Şedinţa publică din data de 20 februarie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa reclamanta Portul Comercial S.A. (denumirea iniţială Şantierul Naval Sulina S.A.) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale:
- anularea în tot a Ordinului Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 2103/15.02.2019, privind clasarea în Lista Monumentelor Istorice, Grupa A, categoria II, a ansamblului "Atelierele Comisiei Europene a Dunării" şi subcomponente, situat la adresa str. x, Sulina, judeţul Tulcea, care se află în proprietatea reclamantei;
- suspendarea executării Ordinului Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 2103/15.02.2019, până la soluţionarea definitivă a cauzei;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin încheierea din 09.12.2019, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea de suspendare formulată de reclamant, având ca obiect anulare act administrativ suspendare executare act administrativ, ca nefondată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 85 din 09 mai 2023 Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea în contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta societatea Portul Comercial S.A. şi pe pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, ca nefondată, a stabilit onorariul definitiv cuvenit expertului judiciar la suma de 21.000 RON, respingând ca nefondată cererea expertului judiciar de majorare a onorariului.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs recurenta-reclamantă Portul Comercial S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea litigiului în fond şi admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării în tot a actului administrativ reprezentat de Ordinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale nr. 2103/15.02.2019, privind clasarea în Lista Monumentelor Istorice, Grupa A, categoria II, a ansamblului "Atelierele Comisiei Europene a Dunării" şi subcomponente, situat la adresa str. x, Sulina, judeţul Tulcea, aflat în proprietatea recurentei.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanţei de fond nu este motivată în mod real, câtă vreme aceasta reprezintă o preluare a susţinerilor pârâtului-intimat, cu înlăturarea nejustificată a probelor încuviinţate si administrate în cauză, câştigate cauzei, respectiv a raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de dr. ing. A. si a răspunsului la obiecţiuni .
Instanţa a înlăturat neîntemeiat concluziile raportului de expertiză şi ale răspunsului la obiecţiuni, prin raportare exclusiv la aspectele referitoare la starea de conservare a imobilului, fără a mai analiza neîndeplinirea criteriilor de clasare, reţinând doar că starea de conservare a imobilului nu poate reprezenta un criteriu care să determine neclasarea unui monument istoric, în condiţiile în care sunt îndeplinite celelalte criterii de clasare prevăzute de lege. Nu s-a precizat însă care sunt acele criterii de clasare îndeplinite, fiind doar enunţate articole din legislaţia specific - Legea nr. 422/2001 şi Ordinul nr. 2260/2008.
Recurenta a criticat aprecierile instanţei asupra opiniei exprimate de expertul judiciar arătând că acestea nu sunt suficient de obiective şi relevante, conducând la concluzia unei evaluări scriptice care nu ţine seama de existenţa şi starea reală a fiecărui element component al ansamblului de bunuri imobile evaluate în raport de prevederile legale. Însă, raportul de expertiză conţine menţiuni referitoare la vizita în teren, constatările efectuate la faţa locului (efectuate în prezenţa reprezentaţilor părţilor, inclusiv a apărătorilor convenţionali ai reclamantei), concluziile reliefând aşadar starea reală a imobilelor.
Instanţa şi-a însuşit analiza efectuată de pârât, fără a cerceta aspectele esenţiale (cum ar fi îndeplinirea criteriilor de clasare) cu privire la situaţia de fapt si de drept incidenţă în speţă şi fără a analiza în vreun fel argumentele şi documentele reclamantei, dar mai ales probele încuviinţate si câştigate cauzei pentru combaterea susţinerilor pârâtului. Procedând în această manieră, instanţa a soluţionat procesul fără a intra în judecarea fondului, necercetând aspecte decisive pentru dezlegarea cauzei.
Pe aceste considerente, se invocă încălcarea, de către prima instanţă, a exigenţelor legale referitoare la motivarea hotărârilor judecătoreşti, precum şi dreptul fundamental la un proces echitabil, consacrat de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., precum şi obligaţiile privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, stabilite de art. 22. alin. (2) din acelaşi cod.
Subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a apreciat că hotărârea primei instanţei a fost data cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - Ordinul nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, cu precădere art. 5, art. 8-12 din Ordin.
