Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin încheierea din 7 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petentul A., ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 522 - 526 din C. proc. civ., întrucât petentul nu a arătat care măsură stabilită de lege nu a fost luată de instanţă sau care anume act de procedură impus de lege şi necesar soluţionării cauzei nu a fost îndeplinit din oficiu.
Împrejurarea că, prin încheierea din 23 septembrie 2020, Înalta Curte a dispus suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina petentului, potrivit prevederilor art. 242 din C. proc. civ., a fost determinată de pasivitatea petentului A. şi nu poate atrage culpa instanţei.
În condiţiile în care nu a fost decelată vreo împrejurare care să conducă la concluzia tergiversării procesului, cererea formulată de petent a fost respinsă ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva încheierii menţionate la punctul 1 de mai sus, au declarat recurs A., în nume propriu, şi B., C., D., E., toti prin mandatar A.
În contextul prezentării numeroaselor sale dosare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, recurentul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modalitatea de soluţionare a acestor dosare, precum şi cu privire la conduita celorlalte părţi şi instituţii implicate în procesele expuse, fără a aduce critici concrete cu privire la încheierea contestată.
3. Apărările formulate de intimaţi
Intimata Curtea de Apel Suceava a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului formulat în cauză şi, în consecinţă, respingerea, ca inadmisibilă a căii de atac, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României.
Intimata Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a depus întâmpinare prin care, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ., art. 129 din Constituţia României şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului formulat în cauză, solicitând respingerea acestuia, ca inadmisibil.
Intimata Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, prin care, în temeiul art. 245 - 248 C. proc. civ. raportat la art. 205 alin. (5) şi art. 457 alin. (1) C. proc. civ., a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac exercitate de recurenţi, cu consecinţa respingerii recursului, ca inadmisibil.
Intimata Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 524 alin. (5) C. proc. civ., a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului formulat în cauză, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac exercitate.
Intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat: (i) în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului, dat fiind principiul legalităţii căilor de atac (art. 129 Constituţia României); admiterea excepţiei nulităţii recursului, invocată în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., (ii) în subsidiar, dacă recursul va fi calificat drept plângere, respingerea plângerii formulate împotriva soluţiei pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea din 7 octombrie 2020, prin care a fost respinsă contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petentul A., ca neîntemeiată.
De asemenea, intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, citaţi în cauză, în calitate de intimaţi, reprezintă organe de conducere ale instanţei supreme, nefiind entităţi cu personalitate juridică distinctă şi, prin urmare, nu pot sta în judecată ca subiecte de drept de sine-stătătoare, separat de entitatea pe care o conduc.
II. Considerentele Înaltei Curţi
În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, invocată de intimaţi, prin întâmpinare, excepţie de procedură care face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei.
Analizând recursul în condiţiile textelor legale menţionate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 524 alin. (5) C. proc. civ., în situaţia în care s-a pronunţat o încheiere prin care s-a respins contestaţia privind tergiversarea procesului, aceasta poate fi atacată, în termen de 3 zile de la comunicare, cu plângere. Plângerea este de competenţa instanţei ierarhic superioare, iar "/.../Când procesul se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea se soluţionează de un alt complet al aceleiaşi secţii./.../", care, potrivit art. 525 alin. (1) C. proc. civ., o va soluţiona, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre care nu este supusă nici unei căi de atac.
În speţă, contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petentul A. a fost respinsă prin încheierea din 7 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
Împotriva încheierii din 7 octombrie 2020, contestatorul a formulat de două ori plângere, potrivit art. 524 alin. (5) C. proc. civ., fiind pronunţate următoarele hotărâri: (i) Decizia nr. 5686 din 3 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019.1, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, plângerea; (ii) Decizia nr. 2231 din 7 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019.2, prin care aceeaşi instanţă menţionată la punctul (i) a respins, ca inadmisibilă, plângerea.
Prin urmare, împotriva încheierii din 7 octombrie 2020 a fost exercitată deja calea de atac prevăzută de lege, contestatorul formulând de două ori plângerea prevăzută de art. 524 alin. (5) C. proc. civ.
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii, instanţa fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
În cauză, recursul a fost declarat împotriva încheierii pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care, în temeiul art. 525 C. proc. civ., această din urmă istanţă a respins contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petentul A., în temeiul dispoziţiilor art. 522 - 526 C. proc. civ.
Conform art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Completurile de 5 judecători în alte materii decât cea penală sunt formaţiuni de judecată cu o competenţă specifică, nefiind o instanţă ierarhic superioară secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul art. 524 alin. (5) din C. proc. civ.
Un argument în acest sens, îl reprezintă şi faptul că, atunci când a reglementat competenţa Completului de 5 Judecători în materie civilă în soluţionarea anumitor căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legiuitorul a făcut-o în mod expres şi limitativ (spre exemplu, prin art. 136 alin. (3), art. 410, art. 421 alin. (2), art. 513 alin. (6) C. proc. civ.), ipoteza dedusă judecăţii nefiind însă reglementată.
În speţă, este însă reglementată în mod expres - dispoziţiile art. 524 alin. (5) C. proc. civ. fiind clare în acest sens - calea de atac a plângerii împotriva încheierii prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia privind tergiversarea procesului, precum şi competenţa cu privire la soluţionarea acesteia, care revine, în cazul procesului ce se judecă la Înalta Curte, unui alt complet al acelaiaşi secţii. Or, recurentul a uzat de acest drept procedural, formulând de două ori plângere împotriva încheierii din 7 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepţia peremptorie a inadmisibilităţii recursului, ce primează, conform art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., în raport cu celelalte excepţii invocate şi apărări formulate, care nu se mai impun a fi analizate.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 524 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., art. 129 din Constituţia României şi art. 24 din Legea nr. 304/2004, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B., C., D., E., toti prin mandatar A. şi A. în nume propriu, împotriva încheierii din 7 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.