La 11 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Societatea comercială „P.P.” SRL împotriva sentinței civile nr.254/CA-2000-P din 8 octombrie 2001 a Curții de Apel Oradea.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 11 martie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 18 martie 2003.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea forulată la 14.08.2001, reclamanta SC „P.P.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor, Direcția Regională Vamală Interjudețeană și Vama Oradea solicitând anularea deciziei 1166/30.07.2001 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor precum și a procesului verbal de control 1341/28.06.2001 încheiat de Brigada de Supraveghere și Control Vamal Oradea. Totodată reclamanta a mai solicitat suspendarea executării actelor administrative contestate până la soluționarea definitivă a litigiului și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că a importat în regim de scutire de taxe vamale 11 utilaje de prelucrare a lemnului și un autoturism Peugeot 406, reprezentând aport în natură la capitalul social adus de asociatul investitor străin și pentru care acesta a primit 10619 părți sociale. Ulterior el a cesionat aceste părți – operațiune care în mod greșit a fost considerată de către organele de control drept o înstrăinare a bunurilor aduse ca aport în natură.
Prin sentința civilă nr.254/8 octombrie 2001, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea reținând că prin cedarea părților sociale investitorul străin s-a retras din societate și ca atare acesta nu mai îndeplinea condițiile pentru care a beneficiat de facilitățile prevăzute de art.12 Legea nr.35/1991.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs SC „P.P.” SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In opinia recurentei, facilitatea fiscală prevăzută de Legea nr.35/1991 – este acordată în favoarea societății constituită cu aport străin și nu în favoarea asociatului investitor. Ca atare bunurile aduse ca aport în natură la capitalul social – devin proprietatea societății – persoana juridică distinctă de persoana fizică care le-a adus și care nu mai are un astfel de drept asupra lor.
Astfel fiind, greșit s-a reținut de către organele de control că prin cesionarea părților sociale s-ar fi produs o înstrăinare a bunurilor aportate la capitalul social, ele de fapt rămânând în partimoniul societății servind scopului pentru care au fost aduse.
De altfel nici în actul adițional de cesiune nu se identifică părțile sociale ca reprezentând anumite bunuri din patrimoniul societății.
In fine, recurenta a mai susținut că nici legiuitorul nu a înțeles să sancționeze cesionarea părților sociale de către investitorul străin cu retragerea exceptării de la plata taxelor vamale, în acest sens nefiind formulată nici o dispoziție iar invocarea de către organele de control a prevederilor art.144 lit.b Legea nr.141/1997 este lipsită de relevanță – fiind vorba de condițiile ce trebuiesc respectate la momentul importului și pe care reclamanta le-a respectat întocmai.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.12 Legea nr.57/1993 pentru modificarea și completarea Legii nr.35/1991 privind regimul investitorilor străini „mașinile, utilajele, instalațiile, echipamentele, mijloacele de transport și orice alt bun din import necesar investiției constituite ca aport în natură al investiției străine, la capitalul social, ori la majorarea acestuia, sunt exceptate de la plata taxelor vamale”.
In concordanță cu aceste prevederi, în 1996, SC „P.P.” SRL a importat în regim de scutire taxe vamale 11 mașini de prelucrare a lemnului și un autoturism, constituite ca aport în natură la capitalul social și pentru care asociatul investitor străin a primit 10619 părți sociale.
In 1999, prin act adițional s-a consemnat cesionarea de către asociatul investitor străin a părților sale sociale.
In urma controlului inteprins de Brigada de Supraveghere și Control Vamal Oradea, prin procesul verbal 1341/28.06.2000, s-a reținut că prin această operațiune, investitorul străin a înstrăinat aportul în natură– situație în care datorează taxele vamale,TVA-ul, comisionul de care a fost scutit, precum și majorările de întârziere aferente-în conformitate cu dispozițiile art.144 lit.b Legea nr.141/1997.
Măsura astfel dispusă este nelegală și reprezintă în fapt consecința greșitei interpretări a dispozițiilor legale.
Astfel, art.144 alin.1 Legea nr.141/1997, se referea la datoria vamală ce se naște din „neîndeplinirea uneia din condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate bunurile”.
Este evident că se au în vedere condițiile ce trebuiesc îndeplinite la momentul importului.
Or, în 1996 documentele vamale întocmite cu prilejul importului celor 11 mașini pentru prelucrarea lemnului atestă – constituirea acestora ca aport în natură la capitalul social al reclamantei – situație în care legal și temeinic li s-a acordat scutirea de taxe vamale.
Bunurile importate au devenit proprietatea societății comerciale, persoană juridică, – distinctă de persoana fizică a investitorului asociat, - intrând în patrimoniul acesteia și servind scopului pentru care au fost aduse.
Părțile sociale constituite în favoarea asociatului nu îi conferă acestuia un drept de proprietate asupra bunurilor respective și ca atare nici cesionarea lor nu poate fi interpretată ca o transmitere a proprietății acestor bunuri.
Fără a sesiza diferențierea existentă între regimul părților sociale și cel al aportului în natură la capitalul social devenit proprietatea societății și în condiiile în care legiuitorul nu a înțeles să sancționeze expres cu retragerea exceptării de la plata taxelor vamale cesionarea ulterioară a părților sociale, atât organele de control vamal cât și instanța de fond, au dispus și respectiv menținut ‚în mod greșit măsura obligării reclamantei la plata taxelor vamale, comision accize, TVA, și majorări de întârziere pentru importul efectuat în 1996 de utilaje, constituite ca aport în natură la capitalul social.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Societatea comercială „P.P.” SRL împotriva sentinței civile nr.254/CA-2000-P din 8 octombrie 2001 a Curții de Apel Oradea.
Casează sentința atacată și pe fond admite acțiunea. Anulează decizia 1166 din 30 iulie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și procesul verbal 1341 din 28 iulie 2000 al Brigăzii de Supraveghere și control Vamal Oradea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.