Ordinea de soluţionare a cererilor şi excepţiilor în procesul civil. Cerere de suspendare a judecăţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Prioritatea analizării excepţiei inadmisibilităţii căii de atac
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Judecata
Index alfabetic: suspendarea judecăţii
- excepţia inadmisibilităţii
- excepţia nulităţii
C.proc.civ., art. 248, art. 413 alin. 1 pct. 1
Regula generală, care se desprinde din dispoziţiile art. 248 C.proc.civ., este aceea că excepţiile se soluţionează anterior judecării fondului cauzei pentru a se împiedica tergiversarea judecării acesteia, deoarece există posibilitatea ca hotărârea să poată fi pronunţată în temeiul unei excepţii, fapt care face inutilă cercetarea fondului. Cu alte cuvinte, excepţiile se vor soluţiona premergător efectuării celorlalte acte ale judecăţii, în măsura în care, ca efect al admiterii lor, judecata încetează în stadiul în care aceasta se află.
Din punct de vedere procedural, o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 248 C.proc.civ., presupune ca instanţa să califice în mod just excepţiile invocate şi să stabilească ordinea de soluţionare a acestora, atunci când ele sunt invocate simultan, utilizând criteriul efectelor pe care acestea le produc, fiind posibil ca admiterea uneia dintre excepţii să lipsească de utilitate pronunţarea asupra tuturor celorlalte chestiuni.
Astfel, în ipoteza în care instanţa este învestită simultan cu excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului şi, totodată, cu o cerere de suspendare a judecării cauzei, se impune ca aceasta să soluţioneze mai întâi excepţiile invocate, dintre care excepţia inadmisibilităţii ar trebui analizată cu prioritate. Aceasta întrucât, prin excepţia inadmisibilităţii recursului, se susţine încălcarea unor norme de ordine publică, aceasta fiind o excepţie absolută, ce vizează chiar inexistenţa căii de atac, iar o eventuală admitere a ei ar avea ca efect încetarea procesului, prin pronunţarea unei soluţii de respingere, ca inadmisibilă, a căii de atac, ceea ce face de prisos o analiză a excepţiei nulităţii recursului, ce vizează modul (condiţiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac şi, cu atât mai mult, a unei cereri de suspendare a judecării cauzei, care, în caz de admitere, nu ar avea alt efect decât cel de temporizare a judecăţii, de amânare a dezbaterii recursului.
Prin urmare, pronunţându-se asupra cererii de suspendare şi dispunând suspendarea judecăţii cauzei anterior soluţionării excepţiei inadmisibilităţii, care se impunea analizată cu prioritate, curtea de apel a nesocotit prevederile imperative ale art. 248 C.proc.civ.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 557 din 4 martie 2025
- Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cerere de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, Secţia civilă, la 10.05.2016, sub nr. x/296/2016, reclamantul Municipiul Satu Mare, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi D., a solicitat: să se dispună desfiinţarea construcţiei – bloc de locuinţe compus din 15 apartamente –, situate în Satu Mare, edificate pe terenul înscris în CF x sub nr. top x/1 şi x/2 – ca urmare a constatării nulităţii absolute a autorizaţiei de construire nr. 856/2007; să se stabilească termenul limită de executare a măsurii de la pct. 1.
Reclamantul a menţionat că acţiunea a fost formulată pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. 1955/2015 şi este întemeiată pe dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, republicată.
La data de 3.06.2016, numiţii E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi Q. au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului prin care, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi D., au solicitat admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor la desfiinţarea blocului de locuinţe P+3E, compus din 15 apartamente, situat în municipiul Satu Mare, edificat pe terenurile identificate cu nr. top. x/1 şi x/2 din C.F. x Satu Mare, ca urmare a constatării nulităţii absolute a autorizaţiei de construire nr. 856 din data de 6.12.2007, în baza căreia acesta a fost edificat, cu stabilirea unui termen limită pentru executarea măsurii dispuse.
I.2. Hotărârile pronunţate de Judecătoria Satu Mare, Secţia civilă
Prin sentinţa civilă cu nr. 2463 din data de 1.07.2019, Judecătoria Satu Mare a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Satu Mare, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi D.; a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantului, formulată de intervenienţi, şi, în consecinţă, a dispus demolarea construcţiei – bloc de locuinţe P+3E compus din 15 apartamente –, situate în Satu Mare, edificate pe terenul înscris în CF x Satu Mare top x/1 şi x/2; a fost stabilit termen pentru executarea lucrărilor de demolare până la data de 25.11.2019.
Prin încheierea de şedinţă din data de 23.07.2020 pronunţată de Judecătoria Satu Mare a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de lămurire a înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului sentinţei civile nr. 2463/2019 pronunţate de Judecătoria Satu Mare la data de 1.07.2019, formulată în cauză de intervenienți.
