Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 13.04.2023, sub nr. x/2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a XI-a contencios administrativ şi fiscal reclamanţii, A., B., C., D., E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei să dispună:
1. Anularea parţială a Ordinului nr. 121/01.02.2023 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv art. 1, 3 şi anexa 6 la Ordinul 121/01.02.2023;
2. Obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ prin care să se dispună: salarizarea reclamanţilor având în vedere indemnizaţia reclamanţilor calculată la 31 decembrie 2017 cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON căreia să i se adauge toate majorările prevăzute de Legea 153/2017, fără a se ţine cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare la care să se adauge sporurile în cuantum maxim, de 45%, fără reţinerea plafonului prevăzut de art. 25 din aceeaşi lege;
3. Obligarea pârâtului la plata efectivă a diferenţelor de drepturi salariale, începând cu data de 1 august 2016, calculate de la data scadenţei plăţii fiecărei sume care ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la data plăţii efective a sumelor cuvenite, actualizate cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii fiecărei sume care ar fi trebuit să fie achitată reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite:
4. Obligarea pârâtului PICCJ la emiterea adeverinţei tip privind stabilirea/restabilirea bazei de calcul a pensiei de serviciu, baza care sa cuprindă indemnizaţia de încadrare brută lunară calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON la data de 31 decembrie 2017 cu aplicarea tuturor majorărilor prevăzute de art. 38 din Legea 153/2017, la care să se adauge sporurile cuvenite în procent de 45%, potrivit art. 82 alin. (1) şi art. 85 alin. 2 din Legea 303/2004, ori, după caz, art. 211 alin. (1) si art. 213 al 2 din Legea 303/2022, respectiv începând cu data eliberării din funcţie prin pensionare.
5. obligarea pârâtului PICCJ la plata de despăgubiri către reclamanţii care îşi vor înceta activitatea pe parcursul procesului, pentru întârzierea informării caselor de pensii cu cuantumul corect al indemnizaţiilor calculate cu sporurile la valoarea maximă, despăgubiri reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânzi penalizatoare, a fracţiunilor de pensie cuvenite dar neplătite, de la data încetării activităţii şi până la plata efectivă a drepturilor cuvenite de către casele de pensii.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1920 pronunţată la 29 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate, a respins ca nefondată excepţia prescripţiei extinctive şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., C., D., E., şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1920 pronunţate la 29 noiembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., C., D., E., şi B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii.
După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal şi a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:
- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau, când cuprinde, motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.);
Se menţionează că împotriva ordinului 121/2023 au formulat mai întâi contestaţie administrativă, depusă în dosar în copie împreună cu acţiunea introductivă, filele x şi prin contestaţie au cerut toate drepturile pe care le-au reitarat şi prin actiune. Pârâtul PICCJ a răspuns cu adresa 244/C2/2130/Vl-13/2023 din 16 martie 2023, depusă în dosar împreună cu acţiunea introductivă la filele x. Prin răspuns, pârâtul a respins toate argumentele noastre şi a menţinut, ca legal, ordinul criticat. Pentru a respinge acţiunea, instanta a susţinut că nu s-a probat refuzul nejustificat al pârâtului de a respecta hotărârile judecătoreşti ori de a acorda sporurile de 45%.
Pe de o parte, răspunsul la contestaţia administrativă reprezintă un refuz explicit de a respecta dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti şi de a aplica în mod nediscriminatoriu dispoziţiile legale privind cuantumul sporurilor. Refuzul de a aplica hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi în nicio circumstanţă justificat într-un stat de drept. De asemenea, refuzul de a elimina discriminările între categorii de personal care lucrează în condiţii comparabile nu poate fi justificat în nicio circumstanţă într-un stat de drept. Chiar şi întâmpinarea formulată de pârât neagă drepturile solicitate prin acţiune şi susţine aplicabilitatea în cauză a art. 38 alin. (6) şi 25 alin. (1) din Legea 153/2017 (în special pct. VI din întâmpinare).
Ca urmare, dovada cererilor adresate pârâtului şi a refuzului acestuia de a aplica în mod corect dispoziţiile legale erau în dosarul cauzei.
Caracterul justificat ori nejustificat al refuzului de aplicare a dispoziţiilor legii forma obiectul judecăţii, asupra căruia instanţa trebuia să decidă în mod motivat.
Instanţa a respins acţiunea pretinzând că nu există dovezi ale refuzului nejustificat, deşi în realitate, existau dovezi de refuz pe care reclamanţii îl consideră nejustificat şi doar pârâtul consideră că este justificat, iar caracterul refuzului era obiectul controversei între pârât şi reclamanţi ia acesta formează obiectul judecăţii şi cauza procesului civil.
