Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în 19.04.2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. solicitat, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., anularea Înştiinţării Colective a Succesiunii din data de 08.04.2024 şi a încheierii privind completarea cheltuielilor de executare din data de 08.04.2024, ambele emise în dosarul de executare nr. 244/2015 al SCPEJ D. (dosar preluat în prezent de BEJ E.), respectiv a constatării perimării executării silite.
În drept, au fost invocate prevederile art. 697 alin. (1), art. 698 alin. (1) şi (2), respectiv art. 712 alin. (1) C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimaţii B. şi C. au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi pe fondul cauzei au solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa nr. 15212/18.12.2024, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă învestită a reţinut, cu titlu prealabil, că, având în vedere data formulării cererii de executare de către creditori, 10.03.2015, prezenta contestaţie la executare, precum şi executarea silită, sunt supuse dispoziţiilor Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării cererii de executare.
Raportându-se la prevederile art. 650, art. 688 şi art. 713 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data de 10.03.2015, în baza considerentelor mai sus expuse, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a reţinut că, la data sesizării executorului judecătoresc, domiciliul debitoarei F., la care se referă actele de executare contestate, era situat în oraşul Frasin, jud. Suceava, iar domiciliul debitorului A. era situat în municipiul Bucureşti.
A mai reţinut instanţa că atât Înştiinţarea colectivă a succesiunii, cât şi încheierea privind completarea cheltuielilor de executare, ambele emise în data de 08.04.2024, constituie acte de executare referitoare la procedura execuţională îndreptată împotriva debitorului decedat, F. (care avea domiciliul în oraşul Frasin, jud. Suceava), motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, invocată de intimaţi, prin întâmpinare.
Prin sentinţa nr. 878/22.05.2025, Judecătoria Gura Humorului a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul, pentru soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa ulterior învestită a reţinut că, în data de 18.03.2015, prin încheierea pronunţată în dosarul execuţional nr. x/2015 de către SCPEJ D., executorul judecătoresc a încuviinţat executarea silită împotriva debitorilor F. şi A., în urma cererii creditorilor B. şi C., înregistrate în data de 10.03.2015.
Astfel, similar primei instanţe sesizate, a precizat că, pentru a se stabili instanţa competentă, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii cererii de executare silită.
A mai reţinut şi că, la data formulării cererii de executare silită din 2015, era necesară, pentru demararea executării silite, învestirea titlului cu formulă executorie, ca o condiţie prealabilă, sens în care a făcut trimitere la dispoziţiile art. 6401 alin. (2) C. proc. civ., judecătoria care învestea cu formulă executorie un titlu fiind distinctă de instanţa de executare, astfel cum era definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ.
Arată că, în cauză, există doar o încheiere de învestire cu formulă executorie a titlului, nu şi o încheiere de încuviinţare a executării silite pronunţate de Judecătoria Gura Humorului, aceasta fiind dispusă de către executorul judecătoresc, conform celor arătate.
Din aceste motive, faţă de domiciliul debitorului, care se afla în Bucureşti, la data formulării cererii de executare silită, conform încheierii de admitere a cererii de executare silită, aspect necontestat de niciuna dintre părţi, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, pentru considerentele expuse în continuare:
Deşi ambele instanţe în conflict au determinat ca fiind incidente în cauză prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării cerere de executare silită (10 martie 2015), acestea au apreciat diferit instanţa de executare, în funcţie de domiciliile debitorilor împotriva cărora a fost încuviinţată executarea silită.
Astfel, în timp ce Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti s-a raportat la domiciliul debitoarei F. (decedată după deschiderea procedurii execuţionale), Judecătoria Gura Humorului a avut în vedere la stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a pricinii domiciliul debitorului (contestator) A..
În speţă, obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie contestaţia formulată de către contestatorul A. împotriva unor forme de executare emise în cadrul dosarului de executare nr. 244/2015 al SCPEJ "D." (Înştiinţarea Colectivă a Succesiunii şi încheierea privind completarea cheltuielilor de executare, ambele emise în data de 08 aprilie 2024), fiind solicitată, totodată, constatarea perimării executării silite.
