Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:
1. Obiectul cauzei
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia penală la 20 octombrie 2022, contestatorul Tribunalul Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii A., B., Curtea de Apel Iaşi, C., Ministerul Justiţiei, D. şi E., solicitând anularea actelor de executare silită derulate în dosarul nr. x/2019 al B.E.J.A. "F., G. şi H.".
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 5450 din 11 aprilie 2025, Judecătoria Iaşi, secţia penală a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Suceava, reţinând că, în cauză, calitatea de contestator o are Tribunalul Iaşi, care este debitor alături de Curtea de Apel Iaşi, ambele fiind instanţe ierarhic superioare Judecătoriei Iaşi, astfel că, faţă de prevederile speciale ale art. 127 din C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Suceava, ca instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, învecinată cu Curtea de Apel Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 4544 din 9 iulie 2025, Judecătoria Suceava, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi, reţinând că executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Iaşi şi, faţă de cele statuate prin Decizia RIL nr. 20/2021, stabilirea instanţei competente în vederea soluţionării oricăror incidente ce se pot ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., s-a realizat la momentul învestirii Judecătoriei Iaşi cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Suceava, secţia civilă a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Iaşi, secţia penală, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., "contestaţia se introduce la instanţa de executare", iar, conform art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", urmând ca instanţa de executare să soluţioneze cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţia la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a pronunţat decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, prin care a stabilit că "instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." În considerentele acestei decizii în interesul legii, s-au reţinut următoarele aspecte relevante în cauza de faţă:
"70. (…) Încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
71. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.
72. Reglementarea unor derogări - precum ipoteza prevăzută de art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., când contestaţia la executare poate fi introdusă şi la judecătoria de la locul situării imobilului, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare - nu face altceva decât să întărească opinia că pe parcursul procedurii execuţionale există o singură instanţă de executare. (…)
80. Principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare.
84. Actuala reglementare nu mai permite situaţia excepţională a pluralităţii de instanţe de executare, modificarea prevederilor art. 650, 651, 713 şi 818 din C. proc. civ., prin Legea nr. 138/2014, eliminând relaţia de condiţionare dintre competenţa teritorială a instanţei de executare şi sediul biroului executorului judecătoresc, respectiv cerinţa unei noi încuviinţări a executării silite de către instanţa în circumscripţia căreia se află bunul imobil urmărit silit, fiind înlăturată şi posibilitatea ca în caz de poprire contestaţia la executare să poată fi introdusă şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, dacă acestea se situau în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se afla instanţa de executare.
85. Nu în ultimul rând, un argument suplimentar îl reprezintă faptul că se elimină riscul de a se ajunge în situaţia în care, cu privire la acelaşi raport juridic, să fie pronunţate soluţii contrare de către instanţe diferite. (…)
86. Atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
Făcând aplicarea în cauză a acestei decizii cu caracter obligatoriu, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., se constată că, prin încheierea nr. 471/CS/1S.01.2020 din 15.01.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierile din 05.02.2020 şi din 17.02.2021, Judecătoria Iaşi, secţia penală a încuviinţat executarea silită împotriva debitorilor Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei, astfel că această judecătorie a dobândit calitatea de instanţă de executare, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, inclusiv contestaţia la executare ce face obiectul litigiului.
Odată stabilită instanţa de executare, în raport cu criteriile teritoriale prevăzute art. 651 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
Principiul unicităţii instanţei de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenţei teritoriale a instanţei care încuviinţează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă, încă din această fază. Drept urmare, stabilirea instanţei competente, în vederea soluţionării oricăror incidente ce se pot ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., se putea realiza la momentul învestirii Judecătoriei Iaşi cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, respectiv odată cu reţinerea de către această instanţă a competenţei de soluţionare a cererii în favoarea sa.
Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia penală.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2025.