Şedinţa publică din data de 26 iunie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Litigiul promovat prin cererea de chemare în judecată intitulată "cerere de executare silită" are ca obiect obligarea Prim-ministrului României la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei din titlul executoriu, precum şi obligarea Guvernului României la plata unor penalităţi de 1000 RON pe zi de întârziere pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în titlul executoriu, de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.
Litigiul se întemeiază pe prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1845/2022 din 18 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active, inadmisibilităţii, prescripţiei, lipsei dovezii calităţii de reprezentant.
A respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Prim-Ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat în cauză
Recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1845/2022 din 18 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi Prim-ministrul României şi Guvernul României au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
5. Încheierea de suspendare a judecăţii
Prin încheierea de şedinţă din 02 noiembrie 2023, Înalta Curte a dispus în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecăţii recursului declarat de recurentul-reclamant, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".
Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:
"(1) Instanţa poate suspenda judecata:
(…)
1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;"
Totodată, potrivit art. 415 C. proc. civ.:
"Judecata cauzei suspendate se reia:
1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor;
2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părţii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6;
3. din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) şi (4), după pronunţarea hotărârii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
4. prin alte modalităţi prevăzute de lege".
Astfel, în situaţia suspendării facultative a judecăţii dispuse în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., procesul se reia la cererea părţii interesate, şi nu din oficiu, de instanţă, aspect ce nu reprezintă altceva decât o aplicare particulară a principiului disponibilităţii, ce guvernează procesul civil.
În acest sens, vor fi avute în vedere şi considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 70/2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
(…)
56. Mai mult, Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pronunţată într-o sesizare anterioară privind o problematică asemănătoare, a oferit repere concrete de interpretare a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 şi ale art. 415 pct. 3 din C. proc. civ.
57. Astfel, s-a reţinut în paragraful 53 al acestei decizii că, spre deosebire de ipotezele reglementate expres de prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv de cele ale art. 520 alin. (2) şi (4), după pronunţarea hotărârii de către Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, "(…), în cazul suspendării facultative clasice instanţa nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care priveşte raporturi juridice între aceleaşi părţi litigante, acestea din urmă fiind datoare să ţină sub observaţie respectivul proces şi să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancţiunea intervenirii perimării cererii lor".
58. Este lipsit de relevanţă faptul că, în ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecăţii s-a dispus din oficiu, şi nu la cererea uneia dintre părţi, ceea ce caracterizează instituţia perimării fiind aspectul că, de la momentul la care cauza de suspendare a încetat, partea interesată era datoare ca, în termen de 6 luni, să facă un act de procedură pentru a întrerupe curgerea termenului de perimare.
59. Împrejurarea că există identitate parţială sau că nu există identitate între părţile din litigiul în care s-a dispus suspendarea judecăţii şi cel până la a cărui soluţionare definitivă a fost instituită această măsură nu prezintă interes, căci lipsa calităţii de parte în dosarul care a determinat suspendarea nu constituie un impediment în posibilitatea de a urmări desfăşurarea celuilalt proces, inclusiv prin interogarea portalului instanţelor de judecată, la care publicul are acces nelimitat şi poate fi realizată cu minime diligenţe.
60. Acest aspect este de altfel confirmat chiar în litigiul în care s-a formulat sesizarea, căci recurentul care a susţinut că nu îi poate fi imputată pasivitatea cât timp nu a fost parte în procesul până la a cărui soluţionare definitivă s-a dispus suspendarea judecăţii a solicitat repunerea pe rol pe considerentul că, în respectiva cauză, a fost pronunţată o hotărâre judecătorească, în primă instanţă.
61. Prin urmare, interpretarea prevederilor referitoare la repunerea pe rol a cauzei trebuie realizată prin raportare la dispoziţiile legale privind suspendarea judecării cauzelor, care, în cazul supus discuţiei, este o suspendare facultativă clasică, între cele două instituţii juridice existând un raport de simetrie în ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil (Decizia nr. 9 din 11 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 1 iulie 2019, paragraful 54). Aşadar, cât timp nu revine instanţei de judecată obligaţia legală de a repune cauza pe rol din oficiu, reluarea judecăţii rămâne în sarcina părţii interesate, respectiv a oricăreia dintre părţile litigiului în care s-a dispus suspendarea.
În cazul în care a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părţile au obligaţia de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecăţii.
Conform art. 418 alin. (1) C. proc. civ., "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată".
Aceste dispoziţii legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauza ce a provocat suspendarea. Deci, este evident că după pronunţarea hotărârii, încetează cauza suspendării şi începe să curgă termenul de perimare.
Or, cauza care a provocat suspendarea, respectiv dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionat definitiv prin decizia nr. 2066/10.04.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
"(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".
Prin urmare, decizia nr. 2066/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, este definitivă de la data pronunţării acesteia, respectiv data de 10.04.2024, dată de la care a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 10.10.2024, în raport de dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine şi faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu există niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.
În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării recursului, potrivit dispoziţiilor art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia perimării.
Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1845/2022 din 18 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 26 iunie 2025.