Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Primul Ministru al Guvernului României, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în baza titlului executoriu, reprezentat de decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, să se dispună:
- aplicarea pârâtului Prim-Ministrul Guvernului României, în calitate de conducător al autorităţii publice, o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care urmează a se face venit la bugetul de stat, începând cu data pronunţării deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin această decizie;
- obligarea pârâtului debitor Guvernul României la plata unor penalităţi în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere şi, în consecinţă, acordarea unor penalităţi în cuantum de 1000 de RON pe zi de întârziere, în condiţiile stabilite de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care fac trimitere la dispoziţiile art. 906 C. proc. civ., până la îndeplinirea/executarea obligaţiei stabilite prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2393 din 20 decembrie 2022, a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 746/2022, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate art. 9 teza ultimă a anexei 1 a O.U.G. nr. 49/1997 raportat la prevederile art. 1 alin. (3), (4), (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune, inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale active, lipsei de obiect şi lipsei de interes, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul al Guvernului şi Primul Ministru al României, a aplicat pârâtului Primul ministru al Guvernului României o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat până la executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019, a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamanţi a penalităţilor în cuantum de 500 RON pe zi de întârziere până la executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 şi a obligat pârâţii la plata sumei de 1000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată (onorariu avocat) către reclamant.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Guvernul României şi Prim-ministrul României au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată, sub un prim aspect că, din analiza dispozitivului sentinţei civile nr. 2393/20.12.2022, reiese că instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la excepţiile invocate prin întâmpinare (excepţia necompetenţei materiale, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţii reclamante), deşi în considerentele hotărârii judecătoreşti se reţine faptul că aceste excepţii au fost invocate.
Sub un alt aspect, recurenta consideră că instanţa de fond trebuia să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect.
Astfel, se precizează că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a înregistrat Dosarul nr. x/2015, având ca părţi procesuale un litisconsorţiu format din 14.378 reclamanţi, şi 8.485 intervenienţi, persoane cu statut de salariaţi în cadrul S.N.P. B. S.A., în forma de organizare de la acea dată. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii (C. ş.a.) şi intervenienţii (D. ş.a.) au solicitat instanţei învestite, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, emiterea unei hotărâri pentru aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - S.A. Bucureşti, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/2003 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a S.N.P. "B." - S.A. Bucureşti, precum şi pentru modificarea şi completarea cadrului legal în domeniul privatizării pentru societăţile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului.
Prin sentinţa civilă nr. 1901/26.06.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a dispus respingerea acţiunii, ca nefondată.
Soluţia de fond a fost atacată de către reclamanţi şi intervenienţi, iar pe rolul Î.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a înregistrat şi soluţionat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1901/26.06.2015.
Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, instanţa de control a admis recursul, a casat soluţia de fond şi, reţinând cauza în rejudecare, a dispus admiterea acţiunii şi a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A., (denumirea la data pronunţării titlului, ca urmare a reorganizării societăţii), până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.
Ulterior, la data de 22.06.2022 intimatul-reclamant a depus pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, fiind format dosarul nr. x/2022.
Între timp, la data de 8 iunie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560, Hotărârea Guvernului nr. 746/2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziţionată de salariaţii Societăţii "B."- S.A. şi momentul la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia, act administrativ adoptat în considerarea deciziei civile a Î.C.C.J. -S.C.A.F. nr. 2370 din 8.05.2019.
Recurentul-pârât mai arată că, în temeiul deciziei nr. 2370/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 8 iunie 2022 a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de B. S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.
Faţă de acestea, recurentul consideră că la data pronunţării sentinţei instanţei de fond (20.12.2022) cererea de chemare în judecată a intimatului-reclamant, având ca obiect executarea silită, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, a obligaţiei de a face stabilite prin Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019, era lipsită de obiect, urmare executării anterioare a respectivei obligaţii.
Astfel, prin raportare la cele anterior menţionate, recurentul apreciază faptul că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii deoarece măsurile dispuse prin aceasta, respectiv aplicarea unei amenzi conducătorului Guvernului României în cuantum de 20% din salariul mediu brut pe economie pe zi de întârziere de la data pronunţării titlului executoriu (Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019) şi până la punerea acesteia în aplicare, cât şi obligarea Guvernului României la plata unor penalităţi prevăzute de art. 906 C. proc. civ., sunt măsuri prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi au natura juridică a unor măsuri de constrângere, cu rolul de a determina debitorul de a pune în executare obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu.
Prin urmare, deoarece a executat de bunăvoie, în natură, obligaţia de adoptare a unei hotărâri de guvern, stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu anterior menţionat, inclusiv în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant, recurentul consideră că este nelegală soluţia instanţei de fond de admitere a cererii de chemare în judecată şi de aplicare a mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, art. 24 din Legea nr. 554/2004, reglementează măsuri constrângătoare la executare, care pot fi dispuse faţă de autoritatea publică obligată printr-o hotărâre judecătorească definitiv, pronunţată în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 746/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560/08.06.2022), în raport de conţinutul său, este, în mod clar, un act administrativ care atestă îndeplinirea de către Guvernul României a obligaţiilor instituite prin titlul executoriu (Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019).
