Şedinţa publică din data de 19 februarie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea:
1. Anularea în totalitate a Deciziei nr. 438/08.02.2023 privind soluţionarea contestaţiei depuse de A. S.R.L. înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor sub nr. x/15.12.2022, emisă de Ministerul Finanţelor- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;
2. Anularea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare nr. x/10.10.2022, emisă de Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, respectiv în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale în cuantum total de 3.166.142 RON:
i. 1.734.140 RON "CAS angajat" (contribuţie de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor), corespunzătoare unei baze impozabile stabilită suplimentar de 6.936.571 RON, ii. 689.187 RON "Sănătate angajat" (contribuţie de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi), corespunzătoare unei baze impozabile stabilită suplimentar de 6.891.870 RON, iii. 156.073 RON "Contribuţie asiguratorie" (contribuţie asigurător ie pentru muncă), corespunzătoare unei baze impozabile stabilită suplimentar de 6.936,578 RON, iv. 586.742 RON "Venituri salarii" (impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor), corespunzătoare unei baze impozabile stabilită suplimentar de 5.867.420 RON,
v.-1,497.333 RON "CAS construcţii" (contribuţie de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi şi care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor), corespunzătoare unei baze impozabile stabilită suplimentar de -7.046.273 RON, vi. -156.073 RON "Contribuţia asig. Construcţii" (contribuţia asigurătorie pentru muncă datorată de persoanele juridice care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor), corespunzătoare unei baze impozabile stabilită suplimentar de -6.936.578 RON,
3. Exonerarea A. S.R.L. de obligaţia de plată a impozitului şi contribuţiilor sociale stabilite prin decizia de impunere sus-menţionată, în cuantum total de 3.166.142 RON,
4. Anularea în parte a Deciziei nr. 538/13.02.2023 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. S.R.L. înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor sub nr. x/10.01.2023, emisă de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor, respectiv a pct. 1 din dispozitiv, prin care s-a dispus respingerea parţială ca neîntemeiată a contestaţiei formulată de A. S.R.L., cu consecinţa confirmării parţiale a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/08.11.2022 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor evidenţei fiscale nr. 21591/08.11.2022, referitoare la obligaţiile fiscale accesorii în sumă totală de 350.979 RON, reprezentând dobândă şi penalităţi de întârziere,
5. Anularea în parte a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, emisă sub nr. x/08.11.2022 de către Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, respectiv în ceea ce priveşte dobânda în cuantum de;
i. 87.491 RON aferentă obligaţiei principale "Impozit pe veniturile din salarii", ii. 103.225 RON aferentă obligaţiei principale "Contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi" (contribuţie de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi),
6. Anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale accesorii stabilite în urma corecţiilor evidenţei fiscale, emisă sub nr. x/08.11.2022 de către Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea, respectiv în ceea ce priveşte:
i. 43.267 RON (47.357 RON înainte de corecţie) dobânda aferentă obligaţiei principale "Contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi" (contribuţie de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor), ii. 21.639 RON penalitate de întârziere aferentă obligaţiei principale "CAS angajat" (contribuţie de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor), iii. 43.747 RON penalitate de întârziere aferentă obligaţiei principale "Salarii" (impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor), iv. 51.610 RON penalitate de întârziere aferentă obligaţiei principale "Sănătate angajat" (contribuţie de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi),
7. Exonerarea A. S.R.L. de obligaţia de plată a obligaţiilor fiscale accesorii în cuantum total de 350.979 RON aferente impozitului pe venitul din salarii şi asimilate salariilor şi contribuţiilor sociale sus-menţionate,
8. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 305 din 27 noiembrie 2023, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Finanţelor Publice Tulcea, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În opinia recurentei, sentinţa recurată cuprinde considerente insuficiente pentru a justifica soluţia din dispozitiv ori cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Criticând actele administrative-fiscale în discuţie, atât prin acţiunea introductivă, cât şi prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, A. a arătat care sunt motivele pentru care susţine că nu a fost stabilită situaţia fiscală reală, fiind încălcate mai multe dispoziţii imperative ale Codului de procedură fiscală (2015) - (i) nu a fost examinată în mod obiectiv situaţia fiscală (art. 7 alin. (2) din Codul de procedură fiscală), (ii) nu au fost identificate şi luate în considerare toate circumstanţele edificatoare fiecărui caz în parte (art. 7 alin. (3) teza a Ii-a din Codul de procedură fiscală), (iii) echipa de inspecţie fiscală a încălcat şi limitele legale de exercitare a dreptului său de apreciere, în special cele referitoare la utilizarea tuturor mijloacelor de probă şi pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză (art. 6 alin. (1) din Codul de procedură fiscală), (iv) nu au fost administrate probe, iar constatările organelor fiscale sunt generale, (v) nu a fost inclusă în RIF opinia organului de inspecţie fiscală, motivată în drept şi în fapt, cu privire la Punctul de vedere al contribuabilului (131 alin. (2) din Codul de procedură fiscală), (vi) motivarea necorespunzătoare a actelor administrative fiscale (art. 46 din Codul de procedură fiscală).
