Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul prevederilor art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 268 alin. (2) teza a doua Codul de procedură fiscală, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să emită actul administrativ - Decizia de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor A. prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010 şi actul administrativ - Decizia de revocare a Titlului executoriu emis sub nr. x/17.11.2010.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 32 din 5 februarie 2024, judecând cauza, în fond, după casare, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. şi a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să emită Decizia de ridicare a sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor reclamantei A. prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/10.09.2010 şi Decizia de revocare a Titlului executoriu nr. x/17.11.2010.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa au declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
3.1. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în motivarea recursului, arată că instanţa de fond a reţinut faptul că nu se justifică menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în anul 2010 şi a titlului de executare silită din 17 noiembrie 2010, întrucât, în raport de prevederile Memorandumului aprobat prin H.G. nr. 35/2014, care are valoarea unui contract de stat (potrivit calificării date de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 494/2013) şi care reglementează raporturile dintre Statul Roman şi B., ANAF avea obligaţia de a proceda la ridicarea imediată a sechestrului instituit asupra activelor reclamantei şi la revocarea titlului de executare silită din data de 17 noiembrie 2010, ulterior stingerii litigiului dintre Ministerul Finanţelor Publice şi A., având ca obiect modalitatea de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 118/2003, prin renunţarea MFP la judecata cererii de chemare în judecată care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2010 al Curţii de Apel Constanţa.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta apreciază că în mod corect au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor reclamantei prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010, raportat la următoarele aspecte:
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010 a fost emisă de pârâta DGAMC în vederea recuperării creanţei bugetare rezultate din nerespectarea de către reclamantă a obligaţiei asumate prin O.U.G. nr. 118/2003 şi Convenţia de Emisiune nr. 3216/26.01.2004 încheiată în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 118/2003.
În opinia sa, deşi instanţa de fond stabileşte în sarcina pârâtei DGAMC obligaţia de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite, aceasta nu a avut însă în vedere faptul că prin Convenţia de emisiune nr. 3216/26.01.2004 încheiată în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2003 între Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi reclamanta A., s-a prevăzut, la art. 5, că sumele aferente răscumpărării obligaţiunilor sunt supuse regimului juridic al creanţelor bugetare, se virează la bugetul de stat şi pentru recuperarea acestora urmează a fi aplicată procedura de executare silită prevăzută de reglementările legale în vigoare privind colectarea creanţelor bugetare, pe baza documentelor prevăzute de lege şi transmise organului de executare de către unitatea trezoreriei statului sau alte organe de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice.
3.2. Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în motivarea recursului, arată că, în cauză, considerentele instanţei de fond reprezintă o încălcare şi aplicare greşită a normelor de drept material aplicabile.
Conform principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, părţile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul juridic dedus judecăţii) şi de mijloacele procesuale acordate de lege în acest scop.
Însă, acest drept nu poate fi valorificat decât în limitele stabilite de legiuitor, exercitarea lui de către titular neputând avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe.
Instanţa sesizată are obligaţia de a efectua o analiză riguroasă a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii şi, ca atare, a naturii obligaţiei în discuţie, pentru ca, raportat la particularităţile speţei, să poată stabili calitatea procesuală a fiecăreia dintre părţi.
Astfel, recurentul precizează că prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 10.09.20.10 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a dispus, în temeiul art. 129 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în vigoare la data emiterii deciziei, instituirea măsurilor asigurătorii pentru suma estimată de 1.948.378.071,9 RON, conform Convenţiei de emisiune nr. 3216/26.01.2004 şi O.U.G. nr. 118/2003, reprezentând contravaloarea obligaţiunilor rămase nerăscumpărate urmare a efectuării unei plăţi parţiale în sumă de 229.321.800 RON.
Începând cu anul 2011, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi ulterior prin Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri a fost înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului şi la Depozitarul Central S.A. ca acţionar, calitate dobândită prin alocarea pachetului de 44,59% din acţiuni, ca urmare a conversiei obligaţiunilor, conform legii.
În vederea stingerii diferendului între Statul Român şi B.., cât şi a negocierilor bilaterale derulate atât la nivel instituţional, cât şi la nivel diplomatic, a fost încheiat Memorandumul de înţelegere încheiat între Statul Român şi B.., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 35/2014.
