilor și Tehnologia Informației, iar cel de-al doilea secretarul de stat al aceluiași minister. Din aceste declarații nu rezultă implicarea inculpatuluiA în activitatea comisiei, ori în încheierea actelor adiționale. În același sens au fost reținute și declarațiile martorului T, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, fără ca acesta să învedereze existența unor presiuni din partea inculpatului A în realizarea activităților comisiei interministeriale.

Martorul K, director economic în Ministerul Comunicațiilor și Tehnologia Informației în perioada de referință, a pretins că, în activitatea pe care o desfășura în cadrul ministerului, asupra sa au fost exercitate presiuni în legătură cu acest contract de licențiere, în componenta ce viza realizarea plății sumelor contractuale. Autorul acestor presiuni ar fi fost martorul V, în calitatea sa de Secretar General al Guvernului, acesta amenințându-l în cursul lunii noiembrie 2008 că, dacă nu va realiza plățile, îl va da afară din minister. În opinia martorului, această conduită a lui V ar fi fost determinată de către inculpatului A, cel menționat neputând acționa fără știrea sa. Cu privire la declarația acestui martor, Înalta Curte a reținut că nu poate fi avută în vedere deoarece pe de o parte cuprinde elemente care nu reprezintă percepții personale ale martorului, ci doar supoziții ale acestuia, iar pe de altă parte, susținerile sale sunt contrazise de alte probe din dosarul cauzei. În primul rând, intervalul temporal la care martorul s-a referit când a plasat pretinsele presiuni exercitate asupra sa de către V, în calitatea sa de Secretar General al Guvernului României, noiembrie 2008, nu corespunde cu perioada în care cel menționat a avut acea funcție, din declarația ultimului, dată la 05 octombrie 2023, rezultând că în primăvara anului 2008 a demisionat din funcția publică ocupată pentru a se implica în campania electorală în vederea alegerii ca primar al municipiului Oradea, împrejurare care corespunde adevărului în condițiile în care martorul a devenit primar al municipiului menționat în iunie 2008. În al doilea rând, tot din punct de vedere al momentului temporal la care s-au produs respectivele presiuni, s-a reținut că acestea au survenit după momentul la care Ministrul Comunicațiilor și Tehnologia Informațiilor a confirmat acceptul său irevocabil pentru plata facturii în valoare de 31.144.865,64 USD, respectiv 08 octombrie 2008, caz în care nu se mai justificau respectivele presiuni, plata fiind încuviințată de către conducătorul instituției. În fine, chiar acceptând susținerile martorului în sensul că asupra sa martorul V ar fi exercitat presiuni pentru realizarea plății, nu a putut fi avută în vedere susținerea acestuia în sensul că doar inculpatul A putea să îl trimită pe martor să realizeze această activitate în condițiile în care nu este justificată prin nici un element constatat personal de martor, fiind o simplă presupunere a acestuia care nu are nici o fundamentare probatorie.

Concluzionând, Înalta Curte a constatat că din probele administrate în cauză, cu privire la acest obiect al probațiunii, nu a rezultat că inculpatul A ar fi exercitat alte atribuții decât cele care îi reveneau în funcția publică pe care acesta o ocupa la momentul respectiv, prim-ministru al Guvernului României, activitatea acestuia fiind determinată de contractele încheiate în mod valabil de statul român cu societățile comerciale pentru utilizarea licențelor AJ pentru programele de calculator utilizate de către instituțiile publice.

4. Ultimul obiect al probațiunii a vizat plata sumelor de bani ce se presupune a fi fost pretinse de către inculpatul A, destinația și ceea ce reprezintă tranzacțiile realizate.

În privința tranzacțiilor financiare realizate după momentul adoptării Hotărârilor de Guvern nr. 1193/2008, respectiv 1451/2008, Înalta Curte a reținut că din probele scriptice ale dosarului rezultă existența unor transferuri importante de bani între D, H LLC (societatea controlată de F), G LLC și E din Insulele Virgine Britanice.

Astfel, D a plătit către H LLC, în baza unui contract de servicii de consultanță și a facturilor emise în baza acestuia, în perioada 09 octombrie 2008 – 04 februarie 2009, suma 17.556.403 USD.

Ulterior, H LLC a efectuat plăți în valoare de 2.581.519 USD către G LLC, în baza unor facturi prin care se menționa că această societate ar fi executat în beneficiul primei societăți servicii IT.

G LLC, înființată și controlată de către B și C, a realizat ulterior două plăți în cuantum de 800 000 USD în conturile E deschise la Banca AO din Elveția.

Cu privire la motivul realizării acestor plăți, din actele și lucrările dosarului rezultă că prin intermediul lui Z, secretarul martorului Y, la 07 octombrie 2008, s-a trimis către martorul O un email ce avea atașat un model de contract nedatat, în baza căruia o companie neidentificată urma să achite E suma de (...) USD pentru servicii de consultanță în țări ale Europei Centrale și de Est. O a remis aceste date lui B, iar la data de 07 noiembrie 2008 B a dispus plata aceleiași sume de 500.000 USD din contul G LLC în contul bancar indicat de Z, al E, cu justificarea ”payment of invoice No.067-08”. Pentru justificarea plății a fost atașată o factură emisă de E LTD ”invoice No.067-08”, conținând aceleași mențiuni ca și în contractul transmis de Z lui O, respectiv consultanță în Europa Centrală și de Est. La data de 25 noiembrie 2008, B a dispus efectuarea unei alte plăți către E, în cuantum de 300.000 USD, în același cont bancar, iar explicația menționată pe factură face referire la același tip de servicii de consultanță în Europa Centrală și de Est. Fiind audiat, prin comisie rogatorie, la data de 28 martie 2018, cu privire la emailul trimis în data de 07 octombrie 2008, martorul Z nu a putut oferi informații suplimentare cu privire la obiectul contractului, susținând că nu era decât persoana care îndeplinea sarcinile care îi erau trasate de către Y, angajatorul său, persoană al cărui asistent era.

Instanța de fond a reținut că împrejurările legate de caracterul fictiv al raporturilor contractuale care au generat aceste plăți între societățile menționate anterior nu prezintă relevanță din punctul de vedere al acuzațiilor formulate în prezenta cauză, instanța fiind investită cu privire la comiterea unei infracțiuni de luare de mită, respectiv, complicitate la comiterea acestei infracțiuni. Ceea ce prezintă o importanță esențială în cauză este demonstrarea unei legături între plățile efectuate de către G LLC în contul bancar al E, în cuantum de 800 000 USD și inculpatul A, respectiv că din dispoziția acestuia inculpatul B a realizat această plată către societatea consultanților străini. Din acest punct de vedere, s-a constatat că probele dosarului nu oferă elemente probatorii, declarațiile martorilor I și J nu oferă informații esențiale cu privire la implicarea inculpatului menționat în ordonanțarea plății efectuate de societatea G LLC în contul bancar al E. Martorul I a relatat condițiile în care s-au realizat transferurile financiare între cele patru societăți anterior menționate, precizând ulterior că după ce l-a ajutat pe inculpatul B să întocmească documentele justificative pentru a fi prezentate la bancă, acesta i-a spus că cea mai mare parte dintre bani se vor duce mai departe și că lui îi vor rămâne foarte puțini, afirmație din care martorul a înțeles că banii vor fi folosiți pentru a fi dați mită demnitarilor care au determinat încheierea contractelor. Martorul J a declarat că „din sumele încasate de H de la D Austria s-a realizat plata comisionului pretins de B și C. (...)”. Declarațiile martorului C menționează plățile realizate de către G LLC către societatea sa AP, indicând ce anume reprezintă acestea, fără a se referi la plățile realizate în favoarea E.

În aceste condiții, având în vedere faptul că, pe de o parte, nu s-a putut reține că E, prin reprezentanții săi martorii Y, X, împreună cu cetățeanul american AB, au acordat consultanță politică doar inculpatuluiA, în cadrul campaniei electorale din 2008, în baza unui contract încheiat cu acesta, iar, pe de altă parte, că aceasta a solicitat plata unor sume de bani de la compania austriacă D GmbH Austria (D), prin intermediul inculpatului B, pentru ca să își îndeplinească anumite atribuții, în calitatea sa de prim-ministru al României, privind încheierea actelor adiționale la Contractul de închiriere a licențelor AJ, întreaga structură logică a acuzării privind primirea sumei de (...) USD, folos material, ca parte a elementului material al infracțiunii de luare de mită, nu a putut fi primită.

Contrar celor susținute de acuzare, instanța de fond a reținut că nu există la dosarul cauzei probe directe din care să rezulte primirea la datele de 07 și 25 noiembrie 2008 a acestor foloase de către inculpat, probatoriul demonstrând faptul că E a primit de la firma inculpatului B suma menționată, fără a fi dovedit că această plată s-a realizat în baza unei înțelegeri între acest inculpat șiA. Nu rezultă, deci, că inculpatul A ar fi solicitat realizarea acestei plăți, aceasta cu atât mai mult cu cât nu s-a probat care ar fi fost motivul pentru care ar fi acționat în acest sens, teoria existenței unei obligații a inculpatului în favoarea E corelativ consultanței electorale de care acesta ar fi beneficiat în mod exclusiv în campania electorală aferentă alegerilor parlamentare din 2008 nefiind probată în prezenta cauză. Față de starea de fapt reținută de Înalta Curte, pe baza probelor existente la dosarul cauzei, așa cum acestea au fost anterior analizate, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatuluiA pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. Analizând acuzațiilor formulate la adresa inculpatuluiA, Înalta Curte a constatat că acestea vizează, din punctul de vedere al laturii obiective, două din variantele elementului material, respectiv pretinderea unor foloase materiale, precum și primirea sumelor de bani, toate acestea realizate, conform rechizitoriului, în mod indirect.

Din probele dosarului, însă, Înalta Curte nu a putut reține nici una dintre acțiunile reținute în actul de sesizare a instanței, în condițiile în care acesta nu a pretins, prin intermediul coinculpatului B plata unei sume de bani, comision de 10% din valoarea plăților realizate de statul român, pentru a își îndeplini atribuțiile specifice funcției publice ocupate în legătură cu executarea contractului încheiat în anul 2004 de Statul Român cu AJ și D GmbH Austria (D), după cum acesta nu a primit, indirect, suma de 800 000 USD de la ultima societate menționată, prin intermediul firmei inculpatului B, G LLC. În aceste condiții, nefiind dovedite acțiunile specifice elementului material al infracțiunii de luare de mită, Înalta Curte nu a putut dispune o altă soluție, decât aceea de achitare, în temeiul textului legal anterior menționat, neexistând nicio faptă care să se încadreze în tipicitatea obiectivă așa cum aceasta este prescrisă de art. 289 alin. (1) C. pen.

În privința inculpatului B, instanța de fond a reținut că acuzația formulată la adresa acestuia, prin rechizitoriul nr. x/P/2018 din 12 decembrie 2019 al D.N.A., Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, este una aflată în sinergie cu acuzația formulată în ceea ce îl privește pe inculpatul A, cele două fiind corelative, ultimul inculpat fiind autorul infracțiunii de luare de mită, în vreme ce inculpatul B este complicele ce a facilitat atât pretinderea banilor, cât și ulterior primirea acestora.

De asemenea, probele administrate în dovedirea acuzației sunt comune cu cele existente în dosarul nr. x/P/2019, în care a fost emis rechizitoriul din 01 martie 2021, cronologic în primul dosar de urmărire penală fiind administrate toate probele, pentru ca ulterior să se procedeze la readministrarea acestora în dosarul vizându-l pe inculpatul A.

În esență, starea de fapt a fost sintetizată în actul de sesizare, în ceea ce îl privește pe B, astfel: „În cursul anului 2007, inculpatul B l-a ajutat pe prim-ministrul Guvernului României A să pretindă, iar în cursul anului 2008 să primească, în mai multe tranșe, în mod indirect, foloase materiale de la reprezentanții companiei austriece D, în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau demnitarului în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern privind încheierea de acte adiționale la un contract de furnizare licențe. Astfel, B a intermediat realizarea înțelegerii dintre demnitar și reprezentanții companiei D cu privire la cuantumul și modalitatea de plată a comisionului, precum și cu privire la modul în care demnitarul urma să își exercite atribuțiile, materializate în adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, nr. 634/2008, nr. 1193/2008 și nr. 1451/2008.

Ulterior, B a contribuit la remiterea foloaselor către funcționarul public prin punerea la dispoziție a companiei G LLC pentru plata unei părți din comision, după care a transferat suma 800.000 USD din contul acestei companii pentru stingerea unei datorii pe care A o avea către persoanele care îi prestau serviciile de consultanță politică. În schimbul acestui ajutor, B a primit suma de 1.389.000 euro, reprezentând o parte din comisionul achitat de compania D.”

Starea de fapt reținută anterior cu privire la pretinsele fapte comise de către inculpatul A este esențială și în ceea ce îl privește pe inculpatul B, în condițiile în care acesta a fost trimis în judecată pentru complicitate la comiterea infracțiunii de luare de mită. În condițiile în care cu privire la autorul pretinsei infracțiuni s-a reținut că acesta nu a comis vreo faptă prevăzută de legea penală, soluția pronunțată față de acesta fiind una de achitare în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., în mod evident soluția pronunțată față de complice nu poate fi decât una de achitare a acestuia în baza aceluiași temei legal.

Instanța nu a putut reține existența unor acte de ajutor, înlesnire a comiterii infracțiunii de luare de mită, în condițiile în care probele administrate nu au probat existența unor acțiuni ale autorului care să fie circumscrise elementului material al acestei infracțiuni. În cauză, inculpatul B a realizat anumite acțiuni care ar putea avea o conotație penală, însă, acestea nu sunt în legătură cu anumite activități ale inculpatului A, în privința acestuia neputându-se decela din probele dosarului vreo acțiune.

În condițiile în care probele administrate în cauză nu au clarificat rolul avut de martorul C, înțelegerea intervenită între acesta și F, prin rechizitoriul nr. x/P/2018 din 12 decembrie 2019, dispunându-se clasarea în ceea ce îl privește pe martor în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. c C. proc. pen., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (1) lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., instanța nu a putut pune în discuția părților o schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B, în conformitate cu prevederile art. 386 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât soluția pronunțată nu a putut viza decât încadrarea cu care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu.