Constatările organelor fiscale, însuşite şi de către instanţa fondului, şi înscrisurile de la dosarul cauzei nu lămuresc situaţia fiscală şi, implicit, nici tratamentul fiscal aplicat.
Deşi în sentinţa recurată nu se regăsesc considerente cu privire la Decizia privind soluţionarea contestaţiei, instanţa fondului preia ad-litteram considerentele organului de soluţionare a contestaţiei.
Aşa cum a arătat instanţei de fond, A. a suferit o vătămare gravă, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actelor administrative fiscale atacate, care constă în stabilirea în sarcina sa, fără temei, a unor obligaţii fiscale în cuantum foarte mare, de natură să afecteze grav buna funcţionare a societăţii.
Din această perspectivă, sunt necorespunzătoare considerentele privind neîndeplinirea condiţiilor pentru anularea actelor administrative fiscale în cauză.
Pe de altă parte, sentinţa recurată nu conţine niciun fel de considerente cu privire la capetele de cerere pentru anularea actelor administrative fiscale prin care au fost stabilite obligaţii fiscale accesorii.
Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin, (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Astfel, consideră că interpretarea corectă a dispoziţiilor legale privind întocmirea actelor administrative-fiscale este cea pe care a expus-o pe larg în acţiunea introductivă şi notele scrise, dispoziţiile legale în cauză fiind încălcate de către organele fiscale.
În consecinţă, considerentele sentinţei privind legalitatea actelor administrative fiscale încalcă principiul transparenţei administraţiei publice, consacrat în art. 31 din Constituţia României, prevederile art. 46 din Codul de procedură fiscală (2015) şi ale art. 6 şi 7 din cod, determinarea bazei impozabile şi a impozitelor fiind făcută cu încălcarea principiului legalităţii şi fără să se întemeieze pe stabilirea situaţiei fiscale reale.
Sunt, de asemenea, aplicate greşit prevederile art. 60 pct. 5, art. 138*1, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 220*3 alin. (2) din Codul fiscal, referitoare la aplicarea facilităţilor fiscale în discuţie.
În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.
Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/10.10.2022 întocmit ca urmare a verificării efectuate pentru perioada 21.07.2022-03.10.2022, s-a constatat că S.C. A.. a acordat facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154, alin. (1) lit. r) şi art. 2203alin. (2) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, facilităţi fiscale ce se acordă tuturor angajaţilor, indiferent de activitatea prestată, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, pentru activităţile care se încadrează în domeniul construcţiilor civile sau de geniu.
Organele de inspecţie fiscală au stabilit că, în perioada verificată (01.01.2019- 31.12.2021), A. S.R.L. a avut ca obiect de activitate "Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor mecanice" - cod CAEN 2511 şi în fapt a prestat activităţi legate de construcţia navelor, şi anume montaj tubulatură navă, montaj echipamente navă, activităţi care nu au legătură cu sectorul construcţiilor, aşa cum a fost definit în Acordul încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii privind măsuri pentru o creştere economică sustenabilă a României, bazată pe investiţii, în următorii 10 ani, semnat în data de 29.11.2018.
