Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.08.2023, sub nr. x/2023 reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat admiterea acţiunii; anularea în parte a Ordinului nr. 587/2023, cu privire la anexa acestuia şi obligarea pârâtului la recalcularea şi înlocuirea anexei privind drepturile salariale ale specialiştilor, stabilite în anexa la Ordinul nr. 587/26.04.2023, prin emiterea unor noi grile cu luarea în considerare a:

- majorării salariului de bază cu 25% faţă de nivelul lunii decembrie 2017, cu respectarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017;

- includerea în salariului de bază a procentelor corespunzătoare gradaţiei de vechime în muncă, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din acelaşi act normativ;

- majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, cu respectarea dispoziţiilor pct. 3 din Nota I a Cap. I lit. A) al Anexei VIII la Legea nr. 153/2017, în sensul recunoaşterii dreptului la majorarea de 15% pentru complexitatea muncii, beneficiu aflat în plată în acest moment;

- respectarea dispoziţiile art. 131 alin. (7) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în sensul asigurării unei salarizări similare cu cea a specialiştilor IT;

- includerea în anexă a procentului de 25 % suplimentul treptei şi 25 % suplimentul postului;

- acordarea accesoriilor, respectiv actualizarea debitelor salariale (diferenţelor) recunoscute benevol, chiar peste termenul de prescripţie de 3 ani, cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale penalizatoare.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 912 din 22 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune ca nefondată, precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 912 din 22 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamanţii A. şi B., invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., au considerat că soluţia instanţei de fond este nemotivată, bazată pe motive străine de dreptul pretins de reclamanţi, atâta timp cât, deşi se precizează că reclamanţii nu au beneficiul sporului pentru vechimea în funcţie, rămânând din acesta perspectivă la o vechime de "0" ani, ulterior se susţine că se acumulează o vechime pentru funcţia de specialist deţinută, calculată pentru timpul servit în această calitate, adică cele 7 gradaţii prevăzute în anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, este evident faptul că, în măsura în care se recunoaşte beneficiul acumulării vechimii în funcţia de specialist, chiar prin raportare la cele 7 gradaţii reglementate pentru funcţionarii publici cu statut special despre care reglementează Anexa VI, art. 11, instanţa nu şi-a argumentat juridic soluţia de respingere pronunţată din perspectiva faptului că, prin ordinul atacat, nu li s-a stabilit reclamanţilor beneficiul sporului pentru vechimea acumulată în funcţia de specialist.

Dând dovadă de superficialitate şi grabă nejustificată, în contextul în care s-a invocat în faţa instanţei de fond nevoia acordării unui nou termen de judecată cauzei pentru a se administra proba cu înscrisuri, cu respectarea principiului răsturnării sarcinei probei în litigiile asimilate litigiilor de muncă, instanţa de fond a rămas în pronunţare la primul termen de judecată de după stabilirea competenţei sale în soluţionarea litigiului, considerându-se lămurită. Procedând astfel, deşi a fost informată că, în legătură cu aceleaşi drepturi, din perspectiva emiterii în baza Ordinului nr. 587/2023 şi a Ordinului nr. 617/2023, în dosarul nr. x/2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, se administrează proba cu înscrisuri, prin care Parchetul este obligat să depună înscrisurile din care să rezulte elementele care compun salariul de bază, pentru a se determina, faţă de beneficiul anterior al majorării salarile cu 15% pentru complexitatea muncii, conform Anexei VIII la Legea nr. 153/2017, a modului de calcul a sporului pentru gradaţia de vechime în muncă şi reflectarea acestuia în salariul de bază, instanţa de fond a statuat aprioric şi evident insuficient motivat asupra dreptului pretins.

În continuare, au precizat că recurentul-reclamant B. a realizat o acumulare a vechimii în funcţia de specialist din anul 2014, ceea ce presupune că, potrivit art. 11 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017, trebuia să aibă beneficiul majorării salariului de bază cu 6 %, respectiv 3% pentru gradaţia I şi 3% pentru gradaţia II de vechime în funcţie. La fel se impunea verificarea şi fată de recurenta-reclamantă A., ceea nu s-a realizat.