Fără a analiza criteriile la care face referire, instanţa a reţinut că starea de conservare a imobilului nu poate reprezenta un criteriu care să determine neclasarea unui monument istoric, în condiţiile în care sunt îndeplinite celelalte criterii de clasare prevăzute de lege. Aceste criterii reprezintă un aspect esenţial al procedurii de clasare a unui imobil, iar instanţa s-a limitat la a enunţa dispoziţiile art. 12 şi 14 din Ordinul nr. 2260/2008, însuşindu-şi analiza pârâtului făcută prin Institutul Naţional al Patrimoniului, deşi reclamanta a contestat documentaţia de clasare in integrum.
Contrar celor reţinute de instanţă fără vreo motivare, expertul a arătat în mod expres că nu s-au respectat dispoziţiile art. 8-12 din Ordinul nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice.
Concluziile expertului privesc toate cele treisprezece clădiri, iar nu, izolat, una dintre ele.
În continuare, recurenta a invocate aplicarea incorectă a calificativelor pentru fiecare construcţie clasată ca monument istoric, în raport cu dispoziţiile art. 8-12 din Normele Metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008, arătând că atât criteriul vechimii, cât şi criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică, care are drept scop stabilirea valorii imobilului din punct de vedere estetic, funcţional şi tehnic, sunt neîndeplinite, în raport de pierderea substanţei de monument istoric a clădirilor.
Expertiza realizează analiza tehnică detaliată a fiecăreia dintre cele 13 clădiri, iar instanţa a menţinut nejustificat valoarea de monument istoric a clădirilor clasate, conferită de pârâtă, deşi s-a dovedit că sunt clădiri transformate şi utilizate ca spaţii industriale pe o durată de aproape jumătate de secol, care şi-au pierdut din substanţă ca monumente istorice, raportat la situaţia de fapt a acestora.
În continuare, recurenta a solicitat a se constata că actul atacat este nelegal, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, imobilele în discuţie neputând fi avute în vedere ca făcând parte din "patrimoniul cultural al Europei".
În opinia recurentei, instanţa a încălcat şi principiul specialia generalibus derogant, indicând drept normă specială - Legea nr. 422/2001.
Concluzionând, s-a arătat că prin prisma probatoriului administrat în cauză s-a dovedit caracterul nelegal şi netemeinic al actului contestat, acesta fiind emis cu: - neîndeplinirea criteriilor de clasare pentru fiecare dintre cele treisprezece clădiri, în raport cu dispoziţiile art. 8-12 din Normele Metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008; - aplicarea incorectă a calificativelor pentru fiecare construcţie clasată ca monument istoric, în raport cu aceleaşi dispoziţii ale art. 8-12 din Normele Metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008; - ignorarea modificărilor care au condus la pierderea substanţei monumentelor istorice (a fost emis pentru clădiri transformate şi utilizate ca spaţii industriale pe o durată de aproape jumătate de secol, care şi-au pierdut din substanţă ca monumente istorice, raportat la situaţia de fapt a acestora şi la concluziile expertului). Atât criteriul vechimii, cât şi criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică, care are drept scop stabilirea valorii imobilului din punct de vedere estetic, funcţional şi tehnic, sunt neîndeplinite, în raport de pierderea substanţei de monument istoric a clădirilor; - neparcurgerea tuturor etapelor premergătoare realizării fişei analitice de inventariere a clădirilor clasate ca monumente istorice şi neîndeplinirea tuturor obiectivelor (a fost emis cu încălcarea normelor legale imperative privind forma impusă documentelor premergătoare adoptării acestuia, fără a avea la bază documentaţia prealabilă completă); - vătămarea reclamantei, prejudiciile majore create societăţii prin blocarea nejustificată a activităţii şi investiţiilor în derulare, urmare a clasării ca monumente istorice a construcţiilor în cauză, zona de protecţie stabilită prin ordinul atacat fiind excesivă în raport de configuraţia construcţiilor şi necesitatea protejării acestora ca urmare a edificării unor construcţii viitoare faţă de obiectul de activitate al reclamantei.
Cu privire la prejudiciile ce ţin de desfăşurarea activităţii şi obiectul de activitate al societăţii, respectiv şantier naval, recurenta a precizat că valoarea acestora este considerabilă, raportat la faptul că însăşi dobândirea societăţii de către actualul acţionariat majoritar a avut la bază faptul că imobilul, inclusiv construcţiile identificate pe acesta, este liber de sarcini nefiind încadrat într-un regim juridic special, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de construcţii transformate şi utilizate ca spaţii industriale pe o durată de aproape jumătate de secol, care şi-au pierdut din substanţă ca monumente istorice, raportat la situaţia de fapt a acestora şi la concluziile expertului desemnat în cauză.
