Şedinţa publică din data de 23 mai 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 1414 din 9 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. prin mandatar B., de C. prin mandatar B. şi de B. împotriva Deciziei nr. 327 din 11 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Înalta Curte a constatat că cererea de contestaţie în anulare este inadmisibilă din perspectiva dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. (în vigoare la momentul demarării litigiului), potrivit cărora nu este supusă niciunei căi de atac decizia pronunţată în completul de filtru în condiţiile în care recursul este respins ca inadmisibil (fiind analizată admisibilitatea căii de atac), anulat sau respins pentru că recursul nu îndeplineşte condiţiile de formă sau pentru că motivele de casare invocate şi dezvoltate nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Sintagma folosită de legiuitor "nu este supusă niciunei căi de atac" cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea.
Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).
Astfel, s-a constatat că hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare a fost pronunţată în completul de filtru, în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursurile declarate fiind respinse ca inadmisibile printr-o decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.
S-a reţinut că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) Cod procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revenea persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe au exclus examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. a rezultat că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de legea susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Astfel cum s-a reţinut, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia a cărei anulare s-a solicitat nu este supusă niciunei căi de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, în considerarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) Cod procedură civilă, conform cărora:
"în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac", prin raportare la art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:
"hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta...", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. prin mandatar B., C. prin mandatar B. şi B. împotriva Deciziei nr. 327 din 11 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
2. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii menţionate la pct. 1, au declarat recurs contestatorii A. prin mandatar B., C. prin mandatar B. şi B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.
3. Procedura de filtrare a recursului
Conform art. 24 din Codul de procedură civilă, în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din acelaşi cod, întrucât procesul a fost început anterior datei de 21 decembrie 2018, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este inadmisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 17 ianuarie 2022, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către toate părţile.
4. Apărările părţilor
La data de 31 ianuarie 2022, recurentul a depus la dosar punct de vedere prin care contestă cele reţinute în raport.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, în condiţiile art. 493 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură civilă, Completul de filtru constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
În cauză, calea de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare, care, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
Aplicând dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că decizia atacată cu recurs în prezenta cauză este supusă aceloraşi căi de atac prevăzute de lege pentru Decizia nr. 327 din 11 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, care, fiind pronunţată în procedura de filtrare a recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.
În consecinţă, decizia atacată în litigiul de faţă este o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, deci nici căilor de atac date în competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. şi C., ambii prin mandatar B., şi de B. împotriva Deciziei nr. 1414 din 9 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2022.