Ca atare, în baza art. în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a C. proc. pen., instanța a dispus achitarea inculpatului B cu privire la infracțiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător luată în cauză asupra imobilelor aparținând inculpatului A prin ordonanțele nr. x/P/2019 din 15 ianuarie 2021 și din 19 ianuarie 2021 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție; măsura sechestrului asigurător luată în cauză asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului B prin ordonanța nr. x/P/2018 din 10 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție; precum și măsura sechestrului asigurător luată în cauză asupra bunurilor mobile și imobile aparținând numitului C prin ordonanța nr. x/P/2018 din 10 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, așa cum acestea au fost menținute prin încheierea din 06 februarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

B. JUDECATA ÎN APEL

Împotriva sentinței penale nr. 476 din 10 octombrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în dosarul nr. x/1/2021, au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și inculpatul B, privind și pe intimatul inculpat A.

Procedura în fața Completului de 5 Judecători

Cauza a fost înregistrată la data de 27 noiembrie 2024 pe rolul Completului de 5 Judecători Penal x-2024, sub nr. x/1/2024, primind, urmare a repartizării aleatorii, prim termen de judecată la data de 10 februarie 2025.

La termenul din data de 10 februarie 2025, deliberând asupra cererii formulate de apelantul intimat inculpat B, prin apărător ales, de introducere în cauză a numitului C, în calitate de persoană interesată, instanța de apel a apreciat că se impune întregirea cadrului procesual și citarea acestuia, motiv pentru care s-a admis cererea și a acordat termen de judecată la data de 10 martie 2025. La acest termen instanța de apel a dispus efectuarea demersurilor necesare în vederea traducerii oficiale a înscrisului transmis de către autoritățile austriece, din limba germană în limba română, urmând ca ulterior traducerii, instanța să analizeze oportunitatea formulării unui răspuns autorităților din Austria.

La termenul din data de 10 martie 2025, instanța de apel deliberând asupra cererii de administrare a probelor formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că proba testimonială solicitată constând în reaudierea martorilor O, N și I servește la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, fiind relevantă în raport cu teza probatorie, în temeiul dispozițiilor art. 420 alin. (5) și (11), art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a teza finală C. proc. pen., raportat la art. 100 alin. (3) C. proc. pen., a încuviințat-o și, în vederea administrării probatoriului încuviințat, a amânat judecarea cauzei la data de 7 aprilie 2025.

Prin încheierea de ședință din data de 07 aprilie 2025, având în vedere dispozițiile cuprinse în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 10 martie 2023, în baza art. 420 alin. (5) raportat la art. 381 art. 382 și art. 119 și următoarele C. proc. pen., după verificarea identității și depunerea jurământului, potrivit art. 121 alin. (3) și (4) C. proc. pen., și după ce li s-a pus în vedere obligația de a da declarații conforme cu realitatea, atrăgându-i-se, totodată, atenția că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a procedat la audierea martorilor I, O și N, acordând posibilitatea reprezentantului Ministerului Public, apărătorului ales al apelantului intimat inculpat B și al persoanei interesate C, apărătorilor aleși ai intimatului inculpat A, precum și părților prezente, personal, să adreseze acestora întrebări.

Martorul O a declarat: Mențin declarațiile date anterior, în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, acestea fiind date fără a fi influențat în vreun fel.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: AQ a avut încheiat un contract de consultanță cu AC pentru campaniile din 2008?

Răspuns: Eu personal nu am avut un contract de consultanță încheiat cu AC, firma în care eram a avut un contract încheiat cu AC, nu îmi mai amintesc cu cine anume am încheiat contractul fiindcă au trecut mulți ani, dar sigur unul dintre participanți a fost N, în calitate de secretar general al partidului și cred că era și coordonatorul campaniei AC, consultanța se face la nivel global și fiecare o aplică la nivel specific.

Întrebare: Consultanța oferită AC de către societatea dumneavoastră includea și serviciile consultanților străini a Y șiAB?

Răspuns: Nu, dar Y era partenerul meu în AQ, era acționar.

Întrebare: Cu ce persoane țineați legătura în coordonarea campaniilor electorale pentru care ați oferit consultanță?

Răspuns: Exista un grup la nivelul partidului care se întâlnea periodic, la care participau atât oameni din MPC, cât și oameni politici, membri ai AC. La una dintre întâlniri știu că a participat șiAB care a prezentat un sistem de alocare a resurselor în campania electorală. De regulă, consultanții străini nu participau la ședințele de campanie, aceștia având un alt rol decât discutarea problemelor zilnice.

Întrebare formulată de instanță: Țineați legătura cu domnul R în privința problemelor pe care doreați să le discutați cu domnul A?

Răspuns: Pe domnul R îl cunoșteam din perioada în care fusese consilier prezidențial al domnului președinte AR și ne cunoșteam foarte bine. Domnia sa a venit ca șef al Cancelariei primului-ministru ceea ce însemna că se ocupa de tot aparatul subordonat primului-ministru. Am avut o legătura cu R doar în problemele de program, nu și în cele politice. Când erau probleme care-l priveau pe domnul A le discutam direct cu el din punct de vedere politic.”

Martorul N a declarat: „Mențin declarațiile date anterior, în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, acestea fiind date fără a fi influențat în vreun fel.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: Poate preciza martorul dacă a fost încheiat un contract de consultanță politică între AC și E sau cetățenii străini Y, AB?

Răspuns: Din câte îmi aduc aminte, nu îmi amintesc dacă a fost încheiat un contract cu persoanele menționate. AC avea contract de consultanță politică cu firma lui O, dar nu cred că a avut contract încheiat cu firmă străină.

Întrebare: Dacă aceste persoane, au participat la întâlniri la pregătirea campaniei electorale?

Răspuns: De-a lungul timpului au fost prezenți la câteva întâlniri de pregătire a campaniei, unde s-au făcut prezentări de sondaje de opinie, interpretări de cercetări sociologice și ceva discuții despre o pregătire punctuală.

Întrebare: Dacă cunoaște cine a intermediat contactul dintre consultanții străini menționați și AC?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Dacă poate preciza în ce condiții putea AC să încheie contracte de consultanță, dacă erau necesare aprobări la nivel de partid?

Răspuns: La momentul la care am ajuns secretar general al partidului, contractul cu firma domnului O era deja încheiat. Uzanța presupune ca biroul de conducere al partidului să fie informat despre contractele de consultanță pe care partidul dorește să le încheie.

Întrebare: Dacă au existat și situații în care membrii AC, care candidau în 2004, să aibă echipe de campanie proprie separată de cea oferită de AC?

Răspuns: Da, a existat și această variantă, în 2008 s-a introdus pentru prima dată votul uninominal în alegerile parlamentare și evident că era dublă campanie, erau și teme generale, naționale, dar și strategii punctuale la nivelul fiecărui colegiu uninominal.

Întrebare: Cunoaște dacă inculpatul A avea echipă de campanie și campanie separată?

Răspuns: Nu știu exact, la momentul respectiv pe de-o parte, A avea trei funcții în același timp, președintele partidului, prim-ministru și candidat și evident că declarațiile, acțiunea politică avea rezonanță pentru tot partidul, pe de altă parte, eu însumi am fost candidat uninominal în alt colegiu și nu am avut probleme, a fost o campanie extrem de particularizată pentru fiecare candidat.

Întrebare formulată de instanță: Dacă cele două persoane Y șiAB, făceau parte din campania domnului A?

Răspuns: Nu știu, așa cum am precizat anterior, aceștia au făcut campanie pentru AC.

Întrebări formulate de către apărătorul ales al intimatului inculpat A:

Întrebare: Dacă știe martorul de un seminar din vara anului 2008 la care au participat Y,AB și AS cu membrii ai partidului AC la care acești consultanți politici să fi răspuns la întrebările membrilor AC?

Răspuns: Îmi aduc aminte de o întâlnire, era început de septembrie dacă țin aminte bine, când am făcut o întâlnire mai mare cu candidații partidului unde s-au prezentat anumite tipuri de campanii personalizate fiind prima dată când se votau uninominal. Nu știam cum se fac acele campanii, înainte se făceau campanii pe liste de partid. Îmi aduc aminte că au fost și consultanți străini, nu-mi aduc aminte de ultimul precizat.”

Martorul I a declarat : „Mențin declarațiile date anterior, în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, acestea fiind date fără a fi influențat în vreun fel.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: Ne poate spune martorul dacă a existat o situație de blocaj la nivelul inventarierii și plății licențelor AJ? Și dacă da cum a fost deblocată această situație?

Răspuns: În perioada 2004, începutul anului 2008, Guvernul României, în pofida obligațiilor contractuale pe care le avea, în urma contractului semnat în 2004 cu AJ Irlanda, în acel contract exista un mecanism de desfășurare a contractului TRUE-UP, care dădea posibilitatea oricărei instituții din administrația publică să instaleze orice produs AJ cu obligația ca la fiecare an să raporteze numărul de licențe instalate și să le plătească conform prețurilor din contract sau să le dezinstaleze. În perioada 2004-2006 au avut loc o serie de licitații de achiziții de tehnică de calcul de diferite ministere și instituții, în care era precizat că softaware ul necesar va fi folosit în cadrul programului TRUE-UP. Noi știam că este folosit acest mecanism și șefii mei din Austria mă tot presau să obțin din partea Guvernului semnarea unei anexe de contact în care să fie plătite toate licențele folosite de Administrația Publică, instalate în cadrul acestui program. Am trimis zeci de scrisori și noi și AJ către Guvernul României, șefii mei din Austria au avut întâlniri cu secretarii generali din partea SGG și la toate întâlnirile au primit asigurări că se vor încheia respectivele anexe, dar nu s-a întâmplat acest lucru, moment în care șefii mei au tras concluzia că nu se închid din cauză că nu avem un canal prin care să mituim Guvernul României. Acest lucru a fost spus de către șeful meu, F și șeful lui, AT. Primul contract fusese semnat tot cu plata unei mite. Eu fiind proaspăt numit ca manager în 2005, i-am spus că nu am astfel de relații, și undeva în 2007, șeful meu, F, prin intermediul lui AL, ofițer de credite în cadrul AM, care avea relații cu o serie de personalități politice române, s-a întâlnit cu C, așa mi-a zis inițial și că acesta poate să rezolve impasul în care ne aflam. În 2007, mi-a trimis un email prin care mi-a spus că o să mă pună în legătură cu domnul B și care va fi singura persoană cu care voi ține contactul și căruia îi voi transmite toate detaliile tehnico legale și orice problemă pe care o s-o am la nivelul Guvernului României. Din acel moment lucrurile au decurs așa cum trebuia, s-au desfășurat inventarele licențelor instalate în 2004-2007 sau 2005-2007 în toate ministerele și instituțiile publice, s-a numit o comisie de licitație în cadrul MCTI. Am început negocierile, s-au alocat buget, s-au publicat Hotărâri de Guvern, am semnat contractul între Guvernul României, reprezentat de MCTI și AJ Irlanda, reprezentată de D Austria. Am livrat licențele, am primit procese-verbale de acceptanță a licențelor și D a vândut această creanță lui AAA și și-a încasat banii de la AAA.

Întrebare: Dacă cunoaște martorul dacă a fost necesară plata unui comision pentru deblocarea situației licențelor AJ? Și dacă da, cum a fost efectuată plata acestui comision?

Răspuns: F mi-a spus că a negociat cu C pentru un comision de 10% și pentru scoaterea acestor sume din D Austria, m-a pus să organizez o licitație contrafăcută, în urma căreia trebuia să câștige firma H aceasta fiind deținută de F din ce știu eu și prin ea urmând să dea banii mai departe. Detalii despre cum se făceau transferurile nu știam, dar undeva prin 2008 domnul B mi-a spus că urma să încaseze banii de la H și m-a rugat să-l ajut cu documentația necesară, ceea ce am și făcut și am constatat că într-adevăr era vorba de 10% din valoarea contractului. În cadrul contractului dintre H și D erau descrise niște servicii și niște livrabile, pe care H la rândul ei trebuia să le cumpere de la cineva pentru a le vinde lui D și practic aceeași documentație pe care am primit-o de la AU de la AJ și pe care am folosit-o ca să descriu serviciile și livrabilele din cadrul contractului D cu H și practic același livrabil i-am schimbat doar titlul furnizorului.

Întrebare: Ați primit o confirmare a faptului că primul-ministru cunoaște că există discuții între dumneavoastră și B, respectiv C?

Răspuns: În 2007, undeva prin primăvară-vară, F a vrut să-l testeze pe C că are intrările potrivite la Guvernul României pentru demararea procedurilor necesare pentru semnarea contractului, lucru pe care l-am spus domnului B și acesta a aranjat de urgență o întâlnire între F și R, care era șeful de cabinet al primului-ministru de la acea vreme, am fost la acea întâlnire, eu, F și nu mai țin minte dacă și J și ne-am întâlnit cu domnul R, care ne-a confirmat că ținem legătura pe canalele potrivite și că orice problemă vom avea se va rezolva.

Întrebări formulate de către instanță:

Întrebare: Să detaliați ce înseamnă canale potrivite și dacă s-a spus vreun nume cu ocazia acelei discuții.

Răspuns: Toată lumea implicată în aceste negocieri era conștiență de faptul că acțiunile noastre încălcau legea așa încât în nenumărate rânduri mi s-a atras atenția ce să fac ca să nu existe dovezi sau martori. Mi s-a spus în mod expres de către B că nu ne putem întâlni direct cu domnul A fiindcă asta l-ar compromite, dar ne vedem cu așa zisul om de încredere al dânsului, R, întrucât acesta era șef de cabinet al primului-ministru, cred, respectiv un apropiat, iar întâlnirea a avut loc la sediul Guvernului, nu pot preciza ce sală/încăpere, dar știu că era situată la un nivel superior, în niciun caz parter sau ultimul etaj. Aceasta a fost doar prima confirmare că discuțiile purtate de F cu C și de mine cu B sunt în măsură să determine instituțiile statului să facă ceea ce trebuia să facă, faptul că în perioada 2004-2008 nu s-a făcut nimic, iar în 2008, în câteva luni, s-au făcut toată documentația, inventarele, inclusiv a fost găsită sursa de finanțare, ulterior, inclusiv s-a găsit sursa pentru plata TVA ului, care inițial fusese omis din actul adițional nr. 2, fiind încheiat actul adițional nr. 3. Faptul că am semnat actele și am primit banii, aceasta este confirmarea pe care șefii mei au considerat-o canal potrivit.

