Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la data de 27.09.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei, înregistrată în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Bucureşti la nr. 3194 din data de 22.12.2006, din culpa exclusivă a pârâtului şi păstrarea de către reclamantă a numelui dobândit în timpul căsătoriei, acela C..
II. Hotărârea Judecătoriei Târgovişte:
Prin sentinţa nr. 823/19.02.2025 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu de instanţă, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, reţinându-se că pârâtul se află în Anglia, probabil internat într-un centru de tratament pentru boli psihice (conform proces-verbal fila x), aspect confirmat şi de înscrisurile furnizate de reclamantă, prin apărător, din care rezultă că aceasta locuieşte în prezent în străinătate, în localitatea Rotherham din Anglia (conform filei 54). Drept urmare, întrucât ambele părţi au în prezent locuinţa stabilită în Anglia, iar părţile nu au convenit să introducă cererea de divorţ la Judecătoria Târgovişte, în conformitate cu art. 915 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează un caz de competenţă teritorială de ordine publică, precum şi cu dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanţa a apreciat că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este competentă să soluţioneze cauza.
III. Hotărârea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti:
Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 5 Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 5468/02.06.2025, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Târgovişte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În considerentele hotărârii, instanţa a arătat, în esenţă, că procedura desfăşurată în faţa Judecătoriei Târgovişte a avut mai multe termene de judecată, iar potrivit încheierii de şedinţă din data de 20.11.2024, a fost primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi reprezentate în faţa Judecătoriei Târgovişte, unde acestea au putut pune concluzii, astfel încât instanţa la acest termen ar fi trebuit să invoce necompetenţa teritorială de ordine publică, fapt ce nu s-a întâmplat întrucât abia în data de 29.01.2025 aceasta a invocat excepţia, cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., precum şi a deciziei RIL nr. 31/2019 potrivit căreia efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilizarea competenţei în favoarea instanţei sesizate. Astfel, din interpretarea prevederilor art. 130-131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis, în speţă a Judecătoriei Târgovişte.
IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Se constată că Judecătoria Târgovişte şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, cea de-a doua instanţă reţinând că Judecătoria Târgovişte nu putea invoca din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, după ce s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze dosarul.
Astfel, Judecătoria Târgovişte în stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, s-a raportat la dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. - norme de competenţă teritorială exclusivă, prin care se prevede că:
"cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul." şi a apreciat că atât timp cât ambele părţi au în prezent locuinţa stabilită în Anglia, iar părţile nu au convenit să introducă cererea de divorţ la Judecătoria Târgovişte, articol care reglementează un caz de competenţă teritorială de ordine publică, de la care nu sunt permise derogări, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanţa a apreciat că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este competentă să soluţioneze cauza.
În schimb, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a apreciat că, deşi competenţa teritorială în materia divorţului este de ordine publică, aceasta s-a raportat şi la dispoziţiile art. 130 C. proc. civ. care limitează momentul până la care această necompetenţă, fie ea şi de ordine publică, putea fi invocată, cu respectarea termenului reprezentat de primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, termen care nu a fost respectat în cauză, considerând că potrivit deciziei RIL 31/2019 a avut loc consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, respectiv a Judecătoriei Târgovişte.
În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - parag. 70: "instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.".
Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.
Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:
"1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.
C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:
"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:
"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."
Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti ulterior, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa altei instanţe de judecată.
În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii ".
Singura excepţie pentru depăşirea acestui termen este cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ. - "În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."
În speţă, procedura în faţa Judecătoriei Târgovişte s-a desfăşurat pe parcursul a mai multor termene, astfel cum reiese din încheierile de şedinţă întocmite în cauză, iar primul termen la care părţile au fost legal citate a fost cel din data de 20.11.2024, când reclamanta a fost prezentă prin avocat şi abia la următorul termen din data de 29.01.2025, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgovişte în soluţionarea cauzei, raportat la faptul că ambele părţi locuiesc în străinătate şi a amânat pronunţarea la data de 05.02.2025 şi la 19.02.2025, excepţia fiind admisă prin sentinţa nr. 823/2025.
Din succesiunea termenelor de judecată şi din cuprinsul încheierilor de şedinţă, astfel cum au fost anterior evidenţiate, rezultă că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii a fost cel din data de 20.11.2024, termen la care nu a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei de judecată, aceasta fiind invocată ulterior, abia la termenul din data de 29.01.2025.
Excepţia necompetenţei a fost invocată, aşadar, cu încălcarea momentului procesual impus, cu titlu de excepţie, de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., instanţa depăşind momentul la care putea pune în discuţia părţilor legal citate excepţia necompetenţei sale teritoriale în soluţionarea cauzei.
Chiar dacă iniţial cauza a fost amânată în vederea efectuării de verificări cu privire la domiciliul pârâtului, iar lămuririle ulterioare au fost solicitate pentru aflarea de informaţii despre acesta, dispunând ulterior citarea prin publicitate şi numirea unui curator, aceste aspecte fiind apreciate ca fiind utile pentru stabilirea competenţei, nu se poate reţine că necompetenţa putea fi invocată cu nerespectarea termenului prescris de legiuitor.
După cum s-a arătat, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop şi, fiind vorba despre o situaţie de excepţie, norma este de strictă interpretare şi aplicare, motiv pentru care, faptul că la termenul din data de 20.11.2024, termenul la care părţile au fost legal citate, instanţa nu a făcut nicio menţiune cu privire la competenţa sa teritorială ci din contră, a pus în discuţie doar necesitatea prezentării în nume personal a reclamantei, acest aspect nu este de natură a împiedica operarea sancţiunii decăderii pentru nerespectarea termenului legal de invocare a excepţiei necompetenţei sale teritoriale, chiar şi de ordine publică.
Invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine publică la termenul următor din data de 29.01.2025 şi, mai mult decât atât, după ce instanţa, în aplicarea art. 131 C. proc. civ., a constatat anterior că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. Efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă de ordine publică constă în stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate, fiind consolidată în mod definitiv competenţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea de chemare în judecată.
Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.