Şedinţa publică din data de 27 mai 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună pe cale de ordonanţă preşedinţială obligarea pârâţilor la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului DURVALUMAB (denumire comercială IMFINZI) până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel laşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 302/2024 din 25 noiembrie 2024 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:
A respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii cererii invocate de către Ministerul Sănătăţii.
A respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii cererii de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale, excepţie invocată de către Guvernul României.
A respins ca nefondată excepţia lipsei capacităţii procesual pasive a Guvernului României, excepţie invocată de acest pârât.
A respins ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, excepţii invocate de aceşti pârâţi.
A admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii, Guvernul României şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
A obligat pârâţii, fără somaţie sau trecerea vreunui termen, să asigure reclamantei, pe baza prescripţiei medicale, în regim de compensare 100%, medicamentul Durvalumab (denumire comercială Imfinzi) până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi SCAF.
3. Cererile de recurs declarate în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2, au declarat recurs pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Prin recursul declarat, recurentul-pârât Guvernul României a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce îl priveşte, precum şi a excepţiei inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, iar pe fond, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
În motivarea recursului arată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege; că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorităţi de specialitate/de resort, în speţă Ministerul Sănătăţii, care la rândul său are în subordine Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Solicită recurentul-pârât a fi avute în vedere dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, art. 2 lit. a) şi lit. i) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, art. 220 alin. (3) şi (4) şi art. 280 lit. i) din Legea nr. 95/2006.
Prin urmare, având în vedere că raportul de drept procesual nu subzistă decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, calitatea procesuală pasivă fiind condiţionată de existenţa identităţii dintre pârât şi cel obligat în raportul juridic, respectiv subiectul pasiv, susţine recurentul-pârât că Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuţii şi competenţe în sensul solicitat, o eventuală soluţie de admitere a acţiunii fiind imposibil de valorificat direct/nemijlocit faţă de Guvernul României.
Susţine că nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi nici capacitate juridică civilă în raport cu pretenţiile formulate, astfel că nu poate asigura plata medicamentului către reclamantă, iar soluţia instanţei de fond are în vedere exclusiv opozabilitatea relativă, Guvernul României neavând pârghiile necesare pentru executarea acesteia.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, arată că în cauză obiectul acţiunii de fond nu este identic cu cel al cererii de ordonanţă preşedinţială, în condiţiile în care obiectul acţiunii de fond este circumscris art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar cererea de ordonanţă preşedinţială se circumscrie dispoziţiilor art. 997-1002 C. proc. civ.
Din această perspectivă, consideră că cererea de ordonanţă preşedinţială în materia contenciosului administrativ este inadmisibilă.
Pe fondul cererii, arată că nu sunt îndeplinite condiţiile ordonanţei preşedinţiale, în condiţiile în care legislaţia nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicaţii terapeutice nu au fost aprobate la nivel naţional sau de către Agenţia Europeană a Medicamentului; că Ministerul Sănătării nu are competenţa de a actualiza Lista medicamentelor compensate decât după parcurgerea procedurilor legale.
Susţine că, sub acest aspect, instanţa de fond a depăşit competenţa conferită puterii judecătoreşti, în condiţiile în care etapa de evaluare administrativă a documentaţiei medicamentului este obligatorie, are caracter imperativ şi nu se poate deroga de la aceasta.
De asemenea, arată că în cauză nu este îndeplinită condiţia aparenţei în drept.
Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Sănătăţii a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate în fond, iar în subsidiar, respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, ca neîntemeiată.
Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă încălcarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi susţine că nu are calitate procesuală pasivă, o astfel de calitate revenindu-i doar autorităţii publice ce nu a soluţionat în termen legal cererea reclamantei sau care a refuzat nejustificat soluţionarea acesteia. Calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorităţii chemate în judecată de a emite un act administrativ sau de a îndeplini o anumită operaţiune administrativă. În plus, obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială excede obiectului acţiunii în contencios administrativ reglementate de art. 8 din Legea nr. 554/2004, întrucât pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorităţii pârâte să îndeplinească un anumit act/operaţiune administrativă din sfera sa de competenţă, iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competenţă a altei autorităţi, instituţii sau persoane juridice de drept privat.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că sentinţa instanţei de fond este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 32 lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 16 alin. (11) din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr. 37/2022.
