Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 2671/2024

Decizia nr. 2671

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept a invocat dispoziţiile art. 253, 1385-1386, 1519 şi 1531 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întemeiată pe dispoziţiile art. 300 alin. (1) şi 303 alin. (3) C. proc. pen.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, pe fond

Prin sentinţa civilă nr. 544 din 11 mai 2023, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel principal pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în apel

Prin decizia civilă nr. 22/A din 15 februarie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 544 din 11 mai 2023, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 22/A din 15 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs, neîntemeiată în drept, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În drept, recurentul nu şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând excepţia nulităţii cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi pentru lipsa dezvoltării corespunzătoare a motivelor de nelegalitate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul A. a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 15 aprilie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia din 25 iunie 2024 s-a fixat termen de judecată la data de 26 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul cu observarea prevederilor art. 499 C. proc. civ., în raport cu excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte relevă că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În situaţia în care nu sunt indicate cazurile de casare incidente, instanţa de recurs are obligaţia de a proceda la încadrarea criticilor recurentului în motivele legale de recurs. Însă, deşi nu se prevede, în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze conduita instanţei de apel şi argumentele legale reţinute de aceasta în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a normelor de drept procedural şi material în cauza dedusă judecăţii.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 22/A din 15 februarie 2024, prin care Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 544 din 11 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul A., a schimbat în tot sentinţa şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, prin care acesta solicita angajarea răspunderii civile a pârâtului pentru pretinse fapte ilicite săvârşite faţă de reclamant, constând în principal în întârzierea nepermisă a realizării urmăririi penale faţă de el.

În esenţă, Curtea de apel a aplicat prevederile art. 303 alin. (3) C. proc. civ..pen, reţinând că, deşi formal pârâtul justifică legitimarea procesuală pasivă faţă de dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. şi de împrejurarea că legea de procedură îi conferă acestuia atribuţii în cadrul urmăririi penale, instituţia nu poate fi chemată să răspundă pentru întârzierea actelor de urmărire penală, având în vedere că nu există o dispoziţie legală care să permită conducătorului instituţiei să ordone angajaţilor în ce mod să îşi îndeplinească atribuţiile.

Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A., acesta a susţinut că infracţiunile pentru care a fost cercetat nu făceau parte din categoria celor pentru care procurorul avea obligaţia de a conduce şi controla nemijlocit activitatea de urmărire penală, că prin transferul răspunderii către procurorul de caz, intimatul a omis în cunoştinţă de cauză îndeplinirea obligaţiilor organului de cercetare penală, prevăzute la art. 5 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea de a strânge şi administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, evidenţiind că cercetarea cauzei a stagnat în mod nejustificat în intervalul 13.10.2020-29.08.2021.

Recurentul a subliniat că în ordonanţa de clasare emisă de procuror s-a reţinut existenţa unor "întârzieri nejustificate în efectuarea cercetărilor şi administrarea probatoriului", apreciind că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ. în mod eronat instanţa de apel a reţinut inexistenţa unui prejudiciu, întrucât, în opinia sa, prejudiciul este prezumat şi există legătură de cauzalitate, având în vedere că, în lipsa conduitei imputate pârâtului, a fost lipsit de dreptul de a conduce pe drumurile publice.

Invocă faptul că hotărârea este contradictorie cu faptele stabilite de instanţa de fond.

În urma verificării cererii de recurs, se constată că, în cauza pendinte, recurentul nu a indicat incidenţa niciunuia din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Procedând la analizarea criticilor invocate în cererile cu care a fost învestită, în acord cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu este posibilă încadrarea acestora în motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, recurentul a citat reţinerile instanţei de fond, pe care le-a apreciat a fi corecte, a criticat conduita intimatului raportat la infracţiunile pentru care a fost cercetat, care susţine că a omis îndeplinirea obligaţiilor organului de cercetare penală, a criticat faptul că cercetările au fost întârziate în 13.10.2020-29.08.2021, apreciind că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ., fără să existe critici de nelegalitate care să vizeze normele substanţiale încălcate.

Recurentul susţine generic existenţa unui prejudiciu moral şi material ca urmare a prelungirii anchetei penale şi a imposibilităţii exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, solicitând instanţei de recurs să reevalueze starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi să stabilească o stare de fapt diferită în cauză.

Recurentul afirmă că instanţa de fond a reţinut greşit că acţiunea este neîntemeiată, dar nu emite critici concrete raportat la vreo normă procesuală civilă sau de drept material încălcată sau aplicată greşit de instanţa de apel, exprimând un simplu dezacord faţă de soluţia adoptată.

Referitor la prejudiciile materiale invocate (onorarii avocaţi, pierderea locului de muncă, împrumuturi contractate), Înalta Curte reţine că acestea vizează exclusiv aprecierea faptică şi probatorie, chestiuni ce exced controlului legalităţii realizat în cadrul recursului, mai ales că în speţă s-a reţinut inexistenţa unei fapte ilicite a pârâtului, ceea ce făcea inutilă verificarea celorlalte condiţii ale răspunderii.

În ceea ce priveşte invocarea nulităţii deciziei recurate prin contradicţie cu faptele stabilite de instanţa de fond, Înalta Curte subliniază că recursul nu poate avea ca obiect contradicţiile factuale dintre hotărârile instanţelor inferioare - mai ales că instanţa de apel a schimbat sentinţa tribunalului, în exercitarea atribuţiei sale de instanţă de prim control judiciar - ci exclusiv conformitatea hotărârii cu normele de drept aplicabile.

Însă toate aceste critici, care vizează aspecte de netemeinicie, nu pot face obiect al recursului întrucât stabilirea situaţiei de fapt rămâne în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive, iar instanţa de recurs nu poate reaprecia probele administrate în cauză, prin atribuirea unei alte valori probatorii decât cea acordată de instanţele de fond.

De altfel, recurentul nu a valorificat cu eficienţă niciun temei de drept substanţial care să fi fost ignorat sau încălcat de instanţa de apel, trimiterea la dispoziţiile art. 1357 alin. (1) C. civ. fiind una generică, neînsoţită de critici efective care să fi înfăţişat modalitatea în care instanţa de apel ar fi aplicat sau interpretat greşit aceste norme.

Or, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Din analiza motivelor de recurs rezultă că nu există nicio critică vizând modalitatea de aplicare a normelor juridice de drept procedural sau material de către Curtea de Apel Galaţi, a cărei hotărâre este recurată.

În consecinţă, reţinând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condiţiile art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 22 din 15 februarie 2024 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.