S-a mai arătat că faţă de specificul activităţii B., locaţia si destinaţia şantierului, "construcţiile" în cauză nu mai fac faţă fluxului tehnologic actual, în prezent activitatea şantierului necesitând construirea unor noi clădiri care să corespundă, ca şi utilitate practică, noilor tehnologii.
4. Apărările formulate de intimat
Intimatul-pârât Ministerul Culturii a formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţei.
A apreciat intimatul că hotărârea recurată îndeplineşte exigenţele art. 425 C. proc. civ., instanţa expunând în mod clar şi logic argumentele care au fundamental soluţia adoptată, fiind indicate şi motivele pentru care au fost respinse susţinerile recurentei.
Cu privire la critica recurentei referitoare la înlăturarea raportului de expertiză tehnică judiciară, instanţa de judecată a motivat considerentele avute în vedere, indicând şi temeiul legal. Mai mult, recurenta nu a adus în discuţie faptul că expertul menţionat nu deţine atestarea necesară pentru a se pronunţa cu privire la calitatea de monument istoric, respectiv A3 (specializarea Elaborare de studii, cercetări şi inventariere monumente istorice, domeniul Studii, cercetări şi inventariere monumente istorice), pentru a putea evalua clasarea unor monumente istorice.
Expertul a identificat eronat zona în care se află obiectivul expertizat, pe care îl consideră situat în "Dobrogea de Sud, delimitată de linia tectonică majoră Capidava-Ovidiu", iar toate analizele, referindu-se la altă zonă geografică decât aceea unde se află Sulina, adică pe Dunăre şi in Dobrogea de Nord, nu au nici o valoare probatorie.
Întrucât expertul a utilizat normativele pentru zona Constanţa, fără nici o legătură cu situaţia reală din teren, este evident că încheierile sale nu au nici o relevanţă pentru dosarul în cauză.
Expertiza conţine pagini intregi cu citate din Legea nr. 422/2001 şi doar un singur paragraf unde se prezintă, după cercetarea la faţa locului, opinia expertului:
"Pe amplasamentul studiat, odată cu vizita în teren, la ansamblul Ateliere CED de la Sulina, nu s-au identificat construcţii noi, sau parţial noi faţă de cele iniţiale, extinderi. Construcţiile identificate şi enumerate mai sus, nu au suferit modificări fată de cele iniţiale, având aceeaşi geometrie în plan ca în momentul edificării lor, conform extraselor de carte funciară ataşate la prezentul raport de expertiză…" Or, această opinie anulează de fapt părerea neargumentată a expertului, despre reconstrucţiile de după război.
In ceea ce priveşte starea de conservare a imobilelor, expertul afirmă că o parte dintre acestea sunt autodemolate din cauza lipsei lucrărilor de întreţinere, reparaţii curente sau capitale, de reabilitare, consolidare şi restaurare specifice ce cădeau în sarcina proprietarului, conform art. 27 din Legea nr. 10/1995, republicată, această afirmaţie fiind mai apoi infirmată de documentarul fotografic anexat expertizei, în care se regăsesc toate cele 13 clădiri ce au fost clasate ca monumente istorice. Concluziile expertului nu sunt susţinute de niciun argument, nu se prezintă propria interpretare a criteriilor de clasare, în ciuda faptului că în documentaţia de clasare pentru fiecare dintre cele 13 imobile sunt detaliate pe larg criteriile valorice si calificativele acordate.
Referitor la concluzia potrivit căreia "nu s-a realizat parcurgerea etapelor premergătoare realizării fişei analitice de inventariere a clădirilor clasare ca monumente istorice, (...) neîndeplinind toate obiectivele etapelor legale prevăzute de norme" (p. 202), intimatul arată că afirmaţia expertului nu este susţinută de nici un argument, iar expertul nu a parcurs documentaţia de clasare, care conţine toate informaţiile rezultate din etapele prevăzute la art. 5 din Ordinul nr. 2260/2008.
În continuare, intimatul procedează la contestatea, în mod punctual, a tuturor concluiziilor expertului judiciar, expuse în raportul de expertiză administrat în cauză.
În privinţa celui de-al doilea motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă, prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că acesta are în vedere încălcarea unei reguli de drept, nu de fapt, iar recurenta a invocat aceleaşi considerente pe care le-a susţinut în faţa primei instanţe.
