I. Circumstanţele cauzei
I. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Constanța, Secţia civilă, sub nr. x/212/2020, reclamanta Întreprindere Individuală A a chemat în judecată pe pârâta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM, solicitând obligarea acesteia: la anularea facturii nr. 201101145 din data de 20 noiembrie 2020, în sumă de 283,96 lei, şi a actelor subsecvente, cu consecința stornării facturilor, incorecte şi nelegale, emise pentru presupuse fonograme audio-video, pentru punctul de lucru situat în orașul Năvodari, str. (...), jud. Constanţa; să nu mai emită facturi către reclamantă; cu cheltuieli de judecată.
Pe cale reconvențională, pârâta Asociaţia Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti – CREDIDAM a solicitat obligarea reclamantei la plata remunerației datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada 1 iulie 2018 – 28 februarie 2021.
I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Constanţa
Prin sentinţa civilă nr. 4678 din data de 22 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/212/2020, Judecătoria Constanţa, Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă
Prin sentinţa civilă nr. 400 din data de 9 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.
A respins acțiunea ca neîntemeiată şi a admis cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM.
A obligat pe reclamanta-pârâtă la plata sumei de 1.191,19 lei, remunerații aferente perioadei 1 iulie 2018 – 28 februarie 2021, + 590,60 de lei, penalități calculate până la data de 9 februarie 2021, şi în continuare până la data plăţii – 0,1% pe zi de întârziere, + 1.300 de lei, cheltuieli de judecată.
I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă
Prin decizia civilă nr. 248A din data de 28 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/212/2020, Curtea de Apel Bucureşti, Secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta Intreprindere Individuală A împotriva sentinţei civile nr. 400 din data de 9 martie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/212/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Asociaţia Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti – CREDIDAM, ca nefondat, şi a obligat-o pe apelantă la 1.200 lei cheltuieli de judecată în apel către intimată.
II. Calea de atac exercitată în cauză
II.1. Înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Împotriva deciziei civile nr. 248A din data de 28 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/212/2020, a declarat recurs reclamanta Intreprindere Individuală A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, la data de 25 aprilie 2024, sub nr. x/212/2020, şi a fost repartizată aleatoriu spre soluţionare completului nr. x.
II.2. Motivele de recurs
Susţinând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă Întreprindere Individuală A, a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, admiterea acţiunii pe care a formulat-o.
În esenţă, a susţinut că instanţa nu a analizat probele din dosar şi nici aspectele vizând rezilierea şi prescripţia pe care le-a invocat.
Recurenta-reclamantă a pretins că instanţa nu a observat că, în speţă, contractul a încetat din anul 2013, fiind în eroare întrucât nu a cercetat probele.
A subliniat că nu este vorba despre prestaţii succesive din partea intimatei-pârâte, nefiindu-i emisă nicio autorizaţie/aviz de către aceasta, iar, dacă nu există autorizaţie/aviz nu pot fi emise facturi.
Totodată, recurenta-reclamantă a afirmat că rezilierea unui contract poate fi cerută /realizată tocmai pentru neîndeplinirea unor obligaţii, în speţă, prestaţia asumată de intimata-pârâtă.
Cu referire la prescripţie, a arătat că, în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 283 din data de 17 aprilie 2014, a fost publicată decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din data de 17 februarie 2014 privind examinarea recursurilor în interesul legii formulate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa, privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2512 şi art. 2513 C. civ., raportat la dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanţă, din oficiu, ori de către părţi, după momentul procedural prevăzut de art. 2513 C. civ., a excepţiei prescripţiei extinctive, în cazul prescripţiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite şi, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil – 1 octombrie 2011.
A precizat că, prin decizia menţionată, Înalta Curte a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa.
Recurenta-reclamantă a susţinut că, lăsând necercetate criticile care au făcut obiectul apelului, instanţa şi-a întemeiat soluţia pe argumente străine de natura pricinii, tribunalul încălcând principiul disponibilităţii.
A mai arătat recurenta-reclamantă şi că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă, inteligibilă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.
Ca atare, a apreciat că hotărârea instanţei de apel are o motivare insuficientă, ce cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
De asemenea, recurenta-reclamantă a menţionat că art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, iar, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse atenţiei, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
II.3. Apărările formulate în cauză
II.3.1. Întâmpinarea
În termen legal, intimata-pârâtă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. Totodată, a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimata-pârâtă a arătat că recursul este nemotivat, întrucât recurenta-reclamantă nu a argumentat cazul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., împrejurare ce determină incidenţa sancţiunii reglementate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În subsidiar, apreciind că recursul este nefondat, a afirmat că instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că este în continuare valabilă convenţia încheiată între părţi, împrejurare care a fost constată deja de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/3/2018.
Cu privire la o eventuală prescripţie ce ar viza sumele solicitate pe cale reconvenţională, a susţinut că instanţa de apel a procedat în mod corect respingând această apărare ca fiind tardivă în raport cu data depunerii cererii reconvenţionale.
În opinia intimatei-pârâte, având în vedere că remuneraţia este lunară, ne aflăm în prezenţa unor prestaţii pentru care prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar, dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaţie devine exigibilă.
Totodată, a arătat că partea adversă nu a depus înscrisuri doveditoare în susţinerea faptului că nu ar fi desfăşurat activitate începând cu luna martie 2020 ca urmare a modernizării spaţiului pentru care a solicitat remuneraţie.
