S-a luat în examinare contestația la executare formulată de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor împotriva sentinței civile nr.293 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat contestatorul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor prin consilierul juridic V.A.M., lipsind intimatul F.F. și intimata Direcția Generală pentru Agricultură și Alimentație Publică Mehedinți.
Procedura completă.
Consilierul juridic V.A.M. a susținut contestația la executare astfel cum a fost formulată în scris, solicitând admiterea acesteia.
C U R T E A
Asupra contestației la executare de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată inițial la Curtea de Apel Craiova, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a formulat în temeiul dispozițiilor art.400 (2) Cod procedură civilă contestație la executare împotriva deciziei civile nr.3114 din 12 octombrie 2001 definitivă și irevocabilă formulată de Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că prin sentința civilă nr.315/2000 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul F.F., acțiune prin care acesta solicitase anularea Ordinului nr.1643/1999 de eliberare din funcția de director al Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară a județului Mehedinți. Se mai arată în contestație că ulterior reclamantul intimat a formulat recurs, iar prin decizia civilă nr.3114/2001 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat sentința nr.315/2000 și în fond a admis acțiunea și a dispus anularea Ordinului nr.1643/1999 ca nelegal, motiv pentru care intimatul F.F. a solicitat repunerea în postul deținut anterior, ceea ce nu mai este posibil deoarece postul a fost ocupat prin concurs de o altă persoană, iar structura organizatorică a Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Mehedinți s-a modificat fundamentul față de structura organizatorică din anul 1999.
Curtea de Apel Craiova, prin sentința civilă nr.293/2002 și-a declinat competența în soluționarea contestației în favoarea Curții Supreme de Justiție, dat fiind temeiul de drept invocat.
Cauza a fost înregistrată la Secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție sub nr.2736/2002.
Analizând motivele invocate în susținerea contestației la executare prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.399(1) Cod procedură civilă „împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestația de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art.2811 se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu”.
În cauza de față contestatoarea a formulat contestație pentru lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei civile contestate.
Sub acest aspect, Curtea urmează a reține că prin decizia nr.3114/2001 a Curții Supreme de Justiție ca urmare a admiterii recursului formulat de intimatul F.F., s-a dispus anularea Ordinului nr.1643/1999 emis de Ministerul Agriculturii ca nelegal, dispozitivul deciziei find clar și precis în raport de obiectul acțiunii inițial formulate.
Împrejurările invocate de contestatoare, respectiv ocuparea postului deținut inițial de intimata și din care a fost destituit prin ordinul anulat și schimbarea structurii organizatorice a Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară a județului Mehedinți, nu constituie motive care să justifice modificarea dispozitivului deciziei contestate în sensul lămuririi întinderii lui, de vreme ce obiectul acțiunii ce a fost admisă l-a constituit anularea Ordinului nr.1643/1999 fără ca intimatul să solicite și reîncadrarea sa pe postul avut anterior.
Astfel spus, așa cum rezultă din dispozițiile procedurale care reglementează contestația la executare, motivele ce se invocă nu se pot referi la chestiuni de fond care să se pună în discuție o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru că în acest fel s-ar încălca principiul puterii lucrului judecat.
În consecință, în raport de cele mai sus reținute contestația la executare va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația la executare formulată de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor împotriva sentinței civile nr.293 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ, ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.