De asemenea, organele de inspecţie fiscală au mai stabilit că, salariaţii A. S.R.L. nu au prestat activităţi care sunt în legătură directă cu sectorul construcţiilor civile sau de geniu, aşa cum sunt ele implementate prin acordul încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, care se regăsesc în O.U.G. nr. 114/2018 şi O.U.G. nr. 43/2019, astfel că aceştia nu beneficiază de facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154, alin. (1), lit. r) si art. 2203alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte criticile recurentei, prin raportare la dispoziţiile art. 46 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 207/2015, modificată, ce impun ca actul administrativ-fiscal să cuprindă motivele de fapt ce au condus la emiterea acestuia, Înalta Curte apreciază că atât în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.10.2022, cât şi în decizia nr. 438/08.02.2023 emisă de Ministerul Finanţelor-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, se prezintă detaliat situaţia constatată şi dispoziţiile legale aplicabile.
Împrejurarea că punctul de vedere al organului fiscal nu a fost în sensul susţinut de societatea recurentă nu poate impune concluzia nemotivării actului administrativ-fiscal emis în cazul dat.
Altfel spus, faptul că recurenta-reclamantă nu este de acord cu opinia organelor de inspecţie fiscală şi consideră că decizia de impunere nu este motivată corespunzător în fapt şi în drept, nu echivalează cu o încălcare a dispoziţiilor imperative ale art. 46 din Codul de procedură fiscală, respectiv cu nemotivarea actului atacat, aşa cum în mod corect a arătat şi instanţa de fond în hotărârea recurată.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia în Raportul de inspecţie fiscală nr. x_130/10.10.2022 nu a fost inclusă opinia organului de inspecţie fiscală, motivată în drept şi în fapt, cu privire la punctul de vedere exprimat de aceasta, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 130 alin. (5) şi art. 131 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform acestor prevederi legale contribuabilul are dreptul să îşi prezinte punctul de vedere, în scris, cu privire la constatările organului de inspecţie fiscală, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încheierii inspecţiei fiscale, iar în cazul în care acesta şi-a exercitat dreptul prevăzut la art. 130 alin. (5), raportul de inspecţie fiscală va cuprinde şi opinia organului de inspecţie fiscală, motivată în drept şi în fapt, cu privire la punctul de vedere exprimat de către contribuabil/plătitor.
Din analiza documentaţiei rezultă că la cap. VI pct. 2 al Raportului de inspecţie fiscală nr. x_130/10.10.2022 - Discuţia finală cu contribuabilul/plătitorul, organele de inspecţie fiscală au consemnat o sinteză a punctului de vedere al recurentei-reclamante.
Totuşi, este adevărat că organul de inspecţie fiscală trebuia să prezinte opinia sa motivată în drept si în fapt, însă legiuitorul nu a stabilit o sancţiune care să atragă nulitatea actului întocmit fără îndeplinirea acestei formalităţi, aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de fond în hotărârea recurată.
O eventuală nulitate relativă a actului implică din partea persoanei interesate dovedirea producerii unei vătămări, care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului întocmit cu nerespectarea acestor prevederi, aspect nedovedit în prezenta speţă.
Pe fondul cauzei, se observă că în perioada verificată, 01.01.2019 - 31.12.2021, în care recurenta-reclamantă a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu codul CAEN 2511 "Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice", aceasta a aplicat pentru salariaţii săi facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, deşi a prestat preponderent servicii legate de construcţia navelor.
Astfel, prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/10.10.2022 s-a reţinut că în perioada verificată recurenta-reclamantă a desfăşurat activităţi de genul asamblare secţii volum pe nave etc, respectiv activităţi care nu sunt în legătură directă cu sectorul construcţiilor, aşa cum sunt ele implementate prin Acordul încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, care se regăsesc în O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi în O.U.G. nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, motiv pentru care a apreciat că salariaţii recurentei-reclamante nu beneficiază de facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138, art. 154 alin. (1) lit. r) şi art. 2203 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit organului de inspecţie fiscală activitatea desfăşurată de recurenta-reclamantă are legătură cu construcţiile navale şi nu cu sectorul construcţiilor, caz în care facilităţile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5 nu se acordă, deoarece pentru a beneficia de facilităţile fiscale acordate pentru domeniul construcţiilor societăţile prestatoare trebuie să desfăşoare efectiv activitate în domeniile prevăzute de codurile CAEN enumerate în legislaţie, care au legătură directă cu sectorul construcţiilor civile sau de geniu, nefiind suficient ca activitatea desfăşurată să fie realizată în baza codurilor CAEN precizate în legislaţia în vigoare.
Condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească societăţile înfiinţate şi înregistrate pe teritoriul României, care desfăşoară activitatea de construcţii, pentru a putea aplica facilităţile fiscal-bugetare adoptate, sunt prevăzute la art. 60 alin. (5), art. 1381, art. 154 alin. (1) Ut. r) şi art. 2203 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aşa cum acesta a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi O.U.G. nr. 43/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investiţiilor administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt scutite de la plata acestei contribuţii în limita cotei prevăzute la alin. (1).
Prin urmare, rezultă că, deşi recurenta-reclamantă s-a autorizat la Oficiul Registrului Comerţului pentru "Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor mecanice" - cod CAEN 2511, specificat la art. 60 pct. 5 Ut. a) subpunctul ii) din Codul fiscal, activitatea efectiv desfăşurată nu are legătură directă cu sectorul construcţiilor, declarat prioritar pentru economia românească prin Acordul încheiat între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, prestările de servicii efectiv desfăşurate (asamblat secţii volum, prefabricare şi confecţionat lăzi scule prin lăcătuşerie şi sudură), conform documentelor menţionate anterior, privesc activitatea de construcţii nave şi nu sectorul construcţiilor/executarea clădirilor.
În concluzie, având în vedere cele menţionate anterior rezultă că, întrucât nu este îndeplinită condiţia expres prevăzută de legiuitor la art. 60 pct. 5 lit. a) din Codul fiscal, respectivele condiţii nu sunt îndeplinite cumulativ.
De asemenea, referitor la argumentul recurentei-reclamante conform căruia organele fiscale nu au examinat starea de fapt în mod obiectiv şi nu au luat în considerare ansamblul elementelor relevante pentru impunere, întrucât nu au administrat niciun fel de probe, încălcând principiul general al bunei administrări, Înalta Curte are în vedere că din analiza documentelor rezultă că pentru stabilirea cât mai corectă a stării de fapt fiscale a contribuabilului supus verificării, organele de inspecţie fiscală au solicitat, în vederea clarificării situaţiei de fapt, documente justificative (contracte, facturi, comenzi, state de plată, balanţe de verificare, declaraţiile cod formular 112 "Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", etc), precum şi explicaţii de la recurenta-reclamantă, acestea fiind analizate conform atribuţiilor stabilite prin lege organelor fiscale.
Prin urmare, este nefondată afirmaţia recurentei-reclamante conform căreia organele de inspecţie fiscală nu au administrat niciun fel de probe, fără să indice în concret la ce probe face referire şi fără să le anexeze la dosarul cauzei.
Prin urmare, situaţia astfel expusă reieşită din probatoriu este şi cea reţinută de organul fiscal şi recunoscută de către societatea recurentă.
În concluzie, din coroborarea dispoziţiilor cuprinse în art. 60 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, forma aplicabilă ulterior modificării intervenită prin art. 66 din O.U.G. nr. 118/2018, rezultă că nu orice domeniu de producere a materialelor de construcţii cu codurile CAEN enumerate intră în categoria vizată de facilităţi, ci doar cele care se circumscriu activităţilor de construcţii definite la codurile CAEN 41.42.43 - secţiunea F - Construcţii, interpretare justficată de împrejurarea că, dacă activităţile de construcţii beneficiare ale facilităţilor sunt cele strict prevăzute la codurile CAEN 41.42.43 - secţiunea F - Construcţii, materialele de construcţii cu codurile CAEN enumerate nu pot fi decât cele care se utilizează în activităţile de construcţii strict şi limitativ prevăzute de text şi nu la orice activitate de construcţii, chiar dacă activitatea de producţie a materialelor respective are un cod CAEN dintre cele cuprinse în art. 60 alin. (5) pct. ii din Legea nr. 227/2015.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 305 din 27 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.