Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 iulie 2021 sub nr. x/2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Baroul Bucureşti în contradictoriu cu pârâta A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei disciplinare nr. 16 din 09.04.2021 pronunţată de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România în dosarul nr. x/2020, prin care a solicitat admiterea contestaţiei formulate, anularea Deciziei disciplinare nr. 16 din 09.04.2021 pronunţată de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România în dosarul nr. x/2020, cu consecinţa menţinerii ca fiind legală şi temeinică a Deciziei disciplinare nr. 16 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de către Comisia de Disciplină a Baroului Bucureşti în dosarul nr. x/2019 în ceea ce priveşte sancţiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat a intimatei A.; obligarea intimatei A. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat.
În şedinţa publică din data de 09.02.2022 Curtea a pus în discuţie necesitatea chemării în judecată şi a Uniunii Naţionale a Barourilor din România – Comisia Centrală de Disciplină, în calitate de pârâtă.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea pronunţată la 16 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 78 C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004 a dispus introducerea în cauză în calitate de parte pârâtă a U.N.B.R. – Comisia Centrală de Disciplină – emitentul actului contestat în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 795 pronunţată la 20 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul BAROUL BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâţii: A. şi UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA – COMISIA CENTRALĂ DE DISCIPLINĂ, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Bucureşti împotriva încheierii din 16 februarie 2022 şi a sentinţei civile nr. 795 din 20 aprilie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Baroul Bucureşti, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate, anularea Deciziei disciplinare nr. 16 din 09.04.2021 pronunţată de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România cu consecinta menţinerii ca fiind legală şi temeinică a Deciziei disciplinare nr. 16 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de către Comisia de Disciplină a Baroului Bucureşti în dosarul nr. x/2019 în ceea ce priveşte sancţiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat a intimatei A.. De asemenea, solicită să obligarea intimatei A. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON şi onorariul de avocat în cuantum de 500 RON aferent primei instanţe şi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul de avocat aferent fazei de judecată a recursului.
După prezentareaa situaţiei de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal şi a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:
- apreciază că instanţa de fond nu oferă o motivare concretă asupra aspectelor de nelegalitate cu care a fost sesizată şi nu analizează efectiv criticile formulate de către reclamantă prin contestaţia formulată (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).
- În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. legiuitorul are în vedere situaţia în care hotărârea judecătorească recurată este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept analizate pe fondul cauzei, iar în funcţie de specificul cauzei acestea pot fi de drept substanţial sau de drept procesual.
Subliniază faptul că a declarat recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţată într-o cale de atac specială prevăzută de art. 87 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, (forma în vigoare potrivit art. 287 alin. (3) şi (4) din Statutul profesiei de avocat) prin care se solicită instanţei de judecată efectuarea unui control de legalitate în ceea ce priveşte o hotărâre disciplinară pronunţată într-o procedura administrativ-jurisdicţională (Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat).
În esentă, instanţa de fond a fost sesizată cu verificarea legalităţii interpretării şi aplicării pe fondul cauzei de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul U.N.B.R. a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) lit. c) şi art. 178 C. proc. civ.. Din considerentele sentinţei civile atacate rezultă faptul că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a acestor dispoziţii legale.
Susţine că pretinsa nulitate poate fi invocată doar de către partea interesată potrivit art. 178 alin. (2) C. proc. civ., iar NU din oficiu de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Mai mult decât atât, apreciază că a intervenit decăderea în ceea ce priveşte posibilitatea invocării de către partea interesată, intimata A. a pretinsei nulităţi raportat la art. 178 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., aceasta putând fi invocată cel mai târziu la primul termen în faţa Comisiei de Disciplină a Baroului Bucureşti
Instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit art. 164 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. considerând că această normă ocroteşte un interes public.
Apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art. 164 alin. (4) C. proc. civ. în sensul că menţiunile din cuprinsul confirmării de primire nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals. Simpla-invocare de către intimată a faptului că nu ar fi primit plicul respectiv şi simpla contestare a semnăturii de pe confirmarea de primire sunt lipsite de eficienţă juridică raportat la prevederile art. 164 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd faptul că menţiunile privitoare la faptele constatate personal de către cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscriserii în fals. Pe confirmarea de primire este consemnată olograf şi data primirii plicului şi anume 13.09.2017, menţiune olografă care nu este contestată în niciun fel de către intimată.