Potrivit competenţelor legale ce îi revin, Ministerul Culturii emite ordine de clasare, respectiv, de declasare a monumentelor istorice, pe baza propunerii formulate de organismul ştiinţific de specialitate, denumit Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii, iar actul administrativ asupra căruia poarta procesul a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
5.1. Cu caracter prioritar, Înalta Curte va reţine că instanţa de fond a fost învestită cu acţiune în anularea Ordinului nr. 2103/15.02.2019, privind clasarea ansamblului "Atelierele Comisiei Europene a Dunării", aflat în proprietatea reclamantei, situat în str. x, Sulina, jud. Tulcea.
Din analiza conţinutului cererii de recurs se constată că aceasta se concentrează, în principal, asupra criticilor de nelegalitate referitoare la nerespectarea criteriilor de clasare stabilite de art. 8 -12 din Ordinul nr. 2260/2008 şi asupra faptului că, în mod nelegal, instanţa de fond a înlăturat concluziile din raportul de expertiză administrat în cauză, prin care au fost lămurite aspectele în legătură cu criteriile de clasare.
Însă, pentru ca instanţa de control judiciar să poată proceda la analiza modului de respectare/de evaluare a criteriilor de clasare stabilite prin art. 8-12 din Ordinul nr. 2260/2008, este necesar ca astfel de critici să fi fost invocate, ca atare, în conţinutul cererii de chemare în judecată. În acest sens, vor fi avute în vedere şi aplicate întocmai prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., "(2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare (...)", la care fac trimitere dispoziţiile art. 494 din Cod - "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".
Or, potrivit cererii introductive de instanţă, criticile de nelegalitate aduse Ordinului de clasare prin cererea de chemare în judecată privesc exclusiv: 1/emiterea ordinului în lipsa documentaţiei tehnice fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 422/2001; 2/nerespectarea Deciziei 864/2017 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene; 3/faptul că actul a fost emis pe construcţii parţial inexistente; 4/prejudicierea activităţii societăţii reclamante, prin blocarea activităţii şi a investiţiilor; 5/neîndeplinirea condiţiilor de formă la emiterea actului şi a avizului de clasare nr. x/2018, ca act premergător ce putea fi atacat în cadrul acţiunii în anularea actului principal vătămător, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
Se observă, aşadar, contrar susţinerilor recurentei-reclamante din recurs, că cererea de chemare în judecată nu conţine nicio critică referitoare la nerespectarea criteriilor de clasare reglementate de art. 8-12 din Ordinul nr. 2260/2008, privind aprobarea Normelor metodologice de clasare, ori referitoare la modul de acordare a calificativelor cu ocazia clasării, iar la dosar nu se identifică vreo cerere adiţională, formulată în condiţiile şi termenele reglementate de art. 204 C. proc. civ., prin care să fi fost completată cererea introductivă de instanţă, prin formularea de critici noi.
În aceste împrejurări, în temeiul art. 494 şi art. 478 C. proc. civ. anterior citate, criticile recurentei din recurs, întemeiate pe nerespectarea prevederilor art. 8-12 din Ordinul nr. 2260/2008, nu pot fi formulate de aceasta omisso medio, instanţa de control judiciar fiind ţinută a analiza legalitatea sentinţei recurate cu respectarea limitelor investirii, stabilite în faţa instanţei de fond în condiţiile reglementate de C. proc. civ.
Este adevărat că prin cererea de administrare a probatoriului recurenta-reclamantă a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate, ocazie cu care a pretins ca expertul să verifice inclusiv îndeplinirea criteriilor de clasare/modul de acordare a calificativelor, însă un astfel de demers, în forma în care a fost prezentat instanţei, nu poate fi apreciat drept cerere adiţională, dat fiind că în respectarea principiului disponibilităţii intenţia de modificare a cererii de chemare în judecată nu poate fi "dedusă" din comportamentul procesual al părţii reclamante, art. 204 C. proc. civ. impunând respectarea anumitor condiţii şi a anumitor termene pentru formularea şi depunerea cererii adiţionale.
Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care, prin încheierea de şedinţă din 15.06.2020, în raport de criticile de nelegalitate din cererea de chemare în judecată, instanţa a respins ca neutilă cauzei cererea de administrare a expertizei în legătură cu obiectivele de la lit. c) şi d) din nota de probatorii.