Instanta a respins acţiunea fără a analiza probele şi argumentele părţilor şi fără a-şi motiva în vreun fel decizia în baza actelor din dosar, susţinând doar că acestea nu există.
Pretinsa lipsă a dovezilor privind refuzul nejustificat al pârâtului de a aplica dispoziţiile legale considerăm că este doar un pretext, un motiv invocat de instanţă care este străin de natura cauzei.
Hotărârea prin care ne-a fost respinsă acţiunea fără o analiză a probelor administrate, ci doar sub pretextul inexistentei unor probe care în realitate existau, considerăm că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nu satisface cerinţa de a fi fost emisă în cadrul unui proces echitabil.
Pe de altă parte, reclamanţii nu s-au plâns de vreun refuz neiustificat al pârâtului, ci au susţinut că actul administrativ criticat emis în regim de autoritate este nelegal, discriminatoriu, încalcă hotărâri judecătoreşti anterioare, definitive, pronunţate în contradictoriu cu pârâtul şi prin aceasta se vatămă un drept legitim, precum dreptul la o remuneraţie corectă, legală şi nediscriminatorie, primită în urma muncii depuse.
Pentru a respinge ca nefondată plângerea, instanţa nu a demonstrat că ordinul care face obiectul litigiului este legal, ci, modificând obiectul judecăţii, a susţinut că au dovedit un refuz nejustificat al pârâtului de a aplica legea şi că nu au adresat pârâtului diverse tipuri de cereri.
Practic, instanţa nu a analizat niciun moment actul administrativ atacat, ci s-a preocupat numai de împrejurarea dacă s-a făcut ori nu dovada atitudinii subiective a pârâtului faţă de cererea noastră, adică dacă a refuzat ori nu, dacă i s-a dat prilejul să refuze ori nu, şi altele asemenea.
Cum respingerea acţiunii ca nefondată este nemotivată în ceea ce priveşte legalitatea ordinului criticat, iar respingerea acţiunii implică declararea judecătorească a Ordinului 121/2023 al PG al ICCJ ca fiind legal, fără o motivare a instanţei, consideră că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
În consecinţă, consideră incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi solicită casarea hotărârii criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
- Hotărârea încalcă autoritatea de lucru judecat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.);
Ordinul 121/2023 al PG al PICCJ este criticat întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a:
- sentinţei civile nr. 2140/14 din aprilie 2021 a Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 2091/18.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti (pentru reclamantele B., C., D.),
- deciziei civile nr. 125 din 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020 (pentru A.)
- sentinţei civile nr. 759/MAS din 06.10.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov (pentru E.).
Toate aceste hotărâri judecătoreşti, depuse împreună cu cererea introductivă la filele x, stabilesc pentru reclamanţi obligativitatea pârâtului de a calcula salariile ţinând cont de VRS 605,225 RON, fără a se retine incidenta art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Cum Ordinul nr. 121/2023 prevede calcularea salariilor reclamanţilor în mod plafonat, contrar hotărârilor judecătoreşti sus-menţionate, ţinând seama de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, iar hotărârea criticată în prezentul recurs reţine - în mod nemotivat - legalitatea Ordinului 121/2023, rezultă pe cale de consecinţă că şi hotărârea criticată prin prezentul recurs încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti anterior menţionate.
- Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
a) Încălcarea dispoziţiilor legale care interzic discriminarea. art. 2 alin. (1) şi art. 3 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) indice i din O.G. nr. 137/20001
În cadrul PICCJ ca ordonator principal de credite există personal care beneficiază de sporuri în cuantum maxim de 45%, aflat în plată.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, ordonator terţiar de credite care aparţine de acelaşi ordonator principal de credite — PICCJ — a plătit începând luna noiembrie 2020 (acestea continuând a fi achitate în următorii ani) drepturile aferente unor sporuri de 45% şi nu de 30%, după cum rezultă din adresa nr. 413/VllI-3/2023 din 24 martie 2023 emisă de PICCJ (depusă cu cererea de chemare În judecată, la fila x).
Au arătat că mai există personal care deţine hotărâri judecătoreşti prin care i s-a recunoscut dreptul la sporuri în cuantum de 45% şi că, în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, alti magistraţi şi grefieri beneficiază de sporuri în acelaşi cuantum, în timp ce nouă ne-au fost limitate sporurile Ia 30%.
