Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 2002 la Curtea de Apel Oradea, reclamanta O.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța. să se dispună anularea hotărârii nr. 2246 din 19 iunie 2002, emisă de pârâtă și să fie obligată să îi recunoască drepturile și calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, ca soție supraviețuitoare a defunctului O.G.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin actele depuse a demonstrat că părinții soțului său au fost supuși represiunii etnice, fiind obligați să se refugieze în altă localitate, decât aceea a domiciliului, unde s-a născut O.G., deci este și ea beneficiară a acestor drepturi, ca soție supraviețuitoare a acestuia.
Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 420/CA/2002/P din 2 septembrie 2002, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 2246 din 19 iunie 2002, emisă de pârâtă și a fost obligată să îi recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, ca soție supraviețuitoare a defunctului O.G.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 c. proc. civ., în sensul că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, copiii care nu erau născuți la data refugiului, nefiind beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 1 al Legii nr. 189/2000, rezultă că beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate începând cu data de 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Din dosar rezultă că părinții soțului decedat al reclamantei, începând octombrie 1940, au fost obligați să-și părăsească domiciliul și să rămână în Lupeni, județul Hunedoara și apoi în Vințu de Jos, județul Alba, ca refugiați, până 6 martie 1945, perioadă în care la 31 august 1942, s-a născut soțul reclamantei. Această schimbare a domiciliului din Ianculești, județul Satu Mare, s-a făcut pe criterii etnice, fiind prigoniți pentru că erau români.
Legea nu a înțeles să acorde părinților, statutul de refugiați, iar copiilor născuți în această perioadă să le stabilească un alt tratament.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motivele etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.
Cum pârâta nu contestă că soțul reclamantei s-a născut în refugiu, fapt confirmat și cu actele depuse la dosar, în mod corect instanța de fond a apreciat că suferind efectele persecuției etnice, ca și părinții săi, are același statut de refugiat, aflându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din lege.
Pe de altă parte, având în vedere că soțul reclamantei a decedat, iar ea nu s-a recăsătorit, în baza art. 3 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, instanța, admițând acțiunea reclamantei, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, astfel că recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 420/CA/2002 - P din 2 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.