Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 149/2023

Decizia nr. 149

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2023

Asupra recursului constată:

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 4446 din 5 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4035 din 30 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs recurentul A., înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2023.

3. Apărările părţilor

Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.

4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentului obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, calculată conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa din 16 februarie 2023, comunicată recurentului la 20 februarie 2023, autorului căii de atac i s-a pus în vedere să plătească şi să depună la dosar dovada achitării acestei taxe.

Înalta Curte constată că recurentul nu s-a conformat dispoziţiei instanţei, neachitând taxa judiciară de timbru pusă în sarcina sa şi nici nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, respectiv de reexaminare a cuantumului sumei puse în vedere.

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte, constatând că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluţionarea recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 4446 din 5 octombrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2023.