Știu că în 2007 când am avut o problemă în negocierea cu SGG, când domnul V, care era secretar general al Guvernului, a spus că nu semnează un astfel de act adițional și am fost instruit de B să vorbesc cu Ambasada Austriei, iar J cu Ambasada SUA, ca acestea să trimită o scrisoare oficială Guvernului României, reprezentată prin SGG, prin care să ceară respectarea contractului încheiat în 2004, scrisorile au fost redactate de mine și știu că au fost trimise și am primit răspuns că se va muta implementarea contractului de la SGG la MCTI.

Întrebări formulate de către apărătorul ales al intimatului inculpat A:

Întrebare: Cunoașteți dacă ambasadorii SUA, Irlandei și Austriei au avut întâlniri cu primul-ministru pentru punerea în executarea a contractului încheiat de D?

Răspuns: Nu știu.

Întrebare: De ce ați declarat instanței de fond că în 2005-2006 D și AJ făceau presiuni prin intermediul ambasadelor SUA, Irlandei și Austriei?

Răspuns: În aceea perioadă l-am rugat pe J să trimită scrisori aproape identice cu cele trimise de noi, firmele contractante, către SGG și Guvernul României, deoarece ei erau cei ce semnau contractul. Nu am spus că au existat întâlniri între ambasadorii, ce am declarat eu a fost că s-au făcut demersuri, respectivele scrisori.

Întrebare: Dacă a discutat cu R despre vreun comision?

Răspuns: Întâlnirea având loc în sediul clădirii Guvernului era imposibil să discuți despre lucruri ilegale în acel cadru fiindcă știam că toate camerele sunt supravegheate. Pe aspectul procentului discuțiile au avut loc între F și C, iar eu și B eram cei care trebuiau să facă toată munca tehnico-legală pentru a se face aceste lucruri, noi nu eram decidenți, eram executanți.

Întrebări formulate de către apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B și al persoanei interesate C:

Întrebare: De unde cunoaște martorul că C avea o relație cu A?

Răspuns: Inițial am fost informat de F de acest lucru, care mi-a spus cum a ajuns la C și ulterior confirmarea a fost făcută prin faptul că ceea ce nu s-a realizat 2-3 ani, s-a realizat ulterior.

Întrebare: De unde cunoaște martorul că discuțiile despre plata așa ziselor comisioane se purtau între F și C?

Răspuns: Asta mi-a spus domnul F, care era singurul care avea acces la conturile firmei H și singurul care cunoștea unde se duc banii.

Întrebare: ne poate spune martorul dacă cunoaște la ce dată a fost efectuată această plată și de către cine, către DAustria?

Răspuns: Eu știu doar că creanțele acelor acte adiționale au fost vândute către AAA și D Austria a încasat aceste creanțe de la AAA, la scurt timp după semnarea actelor. Nu știu când s-a făcut plata, nu mai țin minte dacă s-a făcut după actul adițional nr. 2 sau actul adițional nr. 3 cu TVA-ul.

Întrebare: Ne poate preciza martorul care era valoarea contractului la care se raporta acela comision de 10 % despre care a vorbit?

Răspuns: Nu mai țin minte cifrele exacte, dar dacă ne uităm pe orice HG se poate afla suma și aplica procentul la aceasta.

Având în vedere poziția procesuală exprimată, în cauză, în sensul că dorește să dea declarație în fața instanței de apel, potrivit art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 378 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a procedat la audierea intimatului inculpat A, acesta fiind lăsat să declare tot ceea ce știe cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul A a declarat: „Mențin declarația dată în fața instanței de fond, în integralitate.

Aș dori să subliniez un prim aspect și anume cel legat de acuzațiile procurorului că prin adoptarea H.G. cu privire la licențele AJ li s-ar fi făcut vreo favoare. Complet fals, nu am să reiau faptul că aceste licențe erau folosite în mod fraudulos în România și după data aderării României la U.E, a devenit o obligație presantă să respectăm drepturile de proprietate intelectuală.

Am observat că ați adresat martorilor întrebarea dacă au fost făcute demersuri în acest sens, da, au fost efectuate demersuri de ambasadorii SUA, Irlandei și Austriei pentru intrarea în legalitate cu privire la folosirea acestor licențe.

Cu privire la plata lor aceasta nu era o obligație a mea personală, ci a Guvernului. Contrar celor declarate de un martor nu au fost prevăzute sume în buget pentru plata acestor licențe și pe cale de consecință, nu s-a efectuat nicio plată până la finele mandatului meu ca prim-ministru.

Al doilea element la care doresc să mă refer și care apare insistent în motivele de apel este scrisoarea descrisă de procurori, pe care o consideră că ar fi fost un angajament contractual între E și persoana mea pentru că scrisoare poartă mențiunea „către primul-ministru” în antet.

Din percheziția informatică făcută la O rezultă că scrisoarea nu mi-a fost adresată, eu nu am cunoștință de ea decât din rechizitoriu.

Din cunoștințele mele cred că o scrisoare nu poate să creeze un cadru juridic contractual între două părți și prin urmare, între E și persoana mea sau AC nu a existat niciun contract.

În schimb, a existat un contract valabil, înregistrat, transparent între societatea AQ în valoare de aproximativ 1,3 milioane de dolari, dacă îmi amintesc bine, cu AC.

Așadar eu nu puteam să am nicio obligație personală cum se afirmă în rechizitoriu, față de nimeni. Am să menționez faptul că atât în motivele de apel s-a omis cu bună știință și rea-credință acest contract valabil care apare totuși în rechizitoriu.

Contrat afirmațiilor din rechizitoriu acest contract nu putea să constituie un paravan, afirmația se regăsește la pag. 42 din rechizitoriu că acest contract ar fi fost un paravan. Deci eu nu am știut de această firmă E până nu am citit rechizitoriu. Nu a avut nicio legătură nici cu mine, nici cu AC

Întrebări formulate de către apărătorul ales al intimatului inculpat A:

Întrebare: Dacă a participat la alegerile locale din 2008?

Răspuns: În calitate de candidat la alegerile locale, nu, evident, dar eram interesat de ce se întâmpla la alegerile locale în calitate de președinte al partidului.

Întrebare: A primit vreo altă propunere din partea E pentru campania parlamentară conform acestei presupuse oferte?

Răspuns: Nu.„

De asemenea, având în vedere poziția procesuală exprimată, în cauză, în sensul că dorește să dea declarație în fața instanței de apel, potrivit art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 378 alin. (1) din același act normativ, la termenul din data de 7 aprilie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a procedat la audierea apelantului intimat inculpat B, acesta fiind lăsat să declare tot ceea ce știe cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul B a declarat: „Mențin declarația dată în fața instanței și în continuare arăt următoarele: Activitatea mea pentru D a durat din ianuarie 2007 până în aproximativ aprilie 2009 și a constat în consultanță oferită prin convorbiri aproape zilnice cu I, câteva întâlniri cu F când se afla în țară și cel puțin o întâlnire față în față cu I.

Problema pe care I o ridică din totdeauna este că momentul apariției mele toate ușile au început să se deschidă, ceea ce este fals. Singurul lucru pe care l-am izbutit în acea perioadă a fost realizarea inventarului licențelor după care am obținut acele H.G. care amânau plata cu un an, ceea ce pe mine m-a nemulțumit.

Referitor la întâlnirea D, AJ cu R la sediul Guvernului, în cazul consultanței pe care o ofeream lui D, le-am mutat ținta spunându-le să se ducă peste tot la toate ministerele care erau implicate în această procedură și le-am spus să trimită o cerere și primului-ministru.

Această cerere a fost acceptată și a constat într-o întâlnire cu R pe care eu o consider mai mult protocolară pentru că aproximativ 8 luni după nu s-a întâmplat nimic, următorul act s-a petrecut 8 luni mai târziu, respectiv acceptarea ideii de inventar.

Comisionul de 10% a fost inventat de I, așa cum rezultă din acte, să se dea o aparența de afacere ocultă. Calculând sumele ce rezultă din contracte și cu cea primită de mine nu rezultă așa zisul comision de 10%, suma ilegală pentru procuratură reprezintă în cel mai bun caz 3% din ceea ce am primit eu. Suma de bani primită de la D a fost pentru cei doi ani și aproape jumătate lucrați pentru ei, respectiv consultanță în domeniul comunicării, consultanță de negociere cu Guvernul.

În prima lună când am luat cunoștință de existența acestei probleme, D mi-a pus la dispoziție un număr mare de hârtii, contractul de bază, corespondența dintre ei, acele scrisori venite de la ambasade, și a durat mai bine de o lună, m-am întâlnit cu I, i-am pus întrebări și am primit răspunsuri că au probleme tehnice și mi-am făcut o imagine cu privire la ceea ce trebuia să fac, respectiv să schimb modul de comunicare: am mers la un nivel mai sus, miniștrii și secretari de stat, am schimbat ritmul acestor întâlniri, în fiecare săptămână trebuia să aibă întâlniri cu cineva, am legat foarte mult problema aceasta de aderarea la UE și a problemei vizând dreptul de autor.

În general am vrut să schimb imaginea lui D, să nu mai fie un contabil sau un creditor. La Viena C avea un bancher cu care s-a văzut la finalul lui 2006, și era și bancherul lui D, C și AL deveniseră cumva prieteni și AL l-a întrebat pe C dacă este interesat de un client austriac și C a întrebat în ce domeniu. Când a aflat despre ce domeniu este vorba a spus că el nu este interesat, dar că va căuta pe altcineva. Mi-a propus mie și am zis să văd despre ce e vorba, am primit cred adresa de email a lui F, care m-a pus în legătură cu omul din România, cu I. Nu știu ce interes ar fi avut I să invoce o afacere ocultă. Nu am încheiat contract de consultanță cu D, ci doar cu H, care mie mi-a fost prezentată ca o firmă prin care D își plătește furnizorii. Am fost sfătuit de către AL să-mi înființez o firmă, ceea ce am și făcut, respectiv G, prin intermediul căreia am primit banii de la H.

O parte din bani i-am folosit pentru a-mi plăti niște datorii istorice din 1992 către C, și o altă parte mi-am plătit propria consultanță pentru că pe parcursul derulării acestei activități eu mă aflam într-o situație delicată, pe de-o parte, mă interesa relația cu D, pe de altă parte, potrivit înțelegerii cu ei, eu aș fiu fost plătit doar dacă aveam succes, în această situație eu nu aveam banii necesari pentru a angaja propria mea consultanță în acest domeniu, politicile UE și o mulțime de alte cazuri care s-au întâmplat și atunci am reușit să obțin această consultanță în aceleași condiții, dacă aveam succes, plăteam la rândul meu.

Mijlocirea a fost făcută de către AG pe care-l cunoșteam mai bine, de la începutul anilor 2000, când am avut un contract de comunicare directă cu AAB. Am vorbit cu AG, i-am spus ce mă interesează, iar acesta mi-a dat ok-ul, fără însă, a încheia vreun contract.

Nu știu cine mi-a acordat consultanța despre care am făcut vorbire, întrucât eu am dat o primă listă cu temele care mă interesau lui AG, care a reținut-o și după vreo lună am primit primele rapoarte în scris. Mie îmi convenea situația pentru că nu aveam bani pentru consultanță și ceea ce primeam era în bună măsură util. Primeam în principiu, răspunsuri la ceea ce întrebam despre politicile UE în domeniul drepturilor de autor, și în mod special, cele referitoare la software. La un moment dat în perioada aceea lucrurile stagnau și atunci clientul D m-a presat să fac o schiță, un plan, pentru a face scandal de presă sau unul care să plece de la Viena, și atunci am cerut o opinie a acestor consultanți, opinie care se suprapunea cu părerile mele că nu era niciun rost să fac un astfel de demers pentru că nu aducea rezultate.

Am plătit aproximativ 800 de mii euro, cam o treime din ce am primit eu, iar ca modalitate de plată am primit 3 contracte de la trei firme, nu îmi mai amintesc denumirea acestora, pe care le-am primit, dar nu mai știu dacă de la AG sau din altă parte, vorbisem cu AG și i-am spus că a ieșit afacerea și să-mi spună cât datorez, dar nu mai rețin cine mi-a dat acel dosar.

Întrebări formulate de către reprezentantul Ministerului Public:

Întrebare: Cu cine ați discutat din cadrul Guvernului pentru a stabili aceste întâlniri între reprezentanții D și persoane din Guvern?

Răspuns: Cu nimeni, nu mă ocupam eu de asta, eu făceam o listă și se ocupau cei de la D, nu am participat la nicio întâlnire, nu stabileam eu întâlnirile.

Întrebare: Cine stabilea întâlnirile?

Răspuns: D.”

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în temeiul dispozițiilor art. 420 alin. (11) C. proc. pen. raportat art. 387 alin. (2) C. proc. pen., a declarat terminată cercetarea judecătorească în apel și pentru a acorda posibilitatea părților să-și pregătească apărarea pe fondul cauzei a stabilit termen pentru dezbateri la data de 5 mai 2025.

Dezbaterile și susținerile părților și ale reprezentantului Ministerului Public au avut loc în ședința publică din data de 5 mai 2025, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și redacta hotărârea, în temeiul dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., a stabilit termen pentru pronunțare la data de 2 iunie 2025.

Sinteza motivelor de apel

1. Ministerul Public– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție Ministerul Public –a criticat sentința penală pentru netemeinice prin raportare la soluția de achitare pronunțată față de inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Cu referire la primul element al activității infracționale reținută în sarcina inculpaților, respectiv la serviciile de consultanță politică de care a beneficiatA în campania electorală din anul 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a susținut că argumentele instanței de fond nu pot susține o soluție de achitare.

