Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1431/2025

Decizia nr. 1431

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la data de 29.01.2024 pe rolul Judecătoriei Tulcea, contestatorul A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, ca prin hotărârea care se va pronunţa, să se dispună anularea actelor de executare emise de către intimată, in dosarul de executare silita fiscală NR. x şi încetarea acestei executări pentru lipsa titlului de creanţă fiscală; anularea titlului executoriu emis în acest dosar de executare silită şi anularea procesului-verbal de sechestru bunuri imobile nr. x/19.05.2022 emis în acelaşi dosar de executare silită, suspendarea executării silite şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Hotărârea Judecătoriei Tulcea:

Prin sentinţa civilă nr. 2974/2024 din data de 17 decembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Tulcea, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş, observându-se în temeiul art. 260 Codul de procedură fiscală că în cazul contestaţiei la executare ce priveşte un act de executare fiscală, legiuitorul nu a prevăzut o competenţă specială a instanţei de executare, ci a stabilit că aceasta va fi instanţa de drept comun. Astfel, în ceea ce priveşte competenţa organului de executare, instanţa a considerat aplicabile dispoziţiile art. 651-652 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea prevede altfel. Drept urmare, neidentificând vreo dispoziţie în Codul de procedură fiscală, instanţa a apreciat că la data demarării executării silite, domiciliul debitorului se afla în comuna Domneşti, jud. Argeş, astfel că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare a fost considerată Judecătoria Curtea de Argeş.

III. Hotărârea Judecătoriei Curtea de Argeş:

Învestită prin declinare, Judecătoria Curtea de Argeş a pronunţat sentinţa nr. 1078/2025 din data de 8 mai 2025, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Tulcea competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii, această instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., reţinând că, în cauză, contestatorul domiciliază în com. Domneşti deci pe raza de competenţă a Curţii de Apel Piteşti, iar imobilul ce se execută se află în judeţul Tulcea, deci pe raza Curţii de Apel Constanţa, competenţa în acest caz fiind alternativă, iar nu exclusivă, reclamantul având posibilitatea de a introduce contestaţia la executare atât la Judecătoria Curtea de Argeş, cât şi la Judecătoria Tulcea. Având în vedere că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 129 pct. (3) C. proc. civ., Judecătoria Curtea de Argeş neavând competenţa exclusivă în a soluţiona prezenta contestaţie la executare, instanţa competentă este cea întâi sesizată de contestator, respectiv Judecătoria Tulcea.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză imobilul obiect al executării silite în raport de care s-a formulat prezenta contestaţie la executare este situat în comuna Beştepe, sat Băltenii de Sus, judeţul Tulcea, iar cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 711 - 719 C. proc. civ.

Este adevărat că potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. contestaţia se introduce la instanţa de executare, instanţă care, în acord cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) este, de principiu, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Însă, dispoziţiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ. statuează că "În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului".

Prin urmare, textul legal instituie o competenţă teritorială alternativă în cazul unei situaţii particulare, respectiv atunci când executarea silită poartă asupra unui bun imobil, iar acest bun imobil se află situat în circumscripţia teritorială a unei alte curţi de apel decât cea în raza căreia se află instanţa de executare.

În concret, în cazul urmăririi silite imobiliare de faţă, sunt deopotrivă competente în sensul art. 714 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Curtea de Argeş, ca instanţă de la domiciliul debitorului, dar şi Judecătoria Tulcea, ca instanţă de la locul situării imobilului obiect al executării silite, fiind întrunită cerinţa legală obligatorie a judecării cauzei de orice dintre cele două judecătorii, ambele competente, în circumscripţia unor curţi de apel diferite, pentru a deveni incident textul legal menţionat.

În această situaţie, contestatorul şi-a manifestat voinţa procesuală în sensul învestirii instanţei de la locul situării imobilului, respectiv Judecătoria Tulcea, în acord cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. privind alegerea de competenţă, coroborate cu cele ale art. 714 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea că în cauză a fost invocată, din oficiu, de către Judecătoria Tulcea, excepţia necompetenţei teritoriale, nu împiedica judecarea pricinii de către instanţa aleasă de către contestator şi nu impunea declinarea competenţei teritoriale de soluţionare a contestaţiei la executare câtă vreme, cum s-a arătat, Judecătoria Tulcea era o instanţă deopotrivă recunoscută prin lege ca fiind competentă teritorial, ca instanţă de la locul situării imobilului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.