I.3. Decizia pronunţată de Tribunalul Satu Mare, Secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 390/Ap din data de 14.07.2022, Tribunalul Satu Mare, Secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Municipiul Satu Mare, prin Primar, invocată de apelanţii-pârâţi A., B., C. şi D.
A admis apelurile formulate de către pârâţii A., B., C. şi D., precum şi apelurile formulate de reclamantul Municipiul Satu Mare, prin Primar, şi de către intervenienţii E. (decedat, prin moştenitori R. şi S.), G., H., I., J., K., L., M., N., O, I., P. şi Q. împotriva sentinţei civile nr. 2463/2019 pronunţate de Judecătoria Satu Mare şi, în consecinţă: a schimbat, în parte, sentinţa atacată în sensul că a stabilit pentru executarea lucrărilor de demolare un termen de 6 luni de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
A respins apelurile formulate împotriva încheierii de lămurire a înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului sentinţei civile nr. 2463/2019 pronunţate de Judecătoria Satu Mare.
A respins cererea apelanţilor-intervenienți de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
I.4. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă
Prin încheierea din data de 26.09.2023, Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă, în temeiul art. 413 alin. (l) pct. 1 C.proc.civ., a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/83/2023, aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare.
- Calea de atac exercitată în cauză
II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă
Împotriva încheierii de şedinţă din 26.09.2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă au declarat recurs reclamantul Municipiul Satu Mare, prin Primar, şi intervenienţii.
II.2. Motivele de recurs
II.2.1. Motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant Municipiul Satu Mare, prin Primar
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii civile din data de 26.09.2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de suspendare formulate de către A., B., C. şi D., ca neîntemeiate.
Susţinând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurentul-reclamant, în esenţă, a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., întrucât soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 390/2022, nu depinde de soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/83/2023, aflată pe rolul Tribunalului Satu Mare, pricină care are ca obiect anularea unui act administrativ.
A arătat că recursul suspendat prin încheierea recurată a fost declarat împotriva deciziei civile nr. 390/2022, decizie pronunţată de o instanţă de apel şi care nu mai putea face obiectul căii de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (2) şi art. 94 pct. 1 lit. h) C.proc.civ.
Recurentul-reclamant a precizat că prezentul dosar are ca obiect o obligaţie de a face (demolare construcţie), iar caracterul acesteia este unul neevaluabil în bani, aşa cum a stabilit Tribunalul Satu Mare, în soluţionarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/296/2016/al.
Ca atare, în opinia recurentului-reclamant, stabilindu-se cu putere de lucru judecat că prezenta cauză are ca obiect o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, având în vedere prevederile art. 94 pct. 1 lit. h) şi art. 483 alin. (2) C.proc.civ., rezultă că decizia civilă nr. 390/Ap/2022 pronunţată de Tribunalul Satu Mare a rămas definitivă la 14.07.2022 (data pronunţării ei), nefiind admisibilă calea extraordinară de atac a recursului.
Aşadar, recurentul-reclamant a susţinut că, în speţă, Curtea de Apel Oradea trebuia să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, conform art. 248 C.proc.civ., iar, prin trecerea peste soluţionarea acestei excepţii, instanţa de recurs s-a antepronunţat asupra admisibilităţii căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri definitive.
Totodată, a arătat că, prin încheierea recurată, instanţa a reţinut că soluţia privind demolarea construcţiei depinde de soluţia din dosarul nr. x/83/2023, care are ca obiect anularea unei hotărâri de Consiliul Local prin care s-a respins documentaţia de urbanism P.U.D., reţinând că imobilul-construcţie ar putea fi „salvat” deoarece, anterior anulării autorizaţiei de construire, a fost emis certificatul de urbanism nr. 908/2008 în scopul intrării în legalitate.
Recurentul-reclamant a afirmat că instanţa, prin încheierea recurată, a omis să reţină faptul că tot aceeaşi instanţă de judecată (care a pronunţat sentinţa civilă nr. 830/2022) a obligat autoritatea locală să răspundă cererii reclamanţilor prin care aceştia au solicitat aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru „Clădire de locuit P+3E cu 10 apartamente, Amplasament: Satu Mare”, instanţa reţinând, prin încheierea pronunţată în cererea de lămurire a hotărârii judecătoreşti, că nu a predeterminat maniera de soluţionare a cererii concrete formulate de către recurenţi cu privire la P.U.D.
A menţionat că, la momentul emiterii certificatului de urbanism nr. 908/2008, cauza privind anularea autorizaţiei de construire nu era soluţionată (autorizaţia de construire nu era anulată), iar intrarea în legalitate ar fi fost posibilă prin iniţierea unei documentaţii de urbanism doar până în 2011, întrucât după acest termen, prin O.U.G. nr. 7/2011, s-a modificat Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului, prin introducerea art. 561 care prevedea că: „Nu pot fi iniţiate şi aprobate documentaţii de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire.”
