Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2021
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea contestată
Prin decizia civilă nr. 97 din 6 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1754 din 15 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
2. Calea de atac formulată
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, recurenta A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători cu nr. x/2020.
În esenţă, în motivarea căii de atac formulate, contestatoarea a susţinut că eroarea materială constă în aceea că în considerentele deciziei anterior menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat, în mod greşit, că în cauză hotărârile potrivnice au fost pronunţate în aceleaşi litigiu şi nu în litigii diferite, pentru a se putea verifica respectarea principiului autorităţii de lucru judecat. Or, faţă de actele existente la dosar, aceasta este o concluzie eronată.
Apreciind ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unor hotărâri potrivnice, pronunţate în dosare diferite, contestatoarea a solicitat soluţionarea pe fond a cauzei şi constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate nr. x şi nr. 1879 din 8 februarie 2007.
3. Apărările formulate în cauză
Intimatul-intervenient B. a formulat întâmpinare, prin care a susţinut că în cuprinsul deciziei atacate s-au strecurat erori materiale care au determinat pronunţarea de către instanţa de control judiciar a unei soluţii greşite faţă de actele dosarului, fiind întrunite cerinţele art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate şi soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate nr. x şi nr. 1879 din 8 februarie 2007.
Pentru soluţionarea pe fond a cauzei a înţeles să invoce excepţia de nelegalitate a proceselor-verbale de punere în posesie nr. x şi nr. 1879 din 25 ianuarie 2007 - acte administrative cu caracter individual, emise de o autoritate publică, în regim de putere publică.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând contestaţia în anulare în raport cu motivele invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele arătate în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei al cererii sale, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".
Pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzută de lege.
Or, ceea ce invocă contestatoarea - faptul că, în mod greşit, instanţa de recurs ar fi apreciat că hotărârile pretins contrare au fost pronunţate în acelaşi dosar - nu poate constitui o eroare materială, ci o eventuală greşeală de judecată, care nu poate deschide calea contestaţiei în anulare.
A da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele şi a interpretat legea, ar însemna a le da acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil.
În sensul celor reţinute, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că această cale extraordinară de atac nu trebuie să constituie un "apel" deghizat, prin care să se obţină o rejudecare a cauzei, pentru că, în caz contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti definitive şi principiului securităţii raporturilor juridice (cauzele Mitrea împotriva României, hotărârea din 29 iulie 2008 şi Lungoci împotriva României, hotărârea din 26 ianuarie 2006). Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanţele au soluţionat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării (cauza Brumărescu împotriva României). Certitudinea legală presupune respect pentru principiul res judicata, adică principiul caracterului definitiv al deciziilor, care statuează că nicio parte nu are dreptul să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar în scopul de a obţine o rejudecare şi o nouă decizie în speţă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A..
Cât priveşte excepţia de nelegalitate invocată prin întâmpinare de intimatul-intervenient B., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi analizată, în contextul respingerii contestaţiei în anulare pentru considerentele anterior evocate. O asemenea analiză ar fi putut avea loc doar în condiţiile admiterii contestaţiei în anulare şi anulării hotărârii atacate, potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 97 din 6 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 25 ianuarie 2021.