În acest sens s-a arătat că oferta comercială privind consultanța politică ce face obiectul analizei a fost concretizată într-un înscris datat 10 decembrie 2007, care atestă că AB, Y, X și O i-au făcut o ofertă comercială prim-ministrului A, prin care îi propuneau demnitarului să continue colaborarea anterioară și să îi presteze servicii de consultanță politică în cursul anului 2008, respectiv analiza opiniei publice și strategie de campanie. Această ofertă a fost precedată în anul 2007 de discuțiile referitoare la realizarea unei înțelegeri privind acordarea consultanței politice între prim-ministrul A și martorii X, Y și AB, fiind prezent și șeful Cancelariei R, desemnat ulterior să gestioneze relația cu echipa de consultanți.

În dezacord cu cele arătate în considerentele hotărârii atacate, în apelul formulat de Parchet s-a susținut că nu se poate face abstracție de această întâlnire care a avut rolul de a negocia o eventuală colaborare ce s-a materializat ulterior în documentul analizat. Având în vedere această negociere, discuție, care, de altfel, nu este contestată, precum și declarațiile martorilor s-a apreciat că nu se poate trage concluzia că oferta nu a ajuns la cunoștința destinatarului. Efectele în plan acuzatorial ale acestei oferte comerciale, de colaborare în campania electorală din 2008, între compania E și inculpatul A, au fost analizate de către instanță în considerente, pe baza declarațiilor martorilor audiați cu privire la acest aspect. S-a reținut că, martorii Y și AB, consultanți electorali străini, au realizat activitățile specifice consultanței politice atât în favoarea inculpatului A, cât și în beneficiul AC, în cadrul campaniei electorale din anul 2008, fără să existe vreo relație contractuală directă între inculpat și societatea comercială.

Contrar celor reținute de instanța de fond, reprezentatul Ministerului Public a susținut că, deși sunt deosebit de relevante declarațiile martorilor implicați direct în această negociere, este esențial a se analiza și conținutul documentului din care rezultă intenția persoanelor care l-au întocmit și consecințele care s-au materializat în perioada imediat următoare întocmirii acestuia. Astfel, din cuprinsul acestui înscris/ofertă comercială rezultă cu evidență că îi este adresat prim-ministrului al României (în antetul documentului fiind menționat „to prime minister A”) subiectul acestuia fiind, printre altele, alegerile parlamentare, campania electorală și profilul candidatului, în acest caz președintele partidului, inculpatul A. Cu privire la chestiunea ce privește împrejurarea că documentul a ajuns sau nu în atenția inculpatului, Parchetul a precizat că, instanța de fond, deși constată că rezultă din probe că a avut loc o întâlnire anterior emiterii acestei oferte privind acordarea consultanței politice, în anul 2007, între inculpatul A, X, Y și AB și R, nu ia în considerare importanța acesteia în cursul evenimentelor ce au succedat întâlnirea.

În dezacord cu cele arătate în considerentele hotărârii atacate, în apelul formulat s-a susținut că nu se poate face abstracție de această întâlnire dintre inculpat și martorii X, Y și AB, asociați ai companiei E, întâlnirea având tocmai rolul de a negocia o eventuală colaborare ce s-a materializat ulterior în documentul analizat. Având în vedere această negociere, discuție, care, de altfel, nu este contestată, precum și declarațiile martorilor s-a susținut că oferta a ajuns la cunoștința destinatarului. Totodată, s-a susținut că prestarea serviciilor de consultanță de către echipa X, Y și AB lui A a fost confirmată și de martorii M, AD, P, O, N, Q, declarațiile acestora fiind coroborate cu înscrisurile privind corespondența electronică identificată pe calculatorul lui O, în urma percheziției informatice. Astfel, consultanții au realizat concepția evenimentului de lansare a candidaturii lui A, calendarul întâlnirilor la care acesta urma să participe, planificarea campaniilor realizate prin poștă, prin telefon și door to door, realizarea machetelor publicitare care urmau să apară în presă, desfășurarea ședințelor video și ședințelor foto cu prim-ministrul pentru materialele promoționale, conceperea discursurilor pe care acesta urma să le țină în public, pregătirea participării lui A la dezbateri televizate, conceperea paginii de internet a acestuia și redactarea textelor care urmau să fie publicate, realizarea de sondaje de opinie, alegerea sloganurilor și a ghidurilor de mesaj etc. Aceste activități se desfășurau cu o frecvența aproape zilnică, majoritatea materialelor fiind comunicate inculpatului A.

Contrar celor reținute în sentința apelată, Ministerul Public a arătat că, astfel cum rezultă din actul de sesizare, inculpatul A a fost beneficiarul principal al serviciilor de consultanță politică oferite de către compania E, fără a se susține, totuși, că inculpatul ar fi fost beneficiarul exclusiv al acestor servicii. Importantă din perspectiva acuzării, în dovedirea acestui aspect a fost implicarea directă a lui A în realizarea înțelegerii cu echipa de consultanți străini care este confirmată de martorii N și Q. Totodată, a fost avut în vedere și faptul că AC nu a încheiat contract de consultanță politică cu Y, AB și X sau cu firme controlate de aceștia, cum ar fi E LTD. Mai mult, s-a reținut că AC nu avea conturi în străinătate și nu a dispus plata serviciilor de consultanță către firma controlată de Y și X, E LTD, iar AC nu avea încheiat contract de consultanță cu B. Toate plățile efectuate către compania offshore E LTD, pentru serviciile de consultanță politică, au fost realizate de către G LLC, firmă controlată de B și înființată la solicitarea reprezentanților D. Plățile pentru consultanță în contul E au efectuate numai după acceptul definitiv și cert al Ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației privind plata, conform actelor adiționale 2 și 3 la contractul comercial de închiriere de licențe referitor la produsele AJ folosite în administrația publică centrală, după cum vom arăta în secțiunea următoare.

Având în vedere aceste considerente, Ministerul Public a contestat și temeinicia raționamentului logico-juridic expus în considerentele sentinței penale apelate, susținând că probatoriul a evidențiat faptul că serviciile de consultanță politică nu au fost negociate și ulterior achitate de către AC, ca entitate cu personalitate juridică proprie, ci de către complicele inculpat B, ca obiect al infracțiunii de luare de mită săvârșită de către prim-ministru în relația cu D Austria. În consecință, având în vedere dispozițiile legale ce reglementează elementul material al infracțiunii de luare de mită și condițiile atașate acestuia, chiar acceptând concluzia instanței, conform căreia nu se poate dovedi cine a fost beneficiarul serviciilor de consultanță politică, AC sau persoana inculpatului A, acceptând, așadar, că interesele președintelui nu coincideau cu interesul partidului pe care îl conducea, Ministerul Public a apreciat că sunt întrunite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de corupție - folosul fiind materializat în serviciile de consultanță politică achitate, iar beneficiarul acestuia putând fi atât inculpatul, cât și partidul al cărui președinte era la acel moment - astfel că o soluție de achitare întemeiată pe acest aspect nu poate fi susținută.

Conform motivelor de apel, cu referire la condițiile în care inculpatul A, cu sprijinul inculpatului B, a solicitat plata unor sume de bani de la compania austriacă D Austria (D), pentru ca acesta să își îndeplinească anumite atribuții, în calitatea sa de prim-ministru al României, privind încheierea actelor adiționale la Contractul de închiriere a licențelor AJ, în apelul Parchetului, în esență, s-a susținut că realizarea înțelegerii privind plata comisionului, respectiv pretinderea de către prim-ministru, prin intermediul lui B, a unui comision de 10% din valoarea contractelor ulterioare cu Fujitsu, rezultă din coroborarea probelor indirecte (corespondența e-mail a lui I care atestă întâlnirea lui B cu prim-ministrul, declarațiile martorilor I și J, denunțurile D și înscrisurile din dosarul preluat de la Parchetul din Viena, privind decizia lui F de a contacta funcționari ai Guvernului pentru a-i mitui). Astfel, probele indirecte confirmă înțelegerea ivită între participanții la activitatea infracțională, schimbarea bruscă de atitudine a reprezentanților tuturor instituțiilor implicate în perioada campaniei electorale, consiliată de reprezentanții E, reprezentând un element care dovedește implicarea prim-ministrului A. În acest sens în apelul Parchetului s-a arătat că implicarea atipică a șefului Cancelariei prim-ministrului, R (persoană care fusese desemnată de A să îl reprezinte și în relația cu echipa de consultanți politici), care nu avea nicio atribuție proprie în gestionarea contractului de licențiere și în coordonarea celorlalte instituții guvernamentale, este o dovadă că acesta acționa în numele și interesul lui A, singurul aflat într-o poziție aptă să influențeze toate instituțiile care aveau un rol în finalizarea procedurii.

În acest sens au fost avute în vedere și mesajele transmise de B, care a invocat în mai multe rânduri discuțiile pe care le-a avut cu prim-ministrul A și cu R despre încheierea actelor adiționale și promisiunile pe care cei doi demnitari i le-ar fi făcut cu acest prilej. Totodată, s-a apreciat relevant faptul că, pe parcursul negocierilor, B a comunicat reprezentanților companiei date despre măsuri care urmau să fie adoptate în viitor de către Guvernul României (transferarea responsabilității contractului de Ia Secretariatul general al guvernului la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologie Informațiilor, adoptarea unei hotărâri de guvern care să rezolve problema TVA-ului). Aceste date nu putea fi cunoscute decât de la persoanele din conducerea Guvernului, singurele care aveau acces la asemenea informații.

Un element care dovedește implicarea prim-ministrului, după realizarea înțelegerii, a fost apreciat și aprobarea de către acesta, la scurt timp, a propunerii S.G.G. de constituire a unei comisii interministeriale formată din reprezentanți, la nivel de secretar de stat, din cadrul M.T.I.C., M.E.F și S.G.G., care să negocieze cu partenerii contractuali suma și modalitatea de plată a acestor produse. Această Notă a S.G.G a fost aprobată în ședința Guvernului din 7 august 2007. Schimbarea de atitudine a reprezentanților tuturor instituțiilor implicate a fost privită ca un alt element din care dovedește implicarea prim-ministrului A. În acest sens, s-a subliniat că reprezentanții autorităților au ignorat timp de doi ani solicitările de actualizare a numărului de licențe, însă după realizarea înțelegerii privind plata comisionului au reușit ca, într-un interval de mai puțin de un an (8 luni), să realizeze inventarierea tuturor licențelor folosite în administrația publică, să identifice sursa de finanțare, să adopte hotărârea de guvern privind semnarea actului adițional la contract și să adopte o altă hotărâre de guvern prin care au suplimentat valoarea contractului pentru a include și taxa pe valoare adăugată, omisă inițial.

În privința atribuțiilor pe care inculpatul A le-a exercitat în legătură cu adoptarea Hotărârilor de Guvern privind achiziția de licențe AJ, instanța de fond a constatat că, din probele administrate în cauză, cu privire la acest obiect al probațiunii, nu rezultă că acesta din urmă ar fi exercitat alte atribuții decât cele care îi reveneau în funcția publică pe care acesta o ocupa la momentul respectiv, activitatea acestuia fiind determinată de contractele încheiate în mod valabil de statul român cu societățile comerciale pentru utilizarea licențelor AJ pentru programele de calculator utilizate de către instituțiile publice. În dezacord cu cele constatate de instanța în hotărârea atacată, Ministerul Public în apelul formulat a susținut că a fost dovedită legătura între exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului A și pretinderea, respectiv primirea, în mod indirect, a unor foloase care nu i se cuvin. Astfel, din perspectiva dispozițiilor legale incidente, dar și a împrejurărilor rezultate din declarațiile martorilor, precum și a Legii nr. 90/2001, în perioada în care a deținut funcția de prim-ministru al Guvernului României, inculpatul A a avut atribuții de serviciu referitoare la numirea/revocarea/menținerea în funcție a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului, a secretarului general și a condus Guvernul, coordonând activitatea membrilor acestuia, având totodată și atribuții legate de semnarea hotărârilor de Guvern. Acestea conduc la concluzia îndeplinirii situației premisă pentru existența infracțiunii de luare de mită, nefiind relevant dacă, în exercitarea funcției deținute, inculpatul a și procedat efectiv la o îndeplinire sau neîndeplinire a atribuțiilor de serviciu menționate.

Totodată, contrar celor reținute în cuprinsul hotărârii instanței de fond, Ministerul Public a precizat că, în actul de sesizare a instanței, nu se face vorbire despre exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu ori de exercitarea unor atribuții neprevăzute de lege de către inculpatul A, în funcția sa de prim-ministru, ci tocmai de exercitarea atribuțiilor de serviciu determinată de împrejurarea că au fost remise foloase materiale de către reprezentanții societăților direct interesate de executarea în bune condiții a contractului încheiat în anul 2004 între Guvern și D S.A. În dezacord cu instanța de fond, Ministerul Public arată că inculpatul nu era obligat, potrivit legii, să semneze hotărârile de guvern, având în vedere că art. 27 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 se referă doar la obligația punerii în executare a hotărârilor de Guvern de către miniștri, iar din interpretarea art. 27 alin. (1) din lege coroborat cu art. 13 rezultă că prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia și totodată hotărăște în cazul în care nu există consens în procedura de emitere a hotărârilor/ordonanțelor de Guvern.

Pe de altă parte, a precizat procurorul în apelul formulat, condiția atașată elementului material a infracțiunii de luare de mită este îndeplinită și în cazul în care funcționatul public nu procedează efectiv la îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, fiind suficient să se demonstreze că a existat o activitate de corupere a conduitei acestuia, determinată de obținerea unor foloase materiale, o analiză extinsă a atribuțiilor de serviciu și a modalității în care funcționarul public le-a îndeplinit fiind specifice infracțiunilor de serviciu, care în cauză nu fac obiectul acuzației.