Astfel, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de fiecare dintre pârâţi, reţinând că toţi au calitate procesuală, întrucât sunt implicaţi în procesul de elaborare al listei cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Or, obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială este acela de a asigura reclamantei tratamentul cu medicamentul solicitat, în regim de compensare 100%, până la soluţionarea fondului cauzei, astfel încât calitatea procesuală a Ministerului Sănătăţii trebuie analizată prin raportare la obiectul cauzei.
Recurentul-pârât consideră că obligaţia privind includerea în listă este în sarcina A.N.M.D.M.R. Potrivit legislaţiei în vigoare, Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii nici în gestionarea FNUASS, din care se suportă costul tratamentelor, această atribuţie revenind C.N.A.S., şi nici în acordarea către pacienţi a medicamentelor în regim de compensare 100%. Ministerul Sănătăţii nu poate să efectueze plăţi din bugetul propriu decât pentru medicamentele prevăzute limitativ de lege. Medicamentul solicitat de reclamantă prin acţiune nu este inclus în niciuna dintre categoriile prevăzute de art. 16 alin. (11) din Legea nr. 95/2016, astfel că suportarea contravalorii lui s-ar realiza cu încălcarea Legii nr. 500/2002.
De asemenea, recurentul-pârât a apreciat că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea prevederilor 1443 din C. proc. civ.. În acest sens, a arătat că prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare, în sarcina pârâţilor, reţinând că "reclamanta nu a invocat în cauză solidaritatea pasivă a pârâţilor, în ceea ce priveşte obligarea acestora la asigurarea medicamentului solicitat". Or, în condiţiile în care a dispus obligarea tuturor pârâţilor să asigure reclamantei medicamentul solicitat, rezultă fără echivoc că instanţa a reţinut existenţa unei solidarităţi pasive între pârâţi, contrar dispoziţiilor art. 1443 C. civ. şi propriei motivări a soluţiei de respingere a acestei excepţii. De esenţa solidarităţii pasive este tocmai faptul că toţi pârâţii sunt obligaţi la aceeaşi prestaţie, astfel încât fiecare poate să fie ţinut separat pentru întreaga obligaţie. Or, pârâţii din prezenta cauză au atribuţii si obligaţii diferite în procedura de includere a medicamentului în Listă şi în procedura de decontare a medicamentelor introduse în Listă. Prin urmare, aceştia nu pot fi obligaţi în solidar, ci doar la prestaţii diferite, motiv pentru care apreciază că se impune excepţia astfel invocată.
Apreciază recurentul-pârât că sentinţa recurată a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, care stabileşte atribuţiile CNAS în domeniul programelor de sănătate. Potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 423/2022, programul naţional de oncologie este derulat de CNAS şi finanţat din FNUASS, astfel că Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în gestionarea acestui fond. În acelaşi sens se invocă şi prevederile art. 6 alin. (4) din H.G. nr. 423/2022 şi art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, concluzionând că autoritatea ministerială nu are atribuţii privind acordarea către pacienţi de medicamente în regim de compensare 100%.
Referitor la criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii consideră că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că sunt îndeplinite în cauză toate condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale. Sentinţa recurată prejudecă fondul, având în vedere că reclamantul nu a solicitat, în condiţiile art. 997 din C. proc. civ., ca prima instanţă să exercite la nivel de aparenţă şi de urgenţă un control de legalitate cu privire la refuzul pârâţilor de a include pe lista medicamentelor compensate integral medicamentul în discuţie.
Instanţa de fond a reţinut că, în favoarea reclamantei există aparenţa dreptului şi a admis cererea aplicând o ipoteză străină de natura acesteia, raportându-se la atribuţiile pârâţilor în procesul de introducere/extindere a listei, aspect străin de obiectul cauzei care vizează asigurarea, în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, a combinaţiei de medicamente, demers judiciar cu privire la care reclamantul nu are însă dreptul.
Contrar aspectelor reţinute de instanţă din perspectiva dreptului la viaţă, a susţinut că procedura includerii unui medicament în Listă nu reprezintă nu demers de natură de a leza dreptul la sănătate al reclamantei, ci de a-l proteja, demersul fiind instituit de legiuitor tocmai pentru protejarea vieţii pacienţilor prin obligativitatea efectuării unor studii clinice care să confirme eficienţa tratamentului, în condiţii cât mai sigure, pentru o anumită indicaţie terapeutică.