Au mai arătat că instanţa a interpretat şi aplicat greşit legea, raportat la prevederile cap I, lit. B), nr. crt. 4 din anexa V, coroborate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Secţiunea a 6-a a capitolului VII din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 şi cu cele ale art. 38 alin. (6) din actul normativ.

Astfel, au susţinut că grila pe anul 2022 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 este referenţială doar din perspectiva salariului de bază, or din această perspectivă, potrivit cap I, lit. B), nr. crt. 4 din anexa V, procurorul cu grad de judecătorie are stabilit salariul de bază cu includerea în el a sporului pentru vechimea în funcţie. Ca atare, chiar dacă specialistul din cadrul Parchetelor nu este personal asimilat procurorului cu grad de judecătorie, îi este recunoscut acelaşi beneficiu din perspectiva prevederilor art. 11 din Anexa VI. Cu alte cuvinte, atâta timp cât recurenţilor-reclamanţi li s-a stabilit salariul de bază pentru procuror cu grad de judecătorie minus componenta sporului pentru vechimea în funcţie regăsit în salariul de bază al acestuia, atunci, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, trebuia să li se asigure reclamanţilor un salariu de bază egal sau până acolo unde îl concură salariul de bază majorat cu procentele pentru gradaţia de vechimea în funcţia de specialist.

Cu privire la nelegalitatea ordinului propusă din perspectiva prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, judecătorul fondului a înlăturat acest motiv de nelegalitate pretinzând că reclamanţii ar fi beneficiat de majorarea salariului din luna decembrie 2017 cu 25%, până la nivelul salariului de bază prevăzut la cap I, lit. B), nr. crt. 4 din anexa V, ocazie cu care au beneficiat şi de majorarea cu 25 % a sporurilor aflate în plată în luna decembrie 2017.

Realizarea ambelor motive de nelegalitate, cele reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., rezultă din chiar considerentele redate apoi de judecătorul fondului prin care a reţinut că în acelaşi timp, pentru personalul care a atins nivelul salariului de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, cuantumul sporurilor a fost determinat prin aplicare procentelor prevăzute la art. 4 şi art. 56 din cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, respectiv 30 % din salariul de bază.

Salariul de bază reglementat la cap I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V din Legea nr. 153/2017 este referenţial la aplicarea acestei legi doar faţă de survenirea incidenţei prevederilor art. 38 alin. (6) din actul normativ, în perioada de aplicare etapizată a legii, în sensul că nu va putea fi acordat un salariu de bază mai mare decât cel din anexa pe anul 2022, aşa cum este reglementat pentru funcţia de specialist în cadrul Parchetelor, la gradaţia 0. Cu alte cuvinte, ca efect a realizării incidentului reglementat de art. 38 alin. (6), nu este incidentă aplicarea salarizării reglementate de Legea nr. 153/2017, prin anexele sale, atât în ceea ce priveşte salariul de bază, cât şi sporurile reglementate prin aceasta.

În timp ce sporurile din anexa V la Legea nr. 153/2017, cap. VIII sunt reglementate la 30 % din salariul de bază, salarizarea, din perspectiva sporurilor aflate în plată în perioada aplicării etapizate a legii, se face prin raportare la prevederile art. 25 alin. (1) din actul normativ, respectiv nu pot depăşi 30 % din suma salariilor de bază. Distincţia este evidentă şi nu a fost sesizată de judecătorul fondului, nici în ceea ce priveşte faptul că salariul de bază al specialiştilor din cadru Parchetelor se raportează, doar fată de incidenţa de limitare instituită de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 la salariul de bază pentru procurorul cu grad de judecătorie, până la aplicarea salariului conform anexelor la lege, urmând ca, la acordarea salariului conform anexelor la lege, salariul de bază al specialiştilor din cadrul parchetelor să fie cel rezultat din înmulţirea coeficienţilor reglementaţi cu salariul minim brut garantat în plată pe ţară în vigoare, corespunzător salariului rezultat pentru funcţia de procuror cu grad de judecătorie.

