Şedinţa publică din data de 23 mai 2022
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea contestată
Prin decizia civilă nr. 319 din 18 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 2116 din 1 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
2. Calea de atac formulată
Împotriva deciziei susmenţionate, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.
În motivarea contestaţiei îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţiile pronunţate în dosar şi reia istoricul cauzei fără a indica temeiul de drept al cererii formulate.
3. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., va analiza cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.
În temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru considerentele arătate în continuare, este întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinările depuse la dosar, excepţie de procedură ce face inutilă, în tot, expunerea şi cercetarea în fond a cauzei.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata.
În cuprinsul motivelor contestaţiei în anulare, astfel cum acestea au fost formulate, nu se regăsesc ipotezele prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., considerent pentru care calea extraordinară de atac nu poate fi supusă analizei din perspectiva acestor prevederi.
Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:
1. atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2. când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii, după cum nu este posibilă nici exercitarea unui control judiciar prin promovarea unei căi de atac de retractare, controlul judiciar fiind posibil doar prin intermediul căilor de atac de reformare (apel şi recurs).
Or, astfel cum reiese din cuprinsul contestaţiei în anulare formulate în cauză, aspectele invocate de către contestator nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
În cauză, prin decizia civilă nr. 319 din 18 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 2116 din 1 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
Înalta Curte constată că în speţă, cererea de contestaţie în anulare, nu se circumscrie niciuneia din dispoziţiile legale anterior citate, pentru a fi analizată ca atare de instanţă, ceea ce determină caracterul inadmisibil al acesteia.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, iar dispoziţiile alin. (2) prevăd cazurile în care hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare.
Dispoziţiile anterior menţionate impun condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare, atât cu privire la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac de retractare, cât şi cu privire la motivele ce pot fi valorificate prin introducerea acesteia şi care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.
Prin urmare, o hotărâre definitivă poate fi atacată pe calea contestaţiei în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (1) pentru valorificarea unor nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.
Conform art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.
Textul precizează expres ca necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea contestată trebuie să fi fost absolută şi excepţia de necompetenţă să fi fost invocată în faţa acelei instanţe, însă instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei.
Or, în cauză nu a fost invocată în faţa instanţei de recurs excepţia necompetenţei absolute a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum impun dispoziţiile legale sus redate. Din actele dosarului rezultă că în calea de atac a recursului au fost invocate excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepţii invocate prin întâmpinare şi excepţia de netimbrare, invocată din oficiu de instanţă.
Aşa fiind, neinvocarea excepţiei de necompetenţă absolută a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului face inadmisibilă contestaţia în anulare, nefiind îndeplinite cerinţele art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.
Se constată, de asemenea, că nu este admisibilă contestaţia în anulare formulată, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 503 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinate ca atare de lege.
Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
În sensul dispoziţiilor legale anterior menţionate, noţiunea de "greşeală materială" reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, de exemplu, de apreciere a probelor, ori de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de exemplu, anularea greşită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Pe de altă parte, nu orice greşeală materială conduce la admiterea contestaţiei în anulare, ci numai acele erori materiale esenţiale, care au fost determinante pentru soluţia instanţei de recurs.
În speţă, criticile formulate sunt, în esenţă, nemulţumirile părţii referitoare la judecarea litigiului de fond, care nu pot face obiect de analiză pe calea contestaţiei în anulare. Astfel, argumentele invocate de contestator nu pot fi încadrate în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nereprezentând o eroare materială.
De asemenea, nu pot fi încadrate criticile formulate nici în cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 şi 4 C. proc. civ., referitoare la omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare şi la nepronunţarea de către instanţa de recurs asupra unuia dintre recursurile declarate de cauză, luând în considerare că nu s-a indicat concret care dintre motivele formulate nu au fost analizate şi că în cauză a fost formulat un singur recurs, şi anume cel declarat de contestator.
Astfel, Înalta Curte constată că susţinerile contestatorului referitoare la fondul cauzei şi la soluţiile pronunţate de instanţele anterioare nu pot fi reţinute ca motive de contestaţie în anulare întrucât nu se încadrează în cazurile şi condiţiile prevăzute expres de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., ci reprezintă critici de nelegalitate ce se constituie, în fapt, într-un recurs la recurs.
Pentru considerentele expuse, constatând că, în speţă, criticile deduse judecăţii nu se circumscriu niciunuia dintre motivele contestaţiei în anulare reglementate de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 319 din 18 octombrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2022.