În susţinerea motivelor de recurs, arătă faptul că instanţa disciplinară este sesizată prin acţiunea disciplinară semnată de către Decanul Baroului Bucuresti, iar nu prin Hotărârea Consiliului Baroului Bucureşti nr. 9459/15.01.2019. Mai mult, prin contestaţia formulată de către intimata A. împotriva Deciziei disciplinare nr. 16 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de către Comisia de Disciplină a Baroului Bucureşti în dosarul nr. x/2019 nu au fost formulate critici cu privire la acest aspect reţinut de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, motiv pentru care apreciază că decizia disciplinară contestată încalcă principiul disponibilităţii şi limitele rolului activ potrivit art. 9 şi respectiv art. 22 alin. (6) C. proc. civ. raportat la art. 87 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată nr. 3 şi art. 287 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.
Nu în ultimul rând, pct. 8 din Decizia disciplinară nr. 16/2021 în dosarul nr. x/2020 la nu a fost pus în discuţia părţilor în cadrul şedinţei din 19.02.2021 când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, fiind încălcate principiul contradictorialitătii şi dreptul la apărare prevăzute de art. 14 şi respectiv art. 13 C. proc. civ. raportat la art. 87 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată nr. 3 (forma în vigoare potrivit art. 287 alin. (3) şi (4) din Statutul profesiei de avocat) şi art. 287 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. Instanta de fond nu a analizat şi nu sa pronuntat cu privire la această critică invocată prin contestaţie.
Chiar dacă s-ar considera ca fiind legale şi temeinice considerentele deciziei disciplinare de la pct. 8, apreciază ca fiind pe deplin justificată sancţiunea disciplinară a excluderii din profesie aplicată de către Comisia de Disciplină a Baroului Bucureşti prin Decizia disciplinară nr. 16 din 14 noiembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 raportat la abaterile disciplinare săvârşite de către intimata A. şi prevăzute de art. 53 şi 54 din Statutul profesiei de avocat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În speţă, recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare a Deciziei disciplinare nr. 16 din 09.04.2021 pronunţată de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România în dosarul nr. x/2020.
Prima instanţă a respins acţiunea reţinând că, în mod corect Comisia Centrală de Disciplină a apreciat ca fiind întemeiată contestaţia avocatului cercetat A., câtă vreme Baroul Bucureşti nu a făcut dovada comunicării actului de punere în executare a sancţiunii interdicţiei exercitării profesiei dispuse prin Hotărârea Consiliului Baroului Bucureşti nr. 6336/29.08.2017, în condiţiile prevăzute de lege, iar datele de identificare menţionate în cuprinsul recipisei transmiterii privind pe cel care a primit actul nu corespund cu cele ale pârâtei A., numele fiind greşit menţionat şi eroarea în ce priveşte numele destinatarului nu este o simplă eroare materială, ci determină consecinţe juridice în ceea ce priveşte procedura de comunicare a actului.
Recurentul-reclamant a criticat soluţia primei instanţe, clamând prin cererea de recurs formulată faptul că în mod eronat s-a reţinut că procedura de comunicare către intimata-pârâtă nu a fost legal îndeplinită, cu atât mai mult cu cât menţiunile din cuprinsul confirmării de primire nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals; instanţa disciplinară a fost sesizată prin acţiunea disciplinară semnată de către Decan Baroului Bucuresti, iar nu prin Hotărârea Consiliului Baroului Bucureşti nr. 9459/15.01.2019, acesta neavând calitate procesuală în cauză; pct. 8 nu a fost pus în discuţia părţilor în cadrul şedinţei din 19.02.2021 când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, fiind încălcate aşadar principiul contradictorialitătii şi dreptul la apărare.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, ţinând seama de conţinutul deciziei atacate şi a contestaţiei formulate, respectiv a introdus în cauză, în calitate de pârât, emitentul actului atacat, a verificat legalitatea deciziei contestate şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., indicat de recurentul-reclamant, vizează nelegalitatea soluţiei instanţei de fond, având în vedere că, la pronunţarea sentinţei instanţa nu a avut în vedere apărările depuse prin raportate la contestaţia formulată, textele de lege incidente fiind interpretate în mod subiectiv.
