Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2023
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Buzău la achitarea diferenţei dintre pensia cuvenită şi cea primită, pentru perioada 1 ianuarite 2011 – 1 decembrie 2011.
Prin sentinţa nr. 199 din 17 februarie 2022, Tribunalul Buzău a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu şi a respins acţiunea reclamantului.
Împotriva soluţiei date de tribunal, reclamantul A. a formulat apel, care s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.
Prin încheierea din 12 septembrie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 170 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, formulată de reclamantul A..
Prin Decizia nr. 2155 din 12 septembrie 2022, Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 199 din 17 februarie 2022 a Tribunalului Buzău.
Împotriva încheierii sus-menţionate, reclamantul A. a formulat recurs, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.
Încheierea recurată
Prin încheierea din 15 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţia a II-a Civilă a suspendat judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 12 septembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În motivare, s-a reţinut incidenţa textului de lege redat anterior, faţă de lipsa nejustificată a părţilor.
Recursul
Împotriva acestei ultime încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, care face obiectul prezentului dosar.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ. "Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."
Articolul 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Coroborând prevederile legale mai sus citate, rezultă că încheierile de suspendare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt hotărâri judecătoreşti definitive şi nu sunt supuse căii de atac a recursului.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, precum şi faţă de împrejurarea că hotărârea atacată este definitivă, în temeiul textelor legale anterior citate, se constată că încheierea recurată nu mai este supusă căii de atac recursului, sens în care, în raport de art. 493 C. proc. civ., Completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2023.