În raport de prevederile Memorandumului, aprobat prin H.G. nr. 35/2014, instanţa de fond a constatat că prevederile O.U.G. nr. 118/2003 sunt caduce, raporturile dintre Statul român si B.., fiind în prezent reglementate prin Memorandumul de înţelegere aprobat prin H.G. nr. 35/2014 .
Reclamanta a investit instanţa de fond în temeiul prevederilor art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 268 alin. (2) teza a doua Codul de procedură fiscală cu cererea prin care a solicitat obligarea DGAMC să emită Decizia de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor, A. prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010 şi Decizia de revocare a Titlului executoriu emis sub nr. x/17.11.2010.
Recurentul consideră că o astfel de calitate revine doar autorităţii publice care nu a soluţionat în termen legal cererea reclamantului sau care a refuzat nejustificat soluţionarea acesteia.
Calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorităţii chemate în judecată de a emite un act administrativ sau de a îndeplini o anumită operaţiune administrativă, iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt care cade în sfera de competenţă a altei autorităţi, instituţii sau persoane juridice de drept privat, cum în mod greşit s-a reţinut prin sentinţa recurată.
Recurentul critică soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte aprecierea ca deplin admisibilă a cererii formulate de reclamantă.
În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.
Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 14.11.2003, a societăţii reclamante, a fost aprobată emisiunea de obligaţiuni cu caracteristicile prevăzute de Ordonanţa 118/2003, iar la data de 05.12.2003 a fost semnată de părţi Convenţia de emisiune.
Obligaţiunile au fost subscrise prin anularea creanţelor bugetare, fiind înregistrate la Depozitarul Central S.A., iar până la maturitatea acestora, respectiv pentru perioada 30.09.2003 - 30.09.2010 reclamanta a plătit dobânzile prevăzute în Ordonanţă şi în Convenţia de emisiune.
La maturitatea obligaţiunilor, în cursul anului 2010, reclamanta a optat, cu respectarea prevederilor Ordonanţei şi a Convenţiei, pentru răscumpărarea unei părţi din obligaţiunile emise şi pentru conversia celeilalte părţi în acţiuni.
Astfel, la data de 10.08.2010 au fost răscumpărate 2.160.000 de obligaţiuni, prin plata în conturile Ministerului Finanţelor Publice a sumei de 228.636.000 RON, sumă provenită din majorarea de capital adoptată prin Hotărârile Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 4, 5 şi 6 din 30.05.2010.
Ulterior, prin Hotărârile Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 28, 29 şi 30 din 30.09.2010 au fost convertite în acţiuni obligaţiunile rămase nerăscumpărate şi a fost majorat capitalul social al reclamantei cu aceste acţiuni alocate Statului Român, care a devenit astfel acţionar al societăţii.
Această modalitate de executare a obligaţiilor a fost contestată de către conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aceasta susţinând că societatea nu avea acest drept de opţiune şi că ar fi trebuit fie să răscumpere toate obligaţiunile, fie să convertească toate obligaţiunile în acţiuni. Mai exact, odată ce răscumpărase o parte din obligaţiuni, să le răscumpere pe toate.
În acest context, la data de 10.09.2010 a fost emisă Decizia nr. x/10.09.2010 de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor A., pentru considerentul că "La debitorul A.... sunt estimate creanţe datorate bugetului de stat... Creanţe ale bugetului de stat reprezentând contravaloarea obligaţiunilor rămase nerăscumpărate urmare a efectuării unei plăţi parţiale în sumă de 229.321.800 RON...". Suma estimată a fost aceea de 1.948.378.071,9 RON, iar măsurile asigurătorii au fost aplicate asupra tuturor bunurilor societăţii, astfel cum rezultă din cuprinsul Deciziei şi al Proceselor-verbale de aplicare.
De asemenea, recurenta-pârâtă ANAF-DGAMC a emis şi Titlul executoriu nr. x/17.11.2010, pentru suma actualizată la 2.205.592.436 RON.
Statul Român a contestat în justiţie Hotărârile Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 4, 5 şi 6 din 30.05.2010 şi nr. 28, 29 şi 30 din 30.09.2010, acţiunea fiind respinsă la data de 24.06.2011 de către Tribunalul Constanta, prin sentinţa pronunţată în dosarul x/2010
Începând cu anul 2011, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice si ulterior prin Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri a fost înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului şi la Depozitarul Central S.A. ca acţionar şi şi-a exercitat în permanenţă calitatea de acţionar semnificativ al Societăţii dobândită prin alocarea pachetului de 44,59% din acţiuni, ca urmare a conversiei obligaţiunilor, conform legii.