Argumentele recurentului sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată. Sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
Instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată conţine o analiză detaliată a dispoziţiilor legale aplicabile, a situaţiei de fapt şi a actelor administrative contestate şi judecătorul fondului, în mod corect, a apreciat că solicitarea reclamantului de anulare a deciziei nr. 16/2021 nu este admisibilă. Astfel prin decizia atacată a fost anulată decizia nr. 16/14.11.2019 întrucât prin emiterea ei au fost încălcate dispoziţiile art. 164 din C. proc. civ. prin menţionarea numelui greşit al destinatarului, iar ca efect al constatării nulităţii actului procedural nu s-a dovedit că hotărârea anterioară (6336/2017) a fost înmânată avocatului cercetat şi nu s-a probat că acesta cunoştea că era suspendat.
Înalta Curte observă că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă A. (avocat şi membră a Baroului Bucureşti) a fost sancţionată de mai multe ori pentru diverse abateri disciplinare. Prin hotărârea nr. 6336/2017 i s-a interzis să practice avocatura timp de trei luni. Hotărârea a fost comunicată printr-o scrisoare pe care numele destinatarului a fost scris eronat şi semnătura de primire indescifrabilă, nu indică calitatea primitorului. Comisia de Disciplină a Baroului Bucureşti a decis excluderea acestui avocat din profesie prin decizia nr. 16/2019. Prin decizia nr. 16/2021 Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Baroului a admis contestaţia, a respins acţiunea disciplinară a Baroului Bucureşti reţinând "nulitatea absolută a dovezilor de comunicare către intimata A. a Hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti nr. 6336/29.08.2017 prin care s-a pus în aplicare sancţiunea suspendării dreptului de exercita profesia de avocat pe o perioadă de 3 (trei) luni stabilită prin Decizia disciplinară nr. 11 din 26.05.2017 a Comisiei Centrale de Disciplină pronunţată în dosarul nr. x/2016 corespondent al dosarului disciplinar nr. x/2016 al Comisiei de Disciplină a Baroului Bucureşti".
În acord cu judecătorul fondului se reţine că, în mod legal şi temeinic, prima instanţă constatând că se contestă un act emis de Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi faţă de dispoziţiile art. 78 C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004 a dispus introducerea în cauză în calitate de parte pârâtă a acestei instituţii, criticile sumare aduse de către recurent sub acest aspect fiind nefondate.
Încheierea pronunţată pe aspectul introducerii în cauză a titularului actului contestat este legală, întrucât din analiza dispoziţiilor art. 161 din Legea 554/2004 şi art. 78 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că sfera de aplicare a acestora priveşte procesele ce reclamă o coparticipare procesuală obligatorie izvorâtă din raportul juridic de drept substantial dedus judecăţii. Astfel, dacă cadrul procesual din punctul de vedere al părţilor este incomplet, instanţa are obligaţia de a pune în discuţie necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, precum şi cele ale art. 78 alin. (2) C. proc. civ. au fost edictate pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată a fost formulată doar împotriva unei părţi a raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii, care are calitate procesuală pasivă, însă alături de aceasta mai trebuie să stea în judecată şi celelate părţi ale raportului juridic de drept substanţial.
Nu se poate reţine ca motiv de nelegalitate în recurs, o încălcare a normelor procesuale cuprinse în art. 161 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii obligaţiei judecătorului fondului de a pune în discuţia părţilor şi introducerii în cauză a persoanei emitente a actului atacat.
Este nefondată şi critica recurentului-reclamant vizând faptul că instanţa de fond menţinând decizia atacată a interpretat şi aplicat greşit norma incidentă, respectiv dispoziţiile art. 164 alin. (1) lit. c) şi 178 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că recurentul-pârât este în eroare când susţine că "pretinsa nulitate poate fi invocată doar de către partea interesată potrivit art. 178 alin. (2) C. proc. civ.." şi că, avocatul cercetat a invocat tardiv excepţia nulităţii.
Înalta Curte precizează că prima instanţă a constatat în mod legal că pârâta Comisia Centrală de Disciplină a admis corect contestaţia avocatului A., deoarece Baroul Bucureşti nu a făcut dovada legală a comunicării Hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti nr. 6336/29.08.2017 privind interdicţia exercitării profesiei şi astfel, aceasta era în termenul de contestare a deciziei. Mai mult, actele din dosar şi, în particular, dovada de la fila x nu susţin legalitatea comunicării, deoarece datele de identificare nu corespund cu cele ale avocatului cercetat pârât şi primirea nu a fost confirmată de către destinatar. Această neregularitate atrage nulitatea comunicării în temeiul art. 164 din C. proc. civ.. Potrivit aacestui articol din C. proc. civ., actele de procedură trebuie să îndeplinească anumite cerinţe sub sancţiunea nulităţii. Printre acestea se numără detalii precum data, numele şi funcţia agentului, numele şi adresa destinatarului, calitatea primitorului şi semnăturile necesare.