În cazul medicamentelor care se regăsesc în listă, dar nu au protocol sau indicaţie terapeutică pentru afecţiunea pacientului sau grupa sa de vârstă, se pot prescrie în afara indicaţiilor, respectiv off-label, numai că pe riscul şi pe răspunderea medicului prescriptor şi a pacientului, iar acest fapt nu poate constitui motiv pentru obligarea Ministerului Sănătăţii la asigurarea medicamentelor aflate în această situaţie.
În acest sens, a invocat dispoziţiile art. 4 din OMS/CNAS nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, şi a normelor metodologice privind implementarea acestora, potrivit cărora "(1) Protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere si monitorizare a tratamentului cu medicamentele care se acordă asiguraţilor pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicii care sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.(2) Respectarea schemelor terapeutice stabilite conform protocoalelor terapeutice prevăzute în anexele nr. 1 si 2 este obligatorie pentru medicii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate".
Or, un medic aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu are posibilitatea legală de a prescrie un medicament off-label, iar un medic care nu se află în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, chiar dacă poate prescrie un medicament off-label, acesta nu se poate deconta de către casa de asigurări de sănătate, acest fapt fiind interzis de art. 53 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
Prin recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea ordonanţei preşedinţiale ca neîntemeiată.
S-a criticat hotărârea primei instanţe în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive raportat la atribuţiile recurentei astfel cum sunt acestea reglementate prin art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006.
Pe fondul cauzei s-a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 997 din C. proc. civ.
Astfel, prima instanţa a ignorat cadrul normativ invocat în cuprinsul întâmpinării din care rezultă că nu există aparenţă de drept în favoarea intimatei reclamante, conform art. 241 din Legea nr. 95/2006.
A subliniat recurenta că, potrivit domeniului său de competenţă, stabilit, în mod expres, prin dispoziţiile Titlului VIII din Legea nr. 95/2006, C.N.A.S. nu are atribuţii şi temei legal pentru acordarea şi decontarea unui medicament care nu este inclus în Lista medicamentelor compensate, nu are un protocol terapeutic pentru administrare în afecţiunea reclamantei şi nu face parte din pachetul de servicii de baza.
Hotărârea instanţei de fond a mai fost criticată şi din perspectiva admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială, susţinând recurenta că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile aparenţei de drept şi a caracterului vremelnic al măsurii.
În opinia recurentei, pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părţi, iar doctrina şi jurisprudenţa au decis constant că o obligaţie de a face nu poate fi dispusă prin ordonanţă preşedinţială, decât în cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, care să justifice înlăturarea lor printr-o astfel de procedură.
Or, nedecontarea, de către C.N.A.S., a medicamentelor în litigiu nu echivalează cu un act abuziv, de vreme ce, potrivit cadrului legal incident cauzei, medicamentul nu se acordă niciunui asigurat din sistemul public de asigurări sociale de sănătate pentru indicaţia terapeutică "carcinom tract biliar".
În ceea ce priveşte aparenţa de drept, a susţinut recurenta că nu este îndeplinită o astfel de condiţie în favoarea reclamantei, având în vedere că aceasta solicită compensarea unui medicament neinclus în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicaţia terapeutică care nu face, astfel, parte din pachetul de servicii medicale de bază acordat asiguraţilor în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, nefiind elaborat un protocol de prescriere şi administrare de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii a medicamentelor pentru o astfel de indicaţie terapeutică, protocol care să fi fost prevăzut în Ordinul ministrului sănătăţii si al preşedintelui CNAS nr. 1301/500/2008 şi care nu poate fi decontat niciunui asigurat, pentru indicaţia terapeutică mai sus menţionată.
În opinia recurentei, simplul fapt că medicul curant a recomandat reclamantei tratamentul cu acest medicament nu poate avea semnificaţia adoptată de prima instanţă, întrucât utilizarea tratamentului în discuţie, pentru indicaţia de care suferă reclamanta se face OFF Label, ceea nu impune decontarea tratamentului solicitat din bugetul FNUASS;
Cu privire la neprejudecarea fondului, susţine că interpretarea în dreptul intern a dreptului Uniunii Europene are legătură cu fondul cauzei şi nu poate constitui temei pentru aprecierea, ca fondată a cererii de ordonanţă preşedinţială.
Solicitarea din prezenta acţiune reprezintă o prejudecare a fondului şi o analiză în fapt a dosarului de fond în care reclamanta a solicitat obligarea autorităţilor pârâte de a include pe lista medicamentelor compensate, a medicamentului DURVALUMAB (denumire comercială IMFINZI) pentru indicaţia terapeutică " carcinom tract biliar ".