Ultimul obiect al probațiunii a vizat plata sumelor de bani pretinse de către inculpatul A, destinația sumelor și ceea ce reprezintă tranzacțiile realizate. Cu privire la acest aspect s-a precizat că divergența de opinie între Ministerul Public și instanța ce a judecat cauza în fond intervine cu privire la argumentația ce susține soluția de achitare și se referă la faptul că nu există la dosarul cauzei probe directe din care să rezulte primirea, la datele de 07 și 25 noiembrie 2008, a acestor foloase de către inculpat, ceea ce s-a probat fiind faptul că E a primit de la firma lui B suma menționată, fără a fi dovedit că această plată s-a realizat în baza unei înțelegeri între acest inculpat șiA. Nu rezultă, deci, că ultimul inculpat menționat ar fi solicitat realizarea acestei plăți, aceasta cu atât mai mult cu cât nu s-a probat care ar fi fost motivul pentru care ar fi acționat în acest sens, teoria existenței unei obligații a inculpatului în favoarea E corelativ consultanței electorale de care acesta ar fi beneficiat în mod exclusiv în campania electorală aferentă alegerilor parlamentare din 2008 nefiind probată în prezenta cauză.

Criticând soluția dispusă, în apelul Parchetului s-a susținut că instanța de fond a analizat doar tangențial scopul efectuării acestor plăți, persoanele între care s-a făcut plata și alte detalii care, coroborate cu alte mijloace de probă și privite ca parte a unei înțelegeri prealabile, pot conduce la concluzia că plățile reprezintă obiect al infracțiunii de luare de mită săvârșită de către inculpatul A. Astfel, Y și X, administratorii companiei E, nu îl cunoșteau pe B, astfel încât nu există nicio altă justificare pentru plățile realizate. Mai mult, G nu a desfășurat activități economice, astfel încât nu avea de ce să achiziționeze servicii de consultanță de la E.

În acest context a fost apreciată ca fiind relevantă și declarația inculpatului B care, fiind întrebat punctual cu privire la scopul plăților efectuate în beneficiul companiei E nu a putut oferit o explicație. Mai mult, s-a apreciat necesar a fi avută în vedere și comunicarea existentă între O, persoană din anturajul inculpatului A, prin intermediul căruia s-au purtat o parte din discuțiile legate de consultanța oferită de societatea israeliană în campania electorală, și B, persoană care astfel cum am arătat mai sus a mediat legătura dintre compania Dși inculpatul A.

De asemenea, Ministerul Public a susținut că nu au fost valorificate declarațiile martorilor cu privire la aceste aspecte privind efectuarea plăților ca obiect al infracțiunii de corupție. Astfel, caracterul fictiv al contractelor de prestări servicii și împrejurarea că destinatarul final foloaselor materiale era A, iar plățile reprezentau plata unor cheltuieli efectuate în cadrul campaniei electorale, rezultă și din declarația martorului I. Din analiza coroborată a probelor a rezultat că, suma de 800.000 USD plătită de G LLC către E LTD reprezintă în realitate contravaloarea serviciilor de consultanță prestate în favoarea lui A și au avut ca efect stingerea unei părți a datoriei personale pe care acesta și-o asumase prin acceptarea ofertei comerciale.

Pentru a conchide în acest sens, s-au apreciat următoarele elemente ca fiind relevante și utile cauzei, ce conturează tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunii de luare de mită:

- conduita proprie a inculpatului în legătură cu actele de serviciu în considerarea cărora a primit sumele de bani necuvenite, respectiv îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu;

- este probată legătura între banii primiți și actele de serviciu ale inculpatului, banii fiind primiți cu titlu de echivalent a conduitei pe care inculpatul a avut-o în mod efectiv.

- modul ocult de săvârșire a infracțiunilor de corupție, îndeosebi a celei de luare de mită, săvârșită de înalți funcționari publici, în acest caz chiar prim-ministrul României, prin măsurile de precauție generate de importanța funcției deținute, exclude de cele mai multe ori existența unor discuții directe între mituit și mituitor iar, despre realizarea ei, mituitorul sau mituitul comunică în orice caz în cadrul unui cerc foarte restrâns de persoane.

Prin urmare, în raport de argumentația ce precede, Ministerul Public a solicitat instanței de apel ca, în baza caracterului devolutiv al apelului, să procedeze la o nouă analiză a probelor și să constate netemeinicia sentinței penale apelate, prin raportare la soluția de achitare dispusă față de inculpați și, deși, faptele de corupție există și constituie infracțiuni, să constatate că în cauză nu mai poate fi atrasă răspunderea penală, având în vedere data epuizării infracțiunilor, respectiv 25 noiembrie 2008, fiind împlinit termenul maxim al prescripției speciale a răspunderii penale de 15 ani.

Totodată, în temeiul art. 118 C. pen. anterior, s-a solicitat confiscarea sumei de 800.000 dolari, obiect al infracțiunii de luare de mită, de la inculpatul A, confiscarea sumei de 830.000 dolari de la inculpatul B și confiscarea sumei de 590.000 dolari de la persoana interesată C.

2. Inculpatul B, prin motivele de apel formulate a solicita, în esență, lămurirea chestiunilor complementare și comunicarea către autoritățile din Austria a faptului că nu se mai solicită indisponibilizarea sumelor de bani existente în contul societății AV.

Astfel, prin motivele de apel s-a arătat că, deși procurorul ce a instrumentat dosarul de urmărire penală nr. x/P/2018 avea cunoștință de existența contului nr. (...), IBAN (...), deschis pe numele firmei AV, (împuternicit fiind inculpatul B), nu a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de bani existente în acest cont prin Ordonanța din data 10 decembrie 2019, așa cum a procedat în cazul societăților AW și AX. Prin urmare, întrucât la dosarul cauzei nu a fost identificat niciun înscris din care să rezulte ca până la data de 31 ianuarie 2021 a fost solicitată prelungirea măsurilor asigurătorii asupra conturilor din Austria deținute de către AV LTD., aspect ce rezultă chiar din încheierea de ședință din data de 06 februarie 2023 (prin care s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii asupra sumelor de bani existente în conturile SC AW LDT și AX LLC) prin apelul formulat s-a solicitat instanței de apel să comunice autorităților din Austria că nu se mai solicită indisponibilizarea sumelor de bani existente în contul societății AV.

2. Analiza criticilor formulate

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma

criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că ansamblul probator administrat în cauză nu are aptitudinea de a fundamenta o soluție de condamnare cu privire la infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina inculpatului A și corelativ complicitate la infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina inculpatului B.

Luarea de mită este incriminată ca fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Astfel, instanța are în vedere că în cauza dedusă judecății acuzarea a dovedit caracterul fictiv al serviciilor care au determinat plata unor sume importante de la o firmă din domeniul IT către inculpatul B, din care mare parte au fost folosite de către acesta pentru achitarea unor servicii de consultanță către un partid politic cu care inculpatul menționat nu avusese anterior nicio legătură.

Acuzarea nu a dovedit însă faptul că aceste plăți au fost pretinse ori acceptate de A sau faptul că s-ar fi discutat cu acesta în legătură cu plata prestată de către o firmă din domeniul IT cu care Guvernul României avea un contract încheiat anterior.

Prin urmare, comparând datele certe cu cele care lipsesc pentru stabilirea vinovăției unei persoane trimise în judecată ca autor al infracțiunii de luare de mită, respectiv complice la aceeași infracțiune, instanța de apel reține că în prezenta cauză este certă plata unei sume de bani importante pentru servicii de consultanță prestate de un consultant străin către partidul politic condus de inculpatul A, în perioada unei campanii electorale.

Totodată, este cert că suma a fost plătită de o firmă înființată de inculpatul B și reprezenta o parte a comisionului încasat acesta de la o firmă din domeniul IT pentru o consultanță oferită într-un domeniu în care inculpatul anterior menționat, conform propriei declarații dată în instanța de apel, nu avea competență sau experiență.

Pe de altă parte, firma din domeniul IT care a plătit suma primită de inculpatul B și pe care acesta a transmis-o mai departe printr-o societate înființată în acest scop către consultanții de campanie electorală ai partidului nu avea niciun interes aparent sau relație comercială care să justifice efectuarea unei plăți pentru servicii de consultanță politică oferite unui partid din România. Astfel se reține că nici Y, nici X, administratorii companiei E, nu îl cunoșteau pe B, iar G nu a desfășurat nici activități economice, și astfel nu exista rațiunea pentru care să achiziționeze servicii de consultanță de la E. Circuitul acestor sume, între firma din domeniul IT, inculpatul B și firma consultanților partidului aflat în campanie electorală, a inclus și firme înființate special pentru încasarea banilor și ulterior plata respectivă.

Așadar, din probatoriul adminsitrat în cauză rezultă certitudinea unor transferuri importante de bani între D, H LLC (societatea controlată de F), G LLC (societate înființată și controlată de B) și E din Insulele Virgine Britanice, astfel cum sunt descrise anterior și de către instanța de fond.

Caracterul fictiv al unor servicii prestate de complicele autorului infracțiunii de luare de mită nu este însă suficient pentru a proba existența faptei autorului de primire a unei sume de bani. Pentru a conduce la o soluție de condamnare pentru autorul infracțiunii, acuzația trebuia să dovedească faptul că măcar unul dintre cei implicați în tot acest circuit a discutat cu autorul infracțiunii despre plata unei sume de bani direct ori indirect, pentru autorul acuzat de Ministerul Public de luare de mită sau pentru partidul politic.

Probatoriul administrat în cauză nu a evidențiat că martorii audiați ar fi discutat cu cel pe care rechizitoriul îl indică drept autor al infracțiunii, în legătură cu suma de bani plătită către Partid. Mai mult, două persoane despre care martorii au arătat că au luat parte în mod direct la discuțiile cu reprezentanții firmei din domeniul IT în legătură cu urgentarea plăților datorate către aceasta au primit soluții de clasare, considerându-se că nu au săvârșit infracțiunea, respectiv R și C.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că martorii implicați în discuțiile cu privire la plata sumelor nu au interacționat în nici un moment cu inculpatul A, cu toate că au insistat în acest sens pe lângă B, singura legătură directă cu o persoană care cu certitudine era apropiată celui care în rechizitoriu este acuzat ca fiind autorul infracțiunii de luare mită, este cea cu R, șeful Cancelariei Guvernului.

Conform rechizitoriului, față de R s-a dispus clasarea pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită, întrucât fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală. Inițial, în sarcina inculpatului R a fost reținută infracțiunea de complicitate la luare de mită, constând în aceea că în 2007-2008, l-a ajutat pe A, prim-ministru al României, să pretindă și să primească, în mod indirect, foloase materiale de la reprezentanții companiei austriece D GmbH în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008.

Parchetul a reținut în rechizitoriu că “Din probele administrate în cauză, astfel cum au fost arătate în rechizitoriu, a rezultat că în perioada 2007-2008, R i-a acordat lui A, sprijin în campania electorală, fiind șeful de campanie ”de facto” al candidatului A. Acesta a fost și interfața comunicării dintre consultanții străini și români, pe de o parte și Prim-Ministrul A, în scopul facilitării acestei comunicări, angajându-l ca și consilier al său, pe P, implicat în organizarea campaniei lui A, ca și colaborator al echipei de consultanți Y, X și AB. Fiind persoana de legătură între Prim-Ministru și consultanții politici, R a fost, de cele mai multe ori, destinatarul mesajelor care priveau comunicarea publică și organizarea în campania electorală, implicându-se activ în tot ceea ce ține de organizarea campaniei electorale pentru candidatul A, aceste aspecte rezultând, cu certitudine, din corespondența de email a lui O. De asemenea, din probele administrate în cauză a rezulta că, în perioada 2007-2008, deși nu avea nicio atribuție proprie în gestionarea contractului de licențiere și în coordonarea celorlalte instituții guvernamentale, R a participat la întâlniri cu B și reprezentanții D, tot ca o dovadă că acesta acționa în numele și interesul lui A, singurul aflat într-o poziție să influențeze toate instituțiile care aveau un rol în finalizarea procedurii. Prezența lui R , șef la Cancelariei Prim-Ministrului, la întâlnirile cu reprezentanții D/AJ ( F, I, J) și cu B a constituit o garanție și a oferit certitudinea că ”proiectul” se va realiza, având sprijinul Prim-Ministrului. Spre deosebire de B, inculpatul R nu i–a acordat ajutor lui A, în pretinderea și respectiv primirea de foloase materiale de la reprezentanții companiei austriece D, prin înființarea unor ”societăți off shore” și fără activitate, care să mascheze circuitul primirii ”comisionului”, în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008. De asemenea, inculpatul nu a facilitat transferul sumelor de bani de la H la G și mai departe la E LTD sau alte societăți în beneficiul lui A. Aceste activități realizate de inculpatul R, astfel cum au fost precizate în situația de fapt, nu se circumscriu elementului constitutiv al infracțiunii de complicitate la luare de mită, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii. ’

Față de modul de concepere a actului de acuzare, doar R putea fi cel care comunica voința inculpatului A, interacțiunea directă între acesta din urmă și inculpatul B nefiind invocată și nici probată în vreun mod în prezenta cauză.

Suplimentar considerentelor soluției de clasare față de R, în cauză a intervenit o altă soluție de clasare prin rechizitoriul nr. x/P/2018 din data de 12 decembrie 2019 cu privire la C, apreciindu-se că sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. c C. proc. pen., întrucât nu există suficiente probe că ar fi cunoscut faptul că prin realizarea legăturii dintre B și AL a contribuit la săvârșirea unei fapte de corupție și nici că a cunoscut proveniența infracțională a sumelor pe care le-a primit.

În ceea ce privește semnarea hotărârilor de guvern, inculpatul trimis în judecată ca autor al infracțiunii de luare de mită nu este singurul semnatar, procesul de inițiere, elaborare și semnare presupunând conduita mai multor persoane, iar probatoriul administrat nu evidențiază nicio influență a inculpatului A în schimbul primirii unei sume de bani.

