Şedinţa publică din data de 21 mai 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă - Completele specializate de conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 16.11.2023 sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F.,G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL PLOIEŞTI, TRIBUNALUL BUZĂU, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, au contestat Decizia 167/27.04.2023 emisă de Curtea de Apel Ploieşti, respectiv modul de calcul al salariilor raportat la Legea nr. 153/2017, VRS 605,225 RON şi la celelalte categorii de grefieri.
Prin încheierea din 07.03.2024, Tribunalul a luat act că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii fac parte din cadrul a trei judecătorii şi din cadrul Tribunalului Buzău, sens în care a dispus disjungerea cauzei cu privire la grefierii arhivari din cadrul Judecătoriei Pătârlagele şi formarea unui nou dosar pe rolul aceluiaşi complet de judecată, cu termen de judecată pe 30.05.2024, disjungerea cauzei cu privire la grefierii arhivari -registratori din cadrul Judecătoriei Buzău şi formarea unui nou dosar pe rolul aceluiaşi complet de judecată, cu termen de judecată pe 30.05.2024 şi disjungerea cauzei cu privire la personalul auxiliar din cadrul Judecătoriei Râmnicu Sărat şi formarea unui nou dosar pe rolul aceluiaşi complet de judecată, cu termen de judecată pe 30.05.2024.
În această cauză privind reclamanţii grefieri arhivari din cadrul Tribunalului Buzău, la termenul de judecată din data de 30.05.2024, Tribunalul a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Vrancea, raportat la art. VII Anexa 5 cap. VIII din Legea 153/2017 şi a rămas în pronunţare cu privire la aceasta.
Prin cererea precizatoare depusă în faţa Tribunalului Vrancea la data de 29 mai 2024 reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că prezenta acţiune are "ca obiect litigiu de muncă, acţiune prin care au contestat decizia nr. 167/27.04.2023 şi anexa nr. 2861/A/17.05.2023, cu privire la nivelul de salarizare reglementat pentru funcţiile deţinute de către reclamanţi, nivel apreciat a fi discriminatoriu în raport cu alte categorii de grefieri, la acelaşi nivel de salarizare, treaptă şi grad. Reclamanţii au mai precizat că "în concret, prin prezenta acţiune reclamanţii pretind recunoaşterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar-grefieri cu studii medii din cadrul altor Curţi de Apel (Curtea de Apel Bucureşti, Galaţi, etc) în ceea ce priveşte încadrarea salarială, implicit cuantumul drepturilor băneşti cuvenite".
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Vrancea, secţia I civilă
Prin sentinţa nr. 775 din 31 martie 2022, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă sesizată a reţinut că prin cererea introductivă se solicită modificarea Deciziei nr. 167/27.04.2023 emise de Curtea de Apel Ploieşti, respectiv modul de calcul al salariilor raportat la Legea nr. 153/2017, VRS 605,225 RON şi la celelalte categorii de grefieri.
Tribunalul a apreciat că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 7 din Capitolului VIII - "Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei" din din Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, potrivit cărora competenţa materială de soluţionare revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 602 din 08 aprilie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.
Instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că ca prezentul litigiu de competenţa sectiilor de conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului.
Curtea de apel a considerat că Decizia 167/27.04.2023 este invocată în mod formal, nefiind invocate motive proprii de nulitate a acestei decizii, în realitate reclamanţii-grefieri din prezenta cauză urmărind stabilirea unui nivel maxim de salarizare, în raport cu personalul auxiliar-grefieri cu studii medii din cadrul altor Curţi de Apel (Curtea de Apel Bucureşti, Galaţi, etc), acţiune a cărei cauză este grefată pe presupusa stare de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar-grefieri cu studii medii din cadrul altor Curţi de Apel.
II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii îl constituie solicitarea reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la recalcularea salariului de bază şi a celorlalte drepturi aferente, pe care reclamanţii se consideră îndreptăţiţi să le primească.
Înalta Curte constată că, deşi reclamanţii au solicitat anularea Deciziei nr. 167/27.04.2023, în fapt, aşa cum rezultă şi din cererea precizatoare depusă în faţa Tribunalului Vrancea la data de 29 mai 2024 şi notele scrise depuse la Curtea de Apel Bucureşti la data de 11.02.2025, prin cererea de chemare în judecată nu au fost formulate critici concrete împotriva acestei decizii. În motivarea pretenţiilor privind stabilirea unui nivel maxim de salarizare prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 605,255 RON, reclamanţii au invocat o presupusă stare de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar-grefieri cu studii medii din cadrul altor curţi de apel.
Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (…)" şi nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.
Având în vedere că solicitarea priveşte un drept de natură salarială, întrucât derivă dintr-un raport de muncă, reclamanţii având calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Buzău, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.
Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii fiind aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."
De asemenea, art. 266 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii prevede că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar în conformitate cu art. 269 alin. (2) din acelaşi act normativ:
"cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."
În egală măsură, prezintă relevanţă art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011 prin care legiuitorul a reglementat competenţa în materie. Potrivit acestui text de lege:
"conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal".
În aceste condiţii, se constată că demersul judiciar al reclamanţilor se circumscrie materiei conflictelor de muncă, competenţa materială de soluţionare a acestuia revenind, aşadar, în primă instanţă tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Buzău şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Buzău şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.