Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea formulată reclamanta A S.A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne – Centrul Național de Combatere a Bolilor și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să dispună anularea actului administrativ constând în Decizia nr. 1/07.05.2021 adoptată de pârâta Centrul Național de Combatere a Bolilor și contrasemnată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, obligarea pârâtelor MAI-CNCB și ANSVSA la plata sumei de 1.434.902,21 lei, evaluată ca reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru pierderile financiare suferite ca urmare a adoptării Deciziei nr. 1/07.05.2021, pierderi financiare ce au rezultat din uciderea unui număr de 571.725 capete pui de o zi de găină și 30.730 capete pui de o zi de curcă și costurile de neutralizare ale acestora, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Soluția instanței de fond
Curtea de Apel Oradea – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința nr. 84/CA din 16 aprilie 2024, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul M.A.I. - Centrul Național de Combatere a Bolilor și, în consecință, a respins ca inadmisibil capătul 1 din cererea de chemare în judecată formulat de reclamanta A în contradictoriu cu pârâții M.A.I. - Centrul Național de Combatere a Bolilor și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu și, în consecință, a respins capătul 2 al cererii de chemare în judecată formulat de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne – Centrul Național de Combatere a Bolilor și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantă A SA a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului arată că în speță este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ. raportat la lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea atacată, fapt care contravine, totodată, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la dreptul Ia un proces echitabil.
Astfel, prin Decizia nr. 1954/30.05.2014, un proces care se derulează cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului „(.„) include printre altele dreptul părților de a fi în mod real „ascultate", adică in mod concret examinate de către instanța sesizată. Aceasta implica mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt".
Prin hotărârea atacată. Curtea de Apel Oradea a respins capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri, reținând că ar fi incidență excepția autorității de lucru judecată, invocată din oficiu, în considerarea faptului că subscrisa a introdus acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub dosar nr. x/111/2022*.
Societatea a formulat note scrise pentru termenul de judecată din 16.04.2024, prin care am învederat că se impune respingerea excepției autorității de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită condiția identității de obiect, părți și cauză, raportat la faptul că în dosarul nr. x/111/2022* temeiul de drept este diferit de cel invocat în prezentul dosar, respectiv acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile referitoare la răspunderea civilă delictuală ale art. 1349 C.civ. și pe dispozițiile art. 4 din HG nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale, tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, fiind vorba de o acțiune de competența secției civile, astfel încât nu există identitate de cauză, aspect cu privire la care Curtea de Apel Oradea nu a motivat în niciun fel hotărârea atacată, limitându-se la a aprecia, ca o constatare cu titlu general, că ar exista identitate de părți, obiect și cauză.
Or, în prezentul dosar este vorba de o acțiune de competența secției de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile Legii 554/2004 și ale Regulamentului delegat (UE) 2020/687, prin care am atacat Decizia nr. 1/07.05.2021 și am solicitat despăgubiri ca o consecință a anulării actului administrativ atacat, posibilitate acordată de art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004.
Rezultă că prin hotărârile citate instanțele s-au pronunțat pe aspecte deduse judecății, diferite de cele cu care a fost învestită instanța în prezentul dosar, respectiv au vizat neîntrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale datorită inexistenței unei fapte ilicite, actul administrativ constând în Decizia nr. 1/07.05.2021, necontestat la acel moment, bucurându-se de prezumția de legalitate. Prin urmare, nu a fost analizată nici îndreptățirea reclamantei la despăgubiri ca urmare a constatării nelegalității actului atacat, acele instanțe nefiind învestite cu un astfel de petit, iar instanța de fond a arătat că nu pot fi incidente două căi judiciare, în speță fiind necesar a se urma procedura contencioasă în baza principiului aplicării cu prioritate a legii speciale.
Așadar, Curtea de Apel Oradea a preluat trunchiat din considerentele hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/111/2022*. evitând să facă vreo referire la faptul că prin aceeași hotărâre instanța a reținut că „(...) Decizia nr. 1/07.05.2021 emisă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență - Centrul Național de Combatere a Bolilor este un act administrativ care nu a fost contestat, astfel încât acesta se bucură de prezumția de legalitate" și că „(.„) un act administrativ a cărui legalitate nu a fost contestată nu poate constitui în sine un fapt ilicit generator de prejudicii”, aspecte care confirmă indirect existența dreptului subscrisei la formularea unei acțiuni în anularea actului administrativ, acțiune pe care am și promovat-o în prezentul dosar.