Interpretând greşit legea, judecătorul fondului nu a sesizat distincţia şi faptul că procentul de 30 % din salariul de bază, pentru sporurile reglementate în anexa V, este valabil atunci când salariile de bază vor fi cele rezultate din aplicarea efectivă a salariul stabilit prin anexele la Legea nr. 153/2017, moment care trebuia să coincidă datei de 01.01.2023, ceea ce nu s-a realizat, urmare a amânării de la aplicare a prevederilor art. 12 din Legea nr. 153/2017.

Funcţia de specialist este o funcţie publică, ceea ce presupune că, în egală măsură i se aplică prevederile Anexei VIII la Legea nr. 153/2017 şi beneficiile rezultate din salarizarea avută ca funcţionari publici înainte de transferul lor pe funcţia de specialist în cadrul parchetelor.

Aplicându-se prevederile art. 38 alin. (3) lit. a), această aplicare s-a făcut, cu data de 01.01.2018, faţă de salariile de bază şi sporurile deţinute de specialiştii din cadrul parchetelor, salarizare dispusă în baza legilor de salarizare anterioare Legii nr. 153/2017, motiv pentru care, este total inexactă motivarea judecătorului fondului, aceea că ar fi fost dispusă, prin Ordinul nr. 587/2023, majorarea cu 25% a sporurilor, odată pentru că Ordinul nr. 587/2023 este emis la 5 ani după ce se realizare majorarea salariului de bază şi a sporurilor în baza art. 38 alin. (3) lit. a), iar calcului salariului de bază prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON nu este de natură să convingă prin ea însăşi realizarea cerinţei asigurării salarizării conforme a personalului care, anterior transferului, a ocupat funcţia publică de inspectori fiscali.

Pe de altă parte, aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605.225, retroactiv, nu poate fi incidentă momentului 01.01.2018 şi implicit nu poate fi considerată faţă de incidenţa prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2016, atât timp cât această valoare de referinţă era datorată cu mult anterior datei de 01.01.2018.

În altă ordine de idei, Ordinul nr. 587 dispune salarizarea începând cu data de 7 decembrie 2018, or instanţa nu a sesizat că aplică norme incidente momentului 01.01.2018 raportului juridic, refuzând să se pronunţe faţă de realitatea cauzei, aceea că reclamanţii au beneficiat de incidenţa art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) faţă de salariul avut la data de 31.12.2017, împrejurare în care trebuia să considere că salariul de bază pentru procurorii cu grad de judecătorie devine incident doar ca limitare pentru salariul de bază al specialiştilor, fără ca acest salariu să devină generator pentru aplicarea salarizării în baza art. 12 alin. (2) din Legea nr. 153/2017.

În cele din urmă, judecătorul fondului a analizat restul pretenţiilor reclamanţilor însumate ca sporuri şi tranşe de vechime în muncă, cu toate că au pretins:

- includerea în salariului de bază a procentelor corespunzătoare gradaţiei de vechime în muncă, cu respectarea dispoziţiile art. 10 alin. (4) din acelaşi act normativ;

- majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, cu respectarea dispoziţiilor pct. 3 din Nota la Cap. I lit. A) al Anexei VIII la Legea nr. 153/2017, în sensul recunoaşterii dreptului la majorarea de 15% pentru complexitatea muncii, beneficiu aflat în plată la momentul emiterii Ordinul 587;

- respectarea dispoziţiilor art. 131 alin. (7) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în sensul asigurării unei salarizări similare cu cea a specialiştilor IT;

- includerea în anexă a procentului de 25 % suplimentul treptei şi 25 % suplimentul postului;

În acest context, judecătorul fondului s-a pronunţat cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, făcând trimitere, în verificarea legalităţii Ordinului nr. 587, la prevederile art. 38 alin. (1)-(6) din Legea nr. 153/2017, respectiv art. 4 şi 5 din Cap. VIII din Anexa V la actul normativ, propunând această legalitate faţă de faptul că, începând cu data de 01.01.2018, salariile de bază devin cele din Anexa pe anul 2022, deşi legea nu distinge între anexele aplicate, iar salarizarea reclamanţilor, anterior datei de 7 decembrie 2018, cea a producerii efectelor Ordinului nr. 587, a fost realizată conform salariului şi sporurilor reglementate pentru funcţii publice, fără nicio legătură cu salarizarea procurorului în grad de judecătorie.

