Şedinţa publică din data de 15 mai 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională Căile Ferate Iaşi a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Investigare Feroviară Româna - AGIFER anularea Raportului de investigare comunicat prin actul nr. 1110/205/2023 din 27.06.2023, precum şi a răspunsului la plângerea prealabilă comunicat prin actul nr. x/16.08.2023.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1013 din 06 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii de reprezentant si excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
A admis excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A respins cererea formulată de reclamanta Compania Naţională CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională CF Iaşi, ca inadmisibilă.
Recursul exercitat în cauză
Recurenta-reclamată Compania Naţională Căi Ferate CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională Căi Ferate Iaşi a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1013 din 06 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În susţinerea recursului, se invocă motive de nelegalitate care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), pct. 6 (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) şi pct. 8 ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) C. proc. civ.
În esenţă, prima instanţă a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ a companiei recurente de anulare a raportului de investigare al AGIFER, reţinând că - deşi a fost emis de autoritatea publică pârâtă în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor de investigare expres prevăzute de art. 20-24 din O.U.G. nr. 73/2019 privind siguranţa feroviară - raportul de investigare nu dă naştere, nu modifică şi nici nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Sentinţa dată în acest mod este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind parţial şi nemotivată.
În opinia recurentei, instanţa de fond nu a judecat potrivit celor solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Hotărârea dată este nemotivată (nu cuprinde motivele pe care se întemeiază) referitor la înlăturarea efectelor considerate de recurentă ca fiind vătămări ale drepturilor şi intereselor.
Se mai invocă faptul că prima instanţă a judecat mai puţin, s-a referit doar la raport, nu şi la actul nr. x/16.08.2023.
Oricare dintre cele două părţi din proces, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale, precum şi dreptul ca acesta să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile şi observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă. Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea ca inadmisibilă, însă din analiza hotărârii astfel pronunţate se constată că instanţa de fond nu a analizat şi argumentele reclamantei privind efectele produse.
Nemotivarea sentinţei sub acest aspect creează o restrângere disproporţionată a dreptului la un proces echitabil care nu poate fi compensată prin analiza instanţei de control judiciar, impunându-se casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Totodată, se iprecizează că hotărârea este nelegală, întrucât, în acord cu art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorului îi revenea sarcina să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta, să aplice normele juridice incidente.
În concluzie, sentinţa primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fapt pentru care se impune casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare către prima instanţă.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Agenţia de Investigare Feroviară Română - AGIFER a formulat întâmpinare, prin care a formulat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, apreciind că prima instanţă în mod corect a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Reclamanta Compania Naţională Căi Ferate CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională Căi Ferate Iaşi a învestit instanţa de contencios administrativ cu contestaţie împotriva investigaţiei şi a Raportului de investigare al accidentului feroviar produs la data de 29.06.2022, pe raza de activitate a reclamantei Sucursala Regională Căile Ferate Iaşi între halta de mişcare Sîrca şi staţia CFR Podu Iloaei, în zona km 49+360, în circulaţia trenului de marfă nr. x (aparţinând operatorului de transport feroviar Grup Feroviar Român SA) prin deraierea a 15 vagoane din compunerea trenului.
Instanţa de primă jurisdicţie a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, apreciind că actul supus judecăţii nu este un act administrativ, care să poată fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ.
În esenţă, a reţinut că Raportul de investigare a fost emis de autoritatea publică pârâtă Agenţia de Investigare Feroviară Română la 27 iunie 2023, fără ca aceasta să stabilească obligaţii de natură administrativă în sarcina vreuneia dintre părţile implicate în accident, să constate culpa vreunei persoane juridice sau fizice în producerea acestui accident feroviar şi fără să aplice sancţiuni administrative entităţilor investigate.
Faptul că acest Raport conţine cele două recomandări de siguranţă nr. 1/430 şi nr. 2/430 adresate Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. şi Autorităţii de Siguranţă Feroviară nu determină concluzia că acesta ar avea natura juridică a unui act administrativ tipic în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cât timp aceste recomandări de siguranţă nu au caracter imperativ şi coercitiv.
În cauza de faţă, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la greşita aplicare a prevederilor legale de către instanţa de fond, în legătură cu aprecierea actului ce face obiectul litigiului dedus judecăţii, fiind incident motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 6 lit. g) din Anexa H.G. nr. 117/2010 pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România stabilesc expres statutul de act administrativ al investigaţiei, astfel încât instanţa de primă jurisdicţie în mod greşit a respins acţiunea ca inadmisibilă, fiind încălcat dreptul constituţional la justiţie al reclamantei.
Conform dispoziţiilor prevăzute de art. 6 lit. g) din Anexa H.G. nr. 117/2010:
"(...) Investigaţia are statutul juridic de act administrativ, permiţând investigatorilor principali să îşi îndeplinească sarcinile în modul cel mai eficient şi în timpul cel mai scurt cu putinţă. (...)".
Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care legea specială stabileşte expres natura actului emis în urma investigaţiei, instanţa nu poate stabili un alt regim juridic al actului şi nici nu este datoare să analizeze actul emis de pârâtă şi supus controlului judiciar din perspectiva prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv a trăsăturilor pe care trebuie să le îndeplinească actul administrativ, astfel cum reies din definiţia dată de legiuitor.
Astfel, instanţa de control judiciar reţine că actul ce face obiectul cauzei este un act administrativ individual emis în aplicarea în concret a dispoziţiilor H.G. nr. 117/2010, act care poate fi supus controlului judiciar, iar instanţa de fond este datoare să analizeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
În ceea ce priveşte argumentul adus de instanţa de fond în motivarea soluţiei de inadmisibilitate a acţiunii, referitoare la împrejurarea că reclamanta nu a solicitat prin petitul cererii de chemare în judecată anularea adresei de soluţionare a procedurii prealabile, instanţa de control judiciar constată că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nelegală şi din această perspectivă.
Recurenta-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, a contestat investigaţia şi Raportul de investigare al accidentului feroviar produs la data de 28.12.2020, solicitând şi anularea actului emis de pârâta Agenţia de Investigare Feroviară Română, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Raportului de investigare, exprimându-şi nemulţumirea faţă de răspunsul primit la plângerea prealabilă care a menţinut considerentele din Raportul de investigare.
Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).
Prin urmare, instanţa de recurs apreciază că se impune ca prima instanţă, în rejudecare, să analizeze pe fond pretenţiile deduse judecăţii, cu examinarea tuturor motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată referitoare la legalitatea şi temeinicia actului administrativ contestat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 496 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta Compania Naţională Căi Ferate CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională Căi Ferate Iaşi, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamată Compania Naţională Căi Ferate CFR S.A. Bucuresti prin Sucursala Regională Căi Ferate Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1013 din 06 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Menţine soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant şi excepţiei lipsei de interes, invocate de pârâta Agenţia de Investigare Feroviară Română.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 15 mai 2025.