În caz de nerespectare, cum este cazul comunicării Hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti nr. 6336/29.08.2017 către avocata A., unde au existat erori în menţionarea numelui şi lipsa confirmării primirii, actul procedural este nul. De asemenea, menţiunile din procesul-verbal care nu pot fi combătute decât prin înscrierea în fals nu sunt aplicabile, deoarece nu rezultă fapte constatate personal de cel care a întocmit dovada de comunicare.
Prima instanţă a reţinut corect că eroarea privind numele destinatarului nu este o eroare materială simplă, ci una cu consecinţe juridice, şi a declarat nulitatea comunicării.
De asemenea, argumentele reclamantului referitoare la clasificarea nulităţilor nu pot fi acceptate. Din interpretarea articolelor 174-179 din C. proc. civ., rezultă clar că nerespectarea cerinţelor de la art. 164 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) atrage nulitatea absolută, care protejează un interes public. Aceasta poate fi invocată de orice parte sau de instanţă din oficiu şi are ca efect desfiinţarea actului nul.
În acest context, în mod legal a reţinut judecătorul fondului că intimata-pârâtă Comisia Centrală de Disciplină a apreciat corect că, din cauza nulităţii dovezii de comunicare, avocatul A. nu a primit Hotărârea Consiliului Baroului Bucureşti nr. 6336/29.08.2017 şi, prin urmare, nu s-a demonstrat că aceasta avea cunoştinţă de suspendarea sa din profesie la data de 20.07.2017. Astfel, în conformitate cu art. 179 alin. (3) C. proc. civ., nulitatea dovezii de comunicare atrage desfiinţarea actelor subsecvente, inclusiv Hotărârea Consiliului Baroului Bucureşti nr. 9459/15.01.2019, acţiunea disciplinară nr. 2491/S/08.03.2019 şi Decizia disciplinară nr. 16 din 14 noiembrie 2019.
Criticile din recurs în sensul că decizia disciplinară contestată încalcă principiul disponibilităţii şi limitele rolului activ potrivit art. 9 şi respectiv art. 22 alin. (6) C. proc. civ. raportat la art. 87 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată nr. 3 şi art. 287 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, nu au fundament real.
Art. 9 şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. reglementează rolul judecătorului şi principiul disponibilităţii în procesul civil. Principiul disponibilităţii presupune că părţile au controlul asupra obiectului şi desfăşurării procesului. Rolul activ al judecătorului este limitat la asigurarea desfăşurării corecte a procesului şi respectării drepturilor părţilor, fără a interveni în aspectele substanţiale ale cauzei.
Art. 87 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat specifică atribuţiile şi limitele Comisiei de Disciplină în cadrul procedurilor disciplinare împotriva avocaţilor, iar art. 287 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat articol stabileşte normele şi procedurile de aplicare a sancţiunilor disciplinare în cadrul profesiei de avocat.
În conformitate cu prevederile anterior menţionate, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare. Sub acest aspect, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părţii, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor, în scopul stabilirii adevărului. În cauza dedusă judecăţii, din modul de argumentare a soluţiei pronunţate, instanţa de fond a dat eficienţă principiului disponibilităţii, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, considerând că obiectul acţiunii a fost acela de anulare a deciziei 16/2021. Înalta Curte reţine că, judecătorul fondului a exercitat un rol activ, verificând argumentele şi actele pe care reclamantul le-a adus în susţinerea cererii sale, în baza cărora a calificat în mod corect cererea de chemare în judecată, introdcând în cauză emitentul actului şi stabilind limitele judecăţii.
Instanţa de recurs constată că judecătorul fondului prin sentinţa pronunţată a respectat principiul disponibilităţii şi rolul activ. Astfel, în mod corect s-a reţinut că sancţiunea disciplinară a excluderii din profesie aplicată prin Decizia disciplinară nr. 16 din 14 noiembrie 2019, pentru abaterea săvârşită de pârâta A. conform art. 42 din Legea nr. 51/1995, nu a fost validă. Faptele constând în neprezentarea avocatului în faţa Consiliului excedeau limitele sesizării şi Hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti nr. 9459/15.01.2019.