Totodată, acesta este şi motivul pentru care, deşi instanţa de fond a încuviinţat obiectivul de la lit. b) al notei de probatorii, răspunsul expertului în legătură cu acest obiectiv nu a putut fi valorificat prin considerentele hotărârii recurate, neavând legătură cu niciuna dintre criticile formulate în cererea de chemare în judecată.
În raport de aceste constatări preliminare, Înalta Curte va concluziona în sensul că aspectele referitoare la nerespectarea criteriilor de clasare reglementate de Ordinul nr. 2260/2008, respectiv cele în legătură cu modul de acordare a calificativelor pentru cele 13 imobile la care se referă ordinul atacat nu reprezintă critici de nelegalitate deduse analizei instanţei de fond în condiţii procedurale, astfel că ele nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs, urmând a fi înlăturate.
Totodată, în mod corespunzător instanţa de fond nu a valorificat raportul de expertiză, în partea sa referitoare la aceleaşi critici, dat fiind că aceste concluzii ale expertului excedau limitelor cererii de chemare în judecată.
5.2. În ceea ce priveşte celelalte critici formulate în recurs, Înalta Curte va observa că acestea au fost, în mod formal, încadrate de recurenta-reclamantă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fiind în legătură cu:
a/nemotivarea hotararii, sub aspectul înlăturării în mod nejustificat a concluziilor raportului de expertiză, referitoare la starea de conservare a imobilului;
b/însuşirea întocmai a argumentelor pârâtului, fără ca hotărârea să conţină considerente care să prezinte raţionamentul instanţei de fond aplicat în adoptarea hotărârii;
c/greşita reţinere a ipotezei de declasare în caz de autodemolare, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 5 din Ordinul nr. 2260/2008, referitoare la etapele premergătoare realizării fişelor analitice de inventariere a clădirilor.
Suplimentar, Înalta Curte constată că în recurs recurenta a invocat inclusiv încălcarea prevederilor art. 22 C. proc. civ., tot în legătură cu înlăturarea raportului de expertiză, critici care, deşi nu au fost formal încadrate în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vor fi avute în vedere inclusiv prin prisma incidenţei acestui caz de casare.
Referitor nemotivarea hotărârii recurate, de natură a atrage incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că argumentele invocate in recurs sunt neîntemeiate.
Recurenta a invocat, în primul rând, faptul că în mod nepermis şi nemotivat instanţa fondului ar fi înlăturat concluziile din raportul de expertiză, în special pe cele privind criteriile de clasare, fără a le analiza la rândul său, în fond.
Potrivit celor anterior expuse, Înalta Curte va reţine caracterul nefondat al acestor critici, dat fiind că aspectele privind modul de evaluare a criteriilor de clasare din art. 8-12 din Ordinul 2260/2008 nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, astfel că aprecierile expertului asupra acestor criterii de clasare nu prezintă relevanţă, neputând fi valorificate în scopul evaluării legalităţii actului administrativ contestat.
Mai apoi, în ceea ce priveşte starea de conservare a imobilului, respectiv faptul că aceasta nu reprezintă un criteriu pentru eminterea actului contestat, se constată că aceste concluzii ale instanţei de fond au fost argumentate inclusiv prin raportare la dispoziţiile legale incidente, neputându-se susţine că nu ar exista o motivare a hotărârii. Recurenta a preluat trunchiat, în cererea de recurs, paragrafe din sentinţa recurată, omitând să reţină că în considerente instanţa fondului a indicat inclusiv faptul că: "În referire la criticile reclamantei vizând starea actuală a imobilelor instanţa arată că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice "Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare."
Aşadar, nu se poate susţine în mod valid că starea de conservare a imobilelor şi relevanţa acesteia asupra legalităţii actului contestat ar fi fost stabilite în lipsa unei argumentări pertinente, în fapt şi în drept.
Referitor la aceea că sentinţa ar fi fost motivată exclusiv prin însuşirea argumentelor pârâtului, fără a conţine considerente care să prezinte raţionamentul instanţei de fond, urmează a se observa că şi aceste critici sunt nefondate.
Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a identificat mai întâi criticile de nelegalitate cu care a fost învestită, reţinând în mod corespunzător că: "reclamanta a susţinut că actul a fost emis fără a avea la bază documentaţia prealabilă completă care să conţină indicarea şi explicarea elementelor tehnice ce au condus la emiterea sa, considerentele emiterii ordinului de clasare nu se regăsesc prin cele evocate de prevederile Deciziei nr. 864/17.05.2017 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind declararea anului 2018 drept Anul European al Patrimoniului Cultural, care este documentul indicat în documentul declanşator al procedurii, actul a fost emis pentru construcţii (parţial) inexistente, raportat la situaţia de fapt a acestora, perturbarea şi prejudicii majore create societăţii prin blocarea nejustificată a activităţii şi investiţiilor în derulare ca urmare a clasării ca monumente istorice a construcţiilor în cauză, actul a fost emis cu încălcarea normelor legale imperative privind forma impusă documentelor pregătitoare adoptării acestuia".
Mai apoi, identificând prevederile legale aplicabile speţei şi raportându-se la materialul probator, instanţa de fond a răspuns tuturor acestor critici, care au fost tratate punctual şi detaliat în considerentele hotărârii.
Astfel, în privinţa existenţei/inexistenţei construcţiilor, a fost valorificat raportul de expertiză, constatările expertului fiind coroborate cu înscrisurile ce reprezintă documentaţia administrativă, instanţa concluzionând că "atât documentaţia în baza căreia s-a emis ordinul de clasare cât şi expertiza efectuată în cauză au identificat existenţa fizică a clădirilor cât şi gradul de conservare a fiecărei clădiri, astfel cum rezultă din planşele foto existente la dosar. Studiul istorico-arhitectural pentru Atelierele Comisiei Europene a Dunării întocmit în 2018 de Institutul Naţional al Patrimoniului în vederea propunerii de clasare, cuprinde atât istoricul Comisiei Europene a Dunării şi a lucrărilor acesteia la Sulina cât şi descrierea arhitecturală a fiecărui obiectiv din ansamblu cu menţionarea stării de conservare la momentul studiului precum şi evaluarea ansamblului pe baza criteriilor de clasare a bunurilor imobile conform Ordinului nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice (filele x vol. I)".
Critica privitoare la lipsa documentaţiei tehnice a fost la rândul ei înlăturată argumentat, cu indicarea probelor relevante din dosar: studiu istoric general-Sulina, Studiu istorico-arhitectural, fişe analitice de inventariere, plan delimitare zonă de protecţie propusă, extras inventar coordonate, plan de situaţie ansamblu cu marcarea valorilor de patrimoniu prpuse, sinteza de evaluare, relevee pe subcomponente, plan cadastral. S-a avut în vedere inclusiv rezultatul verificărilor Institutului Naţional al Patrimoniului asupra unui număr de 43 construcţii, din care s-a formulat propunere de clasare pentru 13 construcţii care îndeplineau criteriile de clasare în lista monumentelor istorice.
Totodată, instanţa a identificat prevederile legale relevante pentru dezlegarea criticilor referitoare la conţinutul documentaţiei tehnice, observând inclusiv conţinutul fişelor analitice ale imobilelor propuse pentru clasare şi analiza realizată prin intermediul acestora.
S-au cercetat şi criticile referitoare la nerespectarea Deciziei nr. 864/17.05.2017 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, prin prisma modului de interpretare şi aplicare a acesteia în raport de legislaţia internă, precum şi critica privind lipsei consultărilor prealabile, ambele fiind înlăturate motivat, prin raportare la prevederile legale incidente cauzei şi în considerarea înscrisurilor din documentaţia administrativă, reţinându-se că reclamanta a participat la întâlniri cu reprezentanţii Institutului Naţional al Patrimoniului şi reprezentantul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos-Galaţi şi că aceasta a fost în permanenţă înştiinţată asupra etapelor procedurii de clasare.
Instanţa de fond a dat răspuns motivat şi criticilor privind afectarea activităţii reclamantei şi celor referitoare la lipsa consultării Biroului Strategia Dunării din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, acestea fiind înlăturate motivate, în fapt şi în drept.
În final, au fost analizate criticile privind nemotivarea avizului nr. 158/E/CZMI 4 din 13.12.2018 emis de Direcţia Judeţeană pentru Cultura Tulcea în raport de elementele obligatorii prevăzute în Anexa 4 din Regulamentul din 28 martie 2013 de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, aprobat prin Ordinul nr. 2173/2013, la rândul lor fiind înlăturate în temeiul unui raţionement juridic expus în mod corespunzător şi cu identificarea textelor de lege incidente.
