Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Roman în data de 14.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C. şi D., solicitând instanţei să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În drept, cererea a fost fundamentată pe prevederile art. 1.349 şi urm. C. civ., art. 1.357 C. civ., art. 55 din Legea nr. 360/2022, art. 265 din Legea nr. 303/2022 şi art. 8 C. proc. pen.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa nr. 1087/26.03.2025, Judecătoria Roman a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
A reţinut instanţa că, în speţă, raportat la obiectul pretenţiilor formulate, sunt incidente prevederile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, astfel că, având în vedere faptul că reclamanţii au domiciliul în municipiul Iaşi, iar pârâtul D. are calitatea de procuror, a apreciat că revine Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a litigiului pendinte.
Prin sentinţa nr. 1564/30.06.2025, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul, pentru soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A reţinut instanţa că instanţa sesizată iniţial nu a nu a pus formal în discuţia părţilor calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii şi nu a stabilit anterior discutării necompetenţei materiale faptul că acţiunea reclamanţilor este fundamentată pe instituţia erorii judiciare.
De asemenea, a apreciat ca fiind artificială calificarea acţiunii (pe care a apreciat-o ca fiind formată din două cereri distincte), ca fiind fundamentată pe instituţia erorii judiciare, cât timp reclamanţii nu au indicat niciun element specific al acestei specii de acţiuni.
În acest context, a apreciat că reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii întemeiată pe instituţia răspunderii civile delictuale de drept comun, competenţa materială fiind determinată în raport cu valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.
În consecinţă, a apreciat Judecătoria Roman ca fiind competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza de faţă.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, pentru considerentele expuse în continuare:
Desesizarea reciprocă a celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de modul diferit în care cele două instanţe au stabilit competenţa materială de soluţionare a unei cereri având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune morale, ca urmare a pretinsei nerezolvări a unei cauze penale într-un termen rezonabil.
Astfel, Judecătoria Roman a apreciat că, raportat la obiectul cauzei, prin care se solicită despăgubiri pârâţilor în legătură cu modalitatea în care au efectuat activitatea de urmărire penală, în speţă devin incidente prevederile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, competenţa de soluţionare a pricinii revenind tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială domiciliază reclamantul.
Pe de altă parte, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a reţinut că, în raport cu modalitatea în care a fost dedusă judecăţii prezenta cauză, aceasta este circumscrisă dispoziţiilor din materia răspunderii civile delictuale, astfel că fixarea competenţei materiale are loc în raport cu valoarea obiectului cererilor formulate, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.
Totodată, tribunalul a mai reţinut şi aspectul că cererea nu se subsumează instituţiei erorii judiciare, cât timp nu au fost indicate elementele specifice acestei specii de acţiuni şi nici nu a fost îndreptată împotriva subiectului pasiv calificat şi prevăzut expres de normele din materia răspunderii pentru erori judiciare.
Se constată că, prin acţiunea formulată, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor C. (agent şef de poliţie) şi D. (procuror) la plata de daune morale în cuantum de 30.000 RON, reprezentând prejudiciu moral, în legătură cu instrumentarea unui dosar penal în cadrul căruia deţin calitatea de persoane vătămate, demersul procesual fiind formulat în considerarea pronunţării încheierii nr. 561/31.08.2021 a Judecătoriei Roman, în dosarul nr. x/2021 şi a încheierii nr. 67/08.02.2023 a aceleiaşi instanţe, în dosarul nr. x/2023, prin care au fost admise contestaţiile reclamanţilor privind durata procesului penal, fiind stabilit, totodată, termenul în care procurorul trebuie să rezolve cauza.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 1.349 şi urm. C. civ., art. 1.357 C. civ., art. 55 din Legea nr. 360/2022 şi art. 265 din Legea nr. 303/2022, fiind invocată, în cuprinsul acţiunii, inclusiv nerespectarea dispoziţiilor art. 8 C. proc. pen., privitoare la finalizarea cauzei într-un termen rezonabil.
Aceleaşi temeiuri juridice au fost reluate şi în cadrul notelor de şedinţă depuse de reclamanţi la 25.03.2025 în faţa primei instanţe sesizate, invocându-se suplimentar celor indicate prin cererea introductivă şi încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context, în raport cu temeiurile de drept pe care reclamanţii au înţeles să-şi fundamenteze cererea de chemare în judecată, se constată că acţiunea dedusă judecăţii, grefată pe regulile răspunderii civile delictuale, constă în solicitarea atragerii răspunderii pârâţilor pentru nesoluţionarea unei cauze penale într-un termen rezonabil, din perspectiva art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel fiind, se constată că, prin acţiunea promovată, reclamanţii nu invocă existenţa unei erori judiciare, ci pretind, în esenţă, repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a duratei procedurilor judiciare, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii delictuale.
Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere că cererea de chemare în judecată este una de drept comun, fundamentată pe principiul răspunderii civile delictuale, ce deduce spre examinare pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin încălcarea termenului rezonabil al procedurilor judiciare, cu trimitere la dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, revine Judecătoriei Roman competenţa materială de soluţionare a acesteia, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., raportat la valoarea pretenţiilor formulate.
Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Roman.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.