Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 2284/2024

Sedinta publica din 29 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2015, la data de 28.05.2015, reclamantul A l-a chemat în judecată pe pârâtul B, solicitând instanței: obligarea acestuia la plata sumei de 458.750 euro, cu titlu de împrumut; obligarea la plata sumei de 567.932,50 euro, cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate pentru perioada 01.01.2012 - 22.05.2015, precum și a penalităților de întârziere calculate în continuare până la data plății efective a debitului.

În ședința publică din 14.06.2016, prima instanță a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamant, a lui C, în locul lui A, în temeiul art. 39 C. proc. civ., pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.

Prin sentința civilă nr. 883/20.06.2017, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiate; a admis cererea și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 458.750 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând împrumut nerestituit, precum și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 01.01.2012 și până la data plății efective; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 52.830 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel pârâtul B, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2015, la 20.06.2018.

Prin decizia civilă nr. 1113 A din 01 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-pârât B împotriva sentinţei civile nr. 883/20.06.2017, pronunţate în dosarul nr. x/3/2015 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, ca nefondat şi a respins cererea apelantului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul B,

În şedinţa publică din 29 octombrie 2024, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra cererii reclamantului C de renunţare la judecata acţiunii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, cererea de renunţare la judecata acţiunii, Înalta Curte reţine următoarele:

Procesului civil este guvernat de principiul disponibilităţii.

În conţinutul său, acest principiu cuprinde o serie de drepturi, şi anume: dreptul părţii interesate de a introduce sau nu acţiunea civilă, dreptul de a determina limitele acţiunii sau ale apărării, dreptul de a renunţa la acţiune sau la dreptul subiectiv, de a recunoaşte pretenţiile din acţiune şi de a stinge litigiul printr-o tranzacţie, dreptul de a ataca pe căile legale hotărârea judecătorească, dreptul de a cere executarea silită a hotărârii judecătoreşti

În plan procesual, acest principiu își regăsește reglementarea în art. 9 și art. 406 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (3) C. proc. civ., ,,În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege.”

În conformitate cu dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ. „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.”

De asemenea, alin. (4) al aceluiaşi text de lege stipulează astfel: „Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare”, iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, „Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză”.

Din interpretarea sistematică a normelor procesuale redate rezultă că dacă reclamantul este cel care a demarat procesul, tot el este în măsură să-i pună capăt, fără a conta care sunt motivele care l-au determinat să acţioneze astfel.

Prin urmare, aşa cum titularul dreptului subiectiv material are prerogativa exclusivă de exercitare a dreptului său, şi în plan procesual, prerogativa exclusivă de exercitare a dreptului subiectiv procesual se manifestă, aceasta reprezentând conţinutul principiului disponibilităţii.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului pendinte, constată faptul că intimatul-reclamant a formulat, la 29 octombrie 2024, cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, cerere depusă prin intermediul reprezentantului convenţional, avocat D, în temeiul mandatului special acordat pentru renunţare - delegaţie avocaţială seria B nr. 7934017/2024, aflată la fila 79 al dosarului nr. x/3/2015, volumul al doilea, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă.

De asemenea, reprezentantul convenţional împuternicit să susţină cererea de renunţare la judecată a fost prezent personal în faţa instanţei de judecată, susţinând verbal cererea de renunţare la judecata acțiunii în şedinţa publică din 29 octombrie 2024.

Totodată, se constată că recurentul-pârât B a fost de acord cu privire la renunţarea la judecată, astfel cum a susţinut în concluziile orale reprezentantul convențional al acestuia, avocat E, conform împuternicirii avocațiale seria B nr. 8530768/2024 (aflată la fila 2 a aceluiași dosar), la termenul de judecată din 29 octombrie 2024.

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Faţă de conţinutul cererii depuse la dosar, semnată de intimatul-reclamant, aflată la fila 80 din dosar, Înalta Curte constată că rezultă, cu certitudine, manifestarea de voinţă a acestuia de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată.

În atare context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a lua act de renunţarea la judecată şi, pe cale de consecinţă, a anula decizia recurată și sentinţa civilă nr. 883 din 20 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă.

Ca atare, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 406 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte, reţinând că această renunţare a intervenit în faza procesuală a recursului, va admite recursul declarat de pârâtul B împotriva deciziei civile nr. 1113 A din 01 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, va anula hotărârile pronunţate în cauză şi va lua act de renunţarea reclamantului C la judecata cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B împotriva deciziei civile nr. 1113 A din 01 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Anulează decizia recurată, şi în consecinţă:

Admite apelul formulat de pârâtul B împotriva sentinţei civile nr. 883 din 20 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, şi, în consecinţă:

Anulează sentinţa civilă nr. 883 din 20 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă.

Ia act de renunţarea reclamantului C la judecata cererii de chemare în judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.