În susținerea argumentației, cu titlul de exemplu instanța de control judiciar reține că, în alte cauze care au inclus în acuzație un circuit similar al banilor pentru reținerea vinovăției persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, instanțele au reținut: „ acțiunea de pretindere, în sensul că cererea formulată de a i se da bani în scopul de a asigura finanțarea plăților curente, dar și viitoare, pentru lucrările efectuate de societățile controlate sau coordonate de martor, (...) a fost neechivocă, clară și inteligibilă pentru martorul denunțător, care a confirmat în cadrul declarațiilor sale că a înțeles demersul ca o condiționare a îndeplinirii de către aceasta a atribuțiilor de serviciu și care a atribuit acestui demers semnificația de solicitare a unei mite, chiar dacă apelanta s-a exprimat într-un mod evaziv, prin menționarea unor așa-zise sponsorizări.” (ÎCCJ, Completului de 5 Judecători, Decizia penală nr. 93 din 05 iunie 2018 pronunțată în Dosar nr. x/1/2017 )

În speță niciuna dintre aceste circumstanțe nu se regăsește cu privire la cel trimis în judecată ca autor al infracțiunii.

Soluția de condamnare pentru infracțiunea de luare de mită implică stabilirea cu certitudine a faptului pretinderii/primirii mitei, a obiectului mitei, a împrejurărilor de timp și loc în care s-a comis fapta. În cauză, toate aceste elemente de fapt sunt caracterizare de incertitudine, presupuneri, având în vedere că acuzarea nu a putut dovedi faptul pretinderii, respectiv remiterii/primirii mitei.

În aceste condiții, deși lipsa unui scop licit al plății este confirmată de cele ce preced, existența unei fapte proprii a autorului nu este dovedită, aspect care se răsfrânge și asupra faptei celui trimis în judecată pentru complicitate la fapta autorului.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că pentru a se putea reține existența infracțiunii de luare de mită nu este suficient a se proba faptul că mai multe persoane au acționat în sensul plății unei sume de bani, cu privire la care au avut convingerea ca va ajunge la o persoană, indicată ulterior ca autor al infracțiunii de luare de mită și care urmează a adopta o anumită conduită în schimbul primirii acestor sume de bani, în contextul în care probatoriul nu a dovedit implicarea pretinsului autor în nicio forma nici direct sau indirect.

Existența a unor discuții/întâlniri/plăți cu conotații posibil ilegale, care nu se coroborează cu alte probe care să ateste și implicarea inculpatului A în dinamica acțiunii, nu sunt suficiente pentru stabilirea existenței faptelor și a vinovăției inculpatului, în contextul în care toate informațiile furnizate cu privire la interesul acestuia în primirea sumelor sunt indirecte, niciunul dintre cei audiați neputând să precizeze că au discutat în mod direct cu acesta în legătură cu pretinderea sau acceptarea sumelor ori că ar fi existat un interes strict personal, pe care nicio altă persoană nu l-ar mai fi avut, în legătură cu plata, care să suplinească proba unor atare discuții, directe sau indirecte și care să conducă la concluzia că banii au fost fie pretinși, fie primiți, fie acceptați ca plată pentru consultanța electorală. Niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită în cauză, astfel că nu poate fi suplinită absența unui probatoriu al discuțiilor cu autorul acuzat de pretindere, acceptarea sau primirea unei sume de bani.

Dezvoltând considerentele ce preced, cu privire la criticile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ce vizează netemeinicia soluției pronunțată de instanța de fond, de achitare a inculpaților B și A, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că sunt nefondate pentru motivele ce urmează a fi arătate:

Astfel, în raport cu ansamblul probator administrat în cauză instanța de apel constată că situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de fond în urma analizei materialului probator administrat în cauză este conformă cu realitatea, nefiind, de altfel, contestată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, aspect rezultat și din motivele de apel.

Cu privire la criticile aduse de Ministerul Public, Înalta Curte -Completul de 5 Judecători constată că reevaluarea probatoriului în cel de-al doilea grad de jurisdicție, inclusiv a probelor testimoniale readministrate nemijlocit, nu poate răsturna prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpații cercetați în cauza de față, fapt care conduce instanța de apel spre adoptarea unei soluții similare cu cea dispusă de instanța de fond.

În acest context se reține că acuzația adusă prin rechizitoriu inculpatului A a fost de luare de mită constând în aceea că, în calitate de prim-ministru al Guvernului României, a pretins și a primit, în mod indirect, foloase materiale de la reprezentanții companiei austriece D, constând în plata către E LTD a serviciilor de consultanță în valoare de 800.000 USD, în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea Hotărârilor de Guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008. Potrivit actului de sesizare acțiunea de pretindere s-a realizat, în perioada aprilie - mai 2007, în mod indirect, prin intermediul inculpatului B, când acesta din urmă, în cadrul discuției cu F, reprezentantul D, a solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților vizând închirierea licențelor AJ, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor D Austria. Totodată, acțiunea de primire, de către prim-ministrul A, în cursul anului 2008, a sumei de 800.000 USD, provenind de la H, firma controlată de F s-a realizat în mod indirect, prin 2 acțiuni, respectiv: la data de 07 noiembrie 2008, a sumei de 500.000 USD și la 25 noiembrie 2008, a sumei de 300.000 USD, din contul bancar al firmei lui B, G, în contul bancar al lui E.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B se reține că acesta a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită constând în aceea că, în cursul anului 2007 a intermediat realizarea înțelegerii dintre demnitar și reprezentanții companiei D cu privire la cuantumul și modalitatea de plată a comisionului, precum și cu privire la modul în care demnitarul urma să își exercite atribuțiile, materializate în adoptarea Hotărârilor de Guvern și astfel, l-a ajutat pe prim-ministrul Guvernului României A să pretindă, iar în cursul anului 2008 a contribuit la remiterea, în mod indirect, a foloaselor materiale de la reprezentanții companiei austriece D, în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau demnitarului în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern privind încheierea de acte adiționale la un contract de furnizare licențe.

În analiza criticilor formulate în apelul declarat de Ministerul Public, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători urmează să dezvolte considerentele expuse anterior cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită atât din perspectiva existenței acceptării promisiunii (înțelegerea sau legătura subiectivă dintre inculpat și complicele său) cât și din cea a primirii (act material pe care inculpatul l-ar fi comis având reprezentarea faptului că banii sunt dați în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu).

Astfel cum rezultă din actul de acuzare, Ministerul Public își întemeiază acuzația de pretindere a foloaselor materiale pe declarațiile denunțătorilor J și I, martori care au arătat că au avut discuții cu B în vederea influențării membrilor Guvernului pentru demararea procedurii de inventariere a licențelor folosite nelegal de instituțiile statului român și au susținut că, ulterior înțelegerii cu inculpatul B, lucrurile au început să se „miște”.

Din declarațiile coroborate ale martorilor J (angajat la AJ România în perioada 1999-2011, director de vânzări în relația cu Guvernul României) și I (fost angajat al D România), a rezultat că pentru deblocarea situației licențelor AJ, în sensul dorit de către D, respectiv plata sumelor datorate conform contractului inițial și prelungirea acestuia, prin înrolarea și altor calculatoare achiziționate ulterior de statul român, reprezentatul acesteia, F, în cursul anului 2007, a luat legătura cu C, persoană cunoscută prin intermediul lui AL, un ofițer bancar, iar acesta i-a promis că îl sprijină în realizarea obiectivelor sale, prin prisma relațiilor pe care le avea la nivel politic cu persoanele cu funcții de conducere. Potrivit martorilor, F le-a adus la cunoștință că în schimbul influenței sale, C ar fi pretins plata unui procent de 10% din sumele încasate de la statul român de către D, aspect acceptat de către reprezentantul societății străine. Pentru a se păstra confidențială implicarea sa în această activitate, C ar fi indicat lui F ca toată comunicarea să fie realizată prin intermediul persoanei sale de încredere, inculpatul B.

În acest punct se reține că Ministerul Public în susținerea acuzației reținute în sarcina inculpatului A face trimiteri la o presupusă înțelegere între inculpatul B și F, înțelegere care și dacă ar fi existat nu dovedește implicarea inculpatului A, aceasta nefiind coroborată cu nicio altă probă.

Din declarațiile martorului I rezultă că C și nu A este cel despre care se susține că ar fi pretins un comision („Pe aspectul procentului discuțiile au avut loc între F și C, iar eu și B eram cei care trebuiau să facă toată munca tehnico-legală ... noi nu eram decidenți, eram executanți.”). Deși nu au interacționat cu inculpatul A martorii au arătat că pe baza experienței anterioare au apreciat că prim-ministrul era singura persoană care ar fi putut determina activitatea concertată a mai multor ministere și, prin urmare au presupus că el era cel care trebuia să fie influențat. Această prezumție formulată de acuzare nu a fost confirmată în urma coroborării cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, audiat în legătură cu aspectele menționate martorul C le-a infirmat, a precizat că nu îl cunoaște pe F și a susținut că nu a discutat cu A, B sau R în legătură cu prelungirea contractelor de licențiere AJ. În continuarea declarațiilor, în cursul urmăririi penale martorul I a învederat că, pe fondul presiunii lui F de a avea o confirmare că C avea conexiuni la nivelul prim-ministrului, la începutul lunii mai 2007 B a intermediat o întâlnire la sediul guvernului cu R, șeful de cabinet al prim-ministrului. Referitor la această întâlnire, martorul I a arătat în fața instanței de apel:, „întâlnirea având loc în sediul clădirii Guvernului era imposibil să discuți despre lucruri ilegale în acel cadru fiindcă știam că toate camerele sunt supravegheate.”

Nici relatarea cu privire la această întâlnire nu furnizează informații cu privire la implicarea inculpatului A în demersurile realizate de martorii I și J.

Totodată, martorul R, persoana descrisă de acuzare ca fiind interfața inculpatului A neagă orice discuție cu caracter potențial penal, arătând că nu a acționat ca un interpus al lui A în relația cu B sau cu reprezentanții D ori AJ cu privire la un comision și nici nu i-a cerut domnului A să efectueze vreun demers în legătură cu derularea contractului AJ sau acte adiționale. Cu privire la această întâlnire, martorul R a precizat că nu a purtat discuții cu reprezentanții D și AJ, iar cu privire la memoriul ce i-ar fi fost adresat de aceste societăți nu își aduce aminte de el, dar este posibil să îi fi fost adresat în condițiile în care era nou în funcția de conducere și astfel de memorii se formulează de către persoanele nemulțumite.

În contextul acestei întâlniri martorul I a susținut că a trimis lui R o scrisoare oficială privind procedura pe care trebuia să o urmeze Guvernul României, la recomandarea lui B, iar întreaga procedură a început să se realizeze: Guvernul României a demarat procedurile necesare pentru extinderea contractelor, respectiv în cursul anului 2007 a început inventarierea tuturor calculatoarelor din administrația publică pe care se instalaseră programe AJ ulterior anului 2004, la 27 februarie 2008 a fost adoptată Hotărârea de guvern nr. 199 prin care MCTI a preluat competențele SGG referitoare la contractul de închiriere licențe, iar ulterior a fost numită comisia de inventariere din care făceau parte reprezentanți ai MCTI, Ministerul Finanțelor Publice și Secretariatul General al Guvernului.

În acest context, în actul de sesizare s-au apreciat ca fiind relevante declarațiile martorilor J și I care au susținut că prim-ministrul era singura persoană care ar fi putut determina activitatea concertată a mai multor ministere implicate în vederea încheierii contractului și le-a valorificat în dovedirea săvârșirii infracțiunii de luare de mită. Aprecierea martorilor cu privire la acest aspect, la faptul că B avea o legătură cu prim-ministrul și că acesta îi coordona activitatea nu poate fi decât una subiectivă și nu poate fi avută în vedere de instanță, în condițiile în care aceasta nu este confirmată de coroborarea probelor existente la dosarul cauzei.

Din coroborarea materialului probator administrat în cauză nu rezultă că martorii J și I au interacționat direct în niciun moment cu inculpatul A, cu toate că au arătat că au insistat în acest sens pe lângă inculpatul B, singura interacțiune cu o persoană care era apropiată primului inculpat fiind cu martorul R, șeful Cancelariei Guvernului.

Susținând netemeinicia soluției dispuse de instanța de fond, în apel s-a arătat că în cauza de față probele indirecte și faptele probatorii se completează în mod logic și conduc la o singură concluzie univocă - existența înțelegerii privind plata comisionului, respectiv pretinderea acestuia de către prim-ministru, prin intermediul lui B. Astfel, s-a susținut că B, prin prisma relațiilor pe care le avea, putea asigura legătură cu prim-ministrul României, A, prin intermediul unei persoane pe care o cunoștea, respectiv R, șeful Cancelariei prim-ministrului.

Contrar celor susținute prin motivele de apel, instanța constată că acuzația adusă inculpatului A așa cum a fost descrisă nu a putut fi stabilită pe baza de probe certe. Lipsa unui probatoriu suficient pentru a susține acuzația formulată determină existența unui dubiu în ceea ce privește existența faptei, care nu poate fi interpretat decât în favoarea persoanei acuzate.

Existența unei întâlniri între J, I și martorul R, șeful Cancelariei Guvernului este o situație ce poate fi de natură a genera o suspiciune cu privire la faptul că inculpatul A ar fi putut avea cunoștință de aceasta, însă nu furnizează alte elemente relevante sub aspectul acuzațiilor aduse acestuia în sensul pretinderii comisionului și a implicării în demersurile realizate de către martorii I și J.

Suspiciunea nu poate fi echivalată, însă, cu certitudinea existenței unei anumite infracțiuni, astfel că, în lipsa unor elemente probatorii consistente și în contextul exigențelor art. 103 alin. (1), (2) C. proc. pen., simpla suspiciune nu poate fundamenta o soluție de condamnare.

Soluția de clasare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită dispusă prin rechizitoriul nr. x/P/2019 al Direcției Naționale Anticorupție- Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în privința martorului R, la care s-a făcut trimitere anterior arată că nu există un alt mijloc de probă care să ateste că R a acționat în numele inculpatului A ori la indicațiile acestuia din urmă.

