Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2022
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin decizia civilă nr. 1077 din 10 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 398/D/2020 din 18 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei civile menţionate la pct. 1, A. a formulat recurs care a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022.
Recurentul consideră că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv prevederile art. 430 şi ale art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Mai arată că, în mod greşit, instanţa de revizuire a stabilit că cele două acţiuni analizate nu au legătură, excluzând astfel aplicarea efectelor puterii de lucru judecat.
Recurentul susţine că ambele hotărâri se referă la aceeaşi situaţie dedusă judecăţii, respectiv stabilirea dreptului de pensie pentru recurent. Arată că cele două acţiuni sunt doar în aparenţă diferite; în cauză existând identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi. Astfel, recurentul consideră că acest fapt obliga instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare şi influenţând chestiunea litigioasă dedusă judecăţii. Aşadar, apreciază că instanţa de revizuire nu a valorificat efectul pozitiv al lucrului de judecat, prin urmare, în speţă, recursul este admisibil.
3. Apărările părţilor
Casa Judeţeană de Pensii Bacău a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de recurentul A. ca nefondat.
Intimata învederează că instanţa de fond a analizat pe larg incidenţa şi modul cum au fost aplicate dispoziţiilor art. 430 si art. 431 din C. proc. civ. în judecarea cererii de revizuire fundamentă de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, nu se poate afirma că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Din punctul de vedere al intimatei hotărârea instanţei de revizuire este legală şi temeinică deoarece au fost avute în vedere soluţiile pronunţate in dosarele civile nr. x/2016 şi nr. y/2020 Cele două dosare au avut la bază contestaţiile îndreptate împotriva a două decizii de pensie distincte. Astfel, în dosarul civil nr. x/2016 a fost analizată contestaţia îndreptată împotriva deciziei de pensie nr. 11189 din 03 iunie 2013 cât şi a hotărârii Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 5771 din 30 mai 2016. Soluţia instanţei de judecată a fost consemnată în decizia civilă nr. 625 din 25 iunie 2018. În dosarul civil nr. x/2020 a fost judecată contestaţia îndreptată împotriva deciziei de pensie nr. 241223 din 15 aprilie 2020, soluţia instanţei de apel fiind consemnată în sentinţa civilă nr. 398 din 18 septembrie 2020. Având în vedere aceste aspecte, deoarece cele două dosare sunt diferite, în mod întemeiat a fost respinsă cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Criticile recurentului cu privire la greşita apreciere de către instanţa de revizuire a incidenţei art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitoare la neaplicarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".
Se observă că textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.
Se reţine că prin intermediul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce se deduce judecăţii în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operaţiune juridică să presupună tripla identitate, de obiect, cauză şi părţi.
Textul art. 431 are ca finalitate înlăturarea unor contradicţii ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, dar şi între dispozitivul şi considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii şi hotărârea pronunţată în această a doua judecată. De asemenea, urmăreşte evitarea contradicţiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.
Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi, fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greşeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri şi motive nu se înscriu în voinţa expresă şi neîndoielnică a legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securităţii juridice întrucât deschide căi de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti acolo unde legislatorul nu a făcut-o.
Pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii - cea din urmă - să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, aceste considerente să tranşeze asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecăţii.
Având în vedere aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de revizuire a concluzionat că cerinţele enumerate mai sus nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârile pretinse a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect, deoarece se contestă documente diferite, în baza cărora se conturează elemente de fapt distincte în etapele succesive avute în vedere de instanţele de judecată.
Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de revizuire, că în condiţiile în care elementele de fapt din cadrul celor două acţiuni sunt diferite, nu poate exista o legătură între acestea.
Astfel, pe de o parte, în cauza finalizată cu decizia nr. 625 din 25 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, recurentul A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 15771 din 30 mai 2016 prin care s-a respins contestaţia împotriva Deciziei nr. R11189/03.06.2013, contestatorul solicitând acordarea retroactivă a pensiei cuvenite din data de 27 martie 2013, dată la care a solicitat pensionarea cu cererea înregistrată sub nr. x.
În această cauză, instanţa de apel a admis apelul reclamantului A. şi a schimbat sentinţa atacată, în sensul admiterii contestaţiei, reţinându-se că reclamantul a prestat activitate încadrată în grupa a II-a de muncă, conform adeverinţei nr. x din 31 octombrie 2014, coroborat cu punctul 34 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990 şi H.G. nr. 1223/20.11.1990, prin care s-a dispus încadrarea în grupa a II-a de muncă a personalului care este în activitate şi care a lucrat la locurile de muncă nocive, grele sau periculoase inclusiv la unităţile de deservire a şantierelor de construcţii montaj, grupurile de şantiere şi întreprinderile-şantier.
Pe de altă parte, în cauza în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 398/D/2020 din 18 septembrie 2020 a Tribunalul Bacău, secţia I civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 203 din 19 martie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 241223 din data de 15 aprilie 2020 privind revizuirea pensiei pentru limită de vârstă.
În această cauză, instanţa a respins contestaţia formulată de A., soluţie menţinută de instanţa de apel în mod definitiv. S-a reţinut că prin decizia nr. 241223 emisă la 15 aprilie 2020 s-a procedat la revizuirea drepturilor de pensie ale contestatorului, s-au stabilit drepturi de pensie în cuantum de 1.098 RON, acestea fiind stabilite începând cu data de 27 martie 2013 şi s-a redus vârsta de pensionare cu 6 ani şi 6 luni ca urmare a condiţiilor de muncă. Totodată, s-a constatat că prin decizia civilă nr. 625 din 25 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, s-a dispus valorificarea adeverinţei nr. x din 31 octombrie 2014 emisă de societatea B. S.R.L. începând cu data de 27 martie 2013. De asemenea, s-a reţinut că din buletinul de calcul depus la dosar a rezultat că, în situaţia contestatorului, a fost valorificată solicitarea de a fi luată în calcul grupa a II-a de muncă pentru perioada 1.09.1971-1.04.2001, reţinându-se că drepturile de pensie revizuite se acordă începând cu data de 27 martie 2013.
Având în vedere analiza comparativă a celor două litigii, Înalta Curte, în acord cu instanţa de revizuire, constată că cele două litigii au fundament diferit, respectiv documente succesiv eliberate cu numere de înregistrare şi date diferite de întocmire, respectiv Hotărârea nr. 15771 din 30 mai 2016 prin care s-a respins contestaţia împotriva Deciziei nr. R11189 emisă la 03 iunie 2013, pe de o parte şi Decizia nr. 241223 din data de 15 aprilie 2020, pe de altă parte, în baza cărora se conturează elemente de fapt distincte în etapele succesiv avute în vedere de instanţele de judecată.
Prin urmare, în speţă, contrar susţinerilor recurentului, instanţa a stabilit în mod întemeiat că nu este îndeplinită condiţia hotărârilor definitive potrivnice, deoarece elementele de fapt din cadrul celor două acţiuni civile sunt diferite, şi nici nu s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile art. 431 C. proc. civ.
Pentru toate argumentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1077 din 10 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia II-a civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2022.