Faptul că s-a luat ca referinţă pentru funcţia publică de specialist, începând cu data de 07.12.2018, salariul din grila pe anul 2022 a procurorului în grad de judecătorie, nu este de natură să ducă la aplicarea prevederilor art. 4 şi 5 de la cap. VIII din anexa V şi cu atât mai mult, nu putea fi interpretată legea în sensul limitării beneficiului deja câştigat, respectiv cel al sporurilor majorate cu 25%, cu data de 01.01.2018.

Pe de altă parte, contrar chiar interpretării date de judecătorul fondului legii, acesta nu a sesizat că reclamanţii nu au primit beneficiul sporurilor conform art. 4 şi 5 cap. VIII anexa V din Legea nr. 153/2017, nu a constatat că ordinul nu a respectat cerinţa legii aplicate, respectiv a acordat sporul în procent de 25% din salariul de bază, în timp ce la categoria profesională faţă de care s-a făcut plafonarea a avut beneficiul stabilirii şi plăţii sporurilor la nivelul maxim.

Mai mult, instanţa de fond nu a observat faptul că în salariul de bază al procurorului cu grad de judecătorie pe anul 2022 este inclusă majorarea de 15 % pentru complexitatea muncii, apreciind în schimb că această majorare se poate acorda doar personalului salarizat conform Anexei VIII.

Instanţa de recurs, faţă de motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 8, va putea să reţină nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, cea care nu a făcut distincţia dintre personalul menţionat la art. 4 şi 5 cap. I anexa V şi funcţionarii publici din cadrul familiei ocupationale Justiţie, cei din urmă nefiind nominalizaţi spre beneficiul sporurilor reglementate aici, ceea ce implicit presupune că, în afara limitei instituite de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, strict cu privire la salariul de bază pentru anul 2022, acestor funcţionari publici li se aplică prevederile anexei VIII din actul normativ.

Faţă de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs, în considerarea prevederilor art. 425 C. proc. civ., va putea reţine faptul că hotărârea pronunţată nu soluţionează acţiunea din perspectiva capetelor de cerere privind:

- includerea în salariului de bază a procentelor corespunzătoare gradaţiei de vechime în muncă, cu respectarea dispoziţiile art. 10 alin. (4) din acelaşi act normativ, în condiţiile în care, chiar şi faţă de modul de stabilire a salariului de bază şi sporurilor prin Ordinul nr. 587, s-a demonstrat faptul că au fost aplicate greşit prevederile art. 10 din Legea nr. 153/2017, incluzându-se în salariul de bază un procent al gradaţiei de vechime în muncă mai mic decât cel datorat;

- respectarea dispoziţiile art. 131 alin. (7) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în sensul asigurării unei salarizări similare cu cea a specialiştilor IT, în condiţiile în care trebuie verificată incidenţa dreptului faţă de obligaţia de egalizare, aşa cum a fost instituită prin art. 39 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018;

- includerea în anexă a sporului de 25 % pentru suplimentul treptei şi a sporului de 25 % pentru suplimentul postului, în condiţiile în care este evident faptul că acest beneficiu al sporurilor a fost recunoscut altor categorii de funcţionari publici din familia ocupaţională Justiţie, iar sporurile, ca şi nivel de acordate, nu a intrat sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ci intră sub incidenţa prevederilor art. 25 alin. (1) din actul normativ, respectiv în limita a 30 % din suma salariilor de bază.

