Şedinţa publică din data de 23 mai 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 1720 din 22 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B., C., împotriva Deciziei nr. 1372 din 16 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în contradictoriu cu intimaţii D., E., F., Comuna Gârbovi, prin Primar.
Instanţa Supremă a constatat că decizia atacată cu revizuire în dosarul nr. x/2021 a soluţionat o cerere de revizuire (respinsă, ca inadmisibilă) îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în procedura de filtru reglementată de art. 493 C. proc. civ., pentru care legea nu prevede vreo cale de atac.
Astfel, instanţa de revizuire a reţinut faptul că, faţă de dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. - care statuează că "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită" -, cum, în cauză, hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire respinsă ca inadmisibilă (împotriva căreia s-a fomulat o altă cerere de revizuire) este o decizie pronunţată în complet de filtru, fără cale de atac, atunci şi hotărârea dată asupra revizuirii urmează acelaşi regim juridic al exercitării căilor de atac.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, recurentele A., B., C. au declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.
Prin criticile din recurs, recurenţii indică, în mod formal, motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ. şi invocă, în mod generic, nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la citare şi a dispoziţiilor legale prevăzute de legea naţională şi de legea europeană, aspectele expuse neputând fi însă încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de textele procedurale menţionate.
3. Procedura de filtrare a recursului
Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din acelaşi cod, întrucât procesul a fost început la data de 21 iunie 2018, deci anterior datei de 21 decembrie 2018, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este inadmisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 februarie 2022, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către toate părţile.
Părţile nu au depus la dosar punct de vedere la raport.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, în condiţiile art. 493 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ., Completul de filtru constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
În cauză, calea de atac a recursului a fost exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) şi următoarele C. proc. civ., nefiind invocat temeiul de drept privind existenţa unor hotărâri definitive potrivnice. Prin urmare, potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Hotărârea care a format obiectul revizuirii soluţionate prin decizia atacată în prezentul dosar - Decizia nr. 1720 din 22 septembrie 2021 - a fost pronunţată în soluţionarea unei alte cereri de revizuire (respinsă, ca inadmisibilă), îndreptate împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unui recurs în procedura de filtru reglementată de art. 493 C. proc. civ., pentru care legea nu prevede nicio cale de atac.
În circumstanţele expuse, în raport cu dispoziţiile art. 513 alin. (5) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea cererii de revizuire exercitate împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unei alte cereri de revizuire exercitate cu privire la o hotărâre dată în recurs, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
În consecinţă, decizia atacată în litigiul de faţă este o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, deci nici căilor de atac date în competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A., B., C. împotriva deciziei civile nr. 1720 din 22 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2022.