Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată. Hotărârea instanței de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita – Secția civilă, la data de 16.02.2024, reclamanții A, B, C și D au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Eparhia E, suspendarea executării Deciziei nr. 10676/20.06.2023 emise de Comisie până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/96/2023 al Tribunalului Harghita.
Prin Sentința civilă nr. 247 din 13 martie 2024, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Comisia specială de retrocedare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 11.04.2024.
Prin Sentința civilă nr. 73 din 29 aprilie 2024, Curtea a luat act de renunțarea pârâtei Eparhia E la excepția tardivității cererii de suspendare, invocată prin întâmpinare.
A respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de reclamanți.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe, reclamanții au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct.6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată.
După ce au prezentat situația de fapt și cele reținute de prima instanță, au apreciat recurenții că Decizia nr. 2 din 16 ianuarie 2007 a Tribunalului Harghita din Dosarul nr. x/2006, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1360 din 18 septembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/43/2007, a anulat doar contractele de vânzare-cumpărare prin care au achiziționat imobilele fără să stabilească asupra calității de beneficiară a intimatei.
În ceea ce privește incidența Deciziei nr. 21 din 21 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii instanța de fond nu a avut în vedere că, prin prisma acesteia, planează o suspiciune de nelegalitate asupra Deciziei nr. 10676/20.06.2023 emise de Comisia specială de retrocedare deoarece, după cum rezultă din cuprinsul acesteia, s-au administrat doar probe indirecte asupra presupusei relații a intimatei Eparhia E cu entitățile înscrise în cartea funciară.
Referitor la condiția pagubei iminente, instanța de fond a reținut că nu au făcut dovada veniturilor realizate. Deși acest lucru corespunde realității, lipsa aprecierii corespunzătoare a primei condiții și în cazul depunerii unor adeverințe de venit nu ar fi schimbat soluția primei instanțe.
Au mai apreciat recurenții că aspectul reținut de judecătorul fondului, vizând faptul că prin întabularea dreptului de proprietate al intimatei Eparhia E decizia și-a produs efecte, este străin cauzei, neavându-se în vedere scopul urmărit prin cererea de suspendare, ca decizia în cauză să producă și alte efecte, pentru a nu fi nevoiți să achite chirie pentru imobilele în cauză.
3. Apărările formulate
3.1. Intimata-pârâtă Eparhia E a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
3.2. Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea hotărârii atacate.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, reținând în acest sens, în acord cu instanța de fond, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul a cărui suspendare s-a solicitat în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură respectivul act, în cazul particular supus evaluării.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
De altfel, sub acest aspect, recurenții au susținut că instanța ar fi reținut că decizia Comisiei speciale de retrocedare a produs efecte, aspect care ar fi străin cauzei. Or, argumentele instanței de fond se analizează coroborat cu întreg contextul prezentat în considerentele hotărârii. Instanța a avut în vedere susținerile din acțiune, răspunzând aspectelor invocate de reclamanți, iar împrejurarea că nu și-a însușit argumentele acestora nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc civ..
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc civ., instanța de control judiciar reține, în raport de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În conformitate cu art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat este reprezentat de împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Actul administrativ este emis sub auspiciile legalității, beneficiind de prezumția acestei calități, care constituie și premisa executabilității sale din oficiu, fără vreo formalitate prealabilă.
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură de excepție care intervine și poate fi acordată numai atunci când persoana vătămată prin efectele sale, invocă și dovedește o îndoială puternică a legalității sale, aproape de natura evidenței și că acesta prin dispozițiile sale ar produce pagube grave, dificil de reparat în patrimoniul celui vătămat.
Sub acest aspect, instanța de control judiciar reține că în cauza dedusă judecății, reclamanții nu a făcut dovada cazului bine justificat, nu au invocat împrejurări de fapt sau de drept, care, fără a tinde a analiza în fond cauza, să poată crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului și să justifice intervenția de excepție a măsurii solicitate.
În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
În prezenta cauză nu se regăsește niciuna din aceste „împrejurări vădite”, argumentele recurenților, pe care le-au reiterat și prin cererea de recurs, neavând capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.
Susținerile recurenților, privind incidența unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-ar fi analizat dreptul E asupra imobilelor, și a unei hotărâri a Tribunalului Harghita care a anulat contractele de vânzare-cumpărare, reprezintă aspecte care se pot analiza în cadrul acțiunii în anulare, ce nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raționament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului care privește examinarea legalității actului atacat.
Verificarea acestor aspecte presupune administrarea unui probatoriu complex. Or, în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, de aceea nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se pot pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.
Întrucât, cele două condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenția măsurii suspendării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, constatarea neîndeplinirii unei condiții este suficientă pentru respingerea luării unei asemenea măsuri și scutește, în consecință, Înalta Curte de a analiza raționamentul instanței de fond asupra condiției prevenirii unei pagube iminente.
Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază că sentința recurată este dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Soluția instanței de recurs
Având în vedere argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții A, B, C și D împotriva Sentinței nr. 73 din 29 aprilie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 21 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.