Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal, la data de 15 noiembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/27.09.2023, emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.09.2023, prin care s-au reţinut în sarcina sa obligaţii fiscale în cuantum total de 7.232.100 RON, reprezentând impozit pe profit (7.103.377 RON) şi taxa pe valoarea adăugată (128.723 RON). A solicitat reclamanta să fie obligată pârâta şi la suportarea cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 178/F-CONT din 7 decembrie 2023, Curtea de Apel Piteşti:
- a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal, introdusă de reclamanta A. S.r.l, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili;
- a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x_246 din 27 septembrie 2023 până la pronunţarea instanţei de fond;
- a obligat autoritatea fiscală pârâtă la plata sumei de 5020,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat, redus în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că, instanţa de fond este datoare sa arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Ca atare, îndatorirea de a motiva coerent şi unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicţii între considerente sau între unele considerente şi dispozitiv, constituie o garanţie pentru justiţiabili, în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar, astfel că instanţa pronunţă o soluţie nelegală care este supusă casării.
Instanţa de fond a apreciat că prima condiţie impusă de art. 14 din Legea 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat este îndeplinită în speţă pentru o parte din aspectele invocate de reclamantă în acest sens, reţinând că, "în ceea ce priveşte prima condiţie, se apreciază că existenta unui caz bine justificat poate fi reţinut, dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidenţa asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative."
Critică sentinţa de fond întrucât, astfel cum rezultă din reţinerile acesteia şi din considerente redate mai sus, instanţa analizează prezumţia de legalitate a actului administrativ numai prin prisma motivelor invocate de către reclamanta, antamând fondul cauzei.
Arată recurenta că, instanţa de fond a reţinut că, "inspectorii fiscali au avut în vedere un alt studiu de comparabilitate decât cel prezentat de către reclamantă, în baza căruia au ajustat preţurile de transfer, iar în raport s-a consemnat că organul fiscal se bazează exclusiv pe o serie de date extrase la data de 16 august 2023 din baza de date B. actualizată la data de 14 august 2023."
Apreciază că această situaţie nu poate fi calificată ca o împrejurare în măsură să nască o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a deciziei de impunere emise de către DGAMC, aceasta putând fi stabilită doar de instanţa de fond în urma analizării strict a fondului cauzei.
Totodată, susţine recurenta că, deşi societatea acuză o abordare neunitară a organelor fiscale sau de soluţionare a contestaţiilor în ceea ce priveşte analiza preţurilor de transfer efectuată la societăţile române din grupul A., în fapt contestatara (şi implicit grupul A.) nu a acceptat niciuna dintre constatările diferitelor organe de inspecţie sau deciziile organelor de soluţionare a contestaţiilor (atâta timp cât nu au confirmat propriile studii de comparabilitate, indiferent de deficientele constatate), urmând toate căile legale pentru anularea acestora.
Hotărârea este nelegală şi din perspectiva reţinerii instanţei a îndeplinirii condiţiei pagubei iminente.
Critică hotărârea de fond întrucât apreciază că instanţa era obligată să analizeze toate susţinerile părţilor, respectiv dacă societatea a epuizat toate demersurile legale întreprinse pentru recuperarea creanţei conform art. 328 din Ordinul 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, iar acestea să fie coerente, unitare, iar motivele să susţină soluţia din dispozitiv. C. proc. civ. consacră principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată, apărările şi excepţiile să fie analizate şi să reprezinte premisa pentru soluţia din dispozitiv.
Curtea de Apel Ploieşti s-a limitat să analizeze cererea de suspendare doar la nivel de aparenţă şi prin prisma susţinerilor reclamantei, reţinând profund nelegal şi contradictoriu existenţa unei îndoieli serioase atât în ceea ce priveşte legalitatea stabilirii obligaţiilor fiscale suplimentare cât şi asupra cuantumului acestora.
În ce priveşte cheltuielile de judecată, recurenta a solicitat respingerea acestora pentru următoarele considerente:
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a părţii "care cade în pretenţii". Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenţii, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Consideră că în prezenta cauza nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câştigat în mod irevocabil procesul, or în situaţia de faţă nu ne încadrăm în această categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua-credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reţinute în sarcina recurentei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În speţa, recurenta solicită să se aibă în vedere aplicarea corectă a legislaţiei în materie, iar, în subsidiar, să se facă aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în sensul diminuării onorariilor solicitate raportat la complexitatea cauzei şi a activităţii depusă în cauză.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu toate celelalte dispoziţii legale invocate în cuprinsul recursului.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, arătând în esenţă că, toate dispoziţiile legale pe care prima instanţă şi-a bazat soluţia au fost corect interpretate şi analizate de aceasta.
II. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
II.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului
Înalta Curte urmează a respinge excepţia nulităţii recursului, întrucât, din lecturarea criticilor invocate prin memoriul de recurs, reiese că acestea se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului
Recurenta pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:
Observă Înalta Curte că, în ceea ce priveşte sentinţa recurată au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.
Prin urmare, reţine instanţa de control judiciar că, sentinţa recurată conţine motivele care au format convingerea instanţei că în cauză există un caz bine justificat şi o pagubă iminentă, care să determine admiterea cererii de suspendare formulată de intimata-reclamantă.
