Deliberând asupra recursului civil de faţă constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Piteşti la 22 iunie 2006, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Piteşti şi Primarul Municipiului Piteşti, anularea dispoziţiei nr. 1930/2006, prin care s-a admis, în parte, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 425,57 mp şi a 2 camere, aflate în administrarea A.D.P. Piteşti, precum şi acordarea de măsuri în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 176,15 mp şi construcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 249/2008, Tribunalul Piteşti a admis contestaţia şi a anulat, în parte, dispoziţia nr. 1930/2006, în sensul că a dispus restituirea în natură şi a terenului în suprafaţă de 176,28 mp, liber de construcţii, constatând că, în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 352,43 mp, moştenitorii reclamantei sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe civile, au declarat apel pârâţii.
Prin decizia civilă nr. 9/A din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel Piteşti-Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul şi a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 249 din 21 noiembrie 2008, în sensul că, pentru suprafaţa de 352 mp, teren şi construcţii, a dispus acordarea de măsuri reparatorii, calculate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins, ca nefondat, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 5896 din 9 noiembrie 2010.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la 20 iunie 2024, petenţii Municipiul Piteşti şi Primarul Municipiului Piteşti au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 9/A din 21 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, învederând că s-au acordat despăgubiri şi pentru terenul în suprafaţă de 176,28 mp, care era deja inclus în terenul de 352,43 mp.
Prin încheierea din 2 iulie 2024, Curtea de Apel Piteşti-Secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale, reţinând că aspectele semnalate de petenţi nu se încadrează în noţiunea de eroare materială, susceptibilă de îndreptare, potrivit dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.de la 1865, pentru următoarele argumente:
i) unul dintre motivele de apel invocate l-a reprezentat nelegalitatea soluţiei primei instanţe de acordare a despăgubirilor pentru diferenţa de 352,43 mp teren, susţinându-se că suprafaţa pentru care trebuia acordate despăgubiri este de 176,15 mp, iar, prin însumarea suprafeţei restituite (425,57 mp) cu suprafaţa de 176,15 mp, se obţine suprafaţa de 601,72 mp, regăsită în planul cadastral din 1930-1932;
ii) fiind învestită cu acest motiv de apel, instanţa de apel a constatat că se impune acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 352,43 mp, teren şi construcţii, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005; în paragraful final al considerentelor deciziei, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a dispus, în mod corect, restituirea în natură a terenului de 176,28 mp;
iii) în condiţiile în care instanţa de apel a indicat, atât în dispozitiv, cât şi în considerente acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 352,43 mp, dar şi faptul că dispoziţia de restituire în natură a terenului de 176,28 mp este corectă, nu se poate vorbi despre o eroare materială; ceea ce urmăresc petenţii este schimbarea dispozitivului deciziei instanţei de apel, solicitare inadmisibilă;
iv) chiar dacă susţinerile petenţilor privind o dublă despăgubire ar fi reale, acestea nu pot încadrate ca erori materiale, ci sunt neregularităţi care ar fi putut fi remediate doar în calea de atac; or, recursul exercitat a fost respins ca nefondat.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei încheieri, la 16 iulie 2024, au declarat recurs petenţii, solicitând modificarea ei şi admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale.
Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că nu este vorba despre eroare materială (de calcul), învederând următoarele argumente:
În cadrul dosarului nr. x/109/2006, instanţele de judecată au reţinut, cu putere de lucru judecat, ca s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 778 mp, din care a fost restituită în natură suprafaţa de 425,57 mp, astfel că, dacă din suprafaţa totală se scade cea restituită în natură, rezultă că suprafaţa pentru care se impune acordarea de despăgubiri este de 352,43 mp.
Din suprafaţa de teren nerestituită de 352,43 mp, suprafaţa de 176 mp a fost vândută în temeiul Legii nr. 112/1995, iar suprafaţa de 176,28 mp se află în spatele imobilului, pentru aceasta din urmă prima instanţă dispunând restituirea în natură, iar instanţa de apel constatând imposibilitatea restituirii în natură.
Este evident că în cuprinsul deciziei instanţei de apel s-a strecurat o eroare de calcul, întrucât, însumând suprafaţa restituită în natură (425,57 mp) cu cea pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri (352,43 mp) şi cea care se află în spatele imobilului şi este imposibil de restituit în natură (176,28 mp), rezultă o suprafaţă totală de 954,28 mp, care depăşeşte suprafaţa de 778 mm, pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate. Ca atare, instanţa de apel a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 176,28 mp, în condiţiile în care era deja inclusă în suprafaţa de 352,43 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fiind vorba despre o greşeală de calcul.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul, prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.de la 1865, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:
Cu titlu prealabil, se reține că, în raport cu data iniţierii litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/109/2006, respectiv 22 iunie 2006, și având în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă, în cauză sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă de la 1865. De asemenea, din moment ce recurenţii critică modalitatea în care instanţa de apel a interpretat şi a aplicat dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, recursul urmează a fi analiza prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1865. În consecinţă, în cauză nu este aplicabil art. 488 alin. (1) pct. 8 actualul C. proc. civ., acest text de lege fiind invocat, în mod greşit, prin memoriul de recurs.
Recurenţii au învederat că în decizia civilă nr. 9/A din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti s-a strecurat o eroare de calcul, întrucât, însumând suprafaţa restituită în natură (425,57 mp) cu cea pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri (352,43 mp) şi cea care se află în spatele imobilului şi este imposibil de restituit în natură (176,28 mp), reiese suprafaţă totală de 954,28 mp, care o depăşeşte pe cea de 778 mp, pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate, rezultând astfel că s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 176,28 mp, deşi aceasta era deja inclusă în suprafaţa de 352,43 mp, fiind vorba despre o greşeală de calcul, în sensul art. 281 C. proc. civ. de la 1865.
Înalta Curte constată că motivul de recurs este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, aplicabile în prezenta cauză, „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi sustinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.
Contrar celor susţinute de recurenţi, instanţa care a pronunţat încheierea recurată a interpretat şi a aplicat, în mod corect, aceste dispoziţii legale, atunci când a reţinut că nu este vorba despre o eroare materială, care să poată fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Într-adevăr, aspectele învederate de către recurenţi nu reprezintă o greşeală de calcul, în sensul dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, ci fac parte din raţionamentul logico-juridic ce a condus la pronunţarea deciziei civile nr. 9/A din 21 ianuarie 2010, prin care s-a admis apelul şi a fost schimbată, în parte, sentinţa civilă nr. 249 din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului Argeş, în sensul că, pentru suprafaţa de 352 mp, teren şi construcţii, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii, calculate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei. La această concluzie se ajunge nu doar în urma lecturării dispozitivului deciziei nr. 9/A din 21 ianuarie 2010, ci şi a ultimului paragraf din considerentele ei, în cadrul căruia instanţa de apel a reţinut că „prin expertiza topografică a fost identificat perimetrul fostei proprietăţi a autorilor contestatoarei, acesta fiind în suprafaţă de 778 mp, din care instanţa de fond, în mod corect, a dispus restituirea în natură a terenului de 176,28 mp (colorat cu verde în schiţa anexă la raportul de expertiză de la fila 193”.
Chestiunea privind acordarea unei duble despăgubiri, motivată de faptul că suprafaţa de 176,28 mp era deja inclusă în suprafaţa de 352,43 mp, astfel că nu trebuia să se propună acordarea de despăgubiri, nu putea fi invocată şi analizată decât în calea de atac a recursului. Această chestiune a fost invocată prin recursul pe care pârâţii Municipiul Piteşti şi Primarul Municipiului Piteşti l-au exercitat împotriva deciziei civile nr. 9/A din 21 ianuarie 2010, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5896 din 9 noiembrie 2010, a respins recursul, ca nefondat, şi a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, următoarele: „În ce priveşte suprafaţa de teren de 176,28 mp, restituită în natură, şi suprafaţa de teren de 352,43 mp, pentru care urmează a se acorda măsuri reparatorii în echivalent, acestea au fost în mod corect determinate prin expertizele topografice efectuate în cauză, pe care recurenţii-pârâţi nu le-au contestat, neformulând obiecţiuni în termenul prevăzut de lege”.
În acest context, susţinerea recurenţilor privind determinarea incorectă a suprafeţelor de teren imposibil de restituit în natură şi pentru care s-au acordat despăgubiri, chiar dacă ar fi reale, nu pot reprezenta erori materiale (de calcul), în sensul dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, acestea fiind interpretate şi aplicate, în mod corect, prin încheierea recurată.
Faţă de aceste considerente, constatând că nu este întemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, precum şi că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenţii Municipiul Piteşti şi Primarul Municipiului Piteşti împotriva încheierii de şedinţă din 2 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti-Secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.