Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2890/2025

Decizia nr. 2890

Şedinţa publică din data de 27 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Contestaţii Electorale la data de 27.11.2024, sub nr. x/2024, astfel cum a fost precizată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Biroul Electoral Central şi Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 6 Bistriţa Năsăud a solicitat anularea deciziei nr. 192D/30.10.2024 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal nr. x/29.10.2024 încheiat de Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 6 Bistriţa Năsăud - Alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024. În drept, cerere a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 19 alin. (2) Legea nr. 208/2015, art. 20 Legea nr. 554/2004.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 40/05.11.2024, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.

1.3. Prin sentinţa civilă nr. 313/18.11.2024, Tribunalul Bistriţa Năsăud a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bistriţa Năsăud, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

1.4. Prin decizia nr. 5492/26.11.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti -Contestaţii electorale. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2024.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 91 din data de 28 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti - Contestaţii electorale a admis excepţia netimbrării, invocată din oficiu şi a anulat cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 6 Bistriţa Năsăud şi Biroul Electoral Central, ca netimbrată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate, cu consecinţa anulării procesului-verbal nr. x/29.10.2024, încheiat cu ocazia completării Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Nr. 6 Bistriţa-Năsău-Alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024, cu reprezentanţii partidelor politice, organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri, altele decât partidele politice parlamentare şi Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor, în ordinea numărului candidaturilor definitive în circumscripţia electorală nr. 6 Bistriţa-Năsăud.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, nu au fost formulate întâmpinări de către intimaţii-pârâţi.

5. Aspecte procedurale relevante

5.1. Prin încheierea de şedinţă din data de 29 aprilie 2025, a fost admisă declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător B., în calitate de membru al Completului de judecată nr. 6 din cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

5.2. Prin încheierea de şedinţă din data de 13 mai 2025, a fost respinsă cererea formulată de recurenta-reclamantă A.. privind recuzarea doamnelor judecător C. şi D. din compunerea completului de judecată nr. 6, învestit cu soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, doamna procuror E..

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîndeplinirea obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că această excepţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

În cauză, s-a stabilit în sarcina recurentei obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 20 RON, potrivit art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri de anulare a cererii ca netimbrată.

Prin adresa emisă la data de 6 februarie 2025 şi comunicată recurentei la data de 11 februarie 2025 conform dovezii de înmânare aflate la dosar, la sediul indicat în cererea de recurs, Înalta Curte a adus la cunoştinţa recurentei obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 91 din data de 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Contestaţii electorale.

Recurenta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, însă cererea a fost respinsă prin încheierea din data de 6 martie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2024. Încheierea a fost comunicată recurentei la data de 25 martie 2025, acesta având cunoştinţă de faptul că, prin raportare la soluţia dispusă, a fost menţinută obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON aferentă soluţionării cererii de recurs.

Procedând la verificarea actelor şi lucrărilor din dosar, cât şi a datelor înregistrate în sistemul Ecris, Înalta Curte constată că, până la acest moment, recurenta-reclamantă nu a îndeplinit această obligaţie, respectiv nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit.

Potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este anularea recursului netimbrat.

Pe cale de consecinţă, pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, pentru netimbrare şi în consecinţă, anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 91 din data de 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Contestaţii electorale, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.