Pe cale de consecinţă, nu se poate concluziona în sensul că sentinţa recurată ar reprezenta exclusiv opinia pârâtului, lipsind motivarea proprie a instanţei, în condiţiile în care considerentele hotărârii tratează în mod corespunzător fiecare critică adusă Ordinului nr. 2103/15.02.2019, privind clasarea ansamblului "Atelierele Comisiei Europene a Dunării", astfel cum au fost acestea prezentate în cererea de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte faptul că sentinţa ar fi nemotivată deoarece a fost pronunţată fără a se evalua probele administrate în cauză, ceea ce ar fi de natură a atrage incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înlata Curte va reţine că şi aceste critici sunt nefondate.
Contrar susţinerilor din recurs, instanţa de fond a valorificat înscrisurile administrate în cauză, în măsura în care, potrivit aprecierii proprii, aceastea au fost de natură a se corobora cu celelalte probe administrate. În ceea ce priveşte proba cu expertiza de specialitate, aceasta a fost la rândul său valorificată partial, doar în aceeaşi măsură a coroborării cu celelalte probe administrate în cauză, neexistând o obligaţie legală a instanţei de a valorifica întocmai şi în integralitate concluziile raportului de expertiză. (art. 264 C. proc. civ.).
Astfel cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, concluziile nevalorificate de înstanţa de fond au fost înlăturate de aceasta motivat, observându-se că nu se coroborează cu celelalte probe, neputându-se susţine, în mod valid, că în cauză ar fi fost încălcate de instanţa fondului prevederile art. 22 C. proc. civ., ori că soluţia acesteia nu ar fi argumentată în fapt şi în drept, astfel cum reclama prevederile art. 425 C. proc. civ., cu consecinţa incidenţei cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte modul de evaluare, în concret, a probatoriului de către instanţa de fond, aceste aspecte nu pot fi suspuse cenzurii de legalitate în recurs, fiind în legătură cu modul de stabilire a situaţiei de fapt relevante în cauză, iar nu cu încălcarea legii de către instanţa de fond. În acest sens, urmează a fi observate prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate solicita numai pentru motive de nelegalitate.
În raport de toate aceste considerente, instanţa de recurs va reţine că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., de natură a conduce la desfiinţarea sentinţei recurate pentru nerespectarea cerinţelor de motivare, ori pentru încălcarea normelor de procedură.
În ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va observa că, pe lângă criticile referitoare la aplicarea nelegală a art. 8-12 ale Ordinului 2260/2008 privind evaluarea criteriilor de clasare şi a stabilirea calificativelor pentru fiecare imobil, care aşa cum s-a arătat anterior nu pot fi analizate în recurs, nefiind invocate prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a mai invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 5 din Ordinul nr. 2260/2008, referitoare la etapele premergătoare realizării fişelor analitice de inventariere a clădirilor, precum şi greşita aplicare a Legii nr. 422/2021 şi a Ordinului 2260/2008, din perspectiva eronatelor aprecieri asupra stării de conservare a imobilelor, care nu ar reprezenta criteriu de clasare, precum şi asupra faptului că autodemolarea nu împiedică declasarea.
Referitor la încălcarea art. 5 din Ordinul nr. 2260/2008, se constată că potrivit textului de lege:
"(1) Etapele pe care specialistul sau, după caz, expertul prevăzut la art. 4 trebuie să le urmeze în vederea realizării fişei analitice de inventariere a unui monument istoric sunt următoarele: a) cercetarea pe teren a monumentului istoric, urmărindu-se: - verificarea denumirii oficiale, a denumirilor anterioare şi, după caz, a hramului bisericii sau a denumirii ansamblului; - verificarea adresei corecte; - descrierea sumară a imobilului; - stabilirea datei construirii, a istoricului şi a stării de conservare; - schiţa planului de situaţie; - fotografii ale imobilului; b) obţinerea de informaţii de la autoritatea administraţiei publice locale în legătură cu: - regimul juridic al proprietăţii, actual şi anterior; - planul cadastral al imobilului; - reglementările urbanistice în care se înscrie imobilul; c) obţinerea de informaţii bibliografice şi de arhivă: - stabilirea ctitorului, a finanţatorului sau a autorului, după caz; - stabilirea lucrărilor anterioare de restaurare; - cercetarea altor surse de documentare."
Desi în recurs se invocă încălcarea acestor prevederi, în susţinerea criticilor formulate recurenta-reclamantă nu face altceva decât să preia concluziile expertului din conţinutul raportului de expertiză administrat în cauză, care au însă caracter general şi care, astfel cum corect a observat instanţa de fond, nu se coroborează cu celelalte înscrisuri administrate în cauză.