În atare condiţii, recurenţii-reclamanţi au considerat că nu se poate realiza controlul jurisdicţional al instanţei ierarhic superioare, cea care, prin recurs, are abilitatea să verifice strict legalitatea sau nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, din perspectiva motivelor de casare dezvoltate de partea recurentă, fără nicio competenţă devolutivă, motiv pentru care remediul juridic-procesual este cel al casării în tot a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Pentru toate aceste considerente, au solicitat admiterea cererii de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a arătat că recurenţilor-reclamanţi le sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 31 din 17.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având în vedere categoria profesională din care aceştia fac parte, care nu are o grilă de salarizare proprie. Specialiştii din cadrul Ministerului Public au beneficiat de majorarea salariului din luna decembrie 2017 până la nivelul salariului de bază prevăzut la pct. 4 de la lit. B) din cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, concomitent cu majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor în plată în luna decembrie 2017.

A mai învederat că, majorarea de 15% pentru complexitatea muncii, aplicată pentru funcţionarii publici salarizaţi potrivit Anexei VIII a Legii nr. 153/2017 este exceptată de la calculul salariului de bază al specialiştilor. Salarizarea recurenţilor-reclamanţi se realizează potrivit prevederilor Anexei V din Legea nr. 153/2017, prin raportare la indemnizaţia de încadrare a unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Litigiul s-a născut în legătură cu Ordinul Procurorului General Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 587/26.04.2023 prin care s-a dispus salarizarea specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin raportare la VRS 605,225 RON. În aplicarea dispoziţiilor acestui ordin, a fost emis Ordinul nr. 617/28.04.2023, prin care s-au stabilit drepturile salariale pentru personalul menţionat în Ordinul nr. 587/26.04.2023.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au pretins că sunt îndreptăţiţi la stabilirea drepturilor lor salariale cu luarea în considerare a:

- majorării salariului de bază cu 25% faţă de nivelul lunii decembrie 2017, cu respectarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017;

- includerea în salariului de bază a procentelor corespunzătoare gradaţiei de vechime în muncă, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din acelaşi act normativ;

- respectarea dispoziţiile art. 131 alin. (7) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în sensul asigurării unei salarizări similare cu cea a specialiştilor IT;

- includerea în anexă a procentului de 25 % suplimentul treptei şi 25 % suplimentul postului;

Prin sentinţa recurată s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, reclamanţii criticând soluţia instanţei de fond din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. care vor fi analizate punctual de instanţa de recurs.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenţii-reclamanţi circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a invocat o nemotivare a sentinţei în sensul că acţiunea nu a fost soluţionată din perspectiva tuturor capetelor de cerere. În susţinerea acestui motiv de casare, recurenţii îşi exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluţia instanţei de fond, neputând împărtăşi modul în care aceasta a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenţii-reclamanţi nu sunt de acord cu soluţia pronunţată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată satisface exigenţele instituite de acest text de lege, iar motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, şi nu una de volum. Aşadar, instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurenţilor neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte celelalte teze ale art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea se referă la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă. Or, niciuna dintre aceste situaţii nu se identifică în cauză, recurenţii-reclamanţi criticând, aşa cum s-a reţinut anterior, argumentele instanţei vizând interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a făcut o corectă dezlegare a problemei de drept supusă analizei, nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocat de recurenţii-reclamanţi.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Anexa V - Cap. VIII - Secţiunea a 6-a din Legea-cadru nr. 153/2017, "Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4".

Din aceste dispoziţii legale, reiese că salariile de bază ale specialiştilor din cadrul PÎCCJ şi al celorlalte parchete se stabilesc, ca şi salariile specialiştilor DNA şi DIICOT, la care se referă decizia pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31/2021, prin raportare la cap. I lit. B) nr. crt. 4.

Aşadar, chiar dacă Decizia nr. 31/2021, pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizează situaţia specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care nu au o grilă proprie de salarizare, raţionamentul prezentat în cuprinsul acestei decizii prezintă relevanţă în analiza legislaţiei aplicabile în litigiul de faţă.

Prin decizia pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31/2021, ÎCCJ a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie".

