La 11 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de SC „BCA” SA prin lichidator SC „R.V.A.” SA împotriva sentinței civile nr.1562 din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 11 martie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 18 martie 2003.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 3 august 2001, reclamanta SC „BCA” SA prin lichidator SC „R.V.A.” SA a solicitat anularea deciziei nr.813 din 30 mai 2001 emisă de Ministerul Finanțelor și exonerarea de plata sumei de 4.229.110.450 lei reprezentând impozit pe profit, TVA aferentă unor activități nebancare cu majorările de întârziere aferente, precum și anularea procesului verbal de control din 3 iunie 2001 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București și exonerarea de plată a sumelor de: 5.128.826.048 lei, 53.560,35 D.U., 2.274.214,10 franci belgieni și 8.630,82 USD.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că în ce privește impozitul pe profit virat în plus în sumă de 4.000.394.881 lei, acesta ar fi fost diminuat nejustificat prin neluarea în calcul a provizioanelor deductibile fiscal calculate conform H.G. nr.335/1995. Deși din raportul de audit a reeșit necesitatea unui nivel al provizioanelor specifice de risc pentru 1998 cu mult mai mare decât cel înregistrat pe cheltuieli, organele de control nu au avut în vedere clienți pentru care unitatea bancară avea dreptul să constituie provizioane precum și provizioanele necesare pentru un grup de societăți întrucât s-a depășit expunerea maximă admisă de Normele Băncii Naționale a României nr.5/1992. În ce privește majorările de întârziere, în mod greșit au fost calculate, întrucât în conformitate cu dispozițiile art.202 din Legea nr.83/1998 și art.37 din Legea nr.64/1995, nu se datorează pentru datorii bugetare anterioare deschiderii procedurii de faliment.
Cu privire la TVA pentru activități bancare, reclamanta a arătat că organele de control au avut în vedere comisioanele încasate numai pentru verificarea garanțiilor prezentate de clienți pentru obținerea creditelor - activitate care este o componentă a activității de creditare și care este scutită de plata TVA.
Prin sentința civilă nr.1562 din 20 noiembrie 2001 Curtea de Apel București a respins acțiunea, reținând că reclamanta a încălcat constant dispozițiile legale specifice bancare, constituind provizioane specifice de risc și incluzându-le pe cheltuieli deductibile din profitul impozabil; prin recalcularea impozitului pe profit ca urmare a provizioanelor nedeductibile a rezultat că pe 1998, ar fi virat în plus numai 1.516.602.647 și nu 4.000.000.000 lei cât a solicitat; că datorează TVA în condițiile în care nu a produs dovezi care să confirme că prestările de serviciu nu au constat în evaluări de patrimoniu și în fine că majorările de întârziere sunt datorate integral.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, SC „BCA” SA SA prin lichidator, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Un prim motiv de casare a vizat greșita respingere a capătului de cerere referitor la anularea obligației de plată a impozitului pe profit și a deductibilității fiscale a provizioanelor specifice de risc. În acest sens, recurenta a susținut că în mod greșit s-a apreciat că și-a constituit provizioane peste limita legală în condițiile în care din raportul de audit a reieșit că trebuia să-și constituie provizioane la un nivel superior celor deja constituite.
Un al doilea motiv de casare a avut în vedere greșita obligare a băncii la plata TVA pentru activități nebancare (evaluare de patrimoniu). Recurenta a apreciat că în mod greșit nu s-a considerat că verificarea garanțiilor este în fapt o componentă a activității de creditare – care în final este scutită de TVA. Tot greșit, consideră recurenta, s-a apreciat că activitatea realizată de bancă este o activitate de prestări servicii – de evaluare de patrimoniu.
Printr-un alt motiv de casare, recurenta a criticat soluția Curții de Apel București și pentru menținerea obligației de plată a majorărilor de întârziere deși după data deschiderii producerii falimentului la creanțele existente nu se mai pot adăuga datorii sau alte cheltuieli.
În fine, o ultimă critică a vizat modul de soluționare a capătului de cerere referitor la restituirea impozitului pe profit virat în plus în 1998 în sumă de 1.200.204.719 lei în loc de 4.000.394.881 lei cât s-a solicitat.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București în raport de criticile formulate, urmează a se reține că acestea sunt justificate.
Din actul de control rezultă că în perioada 30 iunie 1997 - 31 mai 1999, Banca Comercială Albina a constituit provizioane specifice de risc și le-a inclus pe cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil fără a respecta Normele Băncii Naționale a României nr.3/1994 și H.G. nr.335/1995 privind regimul constituirii, utilizării și deductibilității fiscale a provizioanelor agenților economici și societăților bancare.
Concret s-a imputat reclamantei că nu a luat în calcul garanțiile materiale aferente unor credite acordate; a constituit provizioane pentru credite acordate pe baza unor contracte de credit, nesemnate de beneficiar sau pentru credite la care nu au fost respectate normele interne de creditare; a constituit provizioane fără a lua în calcul garanțiile totale, sau pentru credite la care nu au fost semnate contractele de credit.
Potrivit dispozițiilor art.2 din H.G. nr.335/1995 „societățile bancare pot constitui provizioane specifice de risc potrivit Normelor B.N.R. – pentru constituirea acestora, soldul creditelor acordate fiecărui debitor al societății bancare se diminuează cu valoarea garanțiilor, ipotecilor și a depozitelor bănești gajate”.
Art.5 din Normele B.N.R. nr.3/1994 – prevăd expres că la determinarea provizioanelor expunerea debitorului poate fi micșorată numai cu valoarea angajamentelor apărute din: garanții, depozite gajate, colaterale acceptate de conducerea băncii”.
În fine, art.5 din H.G. nr.335/1995 stabilește că nu vor beneficia de deductibilitate fiscală provizioanele constituite peste limitele prevăzute de art.1 și 2, precum și cele constituite în alte moduri decât cele prevăzute în prezenta hotărâre”.
Reclamanta recurentă a susținut constant respectarea întocmai a dispozițiilor legale menționate – recunoscând în același timp că nivelul provizioanelor de risc s-a situat sub cel necesar constatat de raportul de audit.
Or, problema ce se impune a fi rezolvată privește nu nivelul constituirii provizioanelor de risc ci acela al deductibilitățiilor – în conformitate cu dispozițiile legale menționate, neputând fi deduse decât acele provizioane constituite în limita legală.
Pentru verificarea acestui aspect se impunea cu necesitate efectuarea unei lucrări tehnice bancare care să stabilească în ce măsură provizioanele deduse din profitul impozabil au depășit limitele prevăzute de art.1 și 2 din H.G. nr.335/1997 – și în raport de aceasta care este impozitul pe profit datorat.
Lucrarea de specialitate este necesară și pentru explicarea aspectelor legate de conținutul activității de creditare, în ce măsură activitatea de verificare a garanțiilor prezentate de clienți poate fi asimilată acesteia și dacă prin aceasta se realizează în fapt o evaluare a garanțiilor.
Odată lămurit conținutul noțiunii acestei activități se va putea aprecia corect și în legătură cu aplicabilitatea art.6 din O.G. nr.3/1992.
În ce privește majorările de întârziere cum soluționarea lor este strâns legată de modul de rezolvare al celorlalte două motive de casare, asupra lor instanța urmează a se pronunța în raport de acestea.
Văzând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SC „BCA” SA prin lichidator SC „R.C.A.” SA împotriva sentinței civile nr.1562 din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.