Au explicat şi depus documente privind aplicarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 de către alti ordonatori principali de credite la întreaga anvelopă salarială ceea ce a permis aplicarea unui procent de sporuri mai mare decât 30% aplicat individual, procent de 30% pe care pârâtul la aplicat fără nicio analiză corelată cu anvelopa salarială. Au anexat toate documentele doveditoare cererii noastre introductive . Niciuna dintre aceste dovezi nu a fost analizată de instanţă sub pretextul că nu am dovedit că pârâtul a refuzat nejustificat să acorde sporurile de 45%, în acest mod Ordinul 121/2023 rămânând să producă efectele discriminatorii în continuare
Ca urmare, prin inexistenţa unei analize a cauzei, dar menţinând ordinul atacat, instanţa a încălcat dispoziţiile legale care interzic discriminarea.
b)Încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează plafonarea sporurilor prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017
Prin art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 legiuitorul a intenţionat să raporteze plafonu sporurilor la întreaga anvelopă salarială a ordonatorului de credite, nu să limiteze sporurile individuale la 30% cum s-a procedat în ordinul contestat.
La nivelul PICCJ ca ordonator de credite, există funcţii pentru care sporurile se acordă în cuantum mai mic, deoarece nu toţi angajaţii beneficiază, de exemplu, de sporul de confidenţialitate ori de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică (cum este cazul personalului contractual). De asemenea, există personal aflat în diverse concedii (fără plată, medical, de maternitate etc) căruia nu i se plătesc aceste sporuri din fondurile salariale. Ca urmare, aşa cum s-a procedat şi la alti ordonatori de credite au depus documente privind CSM şi Inspecţia Judiciară - sporul de 30% nu s-a aplicat la salariul individual, ci la anvelopa salarială care permite ridicarea procentului individual la mai mult de 30%. PICCJ nu s-a preocupat niciun moment de calculul legal al sporurilor, în funcţie de anvelopa salarială şi a refuzat în mod constant să aplice corect dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017.
Instanţa de fond nu numai că nu a analizat această critică adusă ordinului ce a făcut obiectul litigiului, dar, pentru a respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, a stabilit chiar că art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017 nu are legătură cu cauza deoarece Ordinul 121/2023 "are un alt obiect decât stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, respectiv a sporurilor neplafonate "(citat de la fila x din hotărâre, ultima frază înainte de "În numele legii...").
De altfel, instanţa nici nu a stabilit ce obiect are, până la urmă, Ordinul 121/2023. Ea a stabilit numai ce obiect nu are: nu aplică hotărâri judecătoreşti definitive şi nu stabileşte drepturi salariale în funcţie de VRS 605,225 RON ori sporuri.
Contrar opiniei instanţei de fond, Ordinul 121/2023 stabileşte pentru reclamanţi şi drepturi salariale şi sporuri, iar această stabilire trebuie să se facă cu respectarea hotărârilor judecătoreşti deţinute privind incidenta VRS 605,225 RON neplafonat, cu aplicarea procentului de sporuri în mod nediscriminatoriu şi, cel puţin, prin aplicarea sporurilor conform art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017, în procent de 30% corelat cu întreaga anvelopă salarială a ordonatorului de credite, nu cu salariul individual al fiecărui reclamant. Prin urmare art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017 are legătură cu cauza dedusă judecăţii, nu trebuia încălcat, iar constituţionalitatea ori neconstituţionalitatea acestui text legal prezenta importanţă pentru soluţia pronunţată.
Încălcarea art. 2 alin. (1) şi art. 3 raportat la art. I alin. (2) lit. e) indice i din O.G. nr. 137/2000 şi a art. 25 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017 au condus la pronuntarea unei soluţii nelegale.
În mod evident, soluţia nelegală dată capetelor principale de cerere a influenţat soluţionarea capetelor de cerere accesorii. Punctul 4 din cerere a fost respins tot pentru motivul că nu s-au adresat cu o cerere pârâtului. Dar pârâtul a eliberat adeverinţe în baza Ordinului 121/2023 aşa cum l-a redactat şi îl recunoaşte. Punctul 4 din cerere are alt conţinut decât a înţeles instanta de fond: reclamanţilor le sunt necesare adeverinţe în baza ordinului nou emis urmare a admiterii primelor capete de cerere, astfel încât sunt în imposibilitate de a formula cererea în prezent, deoarece ar fi respinsă.
În consecinţă, solicită casarea în tot a hotărârii criticate şi trimiterea cauzei în întregime spre rejudecare primei instanţe.