Salariul de bază pentru specialiştii din cadrul Ministerului Public este stabilit conform lit. B), nr. crt. 4, din cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, corespunzător funcţiei de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie. Vechimea în funcţie este definită la pct. 1 al notei de la lit. B) din cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017 ca fiind vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Recurenţii-reclamanţi susţin în mod neîntemeiat că la stabilirea salariilor specialiştilor trebuie avută în vedere vechimea în funcţie prin raportare la vechimea în funcţia de procuror şi, prin urmare, şi la pragurile de vechime în această funcţie.

Înalta Curte reţine că salariile funcţionarilor publici sunt stabilite în baza Anexei VIII a Legii nr. 153/2017 - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie". În schimb, drepturile salariale aferente funcţiei de specialist sunt stabilite în conformitate cu Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie şi Curtea Constituţională". Prin urmare, salarizarea pentru funcţia de specialist se realizează prin raportare la salarizarea prevăzută pentru funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, conform Anexei V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie şi Curtea Constituţională".

În acest sens, Curtea reţine că la art. 22 alin. (1) din Cap. VIII al Anexei V a Legii-cadru nr. 153/2017 se prevede că "Drepturile salariale ale specialiştilor se stabilesc prin raportare la drepturile salariale ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă judecătorie", iar potrivit alin. (2), "Specialiştii beneficiază şi de alte drepturi salariale prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, dacă este cazul, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază al funcţionarilor publici".

Or, raportat la conţinutul acestor dispoziţii legale, rezultă că specialiştii al căror salariu a fost determinat prin trimitere la salariul de bază corespunzător celui reglementat pentru funcţia de procuror cu grad de judecătorie, nu beneficiază decât de variaţiile salariului de bază în funcţie de indemnizaţia stabilită pentru vechimea de 0-3 ani, întrucât nu există nicio normă care să dea relevanţă vechimii în funcţia de specialist, acumulată în cadrul parchetului. Astfel, prin exercitarea activităţii în cadrul parchetelor, specialiştii nu pot acumula vechime în funcţia vizată de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Mai mult, prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap. I lit. B) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede expres că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie. Aşadar, ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute de lege, iar nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" (asimilare) la coeficientul de ierarhizare. Menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol respectivă.

Prin urmare, Înalta Curtea reţine că deşi în cap. I lit. B) nr. crt. 4 se prevăd mai multe niveluri de salarizare pentru procurorii cu grad de judecătorie, diferenţa fiind dată inclusiv de vechimea în funcţie, care conduce la majorarea bazei de salarizare, o astfel de majorare nu poate fi aplicată decât dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru vechimea în funcţie, astfel cum sunt acestea explicitate în pct. 1 al Notei, respectiv dacă se face dovada vechimii în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat asistent sau auditor de justiţie.

Specialiştii din cadrul parchetelor nu fac parte din categoria magistraţilor ori a personalului limitativ indicat în textul Notei şi, în consecinţă, nu pot beneficia de majorarea aferentă vechimii în funcţia de magistrat sau personal asimilat. Faptul că legea a asimilat doar parţial salarizarea procurorilor şi a specialiştilor (două categorii profesionale cu atribuţii şi competenţe total diferite) nu reprezintă "discriminare", ci doar "diferenţă" care se înscrie în marja largă de apreciere pe care legiuitorul o are în domeniul salarizării.

În acest context, Înalta Curtea constată că pârâtul PÎCCJ a stabilit în mod corect că salariul de bază al recurenţilor-reclamanţi se calculează prin raportare la salariul de bază al unui procuror cu grad de judecătorie calculat fără aplicarea majorării corespunzătoare vechimii în funcţia de magistrat/personal asimilat magistraţilor, la care se adaugă celelalte drepturi salariale aferente categoriei profesionale din care fac parte (sporuri, prime, etc. acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor).

