Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
- obligarea pârâtului la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat direct prin art. XXIV pct. 11 pct. 12, pct. 13, pct. 16, pct. 18 şi ale art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal - bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, constând în: plata sumei de 4380 RON reprezentând echivalentul sumelor reţinute din pensie în perioada 01.01.2022-27.12.2022 în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 cu titlul de contribuţie la asigurările de sănătate, actualizată cu rata inflaţiei;
- plata dobânzii legale penalizatoare, aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 23 mai 2024, Curtea de Apel Bucureşti – Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României;
- a admis excepţia lipsei de interes a cererii având ca obiect plata sumei de 4.380 RON, reprezentând echivalentul sumelor reţinute cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate şi a respins această cerere ca lipsită de interes;
- a admis în parte acţiunea promovată în contencios administrativ şi a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamanta A. a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor reţinute din pensie cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi la plata sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a acestor sume, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului;
- a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 1.050 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 175 din 23 mai 2024 a Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, a arătat că prima a stabilit nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului fără a verifica îndeplinirea condiţiilor unei răspunderi civile delictuale a autorităţii pârâte.
Aşadar, în măsura în care a stabilit că partea reclamantă trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, este evident că obligaţia de plată a acestor sume, nu putea fi stabilită decât în sarcina entităţilor care plătesc acestuia drepturile de pensie.
Altfel spus, având în vedere calitatea de pensionar a reclamantei şi faptul că pretenţiile sale sunt justificate prin prisma elementelor legate de raportul de asigurări sociale, este clar că acest raport reprezintă, în realitate, raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecăţii, astfel încât pentru cazul încălcării obligaţiilor privind plata pensiei nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.
Instanţa de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale.
De asemenea, a considerat că în mod eronat instanţa de fond a dispus în sarcina Guvernului României obligaţia de a plăti către reclamantă despăgubiri constând în actualizarea sumelor reţinute cu indicele de inflaţie şi la plata despăgubirilor constând în dobânda legală aferentă sumelor reţinute în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 130/2021 de la data fiecărei reţineri, până la restituirea lor efectivă.
Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situaţie în prezenţa unei capacităţi juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.
Potrivit prevederilor constituţionale şi celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, făcută în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere, ce apar în sfera relaţiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi juridice civile guvernate de norme şi instituţii ale dreptului privat.
Guvernul României nu are atribuţii de a calcula şi reţine din pensii contribuţia de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate şi reţinute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.
În aceste condiţii, a arătat că la data de 17 februarie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate. Astfel cum reiese din preambulul actului normativ, acesta a fost adoptat în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022.
La formularea cererii de chemare în judecată trebuie să existe un interes legitim, născut şi actual, personal şi direct. Prin urmare, interesul trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată, să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală şi să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune ca, de altfel, pe tot parcursul soluţionării cauzei, de la momentul promovării cererii, cât şi pentru susţinerea acesteia şi, mai ales, trebuie să existe la momentul pronunţării soluţiei de către instanţa de judecată, în scopul evitării unor litigii şi soluţii fără finalitate.
Soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii nu mai există, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (a fost adoptat actul normativ care reglementează în sensul solicitat de partea reclamantă, în considerarea Deciziei CCR nr. 650/2022) îşi are fundamentul în art. 194 lit. c) C. proc. civ.
Prin reglementările conţinute de O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită competenţa caselor teritoriale de pensii, precum caselor de pensii sectoriale şi entităţilor care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cât şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.
Prin urmare, din moment ce competenţa restituirii sumelor reţinute (obligaţia principală) este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuţii şi nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.
Întrucât solicitarea părţii reclamante vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS, reţinută din pensie, recurentul-pârât a opinat că cele statuate prin Deciziile nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) şi nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010) ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt aplicabile, mutatis mutandis şi în prezenta cauză, singura diferenţă fiind aceea că litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate a soluţiona cauzele care se circumscriu jurisdicţiei speciale a asigurărilor sociale.
Faţă de aceste aspecte, având în vedere atât obiectul cererii de chemare în judecată (restituirea unor sume reţinute din pensie), a considerat pe de o parte, că Guvernul României nu poate fi obligat, la plata despăgubirilor reprezentate de sumele reţinute din pensie cu titlu de CASS şi, pe de altă parte, că nu aceasta este calea care să asigure îndestularea părţii reclamante, pretenţiile acestora subsumându-se, astfel, jurisdicţiei asigurărilor sociale.
Pentru aceleaşi considerente este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente.
Astfel, în măsura în care instanţa de judecată a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, rezultă în mod clar faptul că, debitorului obligaţiei băneşti-principale, îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente, pe cale de consecinţă.
Cu privire la obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.138 RON către reclamantă, a apreciat că soluţia este nelegală, având în vedere, pe de o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cât şi faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
În esenţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative operate de O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.
În acest sens, reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ, în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, invocând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 pe care le consideră a fi vătămătoare şi solicitând restituirea sumelor reţinute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume, precum şi obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.
Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.
În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, a respins ca lipsită de interes cererea având ca obiect plata sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede şi actualizarea sumelor restituite cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acţiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume, precum şi la cheltuielile de judecată.
Analizând criticile formulate în recurs de pârâtul Guvernul României, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, la lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului, la lipsa atribuţiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii şi la rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, sentinţa pronunţată de prima instanţă fiind corectă şi legală.
Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare, posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".
În acest sens, instanţa de recurs are în vedere că acţiunea de faţă are ca obiect, în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională.
Odată declarată neconstituţională, fie pentru aspecte de constituţionalitate extrinsecă, legate de procedura de adoptare a actului, fie pentru aspecte de constituţionalitate intrinsecă, legate de conţinutul normativ al actului, în procedura de la art. 9 din Legea nr. 554/2004 instanţa de contencios nu poate face propria verificare şi să constate, dimpotrivă, că emiterea ordonanţei s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor din Constituţia României, deoarece instanţele de judecată nu au competenţa funcţională de a verifica respectarea Constituţiei de către actele normative şi administrative normative, aşa cum sunt ordonanţele de Guvern.
Dimpotrivă, odată constatat "ilicitul constituţional" printr-o decizie a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ este obligată să constate că este îndeplinită condiţia angajării răspunderii patrimoniale privitoare la săvârşirea faptei ilicite. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamanta.
Referitor la pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.
Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamantă în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.
Cum pretenţiile reclamantei nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.
În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.
În ceea ce priveşte argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamantei sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.
Contrar acestor susţineri, faptul că reţinerile din pensii, păgubitoare pentru reclamantă, au fost efectuate de casa judeţeană de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiilor ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamantă şi casa judeţeană de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.
Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case teritoriale de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.
Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie (prima instanţă respingând ca lipsit de interes capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea sumelor reţinute reclamantei din pensie). Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor judeţene sau sectoriale de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamantei de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantei, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.
În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorii raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.
Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai subzistă interesul intimatei-reclamante de a acţiona, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamantă prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, reţinute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.
În fine, şi critica vizând soluţia dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată, întrucât instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. în raport cu capătul de cerere faţă de care pârâtul a căzut în pretenţii, acordând contravaloarea taxei judiciare de timbru şi a onorariului avocaţial potrivit dovezilor depuse de reclamantă la dosar.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 175 din 23 mai 2024 a Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.