Parchetul a motivat soluția de clasare dispusă față de R pe considerentul că acțiunile acestuia nu au reprezentat un ajutor pe care l-ar fi acordat inculpatuluiA în pretinderea și primirea de foloase materiale de la reprezentanții companiei austriece D. În acest context, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători notează soluțiile contradictorii dispuse de același organ judiciar prin rechizitoriul nr. x/P/2019, în baza materialului probator administrat cu privire la aceeași situație de fapt și la aceeași acuzație formulată împotriva inculpaților A și B și a martorului R, respectiv soluția de trimitere în judecată a inculpaților pentru infracțiunea de luare de mită, în forma autoratului sau a complicității și aceea de clasare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b C. proc. pen. față de numitul R pentru aceeași infracțiune, soluție de clasare care la acest moment prezintă un caracter definitiv. Pentru a dispune soluția de clasare prin rechizitoriu s-a reținut că activitățile realizate de inculpatul R, astfel cum au fost precizate în situația de fapt, nu se circumscriu elementului constitutiv al infracțiunii de complicitate la luare de mită, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii.

Așadar, în cauză probatoriul nu a demonstrat că inculpatul A ar fi solicitat persoanelor implicate în desfășurarea evenimentelor să pretindă în numele său sumele de bani.

Totodată, se reține că mesajele de poștă electronică aflate la dosarul cauzei prin care s-ar dovedi implicarea inculpatuluiA în această activitate infracțională, provin de la inculpatul B sau de la martorul I, iar faptul că se menționează în cuprinsul acestora numele coinculpatului A, ori funcția acestuia, nu poate fi de natură a conduce la concluzia implicării ultimului în demersurile legate de aceste licențe de computer.

Mesajele de poștă electronică aflate la dosarul cauzei identificate de organul de cercetare penală în cursul percheziției electronice realizată în calculatorul martorului O, prin care s-ar dovedi implicarea inculpatuluiA în această activitate infracțională, nu demonstrează existența unei relații contractuale exclusive între inculpatul A și echipa de consultanți străini, așa cum susține acuzarea.

Astfel, prin actul de sesizare s-a reținut că, „în perioada 2007 – 2008 consultanții au adresat mai multe mesaje lui A, la adresa folosită de acesta (x@gmail.com), conținând propuneri strategice, discursuri și alte mesaje publice pe care acesta urma să le transmită, analize ale evoluțiilor politice, cercetări de piață, monitorizare mass media, produse de creație publicitară în care apărea prim-ministrul. Multe din aceste mesaje ale consultanților străini au fost trimise în același timp și către R, la adresa de email: x@gov.ro.

Astfel, la data de 21 iulie 2007 O i-a comunicat lui A că la sfârșitul lunii urmează să vină în țară Y și AB.

La data de 07 septembrie 2007, O îi transmite lui A rezultatul unui sondaj de opinie privind imaginea sa publică, la 29 septembrie 2007, 27 octombrie 2007 și 28 octombrie 2007 îi transmite un proiectul unor discursuri, la 29 octombrie 2007 îi propune o întâlnire cu Y pentru a-i prezenta un nou sondaj de opinie, la 24 noiembrie 2007 O îi transmite lui A datele de contact ale lui Y, iar la 30 noiembrie 2007 îi transmite un memorandum privind un alt sondaj de opinie.

La data de 27 septembrie 2007, R, O, Y, primesc de la AY, proiectul de discurs al Prim-Ministrului privind moțiunea, în vederea formulării unor puncte de vedere.

La data de 23 noiembrie 2007 R trimite un mail consultanților străini, în care le solicită emiterea pentru Prim-Ministru de mesaje naționale de Ziua Națională, Sfântul Nicolae, Ziua de Crăciun și Anul Nou, la acest mail răspunzându-i AY, în sensul emiterii unui document cu sugestiilor lor legate de fiecare eveniment menționat.

La data de 10 decembrie 2007( data la care a fost întocmită oferta de prestare a serviciilor de către E) O îi solicită șefului de cabinet al prim – ministrului, AD, detaliile deplasării pe care A urma să o efectueze în Israel, spre a le retransmite consultanților.

La data de 06 ianuarie 2008, membrii echipei discută detaliile unei întâlniri care urma să aibă loc peste două zile între A, AB și Y, urmată de o întâlnire a consultanților politici cu R.

În 10 ianuarie 2008, O le transmite luiA și R un raport privind evaluarea impactului în mass-media a unei scrisori transmise de Prim-Ministru, Președintelui României. În aceeași zi, echipa de consultanți a E ( ”E Team”) întocmește un memorandum adresat luiA, privind măsurile necesare pentru promovarea obiectivelor politice ale acestuia și ale AC, respectiv lansarea unei viziuni intitulate ”Inițiativa A”.

În data de 06 februarie 2008, consultanții străini au avut o nouă întâlnire cuA, la care au participat R și Q, președintele Camerei Deputaților, în care au fost discutate rezultatele unui sondaj de opinie și impactul măsurilor preconizate a fi adoptate în perioada ulterioară. În data de 14 martie 2008, O îi comunică luiA un material intitulat Analiza alianțe electorale.

În data de 24 martie 2008 O îi transmite lui R, mesajul direcționat de la consultanții străini, privind formularea unor sugestii de alte întrebări la un sondaj de opinie.

În data de 15 aprilie 2008 R îi comunică lui O un document ”Sinteza 3 ani guvernare” și un document ”comunicare teme economice”, în vederea completării, modificării și obținerii aprobării Prim-Ministrului. La aceeași dată consultantul echipei E , AY, le transmite și lui O și R, proiectul de discurs pe economie al Prim-Ministrului, în limba engleză, în vederea precizării de sugestii. Ulterior, la data de 19 aprilie 2008 O i-a transmis luiA și R, acest discurs pe economie, tradus în limba română.

La data de 06 mai 2008, după o întâlnire a Prim-Ministrului cu consultanții străini, AY comunică celorlalți consultanți statusul întâlnirii și sarcinile de urmat în perioada următoare, menționând printre altele că ”Dorin și - a exprimat dorința de elabora un plan pentru prim-ministru pentru a vedea cum ar trebui să-și programeze agenda. El așteaptă cu nerăbdare să îl vadă pe AB pe 12 mai pentru a discuta mai departe ” și că în ceea ce privește sarcina următoare de pregătit: ”pct 3. Analiza potențialului alegător AC ar dori să vadă un profil al unui potențial alegător AC/PM”. Mesajul consultantului străin a fost redirecționat de O, către R.

La 07 mai 2008 O i-a transmis luiA textul unei declarații politice. Din comunicarea lui O cătreA, din 14 mai 2008, privitoare la ”reacția lui Y” rezultă : ”AB, O, eu și echipa noastră avem o relație profesională de lungă durată și exclusivă cu partidul AC și în special cu Prim-ministrul A....Totuși, în aceste alegeri locale, singurul nostru angajament revine AC. Consilierii noștri cei mai în vârstă lucrează zilnic cu O și echipa sa în campania AZ pentru primarul București, în timp ce AB, O și cu mine lucrăm în paralel, în mod continuu, cu Prim-ministrul și personalul său.” „

Din examinarea corespondenței electronice se constată că martorul O este cel care fie expediază emailul, fie cel care este menționat printre destinatari. În condițiile în care societatea comercială la care acesta era acționar avea un contract încheiat cu AC pentru a asigura consultanță electorală formațiunii politice cu ocazia alegerilor din anul 2008, instanța constată că implicarea sa în toate activitățile desfășurate de către consultanții străini nu poate avea exclusiv semnificația pretinsă de acuzare referitoare la existența unei consultanțe electorale distincte prestate inculpatului A rezultatul unei convenții încheiate între acesta și cetățenii străini, ci apare ca fiind plauzibilă și susținerea apărării în sensul că această consultanță a fost prestată atât pentru formațiunea politică, cât și pentru candidatul acesteia, președintele partidului, prin intermediul societății martorului O.

Totodată, este de remarcat faptul că multe dintre acțiunile menționate ca fiind acte de consultanță politică în favoarea inculpatului sunt realizate anterior datei de 10 decembrie 2007, când ar fi intervenit convenția între inculpat și echipa de consultanți străini.

Cu referire la documentul identificat ca fiind primit de către O la 10 decembrie 2007, prin email de la AI, se constată că acesta este o ofertă pentru încheierea unui contract, fără a se proba că acesta a ajuns la inculpatul A, sau că aceasta viza consultanța exclusivă a inculpatului sau a întregului partid.

Prin motivele de apel formulate, criticând sentința penală pronunțată în cauză, Parchetul a arătat că documentul intitulat „ofertă comercială” din data de 10 decembrie 2007 ar reprezenta în realitate înțelegerea dintre inculpatul A și consultații străini Y și X. Astfel, se susține că inculpatul A a fost beneficiarul direct al unor servicii de consultanță politică electorală prestată de către societatea comercială E LTD, deținută de Y și X, în baza convenției anterior menționate.

Parchetul a susținut că este esențial a se analiza și conținutul documentului, care dezvăluie intenția persoanelor care l-au întocmit și consecințele care s-au materializat în perioada imediat următoare întocmirii acestuia

În analiza criticilor formulate instanța de control judiciar reține că, în perioada 2007 - 2008, martorii Y, X, O, împreună cu cetățeanul american AB au acordat consultanță electorală în cadrul campaniei pentru alegerile parlamentare din anul 2008.

Din analiza ofertei de consultanță politică electorală se constată că aceasta a fost concretizată într-un înscris datat 10 decembrie 2007, care atestă că AB, Y, X și O au făcut o ofertă comercială, documentul fiind adresat prim-ministrului A, președintele AC. Din cuprinsul acestuia rezultă că se propune demnitarului să continue colaborarea anterioară în sensul prestării de servicii de consultanță politică în cursul anului 2008, respectiv analiza opiniei publice și strategie de campanie. Acest înscris a fost identificat în urma percheziții informatice efectuate asupra unor medii de stocare ridicate de la O .

Corespondența a fost adresată personal lui A, în calitate de președinte al partidului, iar detalierea serviciilor care urmau să fie prestate relevă că acestea vizau acordarea de sprijin prim-ministrului și AC în contextul complex și în continuă schimbare a politicii românești.

Din coroborarea declarațiilor martorilor O, N și Q, Y, X și AB, Înalta Curte reține că aceștia au desfășurat activitate de consultanță politică în favoarea AC, și nu, exclusiv, în favoarea candidatuluiA.

În acest sens se reține că inculpatul A avea o dublă calitate, îndeplinind atât funcția de prim-ministru al României, cât și pe aceea de Președinte al partidului, și, în mod evident, contactele sale cu acești consultanți străini erau unele mai intense, fiindu-i adresată corespondență atât direct, cât și prin intermediul altor persoane.

În mod evident, funcția publică pe care acesta o exercita presupunea o expunere publică importantă, motiv pentru care prestația inculpatului era una extrem de importantă în procesul electoral din anul 2008, cu toate schimbările sale la nivel de desfășurare a alegerilor parlamentare, în sensul alegerii parlamentarilor prin vot nominal, iar nu pe listele de partide.

Pentru a ajunge la această concluzie cu privire la activitatea prestată de către consultații străini, Înalta Curte-Completul de 5 Judecători a avut în vedere, în principal, declarațiile martorilor X,(„ am avut o activitate limitată cu A, Nu am fost implicat în negocieri cu dumnealui, sau cu nimeni în numele sau „) Y („ Îmi amintesc că în România am lucrat pentru AC”), O (a acordat consultanță AC, prin intermediul societății comerciale AQ, în baza unui contract de consultanță încheiat între firmă și partidul politic în anul 2008, contravaloarea negociată a prestațiilor fiind de 5000 euro/lună.) și Z care a arătata că documentul este „ un model tipic de propunere de campanie politică: Include mecanismele despre cum funcționează campaniile moderne „

În același sens sunt și declarațiile martorilor N:” contractul pe care AC l-a avut în acea perioadă a fost cu firma de consultanță a lui O. Era un contract de consultanță politică, care avea ca obiective prezentarea de strategii politice, strategii de comunicare, consultanță în organizarea de evenimente.

La momentul respectiv, pe de o parte A avea trei funcții în același timp, președintele partidului, prim-ministru și candidat și evident că declarațiile, acțiunea politică avea rezonanță pentru tot partidul, pe de altă parte, eu însumi am fost candidat uninominal în alt colegiu și nu am avut probleme, a fost o campanie extrem de particularizată pentru fiecare candidat. „

Prin urmare, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, instanța de control judiciar constată că nu poate fi reținută teza prezentată de acuzare, privind prestarea unei consultanțe electorale exclusiv în favoarea inculpatului A, în condițiile în care coroborarea declarațiilor martorilor menționate anterior indică faptul că activitățile realizate de consultanții străini au fost realizate atât în favoarea partidului politic, cât și pentru inculpat, dar în considerarea funcției politice pe care o ocupa în cadrul AC, respectiv aceea de președinte al formațiunii politice.

În acest context, Înalta Curte- Completul de 5 Judecători constată, similar primei instanțe, că nu este dovedită existența faptei care face obiectul acuzației de luare de mită reținută în sarcina inculpatului A. Astfel, pretinderea presupune o solicitare, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor sume de bani sau a altor foloase necuvenite, iar fapta constituie infracțiune chiar dacă solicitarea nu a fost satisfăcută. Pretinderea de bani sau alte foloase presupune o cerere, o solicitare explicită din partea subiectului activ. Elementul material nu se realizează în cazul unor exprimări neclare, echivoce, ambigue. În cauză niciunul dintre aceste elemente nu a fost dovedit de probatoriul administrat.

Potrivit actului de acuzare un element care ar dovedi implicarea prim-ministrului, după realizarea înțelegerii,( pretinderii) este și aprobarea de către acesta, la scurt timp, a propunerii S.G.G. de constituire a unei comisii interministeriale formată din reprezentanți, la nivel de secretar de stat, din cadrul M.T.I.C., M.E.F și S.G.G., care să negocieze cu partenerii contractuali suma și modalitatea de plată a acestor produse.

În analiza criticilor formulate, instanța de apel reține că inculpatul A, în calitatea sa de prim-ministru al României, avea obligația de a semna hotărârile de guvern, iar din probatoriile administrate în cauză nu rezultă că în procesul lor de adoptare acesta ar fi exercitat presiuni, direct sau prin interpuși, asupra membrilor comisiei interministeriale, ori asupra membrilor Guvernului. În acest sens se rețin declarațiile martorilor U (Ministrul Comunicațiilor și Tehnologia Informației) și S (secretarul de stat al Ministrului Comunicațiilor și Tehnologia Informației) care au arătat condițiile în care s-au desfășurat atât activitățile comisiei interministeriale, cât și condițiile în care s-au semnat actele adiționale la contractul de licențiere. Din aceste declarații nu rezultă implicarea inculpatuluiA în activitatea comisiei, ori în încheierea actelor adiționale.

Sub acest aspect relevante sunt și declarațiile martorului T, secretar de stat în Ministerul Finanțelor care, întrebat fiind în legătură cu implicarea inculpatuluiA în activitatea comisiei, ori în încheierea actelor adiționale, nu a furnizat informații cu privire la existența unor presiuni din partea inculpatului A în realizarea activităților comisiei interministeriale.

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că materialul probator administrat în cauză nu relevă săvârșirea infracțiunii de luare de mită nici în modalitatea ,,primirii” foloaselor necuvenite pentru sine și pentru altul.

În privința tranzacțiilor financiare realizate după momentul adoptării Hotărârilor de Guvern nr. 1193/2008, respectiv nr.1451/2008, similar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că din probele scriptice aflate la dosarul cauzei rezultă existența unor transferuri importante de bani. Criticând sentința penală apelată, Ministerul Public a arătat că instanța de fond a analizat doar tangențial scopul efectuării acestor plăți, persoanele între care s-a făcut plata, detalii care privite ca parte a unei înțelegeri prealabile pot conduce la concluzia că plățile reprezintă obiect al infracțiunii de luare de mită săvârșită de inculpatul A. În acest context, în apelul formulat s-a arătat că Y și X, administratorii E nu îl cunoșteau pe B, astfel încât nu există nicio altă justificare pentru plățile realizate. Mai mult, G LLC (firmă controlată de inculpatul B) nu a desfășurat activități economice, astfel încât nu avea motiv pentru a achiziționa servicii de consultanță de la E.

În propria analiză cu privire la aspectele ce prezintă relevanță pentru infracțiunea cercetată, respectiv efectiva primire de către inculpatul A a sumei imputate, instanța de control judiciar reține că împrejurările legate de lipsa unui caracter real al raporturilor contractuale care au generat aceste plăți între societățile menționate anterior nu prezintă relevanță din punctul de vedere al acuzațiilor formulate în prezenta cauză, deoarece nu a fost dovedită existența unei acțiuni de acceptare, de pretindere sau de primire pentru sine, instanța fiind investită cu privire la comiterea unei infracțiuni de luare de mită, respectiv, complicitate la comiterea acestei infracțiuni.

Pentru realizarea elementului material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, în modalitatea „ primirii” esențial este demonstrarea unei legături între plățile efectuate de către G LLC (firmă controlată de inculpatul B) în contul bancar al E firma controlată de Y și X), în cuantum de 800 000 USD și inculpatul A, respectiv că din dispoziția acestuia inculpatul B a realizat această plată.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte- Completul de 5 Judecători constată că nu există niciun element de probă care să confirme primirea la datele de 07 și 25 noiembrie 2008 a acestor foloase de către inculpatul A, ceea ce s-a probat fiind faptul că E a primit de la G LLC (firmă controlată de inculpatul B) suma menționată, fără a fi dovedit că această plată s-a realizat în baza unei înțelegeri între acest inculpat șiA.

Astfel, martorul I a relatat condițiile în care s-au realizat transferurile financiare între cele patru societăți anterior menționate, precizând ulterior că după ce l-a ajutat pe inculpatul B să întocmească documentele justificative pentru a fi prezentate la bancă, acesta i-a spus că cea mai mare parte dintre bani se vor duce mai departe și că lui îi vor rămâne foarte puțini, afirmație din care martorul a înțeles că banii vor fi folosiți pentru a fi dați mită demnitarilor care au determinat încheierea contractelor.

Totodată, martorul J a arătat: „Știu că din sumele încasate de H de la D Austria s-a realizat plata comisionului pretins de B și C. Eu nu cunosc detalii despre încheierea acestor contracte, dar mi s-a spus că plata s-a făcut la puțin timp după semnarea actului adițional 3”.

De asemenea, declarațiile martorului C menționează plățile realizate de către G LLC către societatea sa AP, indicând ce anume reprezintă acestea, fără a se referi la plățile realizate în favoarea E.

În concluzie, instanța de apel constată că susținerea parchetului referitoare primirea sumelor de bani de către inculpatul A disimulate sub forma serviciilor de consultanță prestate în favoarea sa, sume care ar fi fost primite printr-un interpus, se bazează doar pe premisa continuării înțelegerii dintre A și B care inițial ar fi solicitat în numele lui A un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților vizând închirierea licențelor AJ, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru.

Cum probatoriul administrat în cauză nu a oferit informații esențiale cu privire la implicarea inculpatului A în ordonanțarea plății efectuate de societatea G LLC în contul bancar al E, instanța de apel reține că nu poate fundamenta o acuzație pe simple supoziții, în lipsa unor probe certe.

Prin urmare, Înalta Curte Completul de 5 Judecători constată că din probele administrate în cauză nu a rezultat comiterea infracțiunii de luarea de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., reținută în sarcina inculpatului A, astfel că soluția de achitare a acestuia de către instanța de fond este legală și temeinică.

În raport cu situația de fapt expusă, Înalta Curte- Completul de 5 Judecători reține că în absența unor probe din care să rezulte comiterea infracțiunii de luare de mită de către autor, respectiv de către inculpatul A și ținând cont de modul în care a fost configurată acuzația prin rechizitoriu, nu poate fi reținută nici în sarcina inculpatului B săvârșirea în forma complicității a infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., ca efect al caracterului secundar al acestei forme de participație penală, a cărei existență depinde de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către autor și la care s-a dat ajutor prin actele de complicitate imputate.

În privința inculpatului B, acuzația formulată prin rechizitoriul nr. x/P/2018 din 12 decembrie 2019 al D.N.A., Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, este una aflată în sinergie cu acuzația formulată față de inculpatul A, cele două fiind corelative, ultimul inculpat fiind autorul infracțiunii de luare de mită, în vreme ce inculpatul B este complicele ce a facilitat atât pretinderea banilor, cât și ulterior primirea acestora.

Concret, în condițiile în care instanța de control judiciar nu a putut reține existența infracțiunii de luare de mită în sarcina autorului, activitatea reținută în sarcina inculpatul B care ar putea avea o conotație penală, nu are însă semnificația unor acte de ajutor dat inculpatului A și nu poate căpăta relevanță penală în raport cu acuzația adusă prin actul de sesizare a instanței ca efect al caracterului secundar al formei de participație penală reținută în sarcina inculpatului A în absența comiterii unei fapte prevăzute de legea penală de către autor.

În consecință, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători va menține soluția de achitare a inculpatuluiA pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și a inculpatului B cu privire la infracțiunea de luare de mită, în forma complicității prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 C. pen.

Cu privire la criticile formulate de inculpatul B Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază nefondat apelul formulat pentru următoarele considerente:

Calea de atac declarată de inculpatul B nu aduce critici sentinței penale apelate ci vizează exclusiv solicitarea de lămurire a chestiunilor complementare și de comunicare către autoritățile din Austria a faptului că nu se mai solicită indisponibilizarea sumelor de bani existente în contul societății AV.

Astfel, prin cererea de apel s-a arătat, în esență că, la dosarul cauzei nu a fost identificat niciun înscris din care să rezulte ca până la data de 31 ianuarie 2021 a fost prelungită măsurilor asigurătorii asupra conturilor din Austria deținute de către societatea AV. și s-a solicitat comunicarea acestei situații autorităților din Austria.

Cu referire la măsurile asiguratorii dispuse în cauză față de inculpatul B se rețin următoarele:

Prin Ordonanța din 10 decembrie 2019 din Dosar nr. x/P/2018 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție (vol. 4, filele 1-15, dup nr.x/P/2019), s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile/imobile aflate în proprietatea inculpatului B, respectiv:

- Sumele de bani existente în conturile bancare deschise la AN Austria de AV LTD, înregistrată în Seychelles, până la concurența sumei de 612.500 de euro

- Imobil apartament 4 camere situat în municipiul București sector 1 strada (...) nr. (...), bl. (...) et. (...) ap. (...) înscris în CF nr. (...)-C3-U6 și având număr cadastral (...)-C3-U6, evaluat la 200.000 de euro

- Imobil loc de parcare subteran nr. 39 situat în București sector 1 strada (...) nr. (...), bl. (...), înscris în CF nr. (...)-C3-U202 având număr cadastral (...)-C1-U202, evaluat la 14.000 de euro

- Imobil boxă nr. 43 situată în București sector 1 strada (...) nr. (...), bl. (...), înscris în CF nr. (...)-C1-U386 având număr cadastral (...)-C3-U386, evaluat la 3500 de euro.

Cu cererea de asistență juridică din data de 16 decembrie 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție a solicitat Tribunalului pentru Cauze penale din Viena punerea în executare a ordonanței din 10 decembrie 2019 din Dosar nr. x/P/2018, respectiv instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe sumele de bani existente în conturile bancare deschise la AN Austria de AV LTD, înregistrată în Seychelles, până la concurența sumei de 612.500 de euro

Cererea de asistență juridică a fost însoțită de un certificat de conformitate cu art. 9 din decizia Cadru 2003-577 JAI din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de înghețare a bunurilor sau a probelor .

Tribunalul pentru Cauze penale din Viena a comunicat la dosarul nr. x/2/2021/a2 pe rolul Curții de Apel din București – Secția I penală, mesajul băncii cu confirmarea indisponibilizării conturilor bancare ale societății AV LTD deschise la AN Austria. În cuprinsul acestui înscris au fost comunicate următoarele informații cu privire la conturile deținute la AN Austria:- CIF 0994-(...)-02 pe numele AV LTD – drept de semnătură B – acest cont este înghețat , nu se pot efectua intrări/ieșiri; în cont se află 512.981,64 euro în numerar și active în valoare de 46.000 euro;

Contrar celor susținute de inculpat, măsurile asiguratorii dispuse asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului B dispuse prin Ordonanța de la data de 10 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA au fost menținute succesiv prin:

- încheierea din data de 18 august 2021 - Dosar nr.x/2/2021/a2 Curtea de Apel București – Secția I penală,

-încheierea din 6 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția penală, în dosarul nr. x/1/2021 și

- încheierea din data de 18 ianuarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția penală, în dosarul nr. x/1/2021.

Din înscrisurile dosarului nr.x/2/2021/a2 pe rolul Curții de Apel București – Secția I penală, a rezultat că la data de 16 august 2021 la dosar a fost transmisă informarea din partea magistratului delegat la Eurojust, în sensul că autoritățile din Republica Austria au solicitat să se comunice de urgență dacă măsura asiguratorie dispusă de Direcția Națională Anticorupție în dosarul x/P/2018 privind suma de 555.530 euro aparținând AV LTD (B având drept de semnătură pe cont) se prelungește sau nu, cu mențiunea că măsura a fost luată de autoritățile austriece la cererea Direcției Naționale Anticorupție și urmează să expire la data de 20.08.2021, întrucât potrivit legislației austriece o asemenea măsură poate fi luată numai pe durată determinată și se prelungește numai dacă se primește cerere în acest sens de la autoritatea din țara solicitantă. S-a susținut că adresa prin care România a transmis faptul că măsura asigurătorie se menține nu este suficientă și ar trebui însoțită de un certificat de indisponibilizare emis în baza Regulamentului nr. 2018/1805.autoritățile austriece au susținut că măsura indisponibilizării a expirat și nu există niciun temei legal pentru a se adresa judecătorului austriac pentru menținerea acesteia.

Prin urmare, în dosarul nr. x/2/2021/a2 pe rolul Curții de apel București – Secția a I Penală, la data de 20 august 2021 a fost emis un certificat de indisponibilizare a sumei de 555.530 euro aparținând AV LTD (B având drept de semnătură pe cont).

La data de 3 ianuarie 2022 la dosar a fost comunicată decizia Tribunalului pentru Cauze penale din Viena din data de 29 noiembrie 2021 cu referința nr. 315HR 369/21h prin care a fost pronunțată punerea sub sechestru.

Având în vedere soluția de achitare a inculpatului B, dispozițiile art. 107 alin. (2) C. pen. potrivit cărora :„măsurile de siguranță se iau față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată” Înalta Curte va menține dispoziția instanței de fond privind ridicarea măsurii sechestrului asigurător luată în cauză asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului B prin ordonanța nr. x/P/2018 din 10 decembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Secția – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

În ceea ce îl privește pe C, prin rechizitoriul nr. x/P/2018 s-a reținut ca sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. c C. proc. pen., întrucât nu există suficiente probe că aceasta ar fi cunoscut faptul că prin realizarea legăturii dintre B și AL a contribuit la săvârșirea unei fapte de corupție și nici că a cunoscut proveniența infracțională a sumelor pe care le-a primit, situație care nu permitea soluționarea unei acțiuni civile ori luarea unor măsuri asigurătorii în cauza privind alte persoane. Procedura față de această situație juridică este prevăzută de art. 315 alin. (2) lit. c C. proc. pen. care prevede că în situația în care există o cauză dintre cele menționate la art. 16 C. proc. pen. și care impune stingerea acțiunii penale, procurorul trebuie să dispună și cu privire la bunurile care sunt supuse confiscării speciale, precum și asupra restituirii celorlalte bunuri.

Astfel, în situația în care există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) C. proc. pen. și nu se poate începe urmărirea penală ca urmare a faptului că nu sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă esențiale sesizării, procurorul întocmește ordonanța prin care dispune clasarea și sesizează judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale, conform art. 315 alin. (2) lit. c C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 alin. (1) lit. b C. proc. pen. Înalta Curte- Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de intimatul inculpat B împotriva sentinței nr. 476 din data de 10 octombrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în dosarul nr. x/1/2021, privind pe intimatul inculpat A și pe persoana interesată C.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. intimatul inculpat B va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen. respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de intimatul inculpat B împotriva sentinței nr. 476 din data de 10 octombrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în dosarul nr. x/1/2021, privind pe intimatul inculpat A și pe persoana interesată C.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă intimatul inculpat B la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2025.