Totodată, reţine instanţa de recurs că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că art. 6 alin. (1) din Convenţie implică în special, în sarcina instanţei, obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele si probele propuse părţilor.
În acest sens, CEDO a precizat expres că dreptul la un proces echitabil este respectat şi în măsura în care o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, a examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei (cauza Albina contra României).
Recurenta-pârâtă a mai invocat că, instanţa de fond a analizat exclusiv motivele invocate de reclamantă pentru a răsturna prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ-fiscal.
Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte reţine din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al acestora şi a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerentelor acestora.
Astfel, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei, cât şi pe cele ale intimatei-reclamante, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că, este neîntemeiat, avându-se în vedere că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză.
Prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin motivarea suspendării nu se pot dezlega anumite aspecte care privesc fondul pricinii: o analiză complexă nu poate fi posibilă decât la soluţionarea în fond, în cadrul acţiunii în anulare.
Contrar celor invocate de recurentă-pârâtă, Înalta Curte observă că, instanţa de fond, a constatat în mod corect, că la nivel de aparenţă, specifică analizei în prezenta cauză, împrejurările invocate în susţinerea existenţei unui caz bine justificat au putut fi reţinute, fără administrarea unui probatoriu complex, ce nu ar fi îngăduit în procedura suspendării.
Astfel, cu privire la motivul găsit întemeiat de către instanţa fondului, respectiv utilizarea unor date care nu erau disponibile contribuabilului la momentul întocmirii dosarelor preţurilor de transfer, recurenta DGAMC a arătat că toate extrasele din baza de date B. utilizate de EIF în inspecţie erau actualizate la data de 14 august 2023, însă susţine că în fapt inspectorii ar fi verificat istoricul acestor informaţii.
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că, această susţinere a recurentei este o simpla afirmaţie care nu a fost susţinută de niciun argument concret.
Or, în procedura suspendării, la o simplă verificare sumară a actelor de impunere, instanţa de fond a observat, în mod corect că, datele utilizate erau datele din luna august 2023, aşa cum recunoaşte expres şi DGAMC.
Simpla susţinere conform căreia inspectorii ar fi verificat istoricul datelor, nu poate fi verificată în niciun fel, iar aceasta nu rezultă cu putere de evidenţă din cercetarea sumară a probelor.
Recurenta DGAMC a mai susţinut că, aceste argumente nu trebuiau analizate de instanţa învestită cu cererea de suspendare, fiind argumente ce ţin de fondul cauzei.
Observă Înalta Curte că, aşa cum s-a decis constant în practica judiciară, o astfel de abordare nu poate fi primită întrucât ar echivala cu o denegare de dreptate şi ar transforma procedura suspendării actului administrativ într-un drept iluzoriu, golind de conţinut textul de lege care îl instituie.
Aşadar, în mod corect, instanţa fondului a analizat motivele invocate de intimata-reclamantă şi le-a valorificat pe cele pe care le-a considerat că probează în modul cel mai evident indiciile de nelegalitate a Deciziei de impunere.
Or, o asemenea conduită respectă prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, prima instanţă a reţinut prin sentinţa recurată faptul că, motivele invocate de intimata-reclamantă pentru a proba indiciile de nelegalitate rezultă chiar din cuprinsul actelor administrativ-fiscale, astfel că, nu este necesară o analiză aprofundată a fondului cauzei.
Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 o defineşte ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Înalta Curte reţine că, în cauză s-a dovedit că este îndeplinită şi această condiţie, pentru că, în cazul concret al intimatei-reclamante consecinţele economice ale executării deciziei, anterior stabilirii legalităţii acesteia de către instanţă, ar fi grave, conducând la insuficienţa lichidităţilor pentru îndeplinirea obligaţiilor curente ale societăţii: obligaţii către furnizori, salariile angajaţilor societăţii, dar şi a obligaţiilor curente către bugetul de stat sau bugetul local.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrative şi Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit cărora executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare iar instanţă judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Ţinând seama de aspectele de vădită nelegalitate, de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale în circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul intimatei-reclamante.
Neîntemeiate sunt şi criticile recurentei-pârâte referitoare la cheltuielile de judecată la care a fost obligată, aceasta solicitând casarea deciziei recurate şi repingerea acestora, iar în subsidiar, dispunerea diminuării cheltuielilor acordate cu titlu de cheltuieli de judecată.
Înalta Curte reţine că, motivele de recurs invocate de către recurentă sunt nefondate întrucât soluţia primei instanţe este în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşadar, temeiul juridic al obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile efectuate în mod justificat, de către partea care a câştigat procesul.
Plecând de la aceste aspecte, reţinând că aceste cheltuieli de judecată au fost făcute într-o legătură strictă cu litigiul, obligatorii pentru promovarea şi susţinerea acţiunii, - taxa de timbru, şi având în vedere că, instanţa de fond a luat în considerare că, recurenta-pârâtă se situează pe poziţia părţii care a pierdut procesul în înţelesul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge criticile recurentei.
Concluzionând, aspectele invocate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care este legal motivată şi, totodată, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
Va obliga recurenta-pârâtă ANAF – DGAMC la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L. în sumă de 6.000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 178/F-CONT din data de 7 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă ANAF – DGAMC la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L. în sumă de 6.000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2024.