De asemenea, în mod corect instanţa de fond a interpretat dispoziţiile referitoare la majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii. Această majorare este acordată de legiuitor doar anumitor categorii de salariaţi prevăzuţi în Anexa VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie", neputând fi aplicată specialiştilor din prezenta cauză care sunt salariaţi potrivit unei alte anexe, respectiv Anexei V din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte recalcularea drepturilor salariale prin includerea suplimentului postului (25%) şi a suplimentului treptei de salarizare (25%), contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte reţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 nu dă naştere unor drepturi de natură salarială noi, întrucât potrivit art. 147 din Constituţie, efectele constatării ca neconstituţionale a unor dispoziţii legale sunt reprezentate de încetarea efectelor juridice, deci inaplicabilitatea normelor legale declarate neconstituţionale. Aşadar, o decizie a Curţii Constituţionale nu poate da naştere unor drepturi salariale propriu-zise, ci impune ca aplicarea normelor de drept material incidente în cauză să se realizeze în lumina dezlegărilor obligatorii ale Curţii Constituţionale.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 3¹alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 şi s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. 3¹alin. (1^1) şi (1^3) din acelaşi act normativ, acestea din urmă fiind constatate constituţionale în raport cu criticile formulate.

Potrivit art. 3¹alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, în vederea determinării nivelului maxim de salarizare se compară salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate. Acest text de lege nu conferă temei pentru determinarea nivelului maxim de salarizare prin raportare la alte funcţii decât cea deţinută de persoana interesată.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale pe care se întemeiază recurenţii-reclamanţii, în cuprinsul cărora se arată că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, care potrivit instanţei de contencios constituţional trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti, este cel corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate (a se vedea în acest sens, spre exemplu, considerentul 31), instanţa de contencios constituţional analizând, în cadrul controlului de constituţionalitate, situaţia unor salariaţi aflaţi în situaţii identice din perspectiva încadrării.

Cu alte cuvinte, constatarea neconstituţionalităţii art. 3¹alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 prin Decizia CCR nr. 794/2016 produce efecte obligatorii doar în ceea ce priveşte nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se raportează angajatorul, care trebuie să cuprindă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti - dacă acestea există şi dacă sunt dovedite - însă pentru aceeaşi funcţie şi în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, din moment ce decizia menţionată constată constituţionalitatea art. 3¹alin. (1^1) şi (1^3) din acelaşi act normativ, dispoziţii legale care stabilesc semnificaţia noţiunilor "fiecare funcţie" şi "instituţie sau autoritate publică".

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi nicio dispoziţie legală nu justifică salarizarea reclamanţilor la nivelul întregii familii ocupaţionale.

Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi criticile de nelegalitate ale Ordinului nr. 587/2023 din perspectiva încălcării prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, deoarece nu cuprinde majorarea cu 25 % faţă de nivelul lunii decembrie 2017.

În acest sens, se constată că majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie", stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1 ianuarie 2018, se acordă numai în măsura în care angajatorii nu au acordat deja această majorare, astfel încât, atâta vreme cât ordonatorul de credite a dispus calcularea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, iar majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 fusese deja pusă în aplicare de la 1 ianuarie 2018, nu se mai putea majora încă o dată valoarea de referinţă sectorială cu 25% (la 756,53 RON) în temeiul acestei prevederi legale, întrucât majorarea prevăzută de lege fusese deja acordată.

În speţă, în mod just a reţinut instanţa de fond în raport cu actele administrate în cauză, că specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au beneficiat de majorarea salariului din luna decembrie 2017 până la nivelul salariului de bază prevăzut la pct. 4 de la lit. B) din cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, concomitent cu majorarea cu 25 % a cuantumului sporurilor aflate în plată în luna decembrie 2017. În acelaşi timp, pentru personalul care a atins nivelul salariului de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, cuantumul sporurilor a fost determinat prin aplicarea procentelor prevăzute la art. 4 şi art. 5 din cap. VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017, respectiv 30 % din salariul de bază (din care 15 % spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii şi 15 % spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase).

Prin urmare, soluţia primei instanţe, analizată în raport cu aspectele incidente la momentul pronunţării sale, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanţi ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 912 din 22 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj