Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 02.10.2024, sub nr. x/2024, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Dolj a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 162.655,93 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază a fondului forestier proprietate privată, la care se adaugă dobânda penalizatoare şi indicele de inflaţie, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.350 C. civ. şi art. 16 din Legea nr. 46/2008.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa nr. 280/16.01.2025, Judecătoria Craiova, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă de conflict a reţinut că reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, cu care a fost încheiat contractul de pază a pădurii nr. x/01.11.2016, are calitate de profesionist, în sensul dispoziţiilor art. 2 pct. 3 din O.G. nr. 21/1992, a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, respectiv a art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 34/2014.
De asemenea, a mai reţinut că, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, Romsilva este o regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, aspect care nu exclude calitatea sa de profesionist în sensul legislaţiei din materia protecţiei drepturilor consumatorilor.
Totodată, a stabilit că trebuie făcută distincţia între situaţia în care această regie autonomă administrează fondul forestier proprietate publică şi privată a statului, în temeiul art. 11 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat şi aceea în care îşi constituie venituri din administrarea fondului forestier al altor proprietari decât statul sau prestează servicii pentru fondul forestier al altor proprietari, în condiţiile legii, în temeiul art. 11 alin. (7), în acest ultim caz, acţionând în cadrul unei activităţi economice în sensul O.U.G. nr. 36/2014.
A mai reţinut şi că o regie autonomă poate fi considerată "profesionist", în conformitate cu alin. (3) al punctului 4.3.2, "Soluţionarea petiţiilor prin acţiuni de control", din cadrul Procedurii generale privind rezolvarea reclamaţiilor consumatorilor, elaborată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, sens în care a conchis că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., text de lege care instituie o regulă de competenţă exclusivă.
În aceste coordonate, a stabilit că sunt excluse atât fundamentarea competenţei altei instanţe decât cea de la domiciliul consumatorului, cât şi prorogarea convenţională de competenţă, realizată în mod anticipat (aşadar, înaintea naşterii dreptului la despăgubire or, mai precis, înaintea naşterii dreptului material la acţiune), indiferent dacă aceasta s-ar realiza printr-o clauză stipulată într-un contract de adeziune sau printr-un act negociat individual, motiv pentru care, reţinând şi prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente numai după naşterea dreptului la despăgubire, a conchis că art. 47 din contractul nr. x/01.11.2016 nu poate produce efecte juridice.
Prin sentinţa nr. 7451/26.05.2025, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul, pentru soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că, în cauză, fiind un litigiu între profesionişti, competenţa teritorială nu este de ordine publică, ci de ordine privată, alternativă, nefiind incidente prevederile art. 121 C. proc. civ.
În acest sens, a arătat, prin referire la prevederile art. 121 şi art. 126 C. proc. civ., respectiv la art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, că regimul special instituit cu privire la competenţa în materia contractelor încheiate de consumatori are funcţia de a garanta o protecţie adecvată consumatorului, în calitate de parte la contract considerată defavorizată din punct de vedere economic.
Drept urmare, aplicarea unor norme de competenţă speciale nu poate fi extinsă la persoane pentru care nu se justifică această protecţie.
Rezultă că numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular prevăzut în materie de protecţie a consumatorului, în timp ce o asemenea protecţie nu se justifică în cazul unui contract ce are ca scop o activitate profesională ce are un scop lucrativ.
Astfel, instanţa a statuat că, prin contractarea serviciilor de pază, supravegherea stării de sănătate a vegetaţiei forestiere, stabilirea lucrărilor tehnice silvice pentru un fond forestier important, de 330 ha, autorul pârâtului nu acţiona în calitate de consumator pentru satisfacerea unui consum privat, ci în calitate de profesionist, aflat, la rândul său, în exerciţiul unei activităţi profesioniste în scopul obţinerii de profit urmare a exploatării fondului forestier.
Pentru aceste considerente, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Craiova.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, pentru considerentele expuse în continuare:
Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de modalitatea în care acestea au apreciat cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., în raport cu noţiunea de "consumator" (atribuită de instanţa iniţial învestită pârâtului).
Astfel, în timp ce Judecătoria Craiova a apreciat ca fiind aplicabil cazul de competenţă teritorială exclusivă reglementat de art. 121 C. proc. civ., ca urmare a reţinerii calităţii de consumator a pârâtului, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a stabilit că acesta nu a acţionat pentru satisfacerea unui consum privat, ci în calitate de profesionist, în exercitarea unei activităţi în scopul obţinerii de profit urmare a exploatării fondului forestier.
În speţă, obiectul litigiului dedus judecăţii este reprezentat de cererea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Dolj, de obligare a pârâtului A. la plata sumei de 162.655,93 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază a fondului forestier proprietate privată, convenite în baza contractului de prestări servicii silvice nr. x/01.11.2016, încheiat de Direcţia Silvică Dolj, în calitate de prestator, şi autorul pârâtului, B., în calitate de beneficiar.
Se constată, aşadar, că problema de drept de care depinde soluţionarea conflictului de competenţă se referă la natura litigiului dedus judecăţii, respectiv dacă priveşte raporturile dintre un profesionist şi un consumator, în sensul legislaţiei speciale în materia protecţiei drepturilor consumatorilor.
Or, pentru corecta stabilire a calităţii de consumator, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, care definesc consumatorul ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
În acest sens, pentru aprecierea calităţii de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situaţia subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat şi de statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Astfel, în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L., Curtea a definit criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calităţii de consumator (pct. 15-18), sens în care, pentru determinarea unei competenţe exclusive, noţiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziţia persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura şi finalitatea acestuia, iar nu cu situaţia subiectivă a persoanei menţionate, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni.
Aşadar, numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispoziţiilor excepţionale reglementate în favoarea consumatorului.
De asemenea, Curtea a subliniat faptul că protecţia acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activităţi profesionale, fie ea şi una viitoare, având în vedere că natura profesională a activităţii nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.
O altă cauză a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene relevantă pentru determinarea calităţii de consumator este C-110/14, Horaţiu Ovidiu Costea împotriva Volksbank România S.A..
În această cauză, Curtea a fost chemată să interpreteze noţiunea de consumator, în sensul articolului 2 lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, sens în care s-a statuat că este vorba despre noţiune obiectivă şi funcţională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităţilor aflate în afara activităţii profesionale (pct. 28).
Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părţii.
Astfel, atât la nivelul reglementărilor naţionale, cât şi al celor unionale, esenţial pentru aprecierea calităţii de consumator este scopul contractului încheiat de către acesta, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanţă situaţia personală, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni.
Raportând aceste consideraţii ce decurg din jurisprudenţa CJUE la chestiunea ce formează obiectul prezentului regulator de competenţă, se observă că, prin contractarea serviciilor de pază, supravegherea stării de sănătate a vegetaţiei forestiere, stabilirea lucrărilor tehnice silvice pentru un fond forestier important, de 330 ha, autorul pârâtului nu acţiona în calitate de consumator, pentru satisfacerea unui consum privat, astfel că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 121 C. proc. civ.
Dat fiind faptul că izvorul raportului juridic dintre părţi este reprezentat de contractul de prestări servicii silvice nr. x/01.11.2016 (ce nu intră în sfera legislaţiei privind protecţia consumatorului, obligativitatea asigurării pazei fondului forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, fiind instituită ex lege, conform art. 10 şi art. 51 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, act normativ în vigoare la data încheierii convenţiei, caracterul obligatoriu al activităţilor la care s-a angajat prestatorul fiind menţionat inclusiv în cuprinsul dispoziţiilor art. 3), obiectul prezentului litigiu se circumscrie, ca regulă, ipotezei reglementate de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., alternativ regulii generale în materie, a instanţei de la domiciliul pârâtului, stabilite de art. 107 alin. (1) din acelaşi cod.
Cu toate acestea, reclamanta a înţeles să confere eficienţă clauzei de la art. 47 din contract, de alegere a competenţei în favoarea instanţei judecătoreşti de la sediul său, în conturarea prevederilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a sesizat Judecătoria Craiova cu soluţionarea prezentei pricini.
Cum însă pârâtul nu a înţeles să invoce incidentul necompetenţei teritoriale a instanţei sesizate iniţial cu soluţionarea pricinii, în acest fel, s-a acoperit o eventuală neregularitate în planul competenţei de ordine privată a Judecătoriei Craiova, rămasă legal învestită să soluţioneze cauza.
Aceasta întrucât, fiind vorba despre o competenţă teritorială relativă, neinvocarea de către pârât, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepţiei de necompetenţă teritorială prezumă aspectul (suplimentar împrejurării existenţei clauzei contractuale de alegere de competenţă) că părţile au convenit tacit la prorogarea competenţei în favoarea instanţei iniţial sesizate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.