Concluzionând asupra celor de mai sus, rezultă că, la data pronunţării hotărârii instanţei de fond, nu mai există o obligaţie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pe care Guvernul României să nu o fi îndeplinit, împrejurare care conduce la concluzia potrivit căreia, cererea de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant trebuia respinsă ca neîntemeiată.
În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015 un număr de 14.378 reclamanţi şi 8.485 intervenienţi, salariaţi în cadrul S.N.P. B. S.A., între care şi reclamantul A., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, emiterea unei hotărâri pentru aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - S.A. Bucureşti, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a S.N.P. "B." - S.A. Bucureşti, precum şi pentru modificarea şi completarea cadrului legal în domeniul privatizării pentru societăţile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului.
Prin sentinţa civilă nr. 1901/26.06.2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a dispus respingerea acţiunii, ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanţi şi intervenienţii în interes propriu, a casat sentinţa civilă nr. 1901/26.06.2015 şi, rejudecând cauza, a admis cererea principală şi cererile de intervenţie în interes propriu şi a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării acestei decizii şi până la executarea obligaţiei.
Urmare acestei decizii, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, cerere care a fost admisă, în parte, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins excepţiile invocate, însă, soluţia pronunţată pe fondul cauzei, este greşită.
Înalta Curte reţine că, în cauză, debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:
"ART. 1
(1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.
(2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.
ART. 2
În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Considerente generale privind procedura de executare silită a obligaţiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004
Conform paragrafului 65 din Decizia nr. 12/2018 pronunţată de ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017), procedura de executare silită a hotărârilor de contencios administrativ prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative (obligaţii de a face care implică faptul personal al debitorului), aşa cum este reglementată prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare după adoptarea Legii nr. 138/2014, presupune două etape:
a) Într-o primă etapă, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanţa de executare aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din C. proc. civ. (art. 906 după numerotarea realizată în urma republicării).
Dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. vorbesc de obligarea debitorului la plata în favoarea creditorului a unei penalităţi de la 100 la 1.000 RON pe zi de întârziere, stabilită până la executarea obligaţiei, dacă obligaţia nu este evaluabilă în bani, sau a unei penalităţi între 0,1% şi 1% din valoarea obiectului obligaţiei, pe zi de întârziere, dacă obligaţia este evaluabilă în bani.
Această etapă are un dublu scop:
- pe de o parte, dă efect principiului disponibilităţii care guvernează executarea silită şi în materia contenciosului administrativ (într-adevăr, debitorul nu este obligat să ceară executarea, iar dacă a cerut-o nu este obligat să o finalizeze, aşa cum rezultă explicit din dispoziţiile art. 24 alin. (5); altfel spus, fără o cerere formulată în temeiul art. 24 alin. (3) nu există executare silită în materia contenciosului administrativ (pentru ipotezele guvernate de art. 18 alin. (1) şi (4) lit. b) şi c) şi art. 24 alin. (1), deoarece s-a încălca principiul disponibilităţii; în plus, spre diferenţă de dreptul comun, executarea silită în astfel de situaţii se face de instanţa de executare şi nu de executorul judecătoresc, ceea ce este firesc deoarece în discuţie este constrângerea la exerciţiului puterii publice;
- pe de altă parte, prima fază are ca obiectiv să constrângă debitorul autoritate publică să execute în natură obligaţia care presupune faptul său personal, stabilită în sarcina sa de instanţa de contencios administrativ, iar mijloacele de constrângere sunt amenda în favoarea statului şi penalităţile în favoarea creditorului.
b) Într-o a doua etapă, dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care se suprapun în parte prevederilor din art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., prevăd că "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 891 din C. proc. civ. (devenit art. 892 în urma republicării), despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.
Cea de-a doua etapă, într-o primă variantă, are ca obiectiv executarea silită prin echivalent a obligaţiei amintite, în cazul în care debitorul refuză executarea în natură.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, daca în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu executa obligaţia prevăzuta în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.
Într-o a doua variantă, alternativă, etapa a doua constă în închiderea executării în ipoteza în care creditorul se desistează (renunţă la executarea începută). Astfel, potrivit art. 24 alin. (5), în lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor.
Preliminar, se constată că legea prevede două momente procedurale diferite la care se pot solicita/se pot stabili penalităţi de întârziere conform legii nr. 554/2004:
- pe de o parte, în temeiul art. 18 alin. (5) şi (6), odată cu soluţionarea acţiunii sau a recursului, la cererea părţii interesate (reclamantul);
- pe de altă parte, în temeiul art. 24 alin. (3), la cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenului prevăzut pentru executare în cuprinsul hotărârii definitive sau, în lipsă, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
De altfel, art. 18 alin. (5) şi (6) nu reprezintă decât o posibilitate mai energică pusă la dispoziţia creditorului de a cere încă din cursul judecăţii executarea obligaţiei principale sub sancţiunea penalităţilor, care încep să curgă încă de la împlinirea termenului de executare dat prin hotărâre sau, în lipsa acestuia, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Dacă nu a uzat de această posibilitate, creditorul poate cere constrângerea debitorului prin penalităţi în temeiul art. 24 alin. (3), fiind aceleaşi penalităţi, care de data aceasta încep să curgă diferit.
De altfel, obligaţia de a emite un act administrativ individual, indiferent de numărul destinatarilor actului, conţine o obligaţie unică în sarcina autorităţii publice emitente de a emite un singur act administrativ, acest caracter unic răsfrângându-se şi asupra mijlocului de constrângere reprezentat de stabilirea penalităţilor de întârziere.
Aşadar, în cazul obligaţiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică şi exerciţiul autorităţii publice, dacă obligaţiile nu sunt executate de bună voie, aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (5) nu elimină procedura de executarea silită reglementată de art. 24 alin. (3), (4) şi 5.
Este esenţial că obiectul executării silite nu constă în penalităţile reglementate de art. 18 alin. (5) sau art. 24 alin. (3) din lege, ci în obligaţia de a face ce implică un fapt personal al debitorului autoritate publică şi, implicit, exerciţiul forţat al autorităţii publice necesar pentru înlăturarea unei vătămări.
Penalităţile devin obiect al executării silite (alături de despăgubiri, altele decât cele de întârziere) doar în condiţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, după ce instanţa de executare (care este instanţa de contencios administrativ, conform art. 25 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004) a constatat că obligaţia de executare în natură nu este posibilă din cauza refuzului culpabil al debitorului şi, la cererea creditorului (necesară potrivit interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din lege), dispune executarea ei prin echivalent, fixând sumele datorate creditorului cu titlu de penalităţi şi de despăgubire.
Acţiunile întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie înţelese ca având întotdeauna drept capăt de cerere declanşarea procedurii de executare silită a debitorului care, fie nu şi-a îndeplinit obligaţia, fie a îndeplinit-o necorespunzător, fie a îndeplinit-o cu întârziere (acest capăt de cerere este unul în constatare, instanţa fiind chemată doar să constate una din cele trei situaţii posibile).
În situaţia în care creditorul deţine o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi totuşi formulează o cerere în temeiul art. 24 alin. (3) prin care pretinde şi aplicarea mijloacelor de constrângere, atunci instanţa este ţinută să constate dacă debitorul a îndeplinit obligaţia întocmai şi la timp sau, în caz contrar, să constate una din următoarele trei ipoteze logic posibile: că obligaţia nu a fost îndeplinită, sau că nu a fost îndeplinită întocmai, sau că a fost îndeplinită cu întârziere.
Prin urmare, ceea ce trebuie stabilit este dacă, în lumina dispoziţiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, în cauză se reţine o executare sau o neexecutare a titlului executoriu emis de instanţa de contencios administrativ, aspect care intră în sfera de aplicare a legii, chiar dacă implică în sine şi verificări de fapt ce nu pot fi însă desprinse de conţinutul normei juridice a cărei aplicare se discută în cauză.
Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia.
Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023 şi cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi de 1 % din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.
Înalta Curte constată că, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022.
În preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispoziţiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - S.A. Bucureşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum şi la decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 pârâtul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut ca vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.
Prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii".
Potrivit art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege:
"La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ..".
Având în vedere că prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, pe parcursul judecării prezentei cauze, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte retine că cererea de chemare în judecată având ca obiect executarea silită a acestei obligaţii de a face în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - S.A. Bucureşti, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003:
"Salariaţii B. - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".
Legea recunoaşte autorităţii publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022.
În ceea ce priveşte preţul de achiziţie, se constată că acesta este stabilit prin lege, nefiind necesar un act administrativ de forţă juridică inferioară care să stabilească preţul acestor achiziţii ("acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare").
Având în vedere ca, la data de 8 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligaţia de a face stabilita prin titlul executoriu Decizia nr. 2370/2019 definitiva, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie in dosarul nr. x/2015, Înalta Curte reţine că la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se mai justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor de întârziere nu sunt necesare în condiţiile care anterior sesizării instanţei, debitorul Guvernul României a executat obligaţia stabilită în sarcina sa pentru hotărârea definitivă; obligaţia fiind executată, nu mai subzista necesitatea constrângerii debitorului.
Prin urmare, nu se poate reţine refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamantul a obţinut executarea obligaţiei prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.
Astfel fiind, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală pe care o va casa cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiate.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenţii-pârâţi Guvernul României şi Prim-ministrul României împotriva sentinţei nr. 2393 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.