Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2022
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin decizia civilă nr. 2061 din 5 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 138/CA din 4 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din dosarul nr. x/2019.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de revizuire a reţinut că între hotărârile judecătoreşti despre care se pretinde că sunt contrare nu există autoritate de lucru judecat, în sensul dispoziţiilor art. 430-432 din C. proc. civ., întrucât nu este îndeplinită în mod cumulativ tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză) în cazul cererilor de chemare în judecată în care ele s-au pronunţat, în condiţiile în care calitatea de reclamant aparţine unor persoane distincte care îşi apără, prin demersurile judiciare iniţiate, drepturi distincte.
De asemenea, instanţa a stabilit că, şi în ipoteza existenţei unor hotărâri potrivnice, nu ar fi putut fi anulată decizia criticată de revizuentul-recurent, deoarece aşa cum a rezultat din cronologia pronunţării hotărârilor în cele două litigii invocate de revizuient, ultima hotărâre rămasă definitivă nu este cea solicitată a fi revizuită în cadrul acestui dosar, ci este sentinţa civilă nr. 1454 din 10 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Constanţa, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 227 pronunţată la data de 25 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei civile menţionate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.
Prin cererea de recurs, recurentul îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţiile pronunţate în cauză.
Arată că decizia a cărei revizuire s-a solicitat, respectiv decizia nr. 138/CA din 4 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, încalcă efectul pozitiv al deciziilor pronunţate în dosarul nr. x/2017.
Astfel, în opinia recurentului, în speţă, sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:
Recurentul afirmă că prin decizia civilă nr. 2061 din 5 aprilie 2022, instanţa de recurs a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti refuzând să judece cauza prin invocarea abuzivă a excepţiei tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată, în dosarul nr. x/2019. Arată, de asemenea, că instanţa de revizuire a refuzat să judece cauza pentru că art. 513 din C. proc. civ. nu prevede situaţia acestei speţe, în care sentinţa civilă nr. 1454/2020 din dosarul nr. x/2019 a fost pronunţată după decizia civilă nr. J38/CA din 4 martie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Astfel, îi sunt încalcate drepturi fundamentale, respectiv accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Aşadar, instanţa, prin exces de putere, a încălcat ordinea constituţională şi interesul public.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
Recurentul reia susţinerile anterioare, considerând că refuzul instanţei de a judeca dosarul nr. x/2019 prin invocarea abuzivă, din oficiu, a excepţiei tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată se încadrează şi în acest motiv de casare.
De asemenea, recurentul susţine că instanţa de revizuire trebuia să aplice efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Arată că hotărârile supuse analizei instanţei de revizuire aveau aceleaşi părţi şi acelaşi obiect.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.:
Recurentul susţine că în cauză trebuia aplicat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat deoarece procesul a fost început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018.
Pentru a motiva incidenţa acestui caz de casare, recurentul face referire la opinia separată formulată în decizia nr. 549 din 21 februarie 2018, pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul citează din hotărârea anterior menţionată arătând că atunci când se neagă posibilitatea revizuirii deşi, coroborând dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. cu cele ale art. 430-431 C. proc. civ. ar rezulta că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate, doar pentru că textul nu prevede care ar trebui să fie soluţia de adoptat după anularea hotărârii care nesocoteşte autoritatea de lucru judecat, reprezintă încălcarea principiului conform căruia judecătorului nu-i este permis sa refuze să judece pe motiv că legea nu prevede sau este insuficient de clară. De asemenea, aceasta înseamnă încălcarea dreptului la un proces echitabil (cu componenta acestuia vizând stabilitatea raporturilor juridice) respectiv, a dreptului de acces efectiv la instanţă, din perspectiva art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:
În considerarea acestor motive de casare, analizate împreună, recurentul prezintă istoricul cauzei şi hotărârile pronunţate în dosar. Arată că sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură coroborate cu dispoziţiile art. 430-431 C. proc. civ., solicitând valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziilor pronunţate în dosarul x/2017 privind modul de calcul al termenului de contestare a actului administrativ.
Faţă de aceste aspecte, recurentul solicită admiterea cererii de revizuire şi în raport cu dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2019.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate susţinerile recurentului conform cărora "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti" (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.).
Din perspectiva acestui motiv de recurs recurentul susţine că instanţa a refuzat să judece cauza pentru că art. 513 din C. proc. civ. nu prevede situaţia acestei speţe, respectiv hotărârea a cărei revizuire se solicită este pronunţată anterior hotărârii despre care se afirmă că îi este încălcată autoritatea de lucru judecat.
Completul de 5 Judecători reţine că acest motiv de recurs, astfel cum este reglementat de legea procesuală, se întemeiază pe conceptul de "exces de putere", care derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive. Prin exces de putere se încalcă ordinea constituţională şi interesul public, instanţa judecătorească exercitând funcţiile puterii judecătoreşti peste limitele statornicite prin Constituţie.
În cauză, recurentul critică modul de interpretare de către instanţa de revizuire a dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., această critică neputând fi însă asimilată, în sensul considerentelor anterioare, excesului de putere care să atragă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.