Înalta Curte reţine că prin art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 35/2014 pentru aprobarea tranzacţiei convenite la 15 februarie 2013 prin "Memorandumul de înţelegere" încheiat între Statul Român şi B.., precum şi a unor măsuri pentru implementarea acesteia, "Se mandatează Ministerul Finanţelor Publice să îndeplinească toate procedurile legale necesare pentru stingerea, prin renunţarea la judecata cererilor de chemare în judecată în cadrul tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri al căror obiect este în legătură cu modalitatea de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligaţii bugetare ale A. S.A. Constanţa, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005."
Această obligaţie a fost executată, Curtea de Apel Constanţa luând act de renunţarea la judecată a Statului Român în cadrul dosarului nr. x/2010, prin Decizia sa din data de 24.03.2014.
Astfel, Înalta Curte constată că pretinsa creanţă estimată în Decizia de măsuri asigurătorii din 10.09.2010 şi consemnată în Titlul executoriu din 17.11.2010 nu mai există în fapt şi în drept încă de la data de 30.09.2010, dată la care au fost adoptate Hotărârile nr. 28, 29 si 30 ale Adunării Generale a Acţionarilor A..
De asemenea, Înalta Curte reţine că au încetat definitiv orice dispute dintre părţi în legătură cu modalitatea de executare a drepturilor si obligaţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 118/2003 si de Convenţia de emisiune, iar această împrejurare este de natură să determine, în mod obligatoriu, emiterea de către pârâtă a Deciziei de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite şi a Deciziei de revocare a titlului executoriu.
În cadrul Deciziei de măsuri asigurătorii însuşi organul emitent a consemnat în mod explicit că "Masurile asigurătorii vor fi ridicate de către organul de executare competent, în tot sau în parte, în baza deciziei motivate emisă de organul fiscal care le-a dispus, dacă creanţa estimată prin nota de constatare nu mai există sau are valoare mai mică urmare a plăţii voluntare sau stingerii prin modalităţile prevăzute de lege a sumelor rezultate din Convenţia de emisiune nr. 3216/26.01.2004...".
Înalta Curte apreciază că temeinic şi legal s-a reţinut că organul fiscal emitent al Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii si Titlului executoriu era şi este obligat să dispună ridicarea/revocarea acestora, odată cu încetarea considerentelor care au stat la baza măsurilor iniţiale şi să emită Deciziile de ridicare/revocare.
Organul fiscal nu îşi poate aroga alte competenţe sau atribuţii în afara celor expres prevăzute de lege şi nu poate contesta sau cenzura modalitatea de executare a obligaţiilor pe care părţile au confirmat-o ca fiind pe deplin legală şi pe care au acceptat-o şi implementat-o explicit.
De altfel, Statul român, prin OPSPI, nu a făcut nici un demers pentru îndeplinirea obligaţiei asumate la art. 6.1 lit. (ii), în sensul revocării şi ridicării sechestrului instituit de Autoritatea Naţională pentru Administrare Fiscală asupra activelor RRC şi titlului de executare silită din data de 17 noiembrie 2010.
Potrivit Memorandumului, urmare a stingerii Litigiului (astfel cum acesta este definit în memorandum), măsurile asigurătorii (devenite executorii în urma emiterii titlului executoriu) trebuiau ridicate, iar titlul executoriu trebuia revocat.
H.G. nr. 35/2014 reglementează remedii proprii pentru nerespectarea de către B.. a angajamentelor asumate potrivit Memorandumului, ceea ce susţine concluzia că măsurile asigurătorii dispuse în considerarea O.U.G. nr. 118/2003 sunt caduce.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de fond temeinic şi legal a constatat că recurenta-pârâtă nu mai justifică menţinerea măsurilor asiguratorii instituite în 2010 şi a titlului de executare silită din 17 noiembrie 2010, motiv pentru care a obligat pârâta ANAF-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să emită Decizia de ridicare a sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor reclamantei A. prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/10.09.2010 şi Decizia de revocare a Titlului executoriu nr. x/17.11.2010.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 32 din 05 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.