II.2.1. Motivele de recurs formulate de recurenţii-intervenienţi.
Recurenţii-intervenienţi au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii civile din data de 26.09.2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de suspendare, formulate de către pârâţi, ca neîntemeiate.
Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenţii-intervenienţi au susţinut că, la pronunţarea încheierii atacate, curtea de apel nu a avut în vedere succesiunea în timp a evenimentelor şi respectiv a soluţiilor litigiilor purtate între părţi, iar, prin măsura suspendării judecării recursului declarat, instanţa de recurs a refuzat practic să judece cauza, chestiune ce poate fi interpretată ca o denegare de dreptate, iar aplicarea prevederilor art. 413 alin. (1) C.proc.civ. reprezintă, în cazul de faţă, un abuz de drept.
Au arătat că, pentru a pronunţa încheierea recurată, Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă a valorificat considerentele deciziei civile nr. 830/CA/2022-R, prin care s-a reţinut că blocul de locuit cu 15 apartamente, a cărui autorizaţie de construire a fost anulată definitiv de instanţele de judecată, ar putea fi „autorizabil” deoarece, anterior anulării definitive a autorizaţiei de construire, a fost emis certificatul de urbanism nr. 908 din data de 11.07.2008, care stabilea, în urmă cu 12 ani, în sarcina beneficiarilor actului administrativ anulat, posibilitatea intrării în legalitate cu condiţia elaborării unui P.U.D. (plan urbanistic de detaliu).
În opinia recurenţilor-intervenienţi, Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă a nesocotit inclusiv hotărârea judecătorească de anulare definitivă a autorizaţiei de construire, fără să reţină că certificatul de urbanism a fost emis cu mult timp anterior anulării autorizaţiei de construire, precum şi anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti de demolare a construcţiei (ca atare, acesta nu mai poate produce niciun efect juridic).
Totodată, au menţionat că iniţiatorii cererii de suspendare au mai formulat anterior, atât înaintea Judecătoriei Satu Mare, cât şi înaintea Tribunalului Satu Mare, cereri de suspendare, susţinând, în mod greşit, că soarta litigiului pendinte depinde de un alt demers judiciar.
Au apreciat recurenţii-intervenienţi că scopul cererii de suspendare a judecării cauzei formulate este tergiversarea procesului, iar, în subsidiar, lipsirea totală de efecte a unor hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile care, pe de o parte, au constatat nulitatea absolută a autorizaţiei de construire în temeiul căreia a fost edificat blocul în discuţie şi, pe de altă parte, l-au obligat pe Primarul Municipiului Satu Mare să sesizeze instanţele judecătoreşti cu o acţiune civilă în demolarea imobilului construit nelegal.
Au afirmat recurenţii-intervenienţi că intenţia vădită a părţilor adverse de tergiversare a soluţionării cauzei reiese inclusiv din faptul că, deşi răspunsul la plângerea prealabilă împotriva H.C.L. nr. 146 din data de 27.04.2023 a fost comunicat încă din iunie 2023, acţiunea împotriva acestei hotărâri de consiliu local a fost formulată abia la 18.09.2023.
Recurenţii-intervenienţi au arătat şi că motivarea cererii de suspendare formulate constituie, în fapt, o reiterare a întregii stări de fapt, prezentate, deseori, în mod distorsionat, în contextul în care se face trimitere la iniţierea unui nou demers judiciar, înregistrat sub nr. x/83/2023 al Tribunalului Satu Mare, care are ca obiect o acţiune în anularea H.C.L. a Municipiului Satu Mare nr. 146/2023 privind documentaţia P.U.D. „Clădire de locuit P+3 cu 10 apartamente: Satu Mare”.
Faţă de cele statuate prin decizia civilă nr. 830 din data de 12 12.2022 şi prin încheierea din data de 13.03.2023, pronunţate în dosarul cu nr. x/83/2021 de Curtea de Apel Oradea, precum şi în raport cu faptul că, prin H.C.L. nr. 146/2023, s-a dispus admiterea propunerii Consiliului Local al Municipiului Satu Mare de respingere a documentaţiei P.U.D. mai sus indicate, iar acest act administrativ a fost supus controlului judiciar în cauza care face obiectul dosarului nr. x/83/2023 al Tribunalului Satu Mare, au apreciat că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., în sensul că dezlegarea recursului declarat în dosarul nr. x/296/2016 nu depinde, nici în tot şi nici în parte, de existenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi.
Au subliniat recurenţii-intervenienţi că pricina care face obiectul dosarului nr. x/83/2023 vizează anularea unei hotărâri de Consiliul Local prin care s-a dispus aprobarea respingerii unei documentaţii de urbanism de elaborare a unei documentaţii urbanistice P.U.D., iar cauza pendinte vizează exercitarea unei căi de atac extraordinare împotriva unei hotărâri judecătoreşti de demolare a blocului de locuinţe edificat în mod nelegal, nelegalitate stabilită prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în urmă cu mai mult de 12 ani.
Astfel, au susţinut că dreptul de a ataca hotărârea Consiliului Local, anterior menţionată, respectiv existenţa acestuia nu depinde de soluţia pe care instanţa de recurs o va pronunţa în cauza pendinte, deoarece, acel proces, aparte de soluţia care se va pronunţa, va putea să-şi urmeze cursul.
De asemenea, au arătat că intimaţii-pârâţi încearcă să determine, prin argumente artificiale, obligarea instanţei de judecată să uzeze de posibilitatea suspendării facultative a cauzei pendinte, în mod nefondat, raportat la prevederile legale, acest caz de suspendare vizând o chestiune prejudicială de a cărei rezolvare depinde soluţia care urmează a se pronunţa în cauza susceptibilă de aplicarea art. 413 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.
În plus, reiterând susţinerea potrivit căreia este vădită intenţia de tergiversare a judecării pricinii, recurenţii-intervenienţi au afirmat şi că, raportat la durata nepermis de îndelungată a acesteia, de peste 7 ani, măsura solicitată nu este oportună.
Totodată, au învederat şi că autorizaţia de construire nr. 856 din data de 6.12.2007, emisă în favoarea intimaţilor-pârâţi a fost anulată definitiv în urma litigiilor judecate (susţin că sentinţa civilă nr. 1869/CA/2010, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/83/2008 are putere de lucru judecat), iar Primarul Municipiului Satu Mare a fost obligat, prin sentinţa civilă nr. 1955 pronunţată la 27.05.2015 de către Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. x/296/2014, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor declarate împotriva acesteia, să sesizeze instanţele judecătoreşti cu o acţiune în demolarea blocului de locuinţe.
Printr-o altă critică, recurenţii-intervenienţi au invocat că, în speţă, nu sunt incidente cele statuate prin decizia nr. 10/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reţinut caracterul de recomandare al termenului stabilit în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Astfel, au arătat că efectele acestei decizii nu se aplică speţei deduse judecăţii întrucât, din considerentele deciziei analizate, rezultă că elementele avute în vedere nu coincid cu specificul cauzei deduse judecăţi.
În acest sens, au menţionat că, la interpretarea ca fiind un termen de recomandare a termenului prevăzut de art. 28 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 50/1991, s-a avut în vedere posibilitatea că, din motive neimputabile constructorului, acesta să nu fi putut obţine intrarea în legalitate, însă, în cazul de faţă, nu poate fi vorba despre o culpă a autorităţilor administrative.
În opinia recurenţilor-intervenienţi, inclusiv din perspectiva dreptului comun în materia nulităţilor absolute, efectul autorizaţiei de construire anulate, nu poate fi acceptat în modalitatea în care se procedează în cauza pendinte, iar o opinie contrară este de natură a îngrădi accesul liber la justiţie, precum şi dreptul de a cere obligarea recurentului-reclamant la sesizarea instanţei de judecată în vederea desfiinţării construcţiei edificate în condiţii de nelegalitate, constatate prin hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile.
De asemenea, au arătat că, prin sentinţa civilă nr. 1869/CA/2010, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/83/2008, a fost admisă acţiunea pe care au formulat-o, având ca obiect anularea autorizaţiei de construire nr. 856 din data de 6.12.2007, emisă în favoarea intimaţilor-pârâţi C., D., A. şi B., pentru construirea unei „case de locuit” P+ 3E cu 15 apartamente, situate în municipiul Satu Mare, (...), pe terenurile identificate cu nr. top. x/1 şi x/2 din C.F. x Satu Mare, constatarea nelegalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii autorizaţiei de construire atacate, precum şi restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului administrativ atacat, prin demolarea blocului de locuinţe edificat în baza autorizaţiei de construire nelegale.
Au precizat că, ulterior, prin soluţionarea recursului declarat de către intimaţii-pârâţi, a fost modificată sentinţa civilă doar în ceea ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare, prin demolarea blocului de locuinţe, cerere care a fost respinsă în urma admiterii recursului.
Recurenţii-intervenienţi au subliniat că acele considerente, avute în vedere de către Curtea de Apel Oradea la respingerea capătului de cerere care viza restabilirea situaţiei anterioare emiterii autorizaţiei de construire lovite de nulitate absolută, s-au referit la o presupusă lipsă a legitimării active în formularea unei astfel de cereri, din prisma prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea şi executarea lucrărilor de construcţii, reţinând instanţa de recurs împrejurarea că, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 17 din data de 20.05.2008, s-a constatat nerespectarea prevederilor autorizaţiei de construire nr. 856 din data de 6.12.2007, s-a dispus aplicarea unei amenzi contravenţionale în cuantum de 3.000 lei beneficiarilor şi oprirea lucrărilor, apreciind că legitimare procesuală activă în formularea cererii de demolare a blocului de locuinţe o are pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare.
Au menţionat că, având în vedere această stare de fapt, a fost formulată o acţiune în vederea obligării Primarului Municipiului Satu Mare la sesizarea instanţei de judecată cu acţiunea în demolarea imobilului edificat nelegal, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1955 din data de 27.05.2015, pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. x/296/2014, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor declarate împotriva acesteia.
Recurenţii-intervenienţi au apreciat că, de vreme ce autorizaţia de construire nr. 856 din data 6.12.2007, în temeiul căreia a fost edificat blocul, a fost anulată pentru că, pe de o parte, nu s-au respectat regulile urbanistice în vigoare la momentul emiterii acesteia şi, pe de altă parte, pentru că au fost încălcate limitele acesteia, nu mai poate fi aprobat un Plan Urbanistic Zonal sau de Detaliu, astfel cum se pretinde, fiind nefondată susţinerea conform căreia autorizaţia de construire a fost valabilă, atât timp cât aceasta a fost anulată pentru motive anterioare şi concomitente emiterii acesteia.
De asemenea, au susţinut că dreptul intimaţilor-pârâţi la un „remediu efectiv” nu a fost suprimat, ci, dimpotrivă, a fost analizat de instanţele judecătoreşti, iar aceştia, în mod deliberat, au ascuns instanţei de apel existenţa litigiilor anterioare, în care au solicitat obligarea municipalităţii şi a Consiliului Local al municipiului Satu Mare la elaborarea unui P.U.D.
Au precizat că în dosarul nr. x/83/2008 al Tribunalului Satu Mare părţile adverse, în calitate de reclamanţi, au solicitat emiterea unui Plan Urbanistic de Detaliu, cererea acestora fiind, în mod firesc respinsă, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar în dosarul nr. x/83/2010 al Tribunalului Satu Mare s-a cerut, din nou, elaborarea unui P.U.D. pentru acelaşi imobil, cerere, de asemenea, respinsă în mod definitiv şi irevocabil.
Prin urmare, au subliniat că autorizaţia de construire a fost eliberată în condiţii nelegale, lucrările de construcţie au fost efectuate cu nerespectarea autorizaţiei de construire, Inspectoratul de Stat în Construcţii a dispus sistarea lucrărilor, iar instanţele judecătoreşti au dispus anularea autorizaţiei de construire, toate demersurile de intrare în legalitate fiind respinse, în mod corect.
În opinia recurenţilor-intervenienţi, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., având în vedere că dezlegarea pricinii nu depinde, nici în tot şi nici în parte, de existenţa judecăţii care face obiectul dosarului nr. x/83/2023 al Tribunalului Satu Mare, iar motivarea cererii de suspendare este identică cu cea care a fost formulată în etapa apelului, încheierea prin care aceasta a fost soluţionată nefiind atacată.
În plus, au apreciat că hotărârea recurată este lacunar motivată, instanţa limitându-se la a susţine că sunt întrunite condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare a acesteia, încheierea fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor legale incidente cauzei deduse judecăţii.
II.3. Apărările formulate în cauză
II.3.1. Întâmpinarea formulată de recurenţii-intervenienţi cu privire la recursul declarat de reclamantul Municipiul Satu Mare, prin Primar
Prin întâmpinarea formulată, recurenții-intervenienţi au solicitat admiterea recursului declarat de reclamant, casarea încheierii recurate, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare formulate de intimaţii-pârâţi ca fiind neîntemeiate.
În esenţă, au arătat că înţeleg să susţină recursul declarat de reclamant, având în vedere că prin acesta s-a susţinut în mod corect faptul că recursul care a cărui judecată a fost suspendată de Curtea de Apel Oradea este inadmisibil, întrucât decizia civilă nr. 390 din data de 14.07.2022 a Tribunalului Satu Mare este definitivă, în mod eronat, fiind menţionat în cuprinsul ei că este atacabilă cu recurs.
Totodată, au afirmat că o cale de atac inadmisibilă nu putea fi suspendată, iar prin această măsură dispusă de către curtea de apel au fost prejudiciaţi, deoarece, se temporizează soluţionarea unei cauze care se află pe rolul instanţelor de judecată de 8 ani.
Recurenţii-intervenienţi au reluat şi susţinerile din propriul recurs prin care au învederat că, pentru a pronunţa încheierea atacată, Curtea de Apel Oradea a valorificat decizia nr. 830/CA/2022-R într-o manieră generică şi discutabilă, acreditând ideea că blocul ar putea fi autorizabil deoarece, anterior anulării definitive a autorizaţiei de construire, a fost emis un certificat de urbanism care stabilea, în urmă cu 12 ani de zile, în sarcina beneficiarilor actului administrativ anulat, posibilitatea intrării în legalitate cu condiţia elaborării unui P.U.D.
De asemenea, au reiterat critica prin care au afirmat că instanţa nu a avut în vedere succesiunea în timp a evenimentelor şi respectiv a rezultatelor litigiilor purtate între părţi, nesocotind inclusiv hotărârea judecătorească de anulare definitivă a autorizaţiei de construire a blocului şi nu a luat în considerare faptul că respectivul certificat de urbanism a fost emis cu mult timp înainte de anularea autorizaţiei de construire, precum şi anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti de demolare a construcţiei, astfel că el nu mai poate produce niciun efect.
Au subliniat recurenţii-intervenienţi că, prin măsura suspendării, curtea de apel a refuzat practic să judece cauza.
II.3.2. Întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi cu privire la recursurile declarate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea ambelor recursuri şi menţinerea măsurii suspendării dispuse de către curtea de apel, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/83/2023 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare.
În esenţă, au apreciat că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., întrucât în mod just Curtea de Apel Oradea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.
Astfel, au arătat că în mod corect instanţa a reţinut că dezlegarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/299/2016 al Curţi de Apel Oradea depinde de soluţionarea dosarului nr. x/83/2023 al Tribunalului Satu Mare, raportat la cele evidenţiate prin decizia nr. 830 din data de 12.12.2022-R a Curţii de Apel Oradea şi la faptul că, în prezentul litigiu, instanţa de apel, la pronunţarea soluţiei, a avut în vedere şi aspectul că intrarea în legalitate nu mai este posibilă, iar, pe altă parte, printr-o hotărâre definitivă, s-a reţinut că respectiva construcţie este autorizabilă, oferindu-se posibilitatea intimaţilor-pârâţi să continue demersurile anterior începute, fiind obligat organul administrativ să se pronunţe asupra Planului urbanistic de detaliu, de care este legată şi intrarea în legalitate.
De altfel, în opinia intimaţilor-pârâţi, sunt corecte toate aspecte reţinute de către curtea de apel ca rezultând din decizia nr. 830/CA/2022-R a Curţii de Apel Oradea.
II.3.3. Răspunsul intimaţilor-pârâţi la întâmpinarea depusă de recurenţii-intervenienţi cu privire la recursul declarat de reclamant
Intimaţii-pârâţi A. şi B. au reluat aspectele susţinute prin întâmpinarea formulată cu privire la recursurile declarate în cauză şi, în plus, au susţinut că asupra admisibilităţii sau nu a căii de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 390 din data de 14.07.2022, pronunţate de Tribunalul Satu Mare se va pronunţa Curtea de Apel Oradea la momentul la care această excepţie va fi dezbătută contradictoriu de către părţi.
Totodată, au apreciat că recursul a cărui judecată a fost suspendată este admisibil, având în vedere că dispoziţiile art. 484 C.proc.civ. instituie excepţia prin care hotărârile pronunţate în cauzele privind desfiinţarea construcţiilor (inclusiv cele pronunţate asupra cererilor ce au ca temei art. 32 din Legea nr. 50/1991) sunt supuse recursului.
În susţinerea acestei opinii, intimaţii-pârâţi au invocat şi decizia nr. 17/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că prin aceasta s-a stabilită că: „În cazul în care acţiunea având ca obiect desfiinţarea unei construcţii, realizate fără autorizaţie, întemeiată pe art. 32 din Legea nr. 50/1991, a fost soluţionată ca o acţiune civilă, competenţa materială procesuală de soluţionare a recursului declarat împotriva deciziei pronunţate în apel de tribunal revine secţiei corespunzătoare a curţii de apel.”
În plus, au arătat că împrejurarea că, prin încheierea de şedinţă din data de 7.04.2021, instanţa a admis cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi a considerat că suntem în prezenţa unei cereri neevaluabile în bani nu exclude admisibilitatea căii de atac a recursului.
Au subliniat că, în ceea ce priveşte acţiunea de executare a unei obligaţii de a face, de demolare, opinia Institutului Naţional al Magistraturii este în sensul că aceasta reprezintă o cerere evaluabilă în bani, supusă taxei judiciare de timbru prevăzute la art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, iar, pentru situaţia cererilor formulate de organul care a aplicat sancţiunea contravenţională, întemeiate pe dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, taxa judiciară de timbru se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013.
Ca atare, a afirmat că ne aflăm în situaţia de excepţia prin care, deşi, potrivit normelor generale, o acţiune este patrimonială, evaluabilă în bani, potrivit, însă, regulilor speciale cuprinse în O.U.G. nr. 80/2013, ea este supusă unei taxe judiciare de timbru fixe, fără a se avea în vedere caracterul evaluabil al acesteia.
De asemenea, a menţionat că stabilirea taxei de timbru de 20 lei, reţinută la întâlnirea Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, pentru o acţiune întemeiată pe art. 32 din Legea nr. 50/1991, este o excepţie şi s-a făcut în considerarea temeiului legal al acţiunii – art. 32 din Legea nr. 50/1991 –, deci doar pentru acţiuni introduse de o autoritate publică.
II.3.4. Notele scrise depuse de intimaţii-pârâţi A. şi B.
La data de 14 februarie 2025, intimaţii-pârâţi au depus notele scrise, prin care au reluat susţinerile formulate prin actele procedurale depuse anterior la dosar.
II.3.5. Notele scrise depuse de recurenţii-intervenienţi
Prin notele scrise, înregistrate la data de 3 martie 2025, recurenţii-intervenienţi au solicitat admiterea recursului pe care l-au declarat, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, reiterând cele arătate prin motivele de recurs şi prin întâmpinarea formulate în cauză.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Prioritar, deşi atât recurentul-reclamant, cât şi recurenţii-intervenienţi au invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., cum criticile acestora vizează greşita aplicare a unor norme de procedură, Înalta Curte constată că analiza deciziei recurate se impune a fi făcută în raport cu ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., respectiv aceea în care, casarea unei hotărâri poate fi cerută dacă prin aceasta instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Totodată, în contextul în care, în cuprinsul recursului recurentului-reclamant critica principală este cea prin care acesta susţine că instanţa trebuia să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului şi, doar, în măsura în care ar fi trecut peste aceasta, putea analiza incidenţa art. 413 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., iar recurenţii-intervenienţi au pretins că măsura suspendării nu era oportună, Înalta Curte va analiza aceste două critici împreună, dat fiind legătura dintre ele şi contextul în care a fost dispusă măsura suspendării de către curtea de apel.
Astfel, Înalta Curte reţine că, în faţa curţii de apel, prin întâmpinarea depusă cu privire la recursul declarat de intimaţii-pârâţi împotriva deciziei civile nr. 390/Ap din data de 14.07.2022, pronunţate de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/296/2016, recurentul-reclamant Municipiul Satu Mare, prin Primar a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu prevederile art. 457 alin. (1) C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) şi ale art. 94 pct. 1 lit. h) din acelaşi act normativ, susţinând că, în cauză, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că suntem în prezenţa unei acţiuni ce are ca obiect o obligaţie de a face neevaluabilă în bani. Totodată, a invocat şi excepţia nulităţii recursului, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C.proc.civ., apreciind că susţinerile părţilor adverse nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege.
Aceeaşi excepţie, a inadmisibilităţii recursului, a fost invocată şi prin întâmpinarea depusă de recurenţii-intervenienţi, care au susţinut că decizia civilă nr. 390/Ap din data de 14.07.2022 a Tribunalului Satu Mare este definitivă potrivit legii şi, inclusiv, în raport cu puterea de lucru judecat a deciziei civile definitive nr. 1047 pronunţate la data de 22.12.2022 în dosarul nr. x/296/2017. Recurenţii-intervenienţi au invocat şi nulitatea recursului declarat de pârâţi, susţinând că prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C.proc.civ. au fost formal indicate, deoarece, în realitate, criticile aduse decizie tribunalului vizează starea de fapt, precum şi interpretarea probelor administrate, neconstituind veritabile critici de nelegalitate.
Faţă de excepţiile invocate prin întâmpinările depuse în cauză, intimaţii-pârâţi au formulat apărări, prin răspunsul la întâmpinare, solicitând respingerea acestora şi admiterea căii de atac pe care au formulat-o.
La termenul de judecată din data de 13.06.2023, potrivit menţiunilor din cuprinsul încheierii de la acea dată, intimata-pârâtă B. a solicitat suspendarea judecării cauzei, arătând că la data de 10.06.2023, a fost formulată o plângere prealabilă către Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, prin care a cerut, alături de ceilalţi intimaţi-pârâţi, anularea în tot a H.C.L. nr. 146/2023, privind documentaţia P.U.D.
Totodată, prin aceeaşi încheiere, s-a reţinut că instanţa a considerat necesar a fi pusă în discuţia părţilor excepţia de inadmisibilitate a prezentei căi de atac şi, având în vedere că dosarul cauzei se afla la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea cererii de revizuire înregistrate sub nr. x/1/2022, a dispus amânarea judecării cauzei şi a fixat termen de judecată la data de 26.09.2024, în vederea ataşării dosarului.
Ulterior, la data de 20.09.2024, a fost înregistrată cererea formulată de intimaţii-pârâţi, prin care aceştia au solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/83/2023 al Tribunalului Satu Mare, având ca obiect cererea de anulare a hotărârii Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 146 din data de 27.04.2023 privind documentaţia P.U.D. cu privire la imobilul în litigiu, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., întrucât dezlegarea cauzei depinde de soluţia ce urmează a fi dată în dosarul menţionat.
La termenul de judecată din data de 26.09.2023, Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă a pus în discuţia părţilor cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de intimaţii-pârâţi şi, prin încheierea de şedinţă de la acea dată, a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/83/2023 al Tribunalului Satu Mare, apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.
Potrivit art. 248 alin. (1) şi (2) C.proc.civ.: „(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc.”
Regula generală este că excepţiile se soluţionează anterior judecării fondului cauzei pentru a se împiedica tergiversarea judecării acesteia, deoarece există posibilitatea ca hotărârea să poată fi pronunţată în temeiul unei excepţii, fapt care face inutilă cercetarea fondului.
Cu alte cuvinte, excepţiile se vor soluţiona premergător efectuării celorlalte acte ale judecăţii, în măsura în care, ca efect al admiterii lor, judecata încetează în stadiul în care aceasta se află. Mai mult, excepţia, prin neregularităţile pe care le aduce în discuţie şi a căror soluţionare o impune, are uneori rolul de a simplifica cercetarea judecătorească sau de a ajuta la o bună administrare a justiţiei.
Din punct de vedere procedural, o interpretare şi o aplicare corecte privind art. 248 C.proc.civ., presupune ca instanţa să califice corect excepţiile invocate şi să stabilească ordinea de soluţionare a acestora, atunci când ele sunt invocate simultan.
În speţă, Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă a fost învestită simultan cu excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului şi, totodată, ulterior, cu o cerere de suspendare a judecării cauzei.
Or, stabilirea ordinii de soluţionare a aspectelor cu care a fost sesizată instanţa trebuie să se realizeze utilizând criteriul efectelor pe care acestea le produc, fiind posibilă ca admiterea uneia dintre excepţii să lipsească de utilitate pronunţarea asupra tuturor celorlalte chestiuni.
Inadmisibilitatea reprezintă o modalitate de respingere a unei cereri adresate instanţei, ca urmare a invocării unei excepţii referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de exercitare a unui drept procesual.
Astfel, inadmisibilitatea căii de atac este acea sancțiune procedurală care împiedică soluționarea pe fond a criticilor deduse judecăţii instanţei de control judiciar, având ca efect neprimirea acestora şi rămânerea lor neanalizate, în contextul respingerii, ca inadmisibil, a demersului judiciar.
Art. 129 din Constituţie prevede că mijloacele procedurale de atac al hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii, astfel încât o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât a celor expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac nu pot exista în afara legii.
Cum prin excepţia inadmisibilităţii recursului, se susţine încălcarea unor norme de ordine publică, aceasta este o excepţie absolută, ce vizează chiar inexistenţa căii de atac, astfel că o eventuală admitere a ei ar avea ca efect încetarea procesului, prin pronunţarea unei soluţii de respingere, ca inadmisibilă, a căii de atac, ceea ce face de prisos o analiză a excepţiei nulităţii recursului, ce vizează modul (condiţiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac, şi, cu atât mai mult, a unei cereri de suspendare a judecării cauzei, care, în caz de admitere, nu ar avea alt efect decât cel de temporizare a judecăţii, de amânare a dezbaterii recursului.
Prin urmare, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului declarat de reclamant, în contextul în care, pronunţându-se asupra cererii de suspendare a judecăţii formulate de intimaţii-pârâţi, anterior soluţionării excepţiilor invocate prin întâmpinările depuse în cauză, dintre care excepţia inadmisibilităţii se impunea a fi analizată cu prioritate, curtea de apel a nesocotit prevederile imperative ale art. 248 C.proc.civ..
Pentru aceleaşi motive este fondată şi critica recurenţilor-intervenienţi privitoare la oportunitatea măsurii suspendării, în condiţiile în care, respectarea prevederilor art. 248 C.proc.civ. impunea curţii de apel să analizeze prioritar excepţiile invocate, excepţii a căror eventuală admitere ar fi înlăturat analiza cererii de suspendare a judecării cauzei, în raport cu efectele pe care o atare soluţie le-ar fi produs asupra procesului.
De altfel, în situaţia în care, după încetarea suspendării, s-ar admite una dintre excepţiile invocate, cu consecinţa respingerii, ca inadmisibil, a recursului sau a constatării nulităţii acestuia, măsura dispusă prin încheierea recurată este lipsită de finalitate, întrucât, cauza fiind soluţionată în temeiul unei excepţii care nu vizează fondul pricinii, dezlegarea dată în dosarul în considerarea căruia s-a dispus suspendarea nu ar mai putea avea nicio influenţă în prezentul litigiu.
Ca atare, având în vedere toate cele anterior reţinute, constatând nelegalitatea încheierii recurate în raport cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 C.proc.civ., a admis recursurile, a casat încheierea atacată şi a trimis cauza la Curtea de Apel Oradea, Secţia I civilă, pentru continuarea judecăţii cu respectarea prevederilor art. 248 alin. (1) şi (2) C.proc.civ., împrejurare faţă de care nu s-a mai impus analiza celorlalte chestiuni invocate în cauză.