Refuzul instanţei de a judeca dosarul nr. x/2019 prin invocarea abuzivă, din oficiu, a excepţiei tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată este criticat şi din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., însă această critică este străină de cauză în condiţiile în care, în conformitate cu prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.: "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".
Prin urmare, de vreme ce hotărârea atacată a constatat că revizuirea este inadmisibilă atât pentru neîndeplinirea condiţiei identităţii de părţi, obiect şi cauză, cât şi pentru faptul că nu se solicită anularea ultimei hotărâri, obiectul recursului se limitează la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, neputânf fi analizate soluţia şi considerentele hotărării a cărei revizuire se solicită în privinţa modalităţii de soluţionare a tardivităţii contestării actului administrativ.
Având în vedere aceste considerente, nu pot fi primite criticile recurentului cu privire la refuzul judecătorului de a judeca această speţă deoarece legea nu ar prevede această situaţie.
Cu atât mai puţin poate fi pusă în discuţie încălcarea de către instanţă a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum afirmă recurentul.
Este nefondat şi motivul de recurs potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau (…) cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).
Se constată că acest motiv de casare a fost invocat doar formal prin cererea de recurs, întrucât în memoriul de recurs nu au fost identificate critici care să poată fi analizate din perspectiva acestui text de lege, în condiţiile în care recurentul nu face trimitere la considerentele hotărârii atacate care ar conţine o motivare contradictorie, ci tot la contrarietatea de hotărâri ce constituie temeiul juridic al cererii de revizuire. De asemenea, nu se poate imputa instanţei de revizuire neîndeplinirea obligaţiei de motivare a soluţiei pronunţate întrucât teza contrarie rezultă cu evidenţă din cuprinsul hotărârii recurate, ale cărei considerente au fost redate, în rezumat, la cap. 1 din prezenta decizie.
Nu poate fi analizată, întrucât este străină de cauză, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ. ("s-a încălcat autoritatea de lucru judecat") întrucât instanţa de revizuire nu se poate afla în situaţia de a încălca prin soluţia pe care o pronunţă autoritatea de lucru judecat a primei decizii, ea fiind cea care analizează, potrivit legii, încălcarea acestui principiu de către instanţa ce a pronunţat ultima hotărâre.
Nici motivul întemeiat pe dispoziţiile art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" nu poate fi analizat.
În sprijinul acestui motiv, recurentul arată că, prin decizia atacată, au fost încălcate normele consacrate de art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., instanţa de revizuire impunând condiţii nelegale de admisibilitate a cererii, în condiţiile în care, în cauză, se impunea a fi analizat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
Se constată că dispoziţiile art. 513 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. nu pot fi asimilate unei norme de drept material întrucât respingerea ca inadmisibilă a cererii este rezultatul aplicării, în cauza analizată, a regulii de procedură prevăzute de art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căreia "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază". Dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., invocate de asemenea de către recurent, sunt subsecvente regulii prevăzute de art. 513 alin. (3) din acelaşi cod, fiind aplicabile numai "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire…", ceea ce nu s-a întâmplat, în speţă, instanţa de revizuire constatând că revizuirea nu este admisibilă.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Principala critică adusă hotărârii de revizuire este aceea conform căreia instanţa de revizuire nu a avut în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al unei hotărâri care a rămas definitivă după pronunţarea celei ce se solicită a fi revizuită.
Distinct de împrejurarea că instanţa de revizuire a reţinut lipsa de identitate privind cauza şi părţile, aceasta a constatat că, pe calea revizuirii, se solicită anularea primei hotărâri, din punctul de vedere al cronologiei pronunţării lor, contrar dispoziţiilor art. 509 pct. 8 şi 513 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în mod corect instanţa de revizuire a reţinut că atât părţile, cât şi cauza celor două acţiuni sunt diferite: în primul litigiu reclamant este A., în al doilea litigiu reclamantă este societatea B. S.R.L., iar aceştia îşi apără, prin demersurile judiciare iniţiate, drepturi distincte.
Pe de altă parte, corect a constatat instanţa de revizuire că ultima hotărâre rămasă definitivă nu este cea solicitată a fi revizuită, ci este sentinţa civilă nr. 1454 din 10 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Constanţa, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 227 pronunţată la data de 25 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. În acord cu instanţa de revizuire, Înalta Curte reţine că recurentul-revizuent nu poate invoca faptul că decizia civilă nr. 138 din 4 martie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1454 din 10 noiembrie 2020 a Tribunalului Constanţa - secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 227 din 25 februarie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, câtă vreme aceasta din urmă este ulterioară deciziei atacate cu revizuire.
Cum manifestarea de voinţă a recurentului-revizuent este aceea de desfiinţare a primei hotărâri dintre cele pretins potrivnice, în raport cu dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., această solicitare este inadmisibilă.
Constatând că niciunul dintre motivele de casare invocate de recurent nu este întemeiat, hotărârea recurată fiind temeinică şi legală, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 2061 din 5 aprilie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2022.