În acest sens, urmează a se observa că la dosar au fost anexate documentele care atestă parcurgerea etapelor reglementate de art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 2260/2008, putând fi identificate în dosarul administrative înscrisuri ce atestă: cercetarea în teren a imobilelor ce au făcut obiect al propunerii de clasare, cu realizarea de planşe fotografice în acest sens; întocmirea unui Studiu istorico- architectural de către Institutul Naţional al Patrimoniului, conţinând atât descrierea cât şi istoricul ansamblului propus spre clasare ca monument istoric, descrierea de arhitectură pe fiecare obiectiv din ansamblu, ce conţine inclusiv concluzii asupra stării de conservare a acestora; obţinerea de relaţii cu privire la regimul juridic al proprietăţii şi planul cadastral, precum şi în legătură cu reglementările urbanistice în care se înscrie imobilul; obţinerea de informaţii bibliografice şi de arhivă precum şi identificarea multiplelor surse de documentare şi stabilirea lucrărilor anterioare de restaurare.
Pe cale de consecinţă, concluziile expertului, preluate întocmai de recurenta-reclamantă, potrivit cărora etapele premergătoare întocmirii fişei analitice de inventariere a unui monument istoric nu ar fi fost respectate, sunt contrazise de înscrisurile din dosarul administrative, aspect valorificat în mod corespunzător de instanţa fondului, care în mod legal a reţinut respectarea procedurii reglementate de art. 5 din Ordinul nr. 2260/2008.
În ceea ce priveşte greşita aplicare a Legii nr. 422/2001 şi a Ordinului 2260/2008, din perspectiva eronatelor aprecieri asupra stării de conservare a imobilelor, care nu ar reprezenta criteriu de clasare, precum şi asupra faptului că autodemolarea nu împiedică declasarea, Înalta Curte va reţine că în mod legal instanţa de fond a avut în vedere prevederile actului de rang superior, respectiv dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 422/2001:
"Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare." Sunt legale aşadar concluziile potrivit cărora starea de conservare a imobilelor, respectiv starea avansată de degradare în care se află acestea nu pot reprezenta cauză de împiedicare a clasării. Este real că starea de conservare a imobilului trebuie evaluată în procedura de întocmire a fişei analitice de inventariere, însă o astfel de evaluare a fost realizată, sens în care la dosar au fost depuse Studiul istorico-arhitectural pentru Atelierele Comisiei Europene a Dunării întocmit în 2018 de Institutul Naţional al Patrimoniului în vederea propunerii de clasare, care cuprinde atât istoricul Comisiei Europene a Dunării şi a lucrărilor acesteia la Sulina cât şi descrierea arhitecturală a fiecărui obiectiv din ansamblu cu menţionarea stării de conservare la momentul studiului, precum şi Fişele analitice de inventariere a menumentelor istorice, în care se regăsesc menţiuni inclusive cu privire la starea general de consevare, care variază pentru imobilele propuse spre clasare de la "precolaps" până la "bună".
Corecte sunt inclusiv concluziile instanţei potrivit cărora starea precară a imobilelor, care în anumite condiţii externe ar putea conduce la autodemolare, nu poate reprezenta argument pentru împiedicarea clasării, dat fiind că potrivit art. 21 alin. (1) lit. b) din Ordinul nre. 2260/2008, dispariţia monumentului istoric, inclusiv în situaţia în care condiţii climatice extreme sau alţi factori naturali ar determina autodemolarea unuia sau mai multor imobile clasate, reprezintă cauză de declasare. Câtă vreme însă, la momentul emiterii ordinului de clasare, cele 13 imobile evaluate existau fizic, chiar şi în stare de "precolaps", aspect confirmat inclusiv de expertul judiciar, nu se poate susţine în mod valid că ar fi incident cazul de "dispariţie a monumentului istoric", de natură a împiedica clasarea.
Va concluziona aşadar Înalta Curte, în considerarea celor anterior expuse, că în cauză nu este incident nici cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa recurată fiind data cu corecta aplicare a normelor de drept material.
În aceste condiţii, văzând şi prevederile art. 496 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul recurentei-reclamante împotriva sentinţei civile nr. 85/2023 a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Portul Comercial S.A. împotriva sentinţei civile nr. 85 din 09 mai 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 20 februarie 2025.