Prin încheierea din 18 martie 2025 emisă de executor judecătoresc E., din cadrul SCPEJ "D.", s-a dispus încuviinţarea executării silite a debitorilor F. şi A., la cererea creditorilor B. şi C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 98 din 15 ianuarie 2013 a Judecătoriei Gura Humorului, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 2310 din 22 octombrie 2013 a Tribunalului Suceava (ambele pronunţate în dosarul nr. x/2009) şi prin sentinţa nr. 450 din 14 aprilie 2014 a Judecătoriei Gura Humorului, pronunţată în dosarul nr. x/2014, pentru recuperarea sumei de 18.696,66 RON, prin executare silită imobiliară asupra bunului imobil partajat constând în camera nr. 2 - 20,85 mp, camera 3 - 21,74 mp, din casa de locuit situată în oraş Frasin, judeţul Suceava, înscris în Cartea Funciară nr. x UAT Frasin.
Având în vedere că executarea silită a început la data de 10 martie 2015, în cauză sunt incidente prevederile C. proc. civ. în forma în vigoare la data respectivă, conform dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi sunt alicabile numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" şi art. 25 alin. (1) din acelaşi cod, care prevăd că "procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."
Referitor la încuviinţarea executării silite, art. 665 alin. (2) C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea că "executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor. Motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare", iar alin. (6) al aceluiaşi articol stabilea că "încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de executare."
În aplicarea acestor dispoziţii legale, executarea silită a fost încuviinţată în cauză de către executorul judecătoresc, iar nu de către instanţa de judecată, conform celor arătate în precedent, aspect care face ca în speţă să nu fie incidente dezlegările Decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021 (şi, pe cale de consecinţă, nici cele statuate prin Decizia în interesul legii nr. 27/2021).
Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă o contestaţie la executare, prin care debitorul A. a solicitat, pe de o parte, anularea unor forme de executare din dosarul de executare nr. 244/2015, iar, pe de altă parte, constatarea perimării executării, în ansamblul său, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "contestaţia se introduce la instanţa de executare", dispoziţii ce se corelează cu cele ale art. 650 alin. (1) C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite), potrivit cărora "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (...)".
În acest sens sunt şi prevederile alin. (2) al acestui din urmă text de lege, dispunându-se în mod expres că "instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."
Aşadar, ca regulă, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine instanţei de executare, şi anume judecătoriei în a cărei circumscripţie a avut domiciliul debitorul la data începerii executării silite.
Or, reţinând că la data sesizării organului de executare (10 martie 2015), debitorul A. (petentul din prezenta cauză, împotriva căruia s-a formulat cererea de executare silită şi s-a încuviinţat executarea silită) avea domiciliul în Bucureşti (ca, de altfel, şi la data formulării cererii ce constituie obiectul litigiului pendinte), astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite din 18 martie 2015 (aspect necontestat în cauză), rezultă că instanţa competentă teritorial a soluţiona contestaţia la executare dedusă judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 650 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Împrejurarea că, în cazul urmăririi silite imobiliare de faţă, este deopotrivă competentă, în conformitate cu prevederile art. 713 alin. (2) C. proc. civ., şi instanţa de la locul situării imobilului (Judecătoria Gura Humorului) nu este în măsură să conducă la o altă concluzie, din moment ce acest text de lege instituie doar un caz de competenţă teritorială alternativă în situaţia particulară, precum cea regăsită în speţă, când executarea silită poartă asupra unui bun imobil situat în circumscripţia teritorială a unei alte curţi de apel decât cea în raza căreia se află instanţa de executare.
Relevante, în această ipoteză, sunt, însă, prevederile art. 116 C. proc. civ., care statuează că, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.
Or, în cauză, prin depunerea contestaţiei la executare la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, contestatorul a ales între cele două instanţe şi a fixat astfel competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află domiciliul său.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2025.