În speță este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Astfel, în cauză a fost încălcat dreptul la apărare, garantat de art. 24 din Constituția României și de art. 13 C. proc. civ., iar în acest sens, sunt și aspectele referitoare la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., aspecte din care rezultă faptul că dacă s-ar accepta raționamentul Curții de Apel Oradea, ar însemna ca societatea noastră să nu poată supune unei instanțe analiza concretă a problemei cu care s-a confruntat, în condițiile în care instanțele învestite inițial cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile referitoare la răspunderea civilă delictuală apreciază că nu se pot pronunța întrucât actul administrativ nefiind atacat, se bucură de prezumție de legalitate, motiv pentru care se impune atacarea actului în vederea anulării acestuia, iar instanța învestită ulterior cu solicitarea de anulare a actului administrativ apreciază că nu se poate pronunța întrucât alte instanțe s-au pronunțat deja cu privire la această speță. Acest fapt contravine, totodată, și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede dreptul persoanei de a se adresa efectiv unei instanțe naționale.
Mai mult, este relevant și faptul că instanța nu a dat recurentei posibilitatea de a administra probe în dovedirea pretențiilor, soluționând litigiul fără a intra în fondul cauzei și fără a administra nicio probă cu privire la acest aspect, cu toate că reclamanta a formulat solicitări în probațiune prin cererea de chemare în judecată, respectiv am solicitat efectuarea unei expertize judiciare pentru stabilirea valorii pierderilor financiare suferite ca urmare a adoptării Deciziei nr. 1/07.05.2021, precum și audierea unui martor care cunoaște toate împrejurările de fapt ale cauzei, precum și aspecte relevante și utile pentru soluționarea cauzei.
Datorită acestor împrejurări, nu am avut posibilitatea de a supune unei instanțe analiza legalității actului administrativ atacat, cu toate că prin cererea de chemare în judecată am adus în atenția instanței o serie de motive în acest sens.
Motivele de nelegalitate nu au fost analizate de nicio instanță, astfel cum nu a fost analizată nici îndreptățirea la acordarea de despăgubiri pentru daunele cauzate prin actul administrativ atacat, motiv pentru care apreciază că există o încălcare inclusiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitor la protecția dreptului de proprietate.
De asemenea, în speță este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. referitor la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.
Astfel, în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că în cazul (...) acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice (...) nu este obligatorie plângerea prealabilă". În acest sens, face trimitere la art. intitulat parcurgerea procedurii prealabile în cazul actelor administrative intrate în circuitul civil", disponibil pe site-ul x.ro. depus la dosarul cauzei în fața instanței de fond, în care s-a arătat, cu trimitere la Sentința civilă nr. 440/04.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a de Contencios administrativ și fiscal, că „Astfel, prin prezenta sentință, instanța de judecata a tranșat practica statornicită ulterioară, recunoscând într-o manieră cât se poate de clară lipsa obligativității de a îndeplini procedura prealabilă în cazul actelor administrative normative intrate în circuitul civil și care au produs efecte juridice: Așadar, a pretinde persoanelor care invocă vătămarea drepturilor și intereselor lor legitime prin acte administrative cu caracter normativ, acte care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, obligația de a îndeplini procedura prealabilă, în pofida actualului conținut al prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea 554/2004, ar însemna să se impună acestor persoane obligația de a urma o conduită care nu reiese cu claritate din cuprinsul Legii 554/2005".
În lumina acestor considerente, apreciem ca fiind nelegală soluția Curții de Apel Oradea de respingere ca inadmisibil a capătului de cerere referitor la anularea actului administrativ pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, raportat la dispozițiile art. 193 C. proc. civ. care prevede că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta".
În al doilea rând, se poate constata că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la autoritatea de lucru judecat, respectiv a prevederilor art. 430 431 și 432 C. proc. civ.
În consecință, pentru toate aspectele învederate, aspecte din care rezultă nelegalitatea hotărârii atacate, solicită admiterea recursului, astfel cum acesta a fost formulat.
În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.
Apărările formulate în cauză
Intimații Ministerul Afacerilor Interne – Centrul Național de Combatere a Bolilor și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Soluția instanței de recurs
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, sens în care va dispune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în integralitate, la aceeași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct 6 C. proc. civ.