Totodată, se poate obserrva că recurentul-reclamantul nu poate susţine validitatea Deciziei disciplinare nr. 16 din 14 noiembrie 2019 în raport cu sancţiunea aplicată pârâtei A. prin raportare la art. 42 din Legea nr. 51/1995, având în vedere că aceasta nu avea cunoştinţă de convocarea sa. Intimata-pârâta a formulat critici în plângerea sa, legate de abaterea disciplinară constând în refuzul de a participa la şedinţele Consiliului Baroului Bucureşti, context în care nu se poate reţine faptul că intimata-pârâtă Comisia Centrală de Disciplină ar fi a încălcat principiul disponibilităţii.
În ceea ce priveşte susţinerea că pct. 8 din Decizia disciplinară nr. 16 din 09.04.2021 pronunţată de către Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România în dosarul nr. x/2020 nu a fost pus în discuţia părţilor în cadrul şedinţei din 19.02.2021 când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, fiind încălcate aşadar principiul contradictorialitătii şi dreptul la apărare prevăzute de art. 14 şi respectiv art. 13 C. proc. civ. raportat la art. 87 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată nr. 3 (forma în vigoare potrivit art. 287 alin. (3) şi (4) din Statutul profesiei de avocat) şi art. 287 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat şi că instanta de fond nu a analizat şi nu sa pronuntat cu privire la această critică invocată prin contestaţie.
Înalta Curte verificând încheierile de şedinţă din dosarul cauzei, constată că nu există o încheiere pronunţată la data de 19 feburarie 2021, din dosar rezultând că au fost acordate mai multe termene, la data de 23 martie 2022 s-a acordat cuvântul părţilor pe fondul cauzei, toate fiind reprezentate sau prezente personal. De altfel, se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul dosarului de fond că partea recurentă a fost prezentă al fiecare termen de judecată, prin reprezentul său.
Prin urmare, aceste critici vor fi respinse ca nefondate, deoarece nepunerea în discuţia contradictorie a părţilor a împrejurărilor reţinute în cuprinsul deciziei 16/2021 nu echivalează cu încălcarea principiului contradictorialităţii sau a principiului rolului activ al judecătorului, părţile putând susţine în concluziile orale toate aspectele considerate a fi relevante în admisibilitatea solicitărilor lor.
Instanţa de judecată nu este obligată să răspundă individual şi explicit fiecărei critici sau argumente formulate de către reclamant în cadrul acţiunii sale şi pârâţi prin apărările lor. În schimb, instanţa trebuie să se concentreze pe esenţa cauzei şi să analizeze argumentele esenţiale şi pertinente care au un impact direct asupra soluţionării litigiului. Aceasta trebuie să ofere o motivare clară şi completă a hotărârii sale, dar nu este necesar să răspundă detaliat fiecărui punct ridicat de părţi, mai ales dacă acestea nu au relevanţă juridică semnificativă sau nu influenţează în mod determinant soluţia finală a cauzei.
Judecătorul fondului a asigurat o justiţie eficientă şi echitabilă, concentrându-se pe aspectele esenţiale ale cazului, fără a se pierde în detalii care ar putea dilua claritatea şi coerenţa deciziei finale, reţinând în mod legal că "nulitatea dovezii de comunicare atrage, în conformitate cu prevederile art. 179 alin. (3) C. proc. civ., desfiinţarea actelor subsecvente, reprezentate de Hotărârea Consiliului Baroului Bucureşti nr. 9459/15.01.2019, acţiunea disciplinară nr. 2491/S/08.03.2019 şi Decizia disciplinară nr. 16 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de către Comisia de Disciplină a Baroului Bucureşti" şi că nu a existat o sesizare a instanţei disciplinare cu privire la faptele avocatului cercetat constând în neprezentarea în faţa Consiliului, "sesizarea fiind limitată doar la abaterile disciplinare prevăzute de art. 53 şi 54 din Statutul profesiei de avocat, reţinute în Decizia disciplinară nr. 16 din 14 noiembrie 2019".
Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Baroul Bucureşti împotriva încheierii din 16 februarie 2022 şi a sentinţei civile nr. 795 din 20 aprilie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 3 octombrie 2024.