Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2585/2025

Decizia nr. 2585

Şedinţa publică din data de 14 mai 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş, formulând contestaţie împotriva Deciziei de neacordare a avizului de muncă nr. x din data de 29.04.2024 emisă de IGI - Serviciul pentru imigrări Timiş, solicitând admiterea contestaţiei împotriva Deciziei de neacordare a avizului de muncă nr. x din data de 29.04.2024 emisă de IGI - Serviciul pentru imigrări Timiş, anularea Deciziei de neacordare a avizului de muncă nr. x din data de 29.04.2024 emisă de IGI - Serviciul pentru Imigrări Timiş, având în vedere că este lovită de nulitate, fiind nemotivată în fapt şi în drept şi fiind emisă cu exces de putere, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului IGI - Serviciul pentru Imigrări Timiş la eliberarea avizului de angajare pentru următoarele persoane:

a) B., în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

b) C., în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 591 din 24 septembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş.

S-a anulat decizia de neacordare a avizului de angajare nr. x/29.04.2024.

S-a respins capătul de cerere referitor la emiterea avizului de angajare pentru cetăţenii străini B. şi C., ca prematur formulat.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.311 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs principal pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş şi recurs incident reclamanta A. SRL

3.1. Recurentul - pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca nefondată.

În esenţă, s-a arătat că instanţa a realizat o greşită aplicare a normelor de drept material, în cauză nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, societatea reclamantă nedesfăşurând activităţi compatibile cu funcţiile pentru care a solicitat eliberarea avizelor de angajare pentru cetăţenii străini.

3.2. Recurenta - reclamantă A. S.R.L. a formulat recurs incident prin care a solicitat casarea în parte a sentinţei primei instanţe şi, în rejudecare, schimbarea în parte a hotărârii in sensul admiterii capătului 3 din cererea de chemare în judecată şi obligarea pârâtului la emiterea celor două avize de angajare.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta - intimată - reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârât.

Recurentul - intimat - pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

5.1. Analizând cu prioritate excepţia netimbrării recursului principal, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul pârâtului nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Recurentului - pârât i s-a pus în vedere prin rezoluţia din data de 19.12.2024 să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, adresa instanţei fiind comunicată acestuia la data de 16.01.2025 conform înştiinţării aflate la dosar.

Ulterior formulării cererii de recurs incident, recurenta - reclamantă a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, taxa fiind achitată conform dovezilor aflate la dosar.

La data de 20 martie 2025 s-a revenit cu adresă în atenţia recurentului - pârât în vederea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, comunicată cu înştiinţarea din data de 1.04.2025 (dosar).

Înalta Curte reţine că recurentul - pârât nu a înţeles să acopere lipsa taxei judiciare de timbru, nici în faza de regularizare a cererii de recurs şi nici la revenirea efectuată pentru termenul acordat în cauză la data de 14 mai 2025

Potrivit art. 24 alin. (1) "Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..".

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Înalta Curte constată că deşi i s-a adus la cunoştinţă obligaţia achitării taxei judiciare de timbru, stabilită conform prevederilor O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării recursului, recurentul - pârât nu s-a conformat dispoziţiei instanţei.

Potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acestea se plătesc anticipat iar, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

5.2. Având în vedere soluţia ce urmează a se pronunţa asupra recursului principal, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 491 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect", constată că recursul incident exercitat de recurenta - reclamantă rămâne fără efect.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, va admite excepţia netimbrării căii de atac şi va anula recursul principal ca netimbrat, constatând, în temeiul art. 491 alin. (1) coroborat cu art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., că recursul incident rămâne fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş împotriva sentinţei nr. 591 din 24 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Constată că recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 591 din 24 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.