Având în vedere soluțiile pronunțate atât în ceea ce privește capătul de cerere vizând anularea Deciziei nr. 1/07.05.2021 adoptată de pârâta Centrul Național de Combatere a Bolilor, cât și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru pierderile financiare suferite ca urmare a adoptării Deciziei nr. 1/07.05.2021, se observă că prima instanță nu a procedat la cercetatarea fondul cererii cu care a fost sesizată, iar pronunțarea unei soluții vizând fondul pretențiilor, direct în recurs ar conduce la nerespectarea principiului dublului grad de jurisdicție.
Totodată, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile procedurale cuprinse în art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.(...).”
Astfel, în cauză, instanța de primă jurisdicție nu și-a manifestat rolul activ în cercetarea cauzei, în sensul că nu a analizat în concret dacă actul administrativ contestat, respectiv Decizia nr. 1/07.05.2021 adoptată de pârâta Centrul Național de Combatere a Bolilor, este un act normativ sau individual, deși a expus considerații teoretice ample cu privire la diferențele de regim juridic dintre cele două tipuri de acte administrative și relevanța juridică a calificării în contextul speței.
Înalta Curte apreciază că această calificare este esențială în cauză pentru soluționarea excepției inadmisibilității, concluzie ce rezultă inclusiv din perspectiva dezlegărilor date prin decizia nr. 74/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept-, cu privire la diferențele între actul administrativ normativ și cel individual.
Având în vedere aceste aspecte, precum și dispozițiile art. 501 C. pr. civ, instanța de fond, judecând din nou excepția inadmisibilității cererii, va proceda cu prioritate la stabilirea naturii juridice a actului contestat urmând a valorifica aceste aspecte în soluționarea excepției respective.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru pierderile financiare suferite ca urmare a adoptării Deciziei nr. 1/07.05.2021, Inalta Curte constată că acesta are caracter accesoriu raportat la primul capăt de cerere, despăgubirile fiind solicitate ca urmare a pierderilor suferite de reclamantă urmare a aplicării deciziei contestate, aspect ce rezultă din petitul și motive invocate în cererea de chemare în judecată.
Înalta Curte reține că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
În cauza de față, prima instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat, însă Înalta Curte constată că aceasta nu și-a manifestat rolul activ în cercetarea cauzei nici în ceea ce privește această excepție, în sensul că nu a analizat în concret cerințele impuse de dispozițiile art. 431 alin. (1) C. pr. civ. pentru activarea efectului negativ al puterii de lucru judecat manifestat procesual prin invocarea excepției autorității de lucru judecat.
Se observă că deși prima instanță realizează o amplă expunere a celor reținute prin sentința civilă nr.74/C/3.05.2023 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr.x/111/2022*, în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat, ulterior, nu procedează la cercetarea efectivă și comparativă a elementelor fiecărui litigiu ce prezintă relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 431 alin. (1) Cod proc. civ, respectiv identități de părți, cauză și obiect în cele două dosare.
Sub acest ultim aspect, se apreciază că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind nesocotite și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. pr. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor, context în care Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. pr. civ., care cuprinde, pe lângă cele mai variate neregularități de ordin procedural, și încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, cum ar fi principiul dreptului la un proces echitabil, principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, etc., principii fundamentale ale procesului civil, pe care judecătorul are îndatorirea să le respecte el însuși.
Constatând că aceste motive de casare sunt fondate, iar admiterea acestora conduce la casarea hotărârii cu consecința trimiterii cauzei la prima instanță, se apreciază că nu este necesară verificarea celui de-al doilea motiv de casare – art. 488 alin. (8) C. pr. civ., prima instanță urmând să cerceteze toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată, reiterate în prezentul recurs, dar și apărările pârâtei, urmând totodată să pună în discuția părților și să califice natura juridică a actul administrativ contestat în sensul dacă este un act normativ sau individual și, nu în ultimul rând, în soluționarea excepției autorității de lucru judecat, va avea în vedere caracterul accesoriu al cererii de despăgubire față de primul capăt de cerere privind anularea actului și temeiul de drept invocat în susținerea capătului de cerere având ca obiect despăgubiri.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse, apreciind recursul ca fiind fondat în limitele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I C. proc. civ., republicat, Înalta Curte urmează să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A SA împotriva sentinței nr. 84/CA din 16 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre o noua judecată aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 19 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.