Solicitarea întemeiată pe dispoziţiile art. 997 din C. proc. civ. presupune implicit ca instanţa să constate, la nivel de aparenţă, un refuz nejustificat al autorităţilor publice pârâte de a modifica şi completa prin operaţiuni administrative, H.G. nr. 720/2008 - Lista Anexă a medicamentelor compensate şi Ordinul ministrului sănătăţii şi preşedintelui CNAS nr. 564/299/2021, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Apărările formulate în cauză
Deşi legal citate, părţile nu au formulat întâmpinări faţă de recursurile deduse judecăţii.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate şi le va respinge în consecinţă, urmând a le analiza împreună, răspunzând criticilor identice prin argumente comune, în funcţie de finalitatea lor concretă.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate în ceea ce priveşte acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.
Critica recurentului Ministerul Sănătăţii circumscrisă acestui motiv de casare vizează soluţia de respingere pronunţată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, considerând că, în contextul normativ şi factual evidenţiat, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că are calitate procesuală pasivă în speţa dedusă judecăţii.
Or, aşa cum au fost dezvoltate de către recurent susţinerile din cererea de recurs, se observă că acestea nu reprezintă critici ce pot fi subsumate cazului de casare invocat, nefiind indicate, în concret, regulile de procedură pretins încălcate de instanţa de fond. În schimb, aceste susţineri pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancţionează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză, urmând a fi analizate din această perspectivă.
În concluzie, nu pot fi primite susţinerile recurentului Ministerul Sănătăţii, conform cărora prima instanţă ar fi încălcat normele de procedură prin faptul că a apreciat că are calitate procesuală pasivă în cauză şi, implicit, că excepţia invocată este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.
Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul, dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
În ceea ce priveşte excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a constatat că sunt neîntemeiate, în condiţiile în care, în justificarea legitimării procesuale pasive a acestora, reclamanta şi-a întemeiat prezentul demers jurisdicţional pe incidenţa dispoziţiilor art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare, potrivit cărora: "Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului."
Pentru fiecare medicament în parte privind includerea, extinderea indicaţiilor, neexcluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, ANMDM emite decizii în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din OMS nr. 861/2014, decizii ce au la bază un raport de evaluare întocmit de către Departamentul Evaluarea Tehnologiilor Medicale din cadrul instituţiei.
În vederea includerii în Listă, solicitantul trebuie să depună o cerere la sediul ANMDM, în atenţia structurii de specialitate pentru evaluarea tehnologiilor medicale, care este însoţită de documentaţia obligatorie prevăzută de Anexa 3 din OMS nr. 861/2014, inclusiv preţul aprobat de către Ministerul Sănătăţii (copie de pe CANAMED sau decizie aprobare preţ ori dovada depunerii dosarului de preţ la autoritatea competentă care aprobă preţurile medicamentelor) şi exprimarea intenţiei deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă de a se angaja într-un mecanism cost-volum sau cost volum-rezultat în cazul în care punctajul calculat individual este corespunzător pentru includerea condiţionată în Listă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 "(5) Ministerul Sănătăţii reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice.", iar potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabileşte că "Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului".
Art. 9 alin. (1) şi (5) din acelaşi act normativ dispune că: "(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naţionale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătăţii şi/sau CNAS, după caz"
Cât priveşte argumentele prin care se susţine că instanţa de fond a apreciat greşit asupra calităţii lor procesuale pasive, prin raportare nu la obiectul cererii de faţă, ci la obiectul acţiunii de fond, Înalta Curte reţine că nu se poate face abstracţie de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării şi neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicaţia terapeutică de care suferă. Prin urmare, cum toţi pârâţii şi fiecare în parte au atribuţii în ceea ce priveşte procedura de stabilire a listei medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii de faţă, în care se urmăreşte obţinerea cu caracter provizoriu a tratamentului, în regim de gratuitate totală, criticile de nelegalitate ce vizează lipsa calităţii procesuale pasive, expuse în cadrul recursurilor, fiind nefondate.
Prin urmare, recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Sănătate şi Guvernul României au atribuţii efective în privinţa includerii medicamentului solicitate de reclamant în Listă, pentru ca, în urma acestei includeri, să poată beneficia de respectivul medicament în regim de compensare.