4. Apărări formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus note scrise şi înscrisuri şi a solicitat respingerea recursului, întrucât a emis ordinele în favoarea reclamanţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat/nefondat.
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanţii au solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 121/01.02.2023 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv art. 1, 3 şi anexa 6 la Ordinul 121/01.02.2023, obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ prin care să se dispună: salarizarea reclamanţilor având în vedere indemnizaţia reclamanţilor calculată la 31 decembrie 2017 cu valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON căreia să i se adauge toate majorările prevăzute de Legea 153/2017, fără a se ţine cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare la care să se adauge sporurile în cuantum maxim, de 45%, fără reţinerea plafonului prevăzut de art. 25 din aceeaşi lege, obligarea pârâtului la plata efectivă a diferenţelor salariale începând cu 1 august 2016, obligarea pârâtului la emiterea unei adeverinte tip privind stabilirea/restabilirea bazei de calcul a pensiei de serviciu şi acordarea de despăgubiri.
Prin sentinţa civilă nr. 1920/2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate, a respins ca nefondată excepţia prescripţiei extinctive şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi.
Împotriva sentinţei au declarat reclamanţii care şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că sunt fondate criticile circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de control judiciar aminteşte că dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Art. 175 din acelaşi cod statuează că: "(1) Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. (2) În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."
Asa cum s-a interpretat atât în doctrina, precum şi în jurisprudenţa naţională, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă nu numai împrejurările de fapt ori doar motivele de drept care au format convingerea instanţei, astfel că ea se va referi la toate aceste aspecte, fără a însemna însă că instanţa trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi pentru susţinerea pretenţiilor şi apărărilor pe care le-au formulat, instanţa putând să grupeze aceste argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.
Prin urmare, instanţa va arăta în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi va demonstra aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la susţinerile părţilor ori la probele administrate, nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei în discuţie, a căror încălcare atrage desfiinţarea hotărârii, întrucât aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării.
De asemenea, nici motivarea sumară a hotărârii nu corespunde exigenţelor textului enunţat pentru că lipsa de consistenţă a acesteia face imposibilă realizarea controlului judiciar şi, totodată, considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare clare, concise, lipsite de contradicţii, bazate pe incontestabilitate, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul.
În fine, reţine Înalta Curte că respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.
În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).
Or, prima instanţă, în considerentele sentinţei recurate, a reţinut trunchiat susţinerile părţilor din cererea de chemare în judecată şi apărările formulate prin întâmpinare de pârât, fără însă a face o dezbatere şi analiză efectivă a argumentelor esenţiale pe care s-au întemeiat acestea, respectiv fără a expune propriul raţionament logico-juridic care a condus la adoptarea soluţiei din dispozitiv.
Judecătorul fondului s-a multumit să menţioneze că "ordinul contestat nu a vizat punerea în executare a titlurilor executorii deţinute de reclamanţi privind drepturile lor salariale (nu se fac astfel de menţiuni în preambulul ordinului), nici nu rezultă că acesta ar fi fost emis urmare notificării adresate de reclamanţi pârâtului în vederea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti ai căror beneficiari sunt reclamanţii. În acest scop, reclamanţii se pot adresa pârâtului. Însă, în cauză nu s-a probat că pârâtul a emis un refuz nejustificat de executare a unor hotărâri judecătoreşti privind pe reclamanţi (art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ)." şi să specifice faptul că "la data de 12.04.2023, pe parcursul litigiului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis ordinul nr. 551 prin care s-a dispus ca, începând cu data de 7.12.2018 procurorii din cadrul PÎCCJ şi al celorlalte parchete se salarizează având în vedere VRS 605,225 RON".
În cuprinsul motivării prima instanţă nu a făcut referire la hotărârile reclamanţilor indicate şi ataşate cererii de chemare în judecată şi nici nu a arătat care este situaţia la zi cu privire la ordinele reclamanţilor emise de către instituţia pârâtă.
O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe echivalează cu necercetarea cauzei, în realitate lipsind motivarea hotărârii, ceea ce impune trimiterea cauzei spre o nouă judecată pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunţată în litigiul de faţă, astfel cum s-a reţinut anterior.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanţa de fond, care va verifica şi răspunde susţinerilor reclamanţilor din cuprinsul acţiunii şi a motivelor de recurs şi ale instiuţiei pârâte .
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de A., E., C., D., B. împotriva sentinţei civile nr. 1920 pronunţate la 29 noiembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A., E., C., D., B. împotriva sentinţei civile nr. 1920 pronunţate la 29 noiembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 23 ianuarie 2025.