A menţionat şi că, din tabelul de calcul depus la dosar, se poate observa că nu a solicitat remuneraţie pentru perioada 1 aprilie 2020 – 31 august 2020.
II.3.2. Răspunsul la întâmpinare
Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.
II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 iunie 2024, în temeiul art. 471 ind. 1 alin. (5) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la data de 29 octombrie 2024, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, prin prisma excepţiei nulităţii recursului, atât în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cât şi cu cele ale art. 486 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) C. proc. civ.
II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În condiţiile art. 248 alin. (1) şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) şi d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii, a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic, precum şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol neîndeplinirea acestor cerinţe se sancţionează cu nulitatea.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, intervenind şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În speţă, la înregistrarea dosarului pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, constatându-se că recurenta-reclamantă nu a semnat cererea de recurs, prin rezoluţia din data de 29 aprilie 2024, s-a pus în vedere acesteia obligaţia de complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii.
Această obligaţie a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 10 mai 2024, astfel cum rezultă din adresele şi procese-verbale de înmânare aflate la filele 8, 9, 19 şi 20 din dosarul de recurs.
Cum, până la termenul de judecată acordat în cauză, recurenta-reclamantă nu a procedat la complinirea lipsei semnăturii de pe cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu a respectat cerinţele imperative ale art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., împrejurare în raport cu care devin incidente prevederile alin. (3) ale art. 486 C. proc. civ., care sancţionează cu nulitatea lipsa semnăturii de pe cererea de recurs.
În plus, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că, deşi criticile formulate au fost subsumate de către recurenta-reclamantă ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta nu a adus deciziei recurate critici de nelegalitate, ceea ce determină concluzia unei invocări formale a motivului de casare susţinut.
Astfel, recurenta-reclamantă a pretins că instanţa de apel nu a analizat probele din dosar, însă în dezvoltarea acestei afirmaţii nu a adus nicio critică punctuală care să susţină nelegalitatea hotărârii recurate şi nu a arătat care probe au fost omise în analiza instanţei de apel, ci, în realitate, a contestat situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, susţinerile acesteia vizând aprecierea probatoriului care a fost administrat în faţa instanţelor de fond şi care a condus la configurarea unei anumite situaţii de fapt, punând în discuţie aspecte referitoare la temeinicia deciziei atacate, iar nu la legalitatea sa.
Or, reglementarea art. 488 C. proc. civ. permite reformarea deciziei instanţei de apel doar pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt şi nici de a reevalua mijloacele de probă administrate de către instanţele de fond, ci doar de a verifica legalitatea deciziei din apel, prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată. Modul în care instanţele de fond au interpretat mijloacele de probă administrate şi au stabilit, pe baza acestora, o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs.
În concluzie, criticile care tind la reevaluarea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt reţinute în etapele procesuale anterioare reprezintă aspecte de netemeinicie, astfel că nu pot face obiect al controlului judiciar în recurs, neputând fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 ‑ 8 C. proc. civ.
Nici trimiterea pe care recurentul-reclamant o face la decizia nr. 1/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii nu poate fi convertită într-un veritabil motiv de nelegalitate, în contextul în care partea doar a făcut referire la aceasta fără a indica în ce modalitate au fost nesocotite cele dezlegate de către instanţa supremă, respectiv în ce constă, sub acest aspect, nelegalitatea hotărârii recurate.
De asemenea, enunţarea unor aspecte teoretice despre cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu constituie un motiv de recurs dintre cele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar simpla afirmare a insuficientei motivări a deciziei instanţei de apel şi a existenţei unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii nu poate determina o verificare a legalităţii hotărârii recurate, în lipsa indicării aspectelor pe care recurentul-reclamant le apreciază a nu fi fost analizate şi a considerentelor la care se referă în susţinerea incidenţei art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului disponibilităţii, Înalta Curte constată că această critică vizează judecata realizată în faţa tribunalului şi, ca atare, nu poate face obiectul analizei în prezenta cale de atac, recurenta-reclamantă ignorând faptul că obiectul recursului îl reprezintă decizia curţii de apel, şi nu sentinţa tribunalului.
Ca atare, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel, şi nici celor statuate prin art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care: „Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”.
Prin urmare, cum nu se poate proceda la o încadrare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. a susţinerilor formulate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, în speţă devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind, cum, pe de o parte, recurenta-reclamantă nu a complinit lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, iar, pe de altă parte, criticile formulate de aceasta nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. e) şi d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.
Având în vedere soluţia ce urmează a fi dată, astfel cum a fost anterior arătată, în raport de prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu se mai impune analiza pe fond a motivelor de recurs.
Totodată, Înalta Curte, constatând că partea care a pierdut procesul este recurenta-reclamantă, apreciază ca fiind întemeiată cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată şi o va admite, urmând ca, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să o oblige pe recurenta-reclamantă Întreprindere Individuală A la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.200 lei (potrivit dovezii aflate la fila 37 din dosarul de recurs), către intimata-pârâtă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM, reţinând şi că suma solicitată este justificată în raport cu activitatea desfăşurată de avocatul ales al intimatei-pârâte, care a formulat întâmpinare şi s-a prezentat în faţa instanţei, formulând concluzii în combaterea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală A împotriva deciziei civile nr. 248A din data de 28 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secția a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-reclamantă Întreprindere Individuală A la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.200 lei, către intimata-pârâtă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.