Şi susţinerile privind inadmisibilitatea sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Aspectele invocate în susţinerea acestor excepţii vizează în esenţă analizarea condiţiilor de admisibilitate a cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, fiind admisibil demersul care nu vizează anularea pe calea ordonanţei preşedinţiale a unui act administrativ, ci efectuarea unei operaţiuni administrativ-materiale, de recunoaştere în favoarea reclamantului, cu titlu provizoriu, a dreptului de a beneficia, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuţie personală), de medicamentul DURVALUMAB (denumire comercială IMFINZI) pentru indicaţia terapeutică " carcinom tract biliar ", până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond, fiind admisibilă analizarea unei astfel de cereri în materia contenciosului administrativ.
Înalta Curte în acord cu judecătorul fondului reţine că procedura ordonanţei preşedinţiale nu este inadmisibilă, de plano, raportat la prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin cererea sa, reclamanta a solicitat îndeplinirea unei obligaţii pozitive, pe cale de ordonanţă preşedinţială, în contextul stării de pasivitate a autorităţilor competente în ce priveşte actualizarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 cu introducerea în Listă a medicamentului solicitat a fi compensat 100%.
În aceste situaţii legea contenciosului administrativ nu reglementează o procedură specială proprie, astfel că, în cauză acestea se completează cu prevederile C. proc. civ. în materia ordonanţei preşedinţiale.
Înalta Curte reaminteşte că, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă stabilindu-se de instanţă, cu prilejul soluţionării cauzei.
Aşadar, este admisibilă de principiu cererea de ordonanţă preşedinţială formulată în faţa instanţei de contencios administrativ, atunci când aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina unei părţi, până la dezlegarea fondului cauzei, ipoteză întrunită şi în cauza de faţă.
În ce priveşte motivele invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, instanţa de fond a retinut în mod corect faptul că reclamanta nu a invocat dispoziţiile art. 1443 C. civ., respectiv solidaritatea pârâţilor ci fiecare pârât a fost chemat în raport de atribuţiile şi competenţele date acestora prin lege.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat, pe calea procedurii privind ordonanţa preşedinţială, obligarea pârâţilor la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a DURVALUMAB (denumire comercială IMFINZI) pentru indicaţia terapeutică "carcinom tract biliar ", până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond.
Conform înscrisurilor medicale ataşate dosarului, reclamanta suferă de carcinom tract biliar, pentru a cărui tratare medicul specialist a considerat oportună administrarea medicamentului în litigiu.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a apreciat că înscrisurile de la dosar conţin indicii în sensul că solicitarea reclamantei de urmare a indicaţiei terapeutice ar fi întemeiată.
Unul din elementele esenţiale ale asigurării dreptului la viaţă îl reprezintă asigurarea sănătăţii persoanei, prin sistemul instituţiilor de sănătate publică şi cel al asigurărilor de sănătate.
Înalta Curte reţine aşadar că în sarcina statului revine o obligaţie de asigurare a unei asistenţe medicale adecvate pacienţilor, obligaţie la care face referire şi jurisprudenţa CEDO în materie, iar în acest sens are în vedere şi că dispoziţiile lit. B) pct. II lit. a) din Anexa la H.G. nr. 423/2022 stabilesc, cu caracter de principiu, că unul din obiectivele Programului naţional de oncologie este "tratamentul medicamentos al bolnavilor cu afecţiuni oncologice", ceea ce, la o analiză sumară, presupune asigurarea unei medicaţii adecvate categoriei speciale de bolnavi vizate de acest program.
Recurenţii-pârâţi au mai susţinut a nu fi îndeplinită cea de-a doua condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuţie, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluţie.
Înalta Curte constată că această susţinere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiţiei privind existenţa aparenţei dreptului în favoarea reclamantei, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantei asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate şi în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiţii şi au fost analizate de instanţa de control judiciar în paragrafele anterioare.
În orice caz, este de observat că măsura solicitată de reclamantă are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, iar condiţia neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiţia referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.
Nu în ultimul rând, aşa cum în mod corect s-a reţinut şi în faţa instanţei de fond, în cauză nu se cercetează fondul dreptului disputat de părţi (dreptul reclamantei la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2024.
Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenţilor-pârâţi referitoare la neîntrunirea condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, sentinţa recurată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 997 C. proc. civ., judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 302/2024 din 25 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 302/2024 din 25 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.