Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la data de 23.06.2020 pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. x/2/2020, reclamantul A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. x/28.05.2020 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 15.000 lei, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment/somație și reducerea sancțiunii contravenționale proporțional cu gradul de pericol social la minimul acesteia de 5.000 lei.
2.Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 708 din data de 28 aprilie 2021, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:
A admis în parte acțiunea reclamantului și a anulat în parte decizia nr. x/28.05.2020, emisă de pârâtul C.N.A., doar în ceea ce privește:
- reținerea prevederilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, ca temei pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale;
- reținerea încălcării prevederilor art. 47 alin. (3), art. 64 alin. (1) lit. a și b) și art. 67 din Decizia nr.220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.
A diminuat amenda contravențională la suma de 5000 RON.
A menținut în rest, decizia nr. x/28.05.2020, emisă de pârâtul C.N.A.
A respins, în rest, acțiunea.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței civile nr. 708 din data de 28 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Consiliul Național al Audiovizualului, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței, iar în urma rejudecării menținerea actului contestat.
4.Cererea de sesizare a Curții Constituționale
La termenul de judecată din 30 octombrie 2024 reclamanta A S.R.L. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea Audiovizualului nr.504/2002, referitor la teza finală.
Textul criticat de autoarea excepției de neconstituționalitate, are următorul cuprins: „(1)Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (2), art. 261 alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) și (5), art. 391 și art. 48 precum și ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.”
În opinia sa, cererea de sesizare îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, în sensul că, excepția a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect o lege, în speță Legea audiovizualului, norma vizată are legătură cu soluționarea prezentei cauze, respectiv Decizia CNA nr.220/2011, prin actul administrativ individual contestat discutându-se pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 40 alin. (5), art. 47 alin. (3), art. 64 alin. (1) lit. a și b), art. 67 ale acestei decizii, excepția a fost invocată de una din părți și nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară.
Articolul vizat de excepția de neconstituționalitate este neconstituțional prin raportare, în principal la paragrafele 122-135 ale deciziei Curții Constituționale nr. 152/2020. Totodată, textele la care trebuie raportată excepția sunt cele ale art. 10 din Convenția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale în corelație cu art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 24 art. 53 alin. (2) și art. 30 alin. (1) din Constituția României.
Intimata-reclamantă apreciază că dispoziția legală a art. 91 alin. (1) teza finală din Legea nr. 504/2002 nu respectă nici principiul proporționalității, care își are originea în dispozițiile art. 53 alin. (2) din Constituție și care permite restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale numai în măsura în care o astfel de limitare este necesară într-o societate democratică și este proporțională cu situația care a determinat-o.
De asemenea, art. 91 alin. (1) teza finală din Legea nr. 504/2002 nu numai că nu prevede concret faptele care atrag răspunderea contravențională raportat la trimiterea generică vizând deciziile CNA cu caracter normativ, dar, raportat la art. 90 alin. (3) din același act normativ, stabilește în mod nediferențiat pentru toate faptele, independent de natura sau gravitatea lor, aceeași sancțiune contravențională principală potențială - amenda contravențională de la 5.000 lei la 100.000 lei.
Astfel cum se reține în Decizia nr. 152/2020, ”norma juridică vizată de excepție impune o obligație generală de a respecta un număr nedefinit de norme, neincriminând fapte concrete, intrând astfel în conflict cu principiile legalității și proporționalității care guvernează dreptul contravențional.”
Pe cale de consecință, norma vizată ce impune o obligație generală de a respecta un număr nedefinit de norme, neincriminând fapte concrete, dar care pot fi sancționate contravențional cu amendă de până la 100.000 lei, a aduce atingere libertății de exprimare și, îndeosebi celei specifice presei, mai ales că norma legală trebuie să fie accesibilă și previzibilă destinatarului în contextul trimiterii generale la „deciziile având caracter normativ emise de Consiliu".
Pentru aceste motive, solicită sesizarea Curții Constituționale, având în vedere și faptul că se discută despre dreptul fundamental la liberă exprimare, prin raportare la art. 30 din Constituția României, art. 10 din CEDO, respectiv la similitudinea cu Decizia nr.152/2020, raportat la dispozițiile art. 28 din OUG nr.1/1999.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții Constituționalitate
1. Asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale
Reglementări relevante pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în dezvoltarea art. 146 lit. d din Constituția României și art. 1 2 și 10 din Legea nr. 47/1992, prevede: Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
alin. 2 menționează că excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
alin. al treilea dispune că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
alin. 4 statuează că sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
Textul de lege criticat prin cererea de sesizare.
Art. 91 alin. (1) din Legea Audiovizualului nr.504/2002, referitor la teza finală, care prevede:
„(1)Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (2), art. 261 alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) și (5), art. 391 și art. 48 precum și ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.”
Textele în raport cu care se solicită constatarea neconstituționalității.
Art. 1 alin. (5) din Constituția României, care prevede „(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.”
Art. 21 alin. (3) din Constituția României, care prevede „(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.”
Art. 24 din Constituția României, care prevede „(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”
Art. 30 alin. (1) din Constituția României, care prevede „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”
Art. 53 alin. (2) din Constituția României, care prevede „(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.”
Recurenta-pârâtă a formulat un punct de vedere asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, lăsând la aprecierea instanței sesizarea instanței de control constituțional.
Verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii
În urma verificării condițiilor invocării excepției de neconstituționalitate, în sensul în care s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1313 din 4 octombrie 2012, Înalta Curte reține că cererea adresată cuprinde textul contestat din punct de vedere al constituționalității, respectiv, textele de referință pretins încălcate precum și o motivare a cererii, constatând că cererea formulată este o veritabilă excepție de neconstituționalitate.
Totodată, instanța de control judiciar reține că excepția a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești în sensul în care s-a exprimat Curtea Constituțională prin Decizia II/1995, respectiv în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, Înalta Curte reține că excepția a fost ridicată de către una dintre părțile cauzei, respectiv de intimatul-reclamant.
În cel de-al treilea rând, instanța reține că dispozițiile contestate fac parte dintr-o lege în vigoare.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că dispozițiile contestate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În fine, Înalta Curte constată că textul criticat are legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care se referă la dispozițiile legale ce au fost avute în vedere la aplicarea sancțiunii contestate prin cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că excepția în discuție este admisibilă.
2.Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal referitoare la excepția de neconstituționalitate
Înalta Curte constată că obiectul excepției de neconstituționalitate ce se invocă privește teza finală a art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, anume trimiterea generică la orice dispoziții ale deciziilor cu caracter normativ emise de CNA.
În acest context, se remarcă faptul că legiuitorul sancționează contravențional în conținutul art. 90 art. 901 și art. 91 alin. (1) prima teză din Legea nr. 504/2002 încălcarea diverselor reglementări din materia Legii audiovizualului sau în legătură cu aceasta, indicând fie textul legal a cărui nerespectare determină incidența unei contravenții, fie conduita de nerespectare a unei obligații legale care va atrage răspunderea contravențională.
În continuare, Legea nr. 504/2002 include în categoria contravențiilor și fapta furnizorilor sau distribuitorilor de servicii audiovizuale de nerespectare a deciziilor CNA având caracter normativ, fără a circumstanția sau diferenția în vreun fel respectivele acte administrative unilaterale cu caracter normativ.
Astfel, art. 91 alin. (1) teza finală din Legea nr. 504/2002 nu prevede concret faptele care atrag răspunderea contravențională raportat la trimiterea generică vizând deciziile CNA cu caracter normativ; totodată, prin art. 90 alin. (3) din același act normativ, stabilește în mod nediferențiat pentru toate faptele, independent de natura sau gravitatea lor, aceeași sancțiune contravențională principală potențială – amenda contravențională de la 5.000 lei la 100.000 lei.
În concluzie, norma legală propusă spre control de constituționalitate pare a impune o obligație generală de a respecta un număr nedefinit de norme, neincriminând fapte concrete, intrând astfel în conflict cu principiile legalității și proporționalității care guvernează dreptul contravențional.
Așa fiind, se impune a se analiza dacă art. 91 alin. (1) teza finală din Legea nr. 504/2002 întrunește exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, respectiv dacă este incompatibil cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, precum și cu principiul restrângerii proporționale a drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituție.
Față de cele arătate în precedent, Înalta Curte va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 91 alin. (1) teza finală din Legea audiovizualului nr.504/2002.
III.Temeiul legal al soluției adoptate
Față de considerentele expuse, constatând ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din acest act normativ, Înalta Curte va admite cererea și, pe cale de consecință, va sesiza Curtea Constituțională pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor a art. 91 alin. (1) din Legea Audiovizualului nr.504/2002, referitor la teza finală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Admite cererea formulată de intimata-reclamantă A S.R.L. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) teza finală, din Legea Audiovizualului nr. 504/2002.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 2 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.