Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 28.05.2015, sub numărul unic de dosar x/3/2015, reclamantul A a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului B la plata sumei de 458.750 euro, reprezentând contravaloarea adiţionată a mai multor împrumuturi, la plata penalităților de întârziere contractuale, calculate în perioada 01.01.2012 – 22.05.2015 în valoare de 567.932,50 euro şi la plata penalităţilor de întârziere calculate, în continuare, până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
La 17.05.2016, reclamantul a depus la dosar cerere de introducere în cauză a cesionarului C, având în vedere încheierea contractului privind transferul unor creanţe şi obligaţii stingerea unei datorii, contract încheiat la 15.04.2016, pe parcursul derulării litigiului.
La termenul de judecată din 14.06.2016, Tribunalul a luat act de introducerea în cauză, în calitate de reclamant, a lui C.
Prin sentinţa civilă nr.882/20.06.2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamantul C, a obligat pârâtul B la plata către reclamant a sumei de 458.750 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând împrumut nerestituit, la plata penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 01.01.2012 şi până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată de 52.830,6 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul B, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III a Civilă şi pentru cauze cu Minori şi de Familie, sub acelaşi număr de dosar, la data de 20.06.2018.
Prin decizia civilă nr. 1613 A din 2 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de apelantul pârât B împotriva sentinţei civile nr.882/20.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă, a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamant a dobânzii aferente sumei de 458.750 euro, împrumut nerestituit, calculată începând cu data de 01.01.2012 şi până la data plăţii efective, în conformitate cu art. 5 alin. (1) din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti, a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate și a respins cererea apelantului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantul C şi pârâtul B.
În şedinţa publică din 29 octombrie 2024, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra cererii reclamantului de renunţare la judecata acţiunii.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând, cu prioritate, cererea de renunţare la judecata acţiunii, Înalta Curte reţine următoarele:
Procesului civil este guvernat de principiul disponibilităţii.
În conţinutul său, acest principiu cuprinde o serie de drepturi, şi anume: dreptul părţii interesate de a introduce sau nu acţiunea civilă, dreptul de a determina limitele acţiunii sau ale apărării, dreptul de a renunţa la acţiune sau la dreptul subiectiv, de a recunoaşte pretenţiile din acţiune şi de a stinge litigiul printr-o tranzacţie, dreptul de a ataca pe căile legale hotărârea judecătorească, dreptul de a cere executarea silită a hotărârii judecătoreşti
În plan procesual, acest principiu își regăsește reglementarea în art. 9 și art. 406 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (3) C. proc. civ., ,,În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege.”
În conformitate cu dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ. „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.”
De asemenea, alin. (4) al aceluiaşi text de lege stipulează astfel: „Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare”, iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, „Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză”.
Din interpretarea sistematică a normelor procesuale redate rezultă că dacă reclamantul este cel care a demarat procesul, tot el este în măsură să-i pună capăt, fără a conta care sunt motivele care l-au determinat să acţioneze astfel.
Prin urmare, aşa cum titularul dreptului subiectiv material are prerogativa exclusivă de exercitare a dreptului său, şi în plan procesual, prerogativa exclusivă de exercitare a dreptului subiectiv procesual se manifestă, aceasta reprezentând conţinutul principiului disponibilităţii.
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursurilor pendinte, constată faptul că recurentul-reclamant a formulat, la 29 octombrie 2024, cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, cerere depusă prin intermediul reprezentantului convenţional, avocat D, în temeiul mandatului special acordat pentru renunţare - delegaţie avocaţială seria B nr. 7934016/2024, aflată la fila 80 al dosarului nr. x/3/2015, volumul al doilea, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă.
De asemenea, reprezentantul convenţional împuternicit să susţină cererea de renunţare la judecată a fost prezent personal în faţa instanţei de judecată, susţinând verbal cererea de renunţare la judecata acțiunii în şedinţa publică din 29 octombrie 2024.
Totodată, se constată că intimatul-pârât B a fost de acord cu privire la renunţarea la judecată, astfel cum a susţinut în concluziile orale reprezentantul convențional al acestuia, avocat E, conform împuternicirii avocațiale seria B nr. 8530767/2024 ( aflată la fila 2 a aceluiași dosar) la termenul de judecată din 29 octombrie 2024.
Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
Faţă de conţinutul cererii depuse la dosar, semnată de recurentul-reclamant, aflată la fila 81 din dosar, Înalta Curte constată că rezultă, cu certitudine, manifestarea de voinţă a acestuia de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată.
În atare context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a lua act de renunţarea la judecată şi, pe cale de consecinţă, a anula decizia recurată și sentinţa civilă nr. 882 din 20 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă.
Ca atare, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 406 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte, reţinând că această renunţare a intervenit în faza procesuală a recursului, va admite recursurile declarate de reclamantul C şi de pârâtul B împotriva deciziei civile nr. 1613 A din 2 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, va anula hotărârile pronunţate în cauză şi va lua act de renunţarea reclamantului C la judecata cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul C şi de pârâtul B împotriva deciziei civile nr. 1613 A din 2 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Anulează decizia recurată, şi, în consecinţă:
Admite apelul formulat de pârâtul B împotriva sentinţei civile nr. 882 din 20 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, şi, în consecinţă:
Anulează sentinţa civilă nr. 882 din 20 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă.
Ia act de renunţarea reclamantului C la judecata cererii de chemare în judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.