Şedinţa publică din data de 15 mai 2025
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I Cererea de chemare în judecată
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2024, după declinare de la Tribunalul Braşov, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor Aparţinând Cultelor Religioase şi Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună modificarea Deciziei nr. 10766/15.12.2023 emisă de CSR şi obligarea intimatelor la acordarea restituirii în natură a suprafeţei de teren de 229 mp, parte din terenul în suprafaţă de 2.710 mp, situată în Oraşul Predeal, localitate componentă Timişul de Sus, jud. Braşov, şi a construcţiilor edificate pe această suprafaţă, cu obligarea la contestatoarei la plata unor despăgubiri reprezentând contravaloarea construcţiilor, cu consecinţa menţinerii afectaţiunii de interes public de 10 ani în condiţiile legii.
II Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 117/2024 din 24 septembrie 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, invocată prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de către contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.
III Recursul formulat de reclamantă
Împotriva sentinţei nr. 117/2024 din 24 septembrie 2024 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sub un prim aspect arată că în cuprinsul hotărârii recurate se reţine eronat faptul că, regula în materie de retrocedare a unor bunuri imobile este restituirea în natură doar cu exceptia data de ocuparea terenurilor cu constructii noi iar singura masura reparatorie este compensarea prin puncte.
În argumentarea acestei aprecieri instanta face o aplicare greşită a dispoziţiilor cuprinse în O.U.G. nr. 94/2002 şi o interpretare gresită a probelor de la dosar.
Particularitatea cauzei este dată de faptul că, edificarea construcţiilor C2, C5 ŞI C7 s-a realizat succesiv 2001, 2018 şi 2020, în condiţiile în care încă din anul 2003 a fost depusă cererea de retrocedare pentru imobilul integral în discuţie şi unitatea ce administra imobilul preluat abuziv, a fost Notificată cu privire la faptul că au solicitat restituirea în natură a întregului imobil, solicitând chiar a nu se realiza construcţii/investiţii suplimentare pentru a nu fi nevoiţi să suporte mai apoi astfel de cheltuieli.
În acest context, realizarea construcţiilor pe terenul în discuţie, cu omiterea situaţiei juridice afectate de cererea de retrocedare, a fost realizată cu rea credinţă şi cu scopul nepermis de a îngreuna mai apoi restituirea integrală a imobilului, persoanei îndreptăţite.
Instanţa în mod contrar reţine pe de o parte că, trebuie să aplice dispoziţiile legale anterior mentionate prin excluderea de la retrocedarea în natură, întrucât sunt construcţii noi iar pe de altă parte reţine că nu poate fi vorba de o rea credinta la edificarea acestora
Instanţa de judecată nu numai că a aplicat discreţionar dispoziţiile legale incidente ci bai mult a ignorat cu desăvârşire probele de la dosar. Probele de la dosar evocau imprejurarea ca aprin Decizia 10765/15.12.2023, fost restituită mare parte din proprietatea subscrisei, mai putin suprafaţa de terne pe care au fost edificate nelegal şi cu neobservarea cererii de retpocedate.
Or, de vreme ce este persoană îndreptăţită la restituire în natură atât pentru teren cât şi pentru construcţiile edificate pe acestea, legile de reparaţie ofera soluţii concrete pentru situaţii speciale.
Din analiza efectivă a senstinţei singura soluţie care se desprinde este că prima instanţă a a dispus aplicarea gresita a prevederilor cuprinse la art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. După cum a arătat în apărare, din modul în care a fost emis şi motivat actul administrativ rezultă că, Comisia a procedat la o interpretare superficială a dispoziţiilor legale relativ la restituirea în natură.
Recurenta susţine că are calitatea de persoană îndreptăţită asupra suprafeţei de 229 mp parte din terenul de 2710 mp identificat cu nr. top x, înscris iniţial în CF x a localităţii Braşov şi ulterior în CF nr. x iar construcţiile identificate sub C2, C5 şi C7 au fost edificate de Statul Român după preluarea abuzivă, ultima construcţie fiind edificată chiar în anul 2020.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, susţine în continuare că, realizarea construcţiilor pe terenul în discuţie, cu omiterea situaţiei juridice afectate de cererea de retrocedare, a fost realizată cu rea credinţă şi cu scopul nepermis de a îngreuna mai apoi restituirea integrală a imobilului, persoanei îndreptăţite.
Instanţa era ţinută a constata faptul că, Comisia a acordat în mod neîntemeiat doar măsuri reparatorii în echivalent şi că raportat la cele argumentate mai sus, s-ar fi impus restituirea în natură şi a suprafeţei de 229 mp. Restituirea în natură a suprafeţei de 229 mp este unica soluţia echitabilă de reparaţie după cum aceasta a fost reglementată prin legile speciale.
Mai mult decât atât, soluţia restituirii în natură a suprafeţei de 229 mp cu construcţiile edificate de Statul Român după preluarea abuzivă, începând cu anul 2001-2018-2020, se impune cu atât mai mult cu cât, prin Decizia 10765/15.12.2023, Comisia a dispus restituirea în natură a întregului teren şi construcţiile edificate, cu menţinerea afectaţiunii de 10 ani, or este evident că ulterior, terenul de 229 mp poziţionat în chiar mijlocul proprietăţii retrocedate integral prin Decizia 10765, nu mai va fi utilă scopului realizat iniţial, nu se va mai dovedi util unităţii deţinătoare.
Instanţa de judecată a ignorat cu desăvârşire dispoziţiile legale incidente ale art. 2 lit. a) din Legea 165/2013. În acord cu aceste dispoziţii şi intepretarea eronată a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2002, au condus la pronunţarea unei soluţii nelegale.
Conform dispoziţiilor legale enunţate omise cu desăvârşire de instanţă la analiza sa, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că, prevalează întotdeauna restituirea în natură, ca prim principiu care stă la baza acordării măsurilor prevăzute de lege, se impune ca instanţa să dispună în sensul adoptării unei soluţii optime cu privire la restituirea în natură (teren+ construcţii), având drept argument faptul că, la finalizarea afectaţiunii speciale de 10 ani, imobilul retrocedat va intra în folosinţa subscrisei, iar suprafaţă de 229 mp şi construcţiile nu vor mai servi scopului.
IV Apărările formulate de recurenta-reclamantă şi de recurenta-pârâtă
Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor aparţinând Cultelor Religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în susbsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat, solicitând menţinerea sentinţei recurate.
V. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data 10 aprilie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
VI. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantă este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.
1. Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata -pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România este nefondată. Criticile formulate pot fi încadrate în motivele de recurs reglementate de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocând greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente din O.U.G. nr. 94/2000.
De asemenea notează că soluţia privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nu a fost criticată în recurs, rămânând definitivă prin nerecurare.
Înalta Curte reţine că, prin contestaţia formulată, reclamanta a solicitat modificarea Deciziei nr. 10766/15.12.2023 emisă de CSR şi obligarea intimatelor la acordarea restituirii în natură a suprafeţei de teren de 229 mp, parte din terenul în suprafaţă de 2.710 mp, situată în Oraşul Predeal, localitate componentă Timişul de Sus, jud. Braşov, precum şi a construcţiilor edificate pe această suprafaţă, cu obligarea la contestatoarei la plata unor despăgubiri reprezentând contravaloarea construcţiilor, cu consecinţa menţinerii afectaţiunii de interes public de 10 ani în condiţiile legii.
Prin Decizia nr. 10766/15.12.2023 CSR a respins cererea contestatoarei A. cu privire la restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 229 mp, parte din terenul de 2710 mp, identificat cu nr. top x, înscris iniţial în CF x a localităţii Braşov şi ulterior în CF nr. x, reţinându-se că terenul este ocupat de construcţii edificate de Statul Român ulterior preluării abuzive, respectiv construcţiile identificate prin C2, C7 şi C5. Prin aceiaşi Decizie s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a A. pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi s-a propus acordarea de măsuri compensatorii în echivalent, în condiţiile Legii nr. 165/2013, exclusiv pentru suprafaţa de 229 mp.
Fiind chemată să analizeze legalitatea şi teminicia deciziei menţionate, prima instanţa a procedat, în mod corect, la stabilirea situaţiei de fapt şi la identificarea dispoziţiilor legale incidnete, respectiv art. 1 alin. (1)-(2), 4, 6 şi 10 din O.U.G. nr. 94/2000. Cu toate acestea, deşi a făcut referire, în cuprinsul considerentelor, la Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2002, reglementate prin Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1164/2002, enunţând parţial conţinutul dispoziţiilor pe care le-a considerat relevante, curtea de apel nu a continuat raţionamentul juridic şi nu a explicat modalitatea în care a dat eficienţă ori a înlăturat de la aplicare anumite prevederi din normele metodologice.
Normele metodologice au fost instituite tocmai pentru a facilita şi explicita punerea în aplicarea a dispoziţiilor din O.U.G. nr. 94/2002 astfel încât este relevantă maniera în care instanţa de fond a înţeles să se raporteze la ele, în soluţionarea cauzei.
Observând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că prima instanţă s-a limitat la a face trimitere la dispoziţiile legale cuprinse în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1164/2002 fără însă a le da eficienţă şi fără aface aplicarea lor la situaţia de fapt reţinută cu privire la construcţiile edificate pe terenul a cărui restituire în natură se solicită. Modalitatea incompletă în care curtea de apel a răspuns susţinerilor formulate de reclamantă cu privire la acest aspect, deniotă lipsa unui examen efectiv al chestiunii litigioase invocate în faţa sa, în condiţiile în care toate părţile au aduse mai multe argumente în susţinerea propriei poziţii procesuale.
Înalta Curte reţine că aplicarea dispozţiilor legale în concordanţă cu normele metodologice pe care se sprijină, prin raportare şi la argumentele prezentate de părţi, este esenţială, având în vedere că raportul dedus judecăţii presupune clarificarea regimului juridic al construcţiilor edificate pe terenul asupra căruia se afirmă existenţa dreptului la reparaţie.
Or, instanţa de apel nu a realizat o examinare efectivă a condiţiilor care justifică restituirea în natură, respectiv acodarea de măsurii compensatorii în echivalent astfel cum acestea sunt reglementate inlcusiv în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1164/2002, şi nu a înlăturat, printr-o analiză completă din punct de vedere juridic, susţinerile reclamantei, cauzând acesteia o vătămare care nu poate fi remediată decât prin casarea deciziei recurate.
Astfel, Înalta Curte reţine că în cauză, instanţa de fond a răspuns susţinerilor reclamantei doar prin raportare la incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 fără a analiza temeinicia alegaţiilor din perspectiva incidenţei Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2002 instituite prin Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1164/2002, înlăturând, astfel, posibilitatea instanţei superioare de control să cenzureze un eventual raţionament juridic. Analiza deficitară şi incompletă a anumitor aspecte relevante a fost privită în jurisprudenţa instanţelor naţionale ca fiind echivalentă necercetării fondului cauzei, situaţie care atrage după sine, sancţiunea prevăzută de prevederile art. 497 C. proc. civ.
Întrucât prima instanţă nu a oferit o fundamentare suficientă a raţionamentul său şi nu a clarificat toate asepctele relevante pentru a lăsa instanţei superioare de control posibilitatea să efectueze un control real al legalităţii soluţiei adoptate se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În rejudecarea contestaţiei, instanţa de trimitere va avea în vedere atât dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2002 cât şi pe cele din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1164/2002. Totodată, va proceda la efectuarea unei analize punctuale a susţinerilor părţilor, prin raportare la probele existente la dosarul cauzei şi eventual la cele care se vor mai administra, şi la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, răspunzând argumentat tuturoa chestiunilor litigioase supuse dezbaterii.
2. Soluţia instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta A., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.
Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 117